O calatorie in Franta (4)

Provence, Rhone – Alpes, Bourgogne, Alsace

In ziua a 11-a a calatoriei noastre traseul excursiei ne-a condus in orasul Arles din frumoasa regiune Provence, nume provenit din timpul romanizarii intense a tinutului in perioada stapanirii romane (Provincia, in latina). Populatia acestei regiuni este vorbitoare de limba provensala, o limba romanica al carei principal promotor a fost poetul francez Frederic Mistral, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1904. Despre Mistral am aflat ca a fost fondatorul Societatii pentru studiul limbilor romanice, si in acesta calitate a organizat la Monpellier la 19 mai 1878 un concurs literar avand ca tema “cantecul latinitatii”. Organizatorii au invitat la acest concurs reprezentanti ai tuturor limbilor si dialectelor de obarsie latina, inclusiv din indepartata tara carpato-dunareana, care in 1878 abia isi castigase independenta cu arma in mana. Pentru a fi accesibile intregului juriu, poeziile au fost traduse in limba franceza si prezentate in plic inchis, anonime si cu parola. Spre surprinderea tuturor, cand s-a deparolat autorul poeziei careia juriul tocmai ii acordase marele premiu, a aparut numele lui Vasile Alecsandri, cu titlul poeziei sale: “Cantecul Gintei Latine”. La festivitatile de premiere organizate intre 22 si 30 mai 1878, Frederic Mistral in calitate de presedinte al juriului, a recitat versurile poeziei lui Alecsandri traduse in limba provensala. Un catren selectat din poem se afla si astazi incrustat pe o piatra de marmura, montata pe o impozanta cladire de patrimoniu. Revenind la orasul Arles, aici se regaseste cel mai bine sintetizat “spiritul regiunii Provence”, asezarea fiind plina de muzee, catedrale, cafenele decolorate de soare, sau piata pitoreasca unde seara se pot asculta cantecele tiganilor interpretate la chitara. Arles este una dintre cele mai vechi asezari din Franta, centru industrial si agricol important, cu o populatie de peste 50.000 de locuitori. Inceputurile sale dateaza din perioada romana, iar ruinele si monumentele de atunci arata ca de sute de ani. Primul obiectiv inclus in cadrul turului nostru pietonal a fost amfiteatrul roman din Arles, cel mai popular obiectiv turistic din oras. A fost construit in jurul anului 90 d.Hr. cu o capacitate de 20.000 locuri avand lungimea de 135 metri si latimea de 110 metri. Dupa ce Imperiul Roman a cazut, amfiteatrul a fost folosit ca loc de refugiu pentru locuitorii din Arles iar apoi ca si inchisoare cu 4 turnuri de aparare. In jurul anului 1830, Arena a gazduit primele lupte cu tauri. Este foarte bine conservat, fiind folosit si in ziua de astazi pentru diferite spectacole, concerte si chiar coride. In apropiere, pe Rue du Cloitre, se afla Teatrul Antic, construit in timpul imparatului roman Augustus la sfarsitul secolului I i.Hr., fiind unul dintre cele mai vechi teatre romane din piatra. Tribunele aveau 33 de randuri cu o capacitate de 10.000 de spectatori si erau impartite pe clase sociale. Scena era formata dintr-o platforma de lemn cu lungime de 50 de metri si o latime de 6 metri. Incepand din 1981, atat teatrul cat si amfiteatru roman din Arles au fost incluse pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Arles a intrat in istorie si datorita pictorului Vincent van Gogh, care a locuit in oras timp de un an, aceasta fiind si una dintre cele mai prolifice perioada din viata artistului, reusind sa picteze peste 200 de panze. Si Paul Gauguin a fost atras de farmecul localitatii, numarandu-se si el printre cei care au lucrat in Arles. In oras exista o Fundatie dedicata lui Vincent van Gogh precum si un muzeu, pe care l-am vizitat, unde sunt expuse cateva din lucrarile sale, alaturi de ale altor doi artisti modernisti - Alice Neel si Rebecca Warren (foto 1, foto 2, foto 3).

Plecand de la Arles cu autocarul, ne-am oprit in drum pentru o plimbare de cca. o ora si jumatate cu vaporasul pe Micul Ron, ceea ce ne-a permis cunoasterea unei parti ale uneia dintre cele mai bine protejate delte din intreaga lume, Delta Ronului, cunoscuta sub numele de La Camargue. Rezervatia acopera o suprafața de 80.000 hectare, incluzand aici mlastini, pasuni, paduri, dune de nisip si saraturi. O treime din suprafata deltei este strict protejata, accesul oamenilor fiind interzis cu desavarsire. Aceste masuri au fost luate in scopul conservarii speciilor rare de plante si animale, precum si pentru mentinerea ecosistemului local, care este foarte fragil. In restul teritoriului deltei, cu un permis special, sunt acceptate vanatoarea, agricultura si extractia sarii. Campurile cu saraturi sunt situate in sud-estul deltei, sarea fiind recoltata aici inca din perioada dominatiei romane. Camargue adaposteste o bogata biodiversitate, dar cu toate acestea delta este renumita in intreaga lume pentru trei specii: o rasa de tauri negri mai mici si mai supli decat cei pentru corida, frumosii Cheval Camarguais, o rasa locala de cai albi, alaturi de cei peste 50.000 de flamingo roz care poposesc in mlastini in timpul lunilor de vara. Eco si etno-turismul sunt dezvoltate impecabil, in Delta Rhonului organizandu-se anual Festivalul Camargue prin care se celebreaza, cu mare fast, intreaga regiune. In lunile iunie, respectiv noiembrie, are loc Festivalul Cailor din Saintes-Maries-de-la-Mer si Festivalul Taurilor. In plimbarea noastra cu vaporasul am putut admira caii si taurii, dar pasarile flamingo nu le-am vazut pe Micul Ron, ci in apropierea zonei de saraturi. Culoarea lor nu era cea cunoscuta, de roz intens, deoarece nu era perioada crustaceelor (ni s-a spus) care constituie dieta lor si care le asigura totodata pigmentul necesar colorarii penajului. Am mai vazut numeroase egrete, pescarusi si alte specii de pasari, dar as spune ca fauna din Delta Dunarii este mult mai bogata si diversa, numai de-am sti s-o protejam asa cum fac francezii. Dupa intoarcerea din delta am facut un scurt popas in oraselul Saintes-Maries-de-la-Mer, capitala Camargului si totodata loc de pelerinaj pentru populatia de etnie rroma, care anual, in 23-24 mai se aduna din toate colturile lumii pentru a o celebra pe Sf. Sara (Fecioara neagra) - patroana lor (foto 4, foto 5, foto 6).

Un alt popas l-am facut pentru a vedea apeductul “Pont du Gard” ce traverseaza raul Gardon, important obiectiv turistic din triunghiul Avignon-Nimes-Montpellier, aflat pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO din 1985. Terminat de romani intre anii 49-60 d.Hr., sub imparatii Claudius si Nero, apeductul facea parte din sistemul de transport al apei care incepea de la izvoarele de la Uzes si se termina la orasul Nimes. Cu o inaltime maxima de 48,8 m, acesta se prezinta ca o inlantuire de arcade dispuse pe trei niveluri, fiind alaturi de apeductul din Segovia, una dintre cele mai inalte si bine prezervate lucrari hidrotehnice de acest tip. Podul rutier, ce poate fi traversat, a fost adaugat apeductului intre anii 1743 - 1747. Se numeste "podul Pitot", dupa numele arhitectului care l-a construit la cererea administratiei statelor occitane. Statul francez a amenajat site-ul pe 165 de hectare in jur: a restaurat vegetatia mediteraneeana, in care a mascat cladirea care include muzeul, cinematograful, restaurantele, buticurile cu suveniruri; a amenajat alei largi, spatii de picnic, scaldat, pescuit si promenada, astfel ca intre 8.000 si 12.000 de turisti vin sa viziteze zilnic aceasta locatie in timpul verii (foto 7, foto 8, foto 9).

Urmatoarea oprire mai consistenta am facut-o in orasul Avignon aflat pe malul stang al Ronului, important centru istoric inscris pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO din anul 1995. Supranumit si Orasul Papal datorita prezentei autoritatii papale din 1309 pana in 1423, Avignon este unul dintre putinele orase franceze care pastreaza nestearsa patina timpului, prin centrul vechi istoric, bastioanele si palatul papal, aleile pavate si cladirile declarate monumente istorice. Din acest considerent, Avignon a primit si prestigiosul titlul de capitala europeana in anul 2000. Palatul Papal se afla in centrul orasului si este un monument emblematic al acestuia. Este cel mai mare edificiu gotic medieval si a fost construit intre 1335 si 1352. Primind in jur de 650.000 vizitatori pe an, Palatul se inscrie printre primele 10 cele mai vizitate monumente din Franta. Pe langa grandoarea constructiei, datorita ambiantei pe care o ofera dar si calitatilor sale arhitecturale, palatul gazduieste in mod regulat o serie de expozitii de pictura, sculptura, fotografie si alte manifestari culturale. Podul Saint-Benezet este o alta constructie emblematica a orasului, datand inca din secolul XII. In trecut, acesta lega Avignon de Villeneuve si constituia singura modalitate de a traversa Ronul. Din cele 22 de arcade, astazi se mai pastreaza doar 4, dar fascinatia sa persista si ca urmare a celebrului cantec pentru copii care a depasit de mult granitele Frantei: “Sur le pont d’Avignon”, datand din secolul XV (foto 10, foto 11, foto 12).

Ne-am indreptat in continuare spre Aix-en-Provence, un oras elegant, cu bulevarde largi si umbroase, cu multe fantani din piatra frumos sculptate - apa fiind ratiunea existentei orasului datorita izvoarelor termale de aici. In centrul orasului se afla Cours Mirabeau, renumitul bulevard incadrat de copaci, trasat pe locul vechilor metereze, avand de o parte si de cealalta case elegante din secolele XVII si XVIII si multe fantani, dintre care se distinge Fontaine des Quatre Dauphins. Se pot remarca, de asemenea, numeroase bistrouri si cafenele, cea mai deosebita fiind “Les deux garcons”, locul de intalnire preferat al intelectualilor inca din secolul al XVII-lea. Printre edificiile de marca ale orasului se pot enumera Hôtel de Ville gazduit intr-o cladire din secolul al XVII-lea, vechiul palat episcopal care gazduieste in prezent Musée des Tapisseries, frumoasa catedrala gotica “St. Sauveur”, renumita datorita usilor sale sculptate in lemn de nuc din secolul al XVI-lea, coloanelor baptisteriului din secolul al V-lea si chiliilor romanice, precum si Muzeul Granet dedicat picturii, sculpturii si arheologiei din oras, unde se gasesc si trei dintre tablourile lui Paul Cézanne. La sud de bulevardul Cours Mirabeau se afla elegantul cartier Mazarin, cartier vechi al orasului, interesant pentru arhitectura foarte bine pastrata a edificiilor din a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Turul nostru pietonal ar fi trebuit sa cuprinda si o vizita la atelierul pictorului Paul Cézanne, unde artistul a creat capodopere de o mare valoare din 1897 pana la moartea sa in 1906, dar locatia ceva mai indepartata a acestuia precum si timpul nostru limitat nu au mai permis acest lucru (foto 13, foto 14, foto 15).

Am facut in schimb un scurt popas in Les Baux-de-Provence - neinclusa initial in programul de vizite, o localitate stancoasa, de unde provine si numele minereului de aluminiu (bauxita) descoperit in anul 1821 de catre geologul Pierre Berthier. Amplasat pe un varf de deal, la peste 200 m altitudine, satul are in jur de 420 locuitori, majoritatea traind din turism. Casele sapate in piatra sunt transformate in mici buticuri de suveniruri in care poti gasi ceramica, tablouri, vin, ulei de masline, dulceturi, miere de albine si, binenteles, vestitele ierburi de Provence. Iti ia ceva timp sa urci pe jos pana la cetatea medievala din varful dealului, dar privelistea care ti se ofera de sus este superba. Se spune ca in zilele senine se pot vedea mlastinile din Camargue, turnurile din Arles, livezile si viile din Provence. Cetatea poate fi vizitata gratis, dar de obicei acolo sunt organizate spectacole la care trebuie cumparat bilet (foto 16, foto 17, foto 18).

In urmatoarea zi de excursie am parasit Provence-ul, indreptandu-ne spre Lyon, al doilea oras ca marime al Frantei si capitala a regiunii Rhone-Alpes. Acesta se afla la confluenta fluviului Ron cu raul Saône, formand un fel de peninsula (Presqu'ile). Orasul este dominat de doua mari coline, una la vest si una la nord fata de centrul istoric, la est de malul Ronului fiind o campie plana. La vest este colina Fourvière, unde este ridicata Catedrala Notre-Dame de Fourvière, palatul episcopal, turnul metalic (un turn TV ce imita ultimul tronson al Turnului Eiffel) si un funicular. La nord se afla colina Croix-Rousse, fieful traditional al atelierelor si magazinelor de matase, o industrie pentru care orasul este faimos. Orasul medieval (Vieux Lyon) a fost construit pe malul vestic al raului Saône la poalele colinei Fourvière. Pe mica peninsula dintre Ron si Saône se afla a treia piata publica din Franta si una din cele mai mari din Europa: Place Bellecour. Orasul conserva un important patrimoniu cultural, de la vestigii din epoca romana pana la constructii din secolul XX. Partea cea mai valoroasa a orasului si anume cartierul Vieux Lyon, colina Fourvière si colina Croix-Rousse, cu o suprafata de 500 ha, fac parte din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO din 1998. Peninsula Presqu`ile gazduieste de fapt partea principala a orasului, unde se afla cele mai importante cladiri guvernamentale si muzee. Pe langa restaurante, bistrouri si cafenele, in Lyon se mai gasesc trei parcuri de mari dimensiuni, 30 de muzee si nenumarate monumente istorice. Primaria, L’Hôtel-Dieu si Catedrala din Fourvière sunt printre cele mai atractive dupa lasarea serii. In total 100 de mii de proiectoare ilumineaza 200 de situri din Lyon, facand ca noaptea sa fie o placere pentru ca turisti sa iasa pe strazi. In Lyon cel mai important eveniment al anului este Festivalul luminilor (Fête des Lumières). Acesta incepe pe 8 decembrie si dureaza patru zile. Desi initial acest festival avea un puternic caracter religios, acum s-a transformat mai mult intr-o festivitate plina de grandoare. La origine, traditia in Lyon era ca pe 8 decembrie oamenii sa aprinda lumini la ferestre celebrand astfel statuia Fecioarei Maria. Aceasta este patroana spirituala a orasului de cand se spune ca a salvat Lyonul de la distrugere in timpul ciumei din 1643. Unul dintre cele mai vechi monumente din Lyon este Le Théâtre Antique de Fourvière, aflat pe colina cu acelasi nume. In urma cu doua milenii, romanii au construit orasul Lugdunum pe panta Fourvière-ului, cunoscut si ca dealul rugaciunilor. Astazi locul este adesea frecventat de credinciosii care vin sa se inchine la bazilica de acolo. De Lyon este legat si numele multor personalitati care au locuit si lucrat aici si care si-au pus amprenta in progresul mondial. Printre acestia se numara doctorul Francois Rabelais, fizicianul A. M. Ampere, scriitorul Antoine St-Exupery, Barthelemy Thimonnier - inventatorul masinii de cusut, Joseph-Marie Jaquard – inventatorul razboiului de tesut semi-automat, fratii Montgolfier - constructorii primului balon cu aer cald si fratii Lumiere - inventatorii cinematografului (foto 19, foto 20, foto 21, foto 22).

In dupa amiaza aceleiasi zile am vizitat Dijonul, capitala regiunii Burgundia (Burgogne). Cu o lunga si interesanta istorie, fiind in trecut resedinta Ducilor de Burgundia, Dijon pastreaza din acele vremuri de glorie numeroase monumente istorice si cladiri. Palatul Ducilor Burgundiei, pe care am avut sansa sa-l gasim deschis, este o constructie extraordinara, perfect pastrata in maniera arhitecturala a secolelor trecute. Acesta gazduieste in prezent atat Primaria orasului cat si Muzeul de arte frumoase. Cea mai cunoscuta piata a orasului Dijon se cheama Place Francoise Rude (sau Place du Bareuzai) si reuseste sa pastreze spiritul secolelor trecute printr-o multime de cladiri istorice, cateva cafenele si o fantana arteziana prevazuta cu o sculptura gratioasa. Printre obiectivele turistice de marca din Dijon se mai numara Auditoriumul - pentru cei pasionati de arta, teatru, sau opera, Muzeul de Arheologie, Muzeul artei sacre, Planetariul, Muzeul vietii burgogneze - un muzeu deosebit, dedicat stilului de viata din regiune, aici gasindu-se reproducerile unor scene cotidiene si traditii locale, precum si Muzeul Mustarului, o prezenta fireasca pentru orasul de unde provine celebrul mustar de Dijon. Dintre asezamintele religioase ale orasului se remarca Catedrala Notre Dame de Dijon, o capodopera arhitecturala din secolul XIII realizata in stil gotic. Inauntru poate fi admirata Madona neagra, o sculptura in care Fecioara Maria este infatisata sub forma unei femei de culoare. O alta constructie religioasa reprezentativa pentru orasul Dijon este biserica Sainte Beningne, tot din secol XIII, dar avand o cripta cu o vechime de peste o mie de ani. Spatiile verzi sunt pe cat de numeroase, pe atat de impresionante datorita culorilor florale, ordinii si micilor sculpturi care infrumuseteaza intrarile principale in parcuri. Principalul parc al orasului Dijon este Darcy Park, aflat in inima orașului, avand intrarea strajuita de o sculptura masiva reprezentand un urs. Din informatiile primite am aflat ca in toamna fiecarui an in oras este organizat un Targ International de Gastronomie cu peste 500 de expozanti si peste 200.000 de vizitatori anual, fiind considerat cel mai mare eveniment de acest tip din Franta. In acest context se mentioneaza faptul ca bucataria franceza, recunoscuta la nivel mondial pentru rafinamentul sau, a fost inclusa din anul 2010 pe lista Patrimoniului UNESCO, fiind pentru prima oara cand obiceiurile culinare ale unei natiuni sunt considerate un bun al patrimoniului mondial (foto 23, foto 24, foto 25, foto 26).

In dimineata urmatoare am parasit Dijonul si Burgundia indreptandu-ne spre Alsacia superioara pe asa-numitul “drum al vinului” (Route du Vin), unde pe cca. 180 km se pot vedea asezari pitoresti cu podgorii insirate precum perlele pretioase pe un colier. Primul popas l-am facut la Colmar, cel de-al doilea centru turistic alsacian dupa Strasbourg, locul de nastere al sculptorului Bartholdi – cel care a realizat Statuia Libertatii. Colmar este considerat printre orasele cele mai frumoase si colorate din Franta. Istoria sa incepe inca din anul 823, cand Louis Pius a denumit acest teritoriu Columbarium (cotetul porumbeilor, de unde i se trage si numele actual) si l-a dat in proprietatea abatiei de Munster. La inceput a fost un mic sat, care s-a dezvoltat rapid intr-un orasel incepand din secolul XIII. Localitatea a inceput sa prospere si a atras atentia Episcopului de Strasbourg si a nobilimii ce roia in jurul acestuia, care au declarat razboi comerciantilor din Colmar. In 1648, Colmar a fost anexat Frantei prin Tratatul de la Westphalia, marcand sfarsitul Razboiului de 30 de ani. Impreuna cu restul Alsaciei, avea sa fie cedat inapoi Germaniei in 1870, inapoiat Frantei in 1919 si reanexat de germani in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, revenind in final la francezi dupa sfarsitul acestuia. Am facut greseala sa urmam sfatul ghidei, facand o plimbare cu trenuletul prin vechile cartiere Unterlinden si La Petit Venise, fiind destul de rau zdruncinati in micile vagoane remorcate de tractoras pe strazile pietruite ale orasului si fara posibilitatea de a face nici o fotografie. Odata coborati din vehicul am refacut traseul pe jos, caci acest oras deosebit te invita sa-l cunosti numai in aceasta maniera. Colmar este cel mai reprezentativ oras din Alsacia, datorita unei bogate mosteniri istorice si arhitecturale. Este un oras bogat in traditii, atat franceze cat si germane si care ofera turistilor o atmosfera fascinanta. Un oras care si-a pastrat accentele medievale prin arhitectura gotica a unor biserici vechi de aproape 800 de ani. Punctul de interes turistic major il reprezinta centrul vechiului oras, cu stradutele sale pitoresti, inguste si pavate cu piatra cubica. Casele vechi de sute de ani, cu flori la ferestre, unele cu desene si statuete la fatada, iti dau impresia ca te afli intr-un oras de poveste. Nici nu-ti vine sa crezi ca unele case si-au pastrat atata timp pitoreasca si atragatoarea arhitectura. Traficul rutier este interzis in partea veche a orasului, astfel ca este foarte placut sa te plimbi pe langa superbele cladiri ale vechiului Colmar. Printre obiectivele majore ale orasului se afla Catedrala Saint Martin, situata pe Grand Rue, cea mai mare catedrala gotica din Alsacia, fondata la inceputul secolului al XIII-lea. In Piața Catedralei se remarca, de asemenea, o casa construita in stil gotic, Maison Adolphe, probabil cea mai veche casa din Colmarul medieval (secolul XIV). Este o cladire frumoasa cu doua sculpturi reprezentand capete de leu la intrare, si cu ferestre in arcada, atat la parter cat si la etaj. O alta casa cu o arhitectura interesanta de pe Grand Rue este Ancienne Douane, o cladire ce adapostea vechea vama. O zona superba a orasului este fostul cartier al tabacarilor, La Petite Venise, cu case din lemn acoperite cu tigla colorata. Stradutele intortocheate sunt traversate de mici canale care amintesc de Venetia italiana. Canalele sunt traversate si ele la randul lor de mici podete din lemn, iar malurile sunt parca inundate de o multime de flori. De-a lungul raului Lauch ce strabate orasul si pe canalele laterale se pot face plimbari romantice cu barca. Alte obiective situate in partea de nord a orasului sunt Eglise des Dominicains, fondata in secolul XIII si Muzeul Unterlinden, fondat in secolul XIX pe locul unei alte foste manastiri dominicane, care adaposteste colectii de arta din epoca medievala pana in zilele noastre (foto 27, foto 28, foto 29, foto 30).

Urmatorul popas l-am facut la Riquewihr, situat la 12 km de Colmar si considerat una dintre cele mai atragatoare destinatii turistice ale Alsaciei. Inconjurat de ziduri fortificate, intrarea in orasul istoric facandu-se printr-o serie de porti ce serveau si ca turnuri de veghe, Riquewihrul impresioneaza prin arhitectura sa deosebita, cu case vechi construite in secolele XVI si XVII. Accesul automobilelor in oras este interzis. Crutat in mare parte de bombardamentele din al Doilea Razboi Mondial, orasul si-a pastrat autenticitatea istorica, singurele constructii noi fiind cele din afara centrului vechi, situate in partea sudica. Inconjurat de dealuri plantate cu vita de vie, Riquewihrul mai este cunoscut si pentru productia sa de vinuri, preponderant albe, cele mai cunoscute fiind din soiurile Riesling, Gewürztraminer, Sylvaner, Pinot Blanc, Pinot Gri si Muscat. In interiorul orasului sunt foarte multe crame, asa zisele winstub-uri, amplasate mai ales in beciurile unor vechi magazine sau hoteluri, unde turistii pot degusta diferite sortimente de vin. Principalul loc de promenada al orasului este strada centrala, Rue du General de Gaulle, o strada in panta, foarte frumoasa, pavata cu piatra cubica. Aceasta imparte orasul in doua, de-a lungul ei insirandu-se principalele magazine, restaurante, case si muzee. La intrarea pe strada principala, prima cladire cu o arhitectura interesanta care atrage atentia este La Poste. Imediat dupa ea se afla Grands Vignobles Dopff & Irion, fostul castel Riquewihr. Aceasta adaposteste cea mai mare si mai veche crama a orasului, dainuind din secolul XVI, ce apartine descendentilor familiilor Dopff si Irion. La nici 50 de metri, pe o straduta laterala, se afla Muzeul Postei si Telecomunicatiilor, infiintat intr-un fost castel al familiei Wurttemberg (cea care a administrat orasul timp de peste 500 de ani), adapostind exponate istorice postale vechi de aproape 2000 de ani. Am ajuns in Riquewihr intr-o zi de duminica (pe 4 iunie), cam pe la vremea pranzului, si atat mie cat si Irinei ne era cam foame. Cum am intrat in oras pe poarta principala a acestuia, in fata fostului castel Riquewihr unde era si o mica piateta, am fost surprinsi sa gasim o atmosfera de sarbatoare, cu muzica live si, mai ales, un mare gratar cu bar asociat de unde se putea servi, contra cost, orice turist sau localnic. Oferta de mancare era restransa la popularii wursti germani si hamburgheri cu cartofi prajiti, dar la bautura puteai alege intre berea la halba sau unul dintre multiplele soiuri de vinuri albe, alsaciene. Am “plonjat” direct in aceasta atmosfera tipic bavareza (unde se vorbea atat franceza cat si germana), optand pentru wursti asociati cu celebrul Riesling local, cu un fundal sonor atat de placut, incat am comandat si un al doilea rand de pahare de vin, optand de acesta data pentru un Pinot Blanc. Marturisesc ca m-am simtit atat de bine in acele momente de relaxare gastronomica, incat am plecat de la masa uitand sa inapoiez la bar cele doua pahare pentru care mi se retinuse garantie (2 euro). Am inceput apoi vizitarea orasului, deja plin de turisti, facand multe poze si cautand acele crame unde auzisem ca se pot face degustari “free of charge”, caci doream sa incerc si alte sortimente din soiurile locale de vin (mi se deschisese apetitul). Nu am gasit insa decat crame unde totul era contra cost, respectiv 2 euro/paharul, asa ca am fost ponderat si am mai degustat doar intr-un singur loc o varietate de Muscat, care mi-a placut, si din care am cumparat o sticla pentru acasa. La inapoiere am trecut prin aceeasi piateta unde muzica mai canta inca si, spre surpriza noastra, am vazut o pereche de galateni, cam de varsta noastra si colegi de autocat cu noi, dansand elegant, spre incantarea privitorilor, pe un frumos vechi vals frantuzesc. Tot drumul parcurs apoi spre Strasbourg am avut in minte melodia respectiva pe care o cunosteam si care imi facuse placere sa o reascult (“Mon amant de Saint-Jean”, interpretata in versiune originala de Patrick Bruel), mai ales ca reprezentantii Agentiei turistice organizatoare ne-au mentinut buna dispozitie oferindu-ne alte  cateva sticle de vin alsacian, care au fost deschise in autocar si impartite intre turisti, ca semn de multumire pentru incheierea in conditii bune a excursiei (foto 31, foto 32, foto 33, foto 34).

Ultimul popas in Franta l-am facut la Strasbourg, capitala Alsaciei si capitala europeana, situata langa granita dintre Franta si Germania, pe malul stang al fluviului Rin si traversata de afluentul acestuia, raul Ill. Ravnita continuu de cele doua puteri vecine, trecuta in multe randuri din stapanirea uneia in a celeilalte, capitala Alsaciei se mandreste cu o mostenire culturala bogata, ingemanand spiritul francez si cel german. Centrul orasului, “Grande Île” (Marea Insula), sta prins in bucla alungita a raului Ill si se leaga de celelalte districte prin numeroase poduri elegante. Datorita bogatiei sale arhitecturale, in 1988 UNESCO il include pe lista Patrimoniului Mondial al Umanitatii, recunoscand astfel valoarea deosebita a monumentelor istorice si a ansamblului unic de arhitectura domestica din Valea Rinului, specifica secolelor XV- XVI. Cea mai buna solutie pentru cunoasterea orasului cand esti in criza de timp este un tur cu barca pe raul Ill, inconjurand zona istorica si ajungand pana in fata institutiilor europene de langa Parcul l'Orangerie. Pentru aceasta solutie am optat si noi, timp de o ora si un sfert, fiind purtati de o barca "Batorama" pe apele linistite, in timp ce din casti se auzea povestea orasului si a palatelor ce strajuiesc malul raului. Plecarea se face din centrul orasului - zona pietonala din spatele Palatului Rohan, imediat langa podul pe care se trece din Piata Corbeau spre marea Catedrala Notre-Dame. Intrarea in pitorescul cartier Petite France se face printr-o ecluza mica, cu peretii interiori tapetati cu alge. Apele siroiesc inspumate de sub edificiile inalte, care in trecut aveau mori folosite de tabacariile oraşului. “Ponts couverts” (podurile acoperite) au fost parte din zidul medieval de aparare al orasului si unesc malurile celor patru brate inguste ale raului, ramificat pe o distanta scurta. Turnurile din piatra de langa poduri stau in fata barajului Vauban, proiectat in scop militar: la nevoie, intreg sudul orasului putea fi inundat si intrarea inamicului devenea astfel imposibila. Dupa ecluza, raul trece spre partea de nord a lui Grande Île, iar ghidul audio descrie pe rand cele mai importante obiective: Biserica catolica Saint Jean, Palatul Justitiei, Opera, Piata Republicii, Biserica Reformata Saint Paul. Dupa alte cateva parcuri si case frumos decorate, barca ajunge langa modernele edificii ale institutiilor din Cartierul European. Pe partea stanga, noul corp de cladire al Parlamentului European, denumit Louise Weiss, isi curbeaza spectaculos linia celor 17 etaje exterioare. Asemanat cu un amfiteatru roman, acesta are cea mai mare sala de sedinte plenare dintre cele ale institutiilor europene. A fost inaugurat in 1999 si comunica printr-un pod acoperit cu cladirile denumite Winston Churchill si Salvador de Madariaga de pe partea dreapta a raului, apartinand aceleiasi institutii. In spatele acestora se afla un al treilea corp al Parlamentului si cladirea Consiliului Europei. Pe malul opus, Curtea Europeana a Drepturilor Omului isi are sediul in monumentala constructie proiectata de arhitectul britanic Sir Richard Rogers, finalizata in 1995. Fara sa zaboveasca mult la Parlamentul European, barca a facut cale intoarsa spre sud, pentru a acosta curand langa Palatul Rohan, nu inainte de a ne oferi o ultima imagine superba a Catedralei Notre-Dame, al carei turn se inalta spre cer, mult deasupra acoperisurilor cladirilor din zona (foto 35, foto 36, foto 37, foto 38).

In ultima zi de calatorie, mergand cu autocarul de la Strasbourg catre Stuttgart de unde trebuia sa luam o cursa a companiei Blue Air pentru a ne intoarce la Bucuresti, am reflectat la ce mi-a placut si ce nu mi-a placut la aceasta excursie de 15 zile. La plusuri pot mentiona cu certitudine traseul ales si toate localitatile vizitate, chiar daca unele dintre ele le mai vazusem in calatoriile anterioare. Mi-a placut, de asemenea, landscapul vazut in timpul voiajului, un rol important in acest sens avandu-l ghida excursiei dar si soferul autocarului, care au evitat pe cat posibil autostrazile in favoarea drumurilor regionale sau locale, mult mai pitoresti si pline de viata. La capitolul minusuri pot spune ca un singur lucru m-a deranjat mai mult, si anume timpul scurt alocat vizitarii numeroaselor obiective turistice de prim rang. Franta nu este o tara care sa o vizitezi “pe fuga”, caci fiecare dintre provinciile sale istorice este precum un giuvaer care merita sa fie descoperit si pretuit separat. Noi am ales varianta excursiei organizate prin Agentie in lipsa unei masini personale, dorind totodata sa atingem unele obiective aflate la distanta mare unul de altul. Cel mai adesea optam insa pentru excursii organizate de noi, in care ne alegem perioada dorita, hotelul la care dorim sa stam (uneori optand chiar pentru doua locatii diferite), avand totodata bine conturat un plan de vizitare a obiectivelor turistice din zona, prin utilizarea mijloacelor de transport locale. In mod cert, cei cu masini personale isi pot organiza un concediu mult mai flexibil, directionat si pe gustul lor. In concluzie, nu performata de atingere a cat mai multe obiective turistice trebuie sa fie criteriul dominant in planificarea unei excursii, ci valoarea acestora si timpul suficient alocat pentru a le intelege, a cunoaste zona, istoria sa, oamenii si traditiile locului (inclusiv cele culinare), avand asfel posibilitatea sa te acomodezi la ambianta locala. Vergiliu are mare dreptate cand afirma ca “Timpul zboara fara reintoarcere” (Fugit irreparabile tempus), dar depinde numai de noi sa-l folosim cat mai placut si inteligent.

O calatorie in Franta (3)

Val de Loire, Nouvelle Aquitaine, Occitanie

In dimineata zilei urmatoare (a saptea zi de excursie) ne-am continuat traseul strabatand o parte din superba regiune a Vaii Loarei, intr-un cadru mirific incarcat de istorie si frumusetea arhitecturala a castelelor ce impodobesc aceasta zona. Valea Loarei, inscrisa din anul 2000 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, constituie un loc exceptional datorita diversitatii biologice, dar si pentru bogatia sa istorica si culturala. Constructia castelelor a inceput in secolul XII, primul dintre ele fiind cel din Angers. Pe Valea Loarei, exista in jur de 60 de astfel de resedinte medievale, printre cele mai renumite fiind castelul Amboise, castelul Blois, castelul Chambord, castelul Chenonceau, castelul Chinon, castelul Langeais, castelul Saint-Maurice, castelul Saumur, castelul Serrant, castelul Sully-sur-Loire, castelul Talcy, castelul Valencay si castelul Villandry. Pentru constructia lor, de-a lungul timpului, au fost chemati cei mai mari arhitecti, intre care si Leonardo da Vinci. Odata cu trecerea anilor, castelelor construite in Evul Mediu timpuriu li s-au adaugat elemente suplimentare in functie de evolutia tehnicilor militare: poduri mobile care le izolau in caz de pericol, turnuri inalte, crenelate pentru veghe si pentru a adaposti arcașii. De la sfarsitul secolului al XII-lea, edificiile sumbre, solide, cu rol strict defensiv, au inceput sa fie infrumusetate cu ferestre largi si incaperi spatioase. Castelele s-au transformat treptat in „statiuni” pentru elita vremii si pentru curtea regala. In aceeași perioada le-au fost adaugate parcuri vaste si elegante. Castelele pastreaza semnele trecerii timpului, supravietuind chiar și tavalugului Revolutiei franceze in timpul careia multe au fost jefuite, deterioarate, transformate in baraci militare, inchisori sau chiar ferme. Frumusetea deosebita a acestei regiuni i-a determinat pe regii Franței sa o aleaga ca locatie pentru numeroasele castele de agrement, majoritatea construite in secolele al XV-lea si al XVI-lea. Epoca sa de aur coincide cu domnia lui Francisc I, care a angajat constructori renascentisti italieni pentru a-i amenaja domeniile, drept pentru care emblema sa, o salamandra, se regaseste in majoritatea castelelor de pe Loara. Castelul Angers, cel la care ne-am oprit pentru a-l vizita, este situat in orasul cu acelasi nume, in apropiere de confluenta raurilor Loara si Maine, fiind unul din cele mai mari si frumoase castele feudale din Franta. In secolul al IX-lea, pe amplasamentul actual a fost construit aici un palat pentru contele de Anjou, acesta fiind devastat in timpul unui incendiu ce a avut loc in anii 1131, 1132. Constructia castelului actual a durat cativa zeci de ani, acesta avand o incinta de 800 metri lungime si 17 turnuri de aparare de aproximativ 30 metri inaltime. De-alungul timpului castelul a fost folosit ca inchisoare, centru de ingrijire pentru persoane cu handicap, garnizoana militara in timpul lui Ludovic al XI-lea, depozit de munitie in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial si muzeu incepand din anul 1948, cand au fost amenajate si gradinile. Trei ani mai tarziu a fost renovata si capela, distrusa in timpul razboiului, iar in anul 1954 a fost construita si cladirea care adaposteste astazi Muzeul de Tapiserii al Apocalipsei (Tenture de l”Apocalypse), unde sunt expuse tapiserii din secolul al XIV-lea infatisand scene din cartea Apocalipsa dupa Ioan, ultima carte a Noului Testament. Printre atractiile castelului se mai numara Sala Mare, avand 500 mp, gradinile florale frumos amenajate, resedinta regala, capela Sfantul Ioan Botezatorul, galeria regelui Rene de Anjou construita intre anii 1435 – 1453 si casa guvernatorului construita in secolul al XVIII-lea (foto 1, foto 2, foto 3).

Drumul nostru a continuat prin regiunea Nouvelle Aquitaine catre La Rochelle, un pitoresc oras de pe coasta Atlanticului si totodata unul dintre cele mai frumoase porturi ale Frantei. Orasul se remarca mai ales prin frumusetea arhitecturii portului vechi si a cladirilor ce-l inconjoara. Este un oras istoric, originile lui datand din secolul X, atunci cand a fost fondat de catre gali, doua secole mai tarziu devenind un important port comercial. A fost apoi sub ocupatie britanica, a fost gazda a cavalerilor templieri, apoi din nou oras englezesc in timpul razboiului de 100 de ani, dupa care a stat la originea calvinismului, a trait rebeliuni hughenote si, mai tarziu, datorita pozitiei strategice, a devenit un important centru comercial in relatia cu Lumea Noua. In orasul vechi se poate admira Palatul de Justitie (construit in 1789), Bursa (1785), casa in care a locuit regele Henric al II-lea (care dateaza de la 1555), marele Orologiu (o impunatoare structura gotica, ridicata in sec. XIV) dar si alte cladiri pastrate din secolele XVI - XVII, turnuri, monumente, fortificatii si porti. Zona portului vechi este strajuit de masivul turn St.Nicolas (construit la 1384) si de Tour de la Chaine, care vegheau in trecut intrarea navelor. Portul e inconjurat de o multime de restaurante in care se servesc delicioase fructe de mare, iar promenada pe chei catre Acvariu ar fi fost incantatoare, daca ziua vizitei noastre nu ar fi fost extrem de calduroasa. Tot in zona portului se afla si Muzeul Maritim unde se poate admira “Calypso”, vasul exploratorului Jean Yves Cousteau, scufundat in urma unei coliziuni in Singapore in 1996. Ne-ar fi placut sa facem o plimbare cu vaporasul pe Ile d’Aix, sau catre celebrul Fort Boyard (locul original de filmare al cunoscutului show TV), dar timpul liber alocat stationarii in La Rochelle nu ne-a permis acest lucru (foto 4, foto 5, foto 6).

In ziua urmatoare am facut un tur pietonal prin orasul Bordeaux, capitala a regiunii Aquitania, unde am admirat frumosul sau centru istoric inscris pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Orasul, traversat de raul Garonne, este aproape de coasta europeana a Atlanticului. Dintre obiectivele turistice importante ale urbei se remarca faimoasa Catedrala “Sf. Andre” inchinata sfantului care patroneaza orasul si care impresioneaza profund cu arhitectura ei gotica din secolul al XI-lea. Este imensa, cu multe basoreliefuri care pur si simplu iti taie respiratia, constituind totodata un punct de interes major pentru cei care fac pelerinajul la Santiago de Compostella. Remarcabile sunt si cladirile Operei (Grand Theatre), amplasata in centrul orasului, precum si cea a Vamii, din imediata vecinatate a raului Garonne. Printre obiectivele notabile se numara si muzeele “D'Aquitane” si cel de “Beaux Arts”, ale caror colectii sunt deosebit de interesante. Un obiectiv reprezentativ pentru Bordeaux este “Monument aux Girondins” situat in piata Quinconces. Istoria spune ca a fost ridicat in amintirea oamenilor trimisi la ghilotina in timpul revolutiei franceze. Este impunator, deosebit din punct de vedere arhitectural, inconjurat de fantani arteziene superbe. Bordeaux este unul dintre centrele majore, de renume mondial ale industriei vinului, acesta fiind produs in regiune inca din secolul al VIII-lea. Viile din zona Bordeaux sunt extrem de vaste, ele intinzandu-se pe 112.000 de hectare. Cele mai renumite vinuri, (preponderent rosii, seci, de corpolenta medie) provin de la marile castele ale Medoc-ului, in special Pauillac și Margaux, dar si de la cele de pe malul drept al raului Garonne, respectiv, Saint-Emilion și Pomerol. Toate aceste regiuni sunt definite de amploarea si frumusetea podgoriilor ce stau la baza renumitului vin de Bordeaux care a adus faima orasului in intreaga lume. In timpul liber avut la dispozitie am facut o plimbare pe malurile raului Garonne, bucurandu-ne de privelistea minunata care surprinde podurile orasului. Situata vizavi de Place de la Bourse, intre Quai de la Douane si Quai Louis al XVIII-lea, se poate admira “Oglinda de Apa”, un bazin spectaculos proiectat de artistul Michel Corajoud, care alterneaza efectul de oglinda cu aburirea geamurilor intr-un mod extraordinar. Schimbarile ritmice in 2 centimetri de apa pe o lespede gigantica din granit fac ca aceasta locatie sa fie cu adevarat magica si atragatoare. Ghidul turistic al orasului mentioneaza faptul ca adultii obisnuiesc sa faca din aceasta Oglinda de Apa cel mai comun loc de intalnire intre indragostiti, iar copiii adora sa se joace aici. In plus, in timpul verii, oamenii se pot bucura de o racorire a picioarelor in apa rece si revigoranta a bazinului, lucru care l-au incercat si cativa dintre partenerii nostri de excursie (foto 7, foto 8, foto 9, foto 10).

Drumul nostru ne-a purtat in continuare spre Biarritz, una dintre cele mai elegante si apreciate statiuni turistice franceze la Oceanul Atlantic, amplasata la 35 km de granita cu Spania. Incepand cu a doua jumatate a secolului XIX orașul a inceput sa fie o destinație cautata de catre reprezentantii familiilor regale europene. Regina Victoria a venit aici cu regularitate pe o perioada de 30 de ani, precum si nobili din Spania, Germania, Suedia, Rusia. Dealtfel, rusii au si construit aici o biserica ortodoxa in apropiere de Hotel du Palais. Plajele din aceasta stațiune, diversificate ca amplasament si totalizand o lungime de cca. 6 km, sunt printre cele mai apreciate atat de cei care vor sa beneficieze de tarmul insorit al Golfului Biscaya, cat si pentru surferi. Pasionatii de surf trebuie sa mearga pe plaja Côte des Basques, unde in fiecare an in luna iulie, se organizeaza unul dintre cele mai mari festivaluri de surf din lume. In afara de plaje, Biarritz ofera vizitatorilor sai si o arhitectonica interesanta, un Cazinou deschis inca din anul 1901, diverse muzee si centre de SPA, precum si terenuri de golf. In Biarritz se mai poate vizita si Muzeul Marii, deschis din anul 1935, unde sunt expuse in 24 acvarii peste 150 specii de pesti care traiesc in apele Golfului Biscaya. Plecand din Portul Pescaresc, se trece printr-un tunel sapat in stanca spre podul care leaga tarmul de Rocher de la Vierge (Stanca Fecioarei). Tunelul a fost construit in timpul lui Napoleon al III-lea, iar podul a fost construit de Gustave Eiffel. Le Rocher de la Vierge a fost construita in semn de recunostinta de catre pescarii care s-au intors sanatosi de pe mare. O data ajuns pe stanca ai parte de o priveliste superba. Pe o parte se vede Grande Plage, iar pe cealalta Coasta Basca, cu Muntii Pirinei in zare. Aici este si locul unde am facut cele mai multe fotografii, regretand ca timpul liber alocat nu ne-a permis sa facem si o baie in mare, chiar daca timpul era putin ploios (foto 11, foto 12, foto 13, foto 14).

In aceeasi zi ne-am continuat drumul spre orasul Lourdes situat in regiunea Occitanie, la poalele Muntilor Pirinei, intr-o mica vale udata de raul Gave de Pau, devenit in zilele noastre unul dintre cele mai importante locuri de pelerinaj pentru crestinii catolici din toata lumea. Aici se spune ca in 1858, Bernadette Soubirous, o fetita de 14 ani, ar fi vazut in apropiere de „Grotta Massabielle” de mai multe ori pe Sfanta Maria ca o apariție sub forma unei femei imbracate in alb. Ulterior femeia din aparitie s-a prezentat ca fiind „Neprihanita Zamislire” (Immaculata Conception). Dupa aceasta a tasnit apa cristalina a unui izvor din grota, iar Fecioara a indemnat-o pe Bernadette sa bea si sa se spele cu aceasta apa, sfatuind-o totodata sa indemne oamenii sa intemeieze in acel loc o capela la care sa se faca pelerinaj. Bernadette a fost declarata Sfanta pe 14 Iunie 1925 de catre Papa Pius IX si apoi canonizata in 1933. Fecioarei Maria i-a fost consacrata aici la Loudes o catedrala impresionanta compusa din trei biserici separate, suprapuse. Accesul la cele doua biserici de sus se face prin doua rampe inclinate sustinute de arcade. Cea mai cunoscuta este biserica subterana a Sfantului Pius, cu o capacitate de 20.000 de persoane. In Grota Massabielle, in care a aparut Fecioara de fiecare data, a fost amplasata o statuie realizata dupa descrierea facuta de adolescenta Bernadette. Se estimeaza ca aproximativ 200 de milioane de credinciosi au vizitat locul din 1860 pana in prezent, iar Biserica Romano-Catolica a recunoscut oficial 67 de tamaduiri. Se considera ca apa care izvoraste din grota are proprietati vindecatoare, astfel ca detaliile sunt verificate amanuntit, pentru a se asigura ca vindecarea se bazeaza pe proprietatile apei si nu a tratamentelor paralele, insa sunt destui sceptici care sa conteste aceste afirmatii. Datorita numarului mare de pelerini, orasul a devenit centrul unui comert infloritor cu obiecte religioase si nu numai, fiind situat totodata pe a doua pozitie in Franta, dupa Paris, ca si densitate a hotelurilor pe km. patrat. Cel mai mare aflux de vizitatori l-am intalnit in zona grotei, sute de oameni asteptand in ordine, la rand, sa ajunga la grota, sa puna mana pe peretii acesteia si sa se roage la statuia Fecioarei. Am facut si noi acest lucru, dupa care ne-am umplut o sticla cu apa de la unul dintre teminalele izvorului miraculos, sperand sa ne vindece betesugurile si sa ne tina sanatosi in continuare. Dincolo de vocatia sa religioasa, Loudes are si potential turistic, cel mai vizitat obiectiv fiind castelul din secolul al XVI-lea ce domina orasul si la care se poate urca cu un lift. Este unul dintre cele mai bine pastrate exemple de arhitectura militara din Europa, in prezent adapostind Muzeul Pirineilor (foto 15, foto 16, foto 17, foto 18).

In ziua urmatoare am vizitat orasul Toulouse (Tolosa in limba occitana), al patrulea oras ca marime al Frantei (dupa Paris, Marsilia si Lyon), important centru economic, cultural si universitar. Orasul este traversat de raul Garonne si Canal du Midi.  Canalul a fost construit de Pierre-Paul Riquet in secolul al XVII-lea, aceasta lucrare fiind considerata de contemporanii sai ca cel mai mare proiect de constructii al vremii. Numit la inceput „Canalul regal din Languedoc”, revolutionarii l-au redenumit in “Canal du Midi” in 1789. Impreuna cu Canal de Garonne formeaza „Canal des Deux Mers”, cele doua furnizand o cale navigabila de la Oceanul Atlantic la Marea Mediterana. Din 1996, Canal du Midi se afla pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Cei 2000 de ani ai istoriei orasului Toulouse au lasat un patrimoniu reprezentativ pentru intreg sudul Frantei, in diverse momente ale istoriei acesteia. In inima anticului cartier al comerciantilor, Catedrala “Saint Etienne” este martora evolutiei a mai multe stiluri de arhitectura sacra. Biserica “Saint-Sernin” datand din secolul al XI-lea este cea mai mare biserica romana din occident, in interiorul sau fiind depuse relicvele Sf. Saturnin, primul episcop si martir din Toulouse. Biserica constituie totodata un alt punct de interes major pentru cei care fac pelerinajul la Santiago de Compostella. Biserica Iacobinilor din Toulouse, realizata in intregime din caramida, este o capodopera a artei gotice, fiind cea mai importanta biserica din Evul Mediu. Ordinul Iacobinilor a ajuns in Toulouse ca o incercare a Papalitatii de a contracara erezia catara. Ei au contribuit la infiintarea Universitatii din Toulouse in 1229, a 2-a din Franta ca vechime dupa cea de la Sorbona. Orasul este, de asemenea, foarte bogat in cladiri renascentiste: hotelurile, Bernuy, d’Assézat, Pierre, s.a. Trebuie mentionat, de asemenea Capitoliul, acum reprezentand Primaria orasului, cu camerele magnific decorate si crucea sa occitana. Place de Trinite este un alt punct de reper, cu frumoasa sa fantana, multitudinea de magazine si cafenele insirate perpendicular, aflata in centrul orasului Toulouse intre Capitoliu si Piata Carmes. Avand mai mult timp liber la dispozitie, am explorat singuri orasul, descoperind o o importanta institutie de arta reprezentata de Fundatia Bemberg. Am vizitat-o cu interes, admirand o bogata colectie de tablouri valoroase, repartizate pe trei sali vaste. “Sala Venetia” de la nivelul 1 era consacrata picturii venetiene din secolul al XVIII-lea (Canaletto, Francesco Guardi, Pietro Longhi si Tiepolo). Tot la nivelul 1, in sala “Louis al XVI-lea” am admirat vechi piese de mobilier regal precum si cateva frumoase picturi de Boucher. Sala “Bonnard” de la nivelul 2 expunea mai multe tablouri ale lui Pierre Bonnard din perioada ultimilor sai ani de viata. Cunoscut drept „Orasul Roz” datorita numeroaselor cladiri din caramida roz, Toulouse este astazi centrul aviatiei si al industriei spatiale franceze. Din pacate, tot in acest oras s-a produs si cel mai important incident din timpul excursiei noastre, uneia dintre turiste fiindu-i furat pe strazi portofelul cu acte, bani si doua carduri bancare. Am asistat cu aceasta ocazie la cel mai nefericit exemplu de birocratie din partea consulatelor romanesti din Franta, fiind necesare multe telefoane si insistente pentru ca turista sa fie primita in cele din urma la consulatul din Marsilia (unde s-a dus singura cu trenul), pentru a i se elibera o adeverinta care sa o ajute sa treaca de frontiera, pentru se putea intoarce acasa (foto 19, foto 20, foto 21, foto 22).

Urmatorul obiectiv al excursiei noastre l-a constituit pitorescul orasel Rocamadour, situat intr-un defileu deasupra raului Dordogne, care reuseste performanta de a atrage anual peste 1,5 milioane de vizitatori. Succesul este asigurat pe de-o parte de pozitia extrem de spectaculoasa, pe o stanca ce domina Valea Alzou si imprejurimile, dar si de incarcatura spirituala ce l-a transformat in punct de pelerinaj. Localitatea este renumita pentru monumentele sale istorice, dar mai ales pentru sanctuarul Sfintei Fecioare Maria care a atras de-a lungul secolelor pelerini din toata lumea. Numele de Rocamadour vine de la sfantul Amadour, unul dintre primii eremiti stabiliti aici in secolul IV, al carui corp, foarte bine conservat, a fost descoperit in 1166. Conform descrierii facute in prospectul orasului, dimensiunea europeana a locului se datoreaza abatelui Geraud d’Escorailles care incepand cu anul 1152 a impulsionat construirea primelor doua biserici in zona “Grotei Minunilor” unde se semnalasera primele miracole. Sanctuarul Fecioarei a fost imbogatit si cu o frumoasa statuie sculptata in lemn de abanos reprezentand “Madona Neagra”. Ca urmare a afluxului mare de pelerini au fost construite patru spitale, acestea servind si ca puncte de cazare. Traditia cerea ca regulat, in semn de respect si de cainta pentru pacatele savarsite, pelerinii sa parcurga drumul de jos pana la Capela Sf. Fecioare Maria in genunchi. Si astazi, accesul in sanctuar se face cel mai adesea urcand pe aceleasi 216 trepte tocite de timp si de pasii credinciosilor, cunoscute sub numele de Grand Escalier. Constructiile se intind pe trei nivele: jos este orasul, deasupra cladiri monarhale si biserici de pelerinaj, iar pe culme se afla castelul construit in evul mediu ca sa apere sanctuarele. Accesul in oras se face pe jos sau cu ajutorul unui trenulet (folosit si de noi) care urca pana in centrul localitatii, de unde se poate lua apoi un lift pentru a ajunge la castelul medieval, amplasat in punctul cel mai inalt al acesteia. Vederea de pe crenelurile castelului spre Valea Alzou este spectaculoasa, cunoscand si faptul ca intreaga zona a raului Dordogne este plina de grote si pesteri, una mai frumoasa ca alta. Dintre acestea se detaseaza de la distanta pestera Gouffre de Padirac, formata de un mare izvor subteran care a taiat si a modelat stanca in niste formatiuni impresionante (foto 23, foto 24, foto 25, foto 26).

Ultimul popas in regiunea Occitanie l-am facut in Albi, vechi oras episcopal, inscris din anul 2010 pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO. Orasul Albi, amplasat la cca. 80 km de Toulouse pe raul Tarn, este un oras foarte cautat de turistii din intrega lume, in special pentru Catedrala “Sainte-Cecile” si muzeul “Toulouse-Lautrec” gazduit in vechiul palat episcopal “Palais de La Berbie” construit cu incepere din secolul XI in imediata vecinatate a catedralei. In afara acestor doua obiective majore, de un interes aparte este si biserica “Saint-Salvi” construita in secolul XVI intr-un melanj de stil gotic si roman, reprezentand cel mai vechi locas religios din oras. Catedrala “Sainte-Cecile”, construita in perioada 1282 - 1480, este cea mai mare biserica din lume construita din caramida rosie (inalta de 113 metri si lata de 35 de metri) dominand centrul orasului. De oriunde o privesti, catedrala iti arata parca o alta fata, caci desi peretii sunt simpli la exterior, nedecorati, forma ondulata data de contrafortii semirotunzi ca marginile unei imense scoci, ii dau acestei fortarete un aspect diferit, in functie de cum cade lumina sau umbra pe ea. Istoria locului spune ca la inceputul secolului al XI-lea a aparut in zona un nou curent religios, cel al “albigenezilor” sau “catarilor”, care isi spuneau “cei puri” si a caror credinta era nerecunoscuta de biserica Romano-Catolica. Aceasta i-a declarat eretici pe catari anihilandu-i, si a construit o catedrala atat de impunatoare ca sa inteleaga toata lumea puterea bisericii Romano-Catolice. Catedrala este apreciata nu doar datorita frescelor care au consacrat-o ca „ cea mai pictata biserica din Europa”, ci si datorita orgii sale, cea mai mare din Franta, care trebuia sa umple cu sunetele sale tot volumul acela imens. Frescele cupolei pictate intre anii 1509 si 1512 au fost realizate de pictori italieni din Bolonia si reprezinta o adevarata enciclopedie biblica reprezentand venirea lui Hristos pe nori. Aceasta pictura este originala, nefiind niciodată restaurata. Un alt lucru curios intalnit in aceasta catedrala este existenta a doua altare, unul mai mic, construit din marmura neagra, dar de o deosebita frumusete, si altarul mare construit din marmura alba, unde au loc in prezent slubjele religioase. Scopul construirii palatului fortificat Berbie intre secolele XIII si XIV a fost de a apara si proteja pe episcopii de Albi de diferite atacuri, dar si de a consolida inchizitia. Incepand cu secolul al XVII-lea edificiul este transformat, fiind construite o biblioteca, terase, celebrele gradini si saloane grandioase. Muzeul “Toulouse-Lautrec” gazduit de palatul Barbie a fost inaugurat in anul 1922 datorita actiunilor intreprinse de parintii marelui pictor francez nascut in orasul Albi. Muzeul este foarte bine organizat, expunand o bogata colectie de lucrari ale artistului, fiind considerat alaturi de catedrala, cartea de vizita a orasului Albi ce atrage anual peste 160.000 de vizitatori. Celebrele gradini ce apartin Palatului Berbie se intind pe o suprafata de 4 hectare si au fost lasate ca mostenire orasului Albi in anul 1834. Acestea mi-au placut in mod deosebit, fiind presarate cu statui din loc in loc si oferind o priveliste magnifica asupra orasului stabatut de raul Tarn, cu cele trei frumoase poduri ale sale (foto 27, foto 28, foto 29, foto 30).