Val de
Loire, Nouvelle Aquitaine, Occitanie
In dimineata zilei urmatoare (a saptea zi de excursie) ne-am
continuat traseul strabatand o parte din superba regiune a Vaii Loarei, intr-un
cadru mirific incarcat de istorie si frumusetea arhitecturala a castelelor ce
impodobesc aceasta zona. Valea Loarei, inscrisa din anul 2000 pe lista
Patrimoniului Mondial UNESCO, constituie un loc exceptional datorita
diversitatii biologice, dar si pentru bogatia sa istorica si culturala.
Constructia castelelor a inceput in secolul XII, primul dintre ele fiind cel
din Angers. Pe Valea Loarei, exista in jur de 60 de astfel de resedinte
medievale, printre cele mai renumite fiind castelul Amboise, castelul Blois,
castelul Chambord, castelul Chenonceau, castelul Chinon, castelul Langeais,
castelul Saint-Maurice, castelul Saumur, castelul Serrant, castelul
Sully-sur-Loire, castelul Talcy, castelul Valencay si castelul Villandry.
Pentru constructia lor, de-a lungul timpului, au fost chemati cei mai mari
arhitecti, intre care si Leonardo da Vinci. Odata cu trecerea anilor,
castelelor construite in Evul Mediu timpuriu li s-au adaugat elemente
suplimentare in functie de evolutia tehnicilor militare: poduri mobile care le
izolau in caz de pericol, turnuri inalte, crenelate pentru veghe si pentru a
adaposti arcașii. De la sfarsitul secolului al XII-lea, edificiile sumbre,
solide, cu rol strict defensiv, au inceput sa fie infrumusetate cu ferestre
largi si incaperi spatioase. Castelele s-au transformat treptat in „statiuni”
pentru elita vremii si pentru curtea regala. In aceeași perioada le-au fost
adaugate parcuri vaste si elegante. Castelele pastreaza semnele trecerii
timpului, supravietuind chiar și tavalugului Revolutiei franceze in timpul
careia multe au fost jefuite, deterioarate, transformate in baraci militare,
inchisori sau chiar ferme. Frumusetea deosebita a acestei regiuni i-a
determinat pe regii Franței sa o aleaga ca locatie pentru numeroasele castele
de agrement, majoritatea construite in secolele al XV-lea si al XVI-lea. Epoca
sa de aur coincide cu domnia lui Francisc I, care a angajat constructori
renascentisti italieni pentru a-i amenaja domeniile, drept pentru care emblema
sa, o salamandra, se regaseste in majoritatea castelelor de pe Loara. Castelul Angers, cel la care ne-am
oprit pentru a-l vizita, este situat in orasul cu acelasi nume, in apropiere de
confluenta raurilor Loara si Maine, fiind unul din cele mai mari si frumoase
castele feudale din Franta. In secolul al IX-lea, pe amplasamentul actual a
fost construit aici un palat pentru contele de Anjou, acesta fiind devastat in
timpul unui incendiu ce a avut loc in anii 1131, 1132. Constructia castelului
actual a durat cativa zeci de ani, acesta avand o incinta de 800 metri lungime
si 17 turnuri de aparare de aproximativ 30 metri inaltime. De-alungul timpului
castelul a fost folosit ca inchisoare, centru de ingrijire pentru persoane cu
handicap, garnizoana militara in timpul lui Ludovic al XI-lea, depozit de
munitie in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial si muzeu incepand din anul
1948, cand au fost amenajate si gradinile. Trei ani mai tarziu a fost renovata
si capela, distrusa in timpul razboiului, iar in anul 1954 a fost construita si
cladirea care adaposteste astazi Muzeul de Tapiserii al Apocalipsei (Tenture de
l”Apocalypse), unde sunt expuse tapiserii din secolul al XIV-lea infatisand
scene din cartea Apocalipsa dupa Ioan, ultima carte a Noului Testament. Printre
atractiile castelului se mai numara Sala Mare, avand 500 mp, gradinile florale
frumos amenajate, resedinta regala, capela Sfantul Ioan Botezatorul, galeria
regelui Rene de Anjou construita intre anii 1435 – 1453 si casa guvernatorului
construita in secolul al XVIII-lea (foto 1, foto 2, foto 3).
Drumul nostru a continuat prin regiunea Nouvelle Aquitaine catre
La Rochelle, un pitoresc oras de pe
coasta Atlanticului si totodata unul dintre cele mai frumoase porturi ale
Frantei. Orasul se remarca mai ales prin frumusetea arhitecturii portului vechi
si a cladirilor ce-l inconjoara. Este un oras istoric, originile lui datand din
secolul X, atunci cand a fost fondat de catre gali, doua secole mai tarziu
devenind un important port comercial. A fost apoi sub ocupatie britanica, a
fost gazda a cavalerilor templieri, apoi din nou oras englezesc in timpul
razboiului de 100 de ani, dupa care a stat la originea calvinismului, a trait
rebeliuni hughenote si, mai tarziu, datorita pozitiei strategice, a devenit un important
centru comercial in relatia cu Lumea Noua. In orasul vechi se poate admira
Palatul de Justitie (construit in 1789), Bursa (1785), casa in care a locuit
regele Henric al II-lea (care dateaza de la 1555), marele Orologiu (o
impunatoare structura gotica, ridicata in sec. XIV) dar si alte cladiri
pastrate din secolele XVI - XVII, turnuri, monumente, fortificatii si porti.
Zona portului vechi este strajuit de masivul turn St.Nicolas (construit la
1384) si de Tour de la Chaine, care vegheau in trecut intrarea navelor. Portul
e inconjurat de o multime de restaurante in care se servesc delicioase fructe
de mare, iar promenada pe chei catre Acvariu ar fi fost incantatoare, daca ziua
vizitei noastre nu ar fi fost extrem de calduroasa. Tot in zona portului se
afla si Muzeul Maritim unde se poate admira “Calypso”, vasul exploratorului
Jean Yves Cousteau, scufundat in urma unei coliziuni in Singapore in 1996. Ne-ar
fi placut sa facem o plimbare cu vaporasul pe Ile d’Aix, sau catre celebrul Fort
Boyard (locul original de filmare al cunoscutului show TV), dar timpul liber
alocat stationarii in La Rochelle nu ne-a permis acest lucru (foto 4, foto 5,
foto 6).
In ziua urmatoare am facut un tur pietonal prin orasul Bordeaux, capitala a regiunii
Aquitania, unde am admirat frumosul sau centru istoric inscris pe lista
Patrimoniului Mondial UNESCO. Orasul, traversat de raul Garonne, este aproape
de coasta europeana a Atlanticului. Dintre obiectivele turistice importante ale
urbei se remarca faimoasa Catedrala “Sf. Andre” inchinata sfantului care
patroneaza orasul si care impresioneaza profund cu arhitectura ei gotica din
secolul al XI-lea. Este imensa, cu multe basoreliefuri care pur si simplu iti
taie respiratia, constituind totodata un punct de interes major pentru cei care
fac pelerinajul la Santiago de Compostella. Remarcabile sunt si cladirile
Operei (Grand Theatre), amplasata in centrul orasului, precum si cea a Vamii,
din imediata vecinatate a raului Garonne. Printre obiectivele notabile se
numara si muzeele “D'Aquitane” si cel de “Beaux Arts”, ale caror colectii sunt
deosebit de interesante. Un obiectiv reprezentativ pentru Bordeaux este
“Monument aux Girondins” situat in piata Quinconces. Istoria spune ca a fost
ridicat in amintirea oamenilor trimisi la ghilotina in timpul revolutiei
franceze. Este impunator, deosebit din punct de vedere arhitectural, inconjurat
de fantani arteziene superbe. Bordeaux este unul dintre centrele majore, de
renume mondial ale industriei vinului, acesta fiind produs in regiune inca din
secolul al VIII-lea. Viile din zona Bordeaux sunt extrem de vaste, ele
intinzandu-se pe 112.000 de hectare. Cele mai renumite vinuri, (preponderent
rosii, seci, de corpolenta medie) provin de la marile castele ale Medoc-ului,
in special Pauillac și Margaux, dar si de la cele de pe malul drept al raului
Garonne, respectiv, Saint-Emilion și Pomerol. Toate aceste regiuni sunt
definite de amploarea si frumusetea podgoriilor ce stau la baza renumitului vin
de Bordeaux care a adus faima orasului in intreaga lume. In timpul liber avut
la dispozitie am facut o plimbare pe malurile raului Garonne, bucurandu-ne de
privelistea minunata care surprinde podurile orasului. Situata vizavi de Place
de la Bourse, intre Quai de la Douane si Quai Louis al XVIII-lea, se poate
admira “Oglinda de Apa”, un bazin spectaculos proiectat de artistul Michel
Corajoud, care alterneaza efectul de oglinda cu aburirea geamurilor intr-un mod
extraordinar. Schimbarile ritmice in 2 centimetri de apa pe o lespede gigantica
din granit fac ca aceasta locatie sa fie cu adevarat magica si atragatoare. Ghidul
turistic al orasului mentioneaza faptul ca adultii obisnuiesc sa faca din
aceasta Oglinda de Apa cel mai comun loc de intalnire intre indragostiti, iar copiii
adora sa se joace aici. In plus, in timpul verii, oamenii se pot bucura de o
racorire a picioarelor in apa rece si revigoranta a bazinului, lucru care l-au
incercat si cativa dintre partenerii nostri de excursie (foto 7, foto 8, foto
9, foto 10).
Drumul nostru ne-a purtat in continuare spre Biarritz, una dintre cele mai elegante
si apreciate statiuni turistice franceze la Oceanul Atlantic, amplasata la 35
km de granita cu Spania. Incepand cu a doua jumatate a secolului XIX orașul a
inceput sa fie o destinație cautata de catre reprezentantii familiilor regale
europene. Regina Victoria a venit aici cu regularitate pe o perioada de 30 de
ani, precum si nobili din Spania, Germania, Suedia, Rusia. Dealtfel, rusii au
si construit aici o biserica ortodoxa in apropiere de Hotel du Palais. Plajele
din aceasta stațiune, diversificate ca amplasament si totalizand o lungime de
cca. 6 km, sunt printre cele mai apreciate atat de cei care vor sa beneficieze
de tarmul insorit al Golfului Biscaya, cat si pentru surferi. Pasionatii de
surf trebuie sa mearga pe plaja Côte des Basques, unde in fiecare an in luna
iulie, se organizeaza unul dintre cele mai mari festivaluri de surf din lume. In
afara de plaje, Biarritz ofera vizitatorilor sai si o arhitectonica interesanta,
un Cazinou deschis inca din anul 1901, diverse muzee si centre de SPA, precum si
terenuri de golf. In Biarritz se mai poate vizita si Muzeul Marii, deschis din
anul 1935, unde sunt expuse in 24 acvarii peste 150 specii de pesti care traiesc
in apele Golfului Biscaya. Plecand din Portul Pescaresc, se trece printr-un
tunel sapat in stanca spre podul care leaga tarmul de Rocher de la Vierge
(Stanca Fecioarei). Tunelul a fost construit in timpul lui Napoleon al III-lea,
iar podul a fost construit de Gustave Eiffel. Le Rocher de la Vierge a fost
construita in semn de recunostinta de catre pescarii care s-au intors sanatosi
de pe mare. O data ajuns pe stanca ai parte de o priveliste superba. Pe o parte
se vede Grande Plage, iar pe cealalta Coasta Basca, cu Muntii Pirinei in zare.
Aici este si locul unde am facut cele mai multe fotografii, regretand ca timpul
liber alocat nu ne-a permis sa facem si o baie in mare, chiar daca timpul era
putin ploios (foto 11, foto 12, foto 13, foto 14).
In aceeasi zi ne-am continuat drumul spre orasul Lourdes situat in regiunea Occitanie,
la poalele Muntilor Pirinei, intr-o mica vale udata de raul Gave de Pau,
devenit in zilele noastre unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj
pentru crestinii catolici din toata lumea. Aici se spune ca in 1858, Bernadette
Soubirous, o fetita de 14 ani, ar fi vazut in apropiere de „Grotta Massabielle”
de mai multe ori pe Sfanta Maria ca o apariție sub forma unei femei imbracate in
alb. Ulterior femeia din aparitie s-a prezentat ca fiind „Neprihanita
Zamislire” (Immaculata Conception). Dupa aceasta a tasnit apa cristalina a unui
izvor din grota, iar Fecioara a indemnat-o pe Bernadette sa bea si sa se spele
cu aceasta apa, sfatuind-o totodata sa indemne oamenii sa intemeieze in acel
loc o capela la care sa se faca pelerinaj. Bernadette a fost declarata Sfanta
pe 14 Iunie 1925 de catre Papa Pius IX si apoi canonizata in 1933. Fecioarei
Maria i-a fost consacrata aici la Loudes o catedrala impresionanta compusa din trei
biserici separate, suprapuse. Accesul la cele doua biserici de sus se face prin
doua rampe inclinate sustinute de arcade. Cea mai cunoscuta este biserica subterana
a Sfantului Pius, cu o capacitate de 20.000 de persoane. In Grota Massabielle,
in care a aparut Fecioara de fiecare data, a fost amplasata o statuie realizata
dupa descrierea facuta de adolescenta Bernadette. Se estimeaza ca aproximativ
200 de milioane de credinciosi au vizitat locul din 1860 pana in prezent, iar
Biserica Romano-Catolica a recunoscut oficial 67 de tamaduiri. Se considera ca
apa care izvoraste din grota are proprietati vindecatoare, astfel ca detaliile
sunt verificate amanuntit, pentru a se asigura ca vindecarea se bazeaza pe
proprietatile apei si nu a tratamentelor paralele, insa sunt destui sceptici
care sa conteste aceste afirmatii. Datorita numarului mare de pelerini, orasul
a devenit centrul unui comert infloritor cu obiecte religioase si nu numai,
fiind situat totodata pe a doua pozitie in Franta, dupa Paris, ca si densitate
a hotelurilor pe km. patrat. Cel mai mare aflux de vizitatori l-am intalnit in
zona grotei, sute de oameni asteptand in ordine, la rand, sa ajunga la grota, sa
puna mana pe peretii acesteia si sa se roage la statuia Fecioarei. Am facut si
noi acest lucru, dupa care ne-am umplut o sticla cu apa de la unul dintre
teminalele izvorului miraculos, sperand sa ne vindece betesugurile si sa ne
tina sanatosi in continuare. Dincolo de vocatia sa religioasa, Loudes are si
potential turistic, cel mai vizitat obiectiv fiind castelul din secolul al XVI-lea ce
domina orasul si la care se poate urca cu un lift. Este unul dintre cele mai
bine pastrate exemple de arhitectura militara din Europa, in prezent adapostind
Muzeul Pirineilor (foto 15, foto 16, foto 17, foto 18).
In ziua urmatoare am vizitat orasul Toulouse (Tolosa in limba occitana), al patrulea oras ca marime al
Frantei (dupa Paris, Marsilia si Lyon), important centru economic, cultural si
universitar. Orasul este traversat de raul Garonne si Canal du Midi. Canalul a fost construit de Pierre-Paul
Riquet in secolul al XVII-lea, aceasta lucrare fiind considerata de
contemporanii sai ca cel mai mare proiect de constructii al vremii. Numit la inceput
„Canalul regal din Languedoc”, revolutionarii l-au redenumit in “Canal du Midi”
in 1789. Impreuna cu Canal de Garonne formeaza „Canal des Deux Mers”, cele doua
furnizand o cale navigabila de la Oceanul Atlantic la Marea Mediterana. Din
1996, Canal du Midi se afla pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cei 2000 de
ani ai istoriei orasului Toulouse au lasat un patrimoniu reprezentativ pentru
intreg sudul Frantei, in diverse momente ale istoriei acesteia. In inima
anticului cartier al comerciantilor, Catedrala “Saint Etienne” este martora
evolutiei a mai multe stiluri de arhitectura sacra. Biserica “Saint-Sernin”
datand din secolul al XI-lea este cea mai mare biserica romana din occident, in
interiorul sau fiind depuse relicvele Sf. Saturnin, primul episcop si martir
din Toulouse. Biserica constituie totodata un alt punct de interes major pentru
cei care fac pelerinajul la Santiago de Compostella. Biserica Iacobinilor din
Toulouse, realizata in intregime din caramida, este o capodopera a artei
gotice, fiind cea mai importanta biserica din Evul Mediu. Ordinul Iacobinilor a
ajuns in Toulouse ca o incercare a Papalitatii de a contracara erezia catara. Ei
au contribuit la infiintarea Universitatii din Toulouse in 1229, a 2-a din
Franta ca vechime dupa cea de la Sorbona. Orasul este, de asemenea, foarte
bogat in cladiri renascentiste: hotelurile, Bernuy, d’Assézat, Pierre, s.a.
Trebuie mentionat, de asemenea Capitoliul, acum reprezentand Primaria orasului,
cu camerele magnific decorate si crucea sa occitana. Place de Trinite este un
alt punct de reper, cu frumoasa sa fantana, multitudinea de magazine si
cafenele insirate perpendicular, aflata in centrul orasului Toulouse intre
Capitoliu si Piata Carmes. Avand mai mult timp liber la dispozitie, am explorat
singuri orasul, descoperind o o importanta institutie de arta reprezentata de
Fundatia Bemberg. Am vizitat-o cu interes, admirand o bogata colectie de
tablouri valoroase, repartizate pe trei sali vaste. “Sala Venetia” de la
nivelul 1 era consacrata picturii venetiene din secolul al XVIII-lea
(Canaletto, Francesco Guardi, Pietro Longhi si Tiepolo). Tot la nivelul 1, in
sala “Louis al XVI-lea” am admirat vechi piese de mobilier regal precum si
cateva frumoase picturi de Boucher. Sala “Bonnard” de la nivelul 2 expunea mai
multe tablouri ale lui Pierre Bonnard din perioada ultimilor sai ani de viata. Cunoscut
drept „Orasul Roz” datorita numeroaselor cladiri din caramida roz, Toulouse
este astazi centrul aviatiei si al industriei spatiale franceze. Din pacate,
tot in acest oras s-a produs si cel mai important incident din timpul excursiei
noastre, uneia dintre turiste fiindu-i furat pe strazi portofelul cu acte, bani
si doua carduri bancare. Am asistat cu aceasta ocazie la cel mai nefericit exemplu
de birocratie din partea consulatelor romanesti din Franta, fiind necesare
multe telefoane si insistente pentru ca turista sa fie primita in cele din urma
la consulatul din Marsilia (unde s-a dus singura cu trenul), pentru a i se
elibera o adeverinta care sa o ajute sa treaca de frontiera, pentru se putea intoarce
acasa (foto 19, foto 20, foto 21, foto 22).
Urmatorul obiectiv al excursiei noastre l-a constituit
pitorescul orasel Rocamadour, situat
intr-un defileu deasupra raului Dordogne, care reuseste performanta de a atrage
anual peste 1,5 milioane de vizitatori. Succesul este asigurat pe de-o parte de
pozitia extrem de spectaculoasa, pe o stanca ce domina Valea Alzou si
imprejurimile, dar si de incarcatura spirituala ce l-a transformat in punct de
pelerinaj. Localitatea este renumita pentru monumentele sale istorice, dar mai
ales pentru sanctuarul Sfintei Fecioare Maria care a atras de-a lungul
secolelor pelerini din toata lumea. Numele de Rocamadour vine de la sfantul
Amadour, unul dintre primii eremiti stabiliti aici in secolul IV, al carui
corp, foarte bine conservat, a fost descoperit in 1166. Conform descrierii
facute in prospectul orasului, dimensiunea europeana a locului se datoreaza
abatelui Geraud d’Escorailles care incepand cu anul 1152 a impulsionat
construirea primelor doua biserici in zona “Grotei Minunilor” unde se
semnalasera primele miracole. Sanctuarul Fecioarei a fost imbogatit si cu o
frumoasa statuie sculptata in lemn de abanos reprezentand “Madona Neagra”. Ca
urmare a afluxului mare de pelerini au fost construite patru spitale, acestea
servind si ca puncte de cazare. Traditia cerea ca regulat, in semn de respect si de cainta
pentru pacatele savarsite, pelerinii sa parcurga drumul de jos pana la Capela
Sf. Fecioare Maria in genunchi. Si astazi, accesul in sanctuar se face cel mai adesea urcand
pe aceleasi 216 trepte tocite de timp si de pasii credinciosilor, cunoscute sub
numele de Grand Escalier. Constructiile se intind pe trei nivele: jos este
orasul, deasupra cladiri monarhale si biserici de pelerinaj, iar pe culme se
afla castelul construit in evul mediu ca sa apere sanctuarele. Accesul in oras
se face pe jos sau cu ajutorul unui trenulet (folosit si de noi) care urca pana
in centrul localitatii, de unde se poate lua apoi un lift pentru a ajunge la castelul
medieval, amplasat in punctul cel mai inalt al acesteia. Vederea de pe
crenelurile castelului spre Valea Alzou este spectaculoasa, cunoscand si faptul
ca intreaga zona a raului Dordogne este plina de grote si pesteri, una mai
frumoasa ca alta. Dintre acestea se detaseaza de la distanta pestera Gouffre de
Padirac, formata de un mare izvor subteran care a taiat si a modelat stanca in niste
formatiuni impresionante (foto 23, foto 24, foto 25, foto 26).
Ultimul popas in regiunea Occitanie l-am facut in Albi, vechi oras episcopal, inscris din
anul 2010 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Orasul Albi, amplasat la cca.
80 km de Toulouse pe raul Tarn, este un oras foarte cautat de turistii din
intrega lume, in special pentru Catedrala “Sainte-Cecile” si muzeul
“Toulouse-Lautrec” gazduit in vechiul palat episcopal “Palais de La Berbie”
construit cu incepere din secolul XI in imediata vecinatate a catedralei. In
afara acestor doua obiective majore, de un interes aparte este si biserica “Saint-Salvi”
construita in secolul XVI intr-un melanj de stil gotic si roman, reprezentand
cel mai vechi locas religios din oras. Catedrala “Sainte-Cecile”, construita in
perioada 1282 - 1480, este cea mai mare biserica din lume construita din
caramida rosie (inalta de 113 metri si lata de 35 de metri) dominand centrul
orasului. De oriunde o privesti, catedrala iti arata parca o alta fata, caci
desi peretii sunt simpli la exterior, nedecorati, forma ondulata data de
contrafortii semirotunzi ca marginile unei imense scoci, ii dau acestei
fortarete un aspect diferit, in functie de cum cade lumina sau umbra pe ea.
Istoria locului spune ca la inceputul secolului al XI-lea a aparut in zona un
nou curent religios, cel al “albigenezilor” sau “catarilor”, care isi spuneau
“cei puri” si a caror credinta era nerecunoscuta de biserica Romano-Catolica.
Aceasta i-a declarat eretici pe catari anihilandu-i, si a construit o catedrala
atat de impunatoare ca sa inteleaga toata lumea puterea bisericii
Romano-Catolice. Catedrala este apreciata nu doar datorita frescelor care au
consacrat-o ca „ cea mai pictata biserica din Europa”, ci si datorita orgii
sale, cea mai mare din Franta, care trebuia sa umple cu sunetele sale tot
volumul acela imens. Frescele cupolei pictate intre anii 1509 si 1512 au fost realizate
de pictori italieni din Bolonia si reprezinta o adevarata enciclopedie biblica
reprezentand venirea lui Hristos pe nori. Aceasta pictura este originala,
nefiind niciodată restaurata. Un alt lucru curios intalnit in aceasta catedrala este existenta a doua
altare, unul mai mic, construit din marmura neagra, dar de o deosebita
frumusete, si altarul mare construit din marmura alba, unde au loc in prezent
slubjele religioase. Scopul construirii palatului fortificat Berbie intre
secolele XIII si XIV a fost de a apara si proteja pe episcopii de Albi de
diferite atacuri, dar si de a consolida inchizitia. Incepand cu secolul al
XVII-lea edificiul este transformat, fiind construite o biblioteca, terase,
celebrele gradini si saloane grandioase. Muzeul “Toulouse-Lautrec” gazduit de
palatul Barbie a fost inaugurat in anul 1922 datorita actiunilor intreprinse de
parintii marelui pictor francez nascut in orasul Albi. Muzeul este foarte bine
organizat, expunand o bogata colectie de lucrari ale artistului, fiind considerat
alaturi de catedrala, cartea de vizita a orasului Albi ce atrage anual peste
160.000 de vizitatori. Celebrele gradini ce apartin Palatului Berbie se intind
pe o suprafata de 4 hectare si au fost lasate ca mostenire orasului Albi in
anul 1834. Acestea mi-au placut in mod deosebit, fiind presarate cu statui din
loc in loc si oferind o priveliste magnifica asupra orasului stabatut de raul
Tarn, cu cele trei frumoase poduri ale sale (foto 27, foto 28, foto 29, foto
30).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu