Binomul munte-mare nu poate fi discutat simplist in termenii
…imi place mai mult la munte, sau dimpotriva, imi place mai mult la mare. Din
confluenţa celor doua, exact ca in simbolul echilibrului Yin-Yang, poti gasi
linistea si relaxarea, dar si energia de care ai nevoie pentru bucurie,
motivatie, evolutie. Exista atata frumusete lasata de creator pe pamant in
acest ansamblu de doua elemente, incat nu va ajunge niciodata o singura viata
de om pentru a o cuprinde in totalitate. Desigur, atat muntele cat si marea au
sezoane preferentiale, iar fiecare dintre noi are locurile sale preferate, in
functie de calatoriile sale anterioare, de lecturile si experienta sa de viata.
In ce ne priveste pe mine si Irina, cu toate ca am vazut multe alte locuri,
cand este vorba de vacante la mare in care sa faci si excursii instructive in
zonele limitrofe, vom ramane fideli Greciei. Atat in partea sa continentala,
dar mai ales in cea insulara, ambele pline de istorie si traditii, poti gasi in
Grecia aproape tot ceea ce iti doresti: situri si monumente istorice, paduri de
pini si vegetatie mediteraneana, plaje mari frumos amenajate, sau mai mici si
putin salbatice in golfuri cu ape cristaline, o arhitectura simpla dar
pitoreasca cu predominanta culorilor alb si albastru, alei de promenada
de-alungul marii unde intalnesti la tot pasul mici taverne care te imbie sa
faci cunostinta cu bucataria greceasca care combina arta culinara orientala cu
cea occidentala. Si desigur, nu poti neglija muzica populara greceasca (laiko
modern) care se revarsa din majoritatea tavernelor, bazata pe stilurile
muzicale traditionale precum nisiotika si syrtaki, folosind cel mai frecvent
bouzouki ca instrument muzical principal.
Din excursiile noastre anterioare stiam ca inceputul de toamna
este cel mai bun sezon de vizitat Grecia, asa incat in a doua jumatate a lunii
septembrie 2018 am facut prin Agentia Christian Tour o frumoasa excursie in Insulele Ionice intitulata “Pe urmele
lui Ulise”. In cadrul acestei excursii am vizitand in principal Lefkada,
Kefalonia si Zakynthos (Corfu o vizitasem cu doi ani in urma), cu cazare de
doua (sau trei zile intr-unul din cazuri) in fiecare din cele trei insule,
vizitand in final cu autocarul si cateva localitati din regiunile Peloponez si Epirus.
In afara traversarilor cu feribotul de la o insula la alta, care au avut si ele
frumusetea lor, atractiile principale ale excursiei le-au constituit cele doua
croaziere in care am facut inconjurul insulelor, cu scurte escale pentru baie
pe cateva dintre cele mai frumoase plaje ale Greciei si chiar ale Europei. In
prima croaziera, ce a avut loc in a doua zi a sosirii noastre, am plecat cu
nava NIDRI STAR I din statiunea Nydri,
cea mai cunoscuta din Lefkada, un fost sat de pescari, devenit principalul port
al insulei. Faleza de promenada si cheiul portului de unde pleaca vapoarele
poarta numele vestitului armator grec Aristotel Onassis (exista aici si o
statuie impozanta a sa) despre care se stie ca a investit foarte mult in
aceasta zona. Deoarece in Nydri erau foarte multi turisti straini, amatori
pentru croaziera, la scurt timp ne-a urmat si nava NIDRI STAR III pe acelasi
traseu. Prima oprire a fost la plaja Porto Katsiki, perla insulei Lefkada. Apa marii a sapat aici
de-lungul timpului un golf in peretele stancii, astfel ca stand pe pietrisul
plajei ai senzatia ca te afli in acelasi timp atat la munte cat si la mare.
De-altfel si marea avea aici parca miros de zapada proaspat cazuta iar culoarea
sa limpede-tucoaz te lasa sa o strapungi cu privirea pana spre fundul sau,
chiar si fara ochelari de inot. Vaporul nostru si-a intins pasarela pana pe
plaja, astfel ca am reusit sa coboram in costume de baie, prosoape si slapi,
bucurandu-ne timp de cca. 60 de minute de apa si soare intr-un cadru mirific.
Am uitat sa precizez ca tot timpul pe vapor, intre reprizele de explicatii
asigurate de ghidul grec, am avut muzica de buna calitate, atat greceasca cat
si internationala. In acest fel am fost informati de catre ghid, care era si un
fel de DJ, ca in seara respectiva urma sa aibe loc pe plaja Porto Katsiki o
petrecere nocturna, acelasi vapor urmand sa asigure transportul dus-intors
pentru amatori. Nu era pentru noi, deoarece aveam cazarea asigurata la o
distanta mare de Nydri. Ca sa ne ofere totusi o mostra asupra muzicii de
discoteca/club ce urma sa fie ascultata in seara respectiva pe plaja, a dat
ceva mai tare difuzoarele statiei de amplificare de pe vapor, iar noi fiind
deja in apa, am simtit reverberatiile muzicii la nivelul acesteia, ceea ce ne
facea ca pe langa miscarile de inot sa incercam sa si dansam, creind o senzatie
cu totul speciala (foto 1.1-1.4).
Urmatoarea destinatie a croazierei noastre a fost Fiscardo, un colorat si pitoresc sat
traditional pescaresc de pe insula Kefalonia.
Poziționat spectaculos pe o colina semeta si inverzita pe tot timpul anului,
Fiskardo se afla in partea de nord a insulei si a fost dezvoltat de venetieni
de-a lungul unui golf cu ape cristaline. Portul cosmopolit este unul dintre
cele mai pline de viața din Kefalonia, unde acosteaza yahturi si taxi-boat-uri
care aduc turistii de pe insulele vecine sau din capitala Argostoli aflata la aproximativ 50 de km distanta. Tavernele si
magazinele de artizanat insirate de-alungul promenadei din dreptul portului, ofereau
pentru turisti optiuni diverse. Am profitat si noi de aceasta escala pentru a
cumpara mici suveniruri pentru cei de acasa. Am gasit chiar si o carte in limba
engleza despre istoria Insulelor Ionice care ma interesa, dar pretul sau (30 Euro)
m-a descurajat, asa ca am renuntat s-o cumpar (foto 2.1-2.4).
Dupa o pauza de 30 de minute am revenit la vapor,
indreptandu-ne spre urmatoarea noastra destinatie, plaja Egremni, la fel de faimoasa ca si plaja Porto Katsiki, dar care a
avut de suferit in urma cutremurului din noiembrie 2015. Cu toate acestea plaja
se viziteaza, fiind inclusa in toate croazierele din zona, singura cale de
acces fiind la bordul unei ambarcatiuni. Plaja Egremni este destul de lunga, nu
are nisip ci niste pietricele rotunde, albe, de la care i se trage si numele de
“oua de pescarus”. Este una dintre acele plaje salbatice unde e bine sa fii atent
si la pietricele care cad de multe ori de pe stanci, dar cu toate acestea iti
lasa amintiri de neuitat, mai ales datorita apelor sale albastre-verzui. Odata
intorsi pe vapor dupa baie, am putut sa servim o gustare, inclusa in costul
croazierei, compusa din souflaki (frigaruie greceasca) cu garnitura si salata,
precum si o bautura la alegere, noi optand binenteles pentru berea locala
Mithos (foto 3.1-3.4).
Urmatoarea oprire a vaporului nostru a fost pe plaja Kioni din apropierea portului Vathy al insulei
Ithaka, insula eroului mitologic Ulise,
unde conform lui Homer, preaiubita sa sotie Penelopa l-a asteptat timp de 20 de
ani pentru a se reintoarce din razboiul troian. In Vathy exista un frumos bust
al lui Homer (ionian prin nastere) si o statuie in marime naturala
reprezentandu-l pe Ulise. Despre acesta, Homer ne povesteste ca nu ar fi dorit
sa plece la razboiul troian datorita fiului sau nou nascut, Telemah, banuind ca
acest razboi i-ar putea distruge familia. Pentru aceasta mimeaza nebunia in
fata solului lui Agamemnon, dar este demascat de acesta si nevoit sa se
inroleze in razboi. La Kioni am avut cea de-a treia pauza de baie intr-o mare
cristalina in care se vedeau si pestii, pe care am valorificat-o din plin. In
continuare ne-am indreptat catre insula Meganisi
unde se afla celebra pestera pe jumatate scufundata in mare numita Papanikolis, dupa numele submarinului
pe care grecii il ascundeau aici in timpul celui de-al doilea razboi mondial,
pentru a ataca trupele germane si italiene care veneau dinspre Igoumenitsa si
treceau catre Patra. Ne-am continuat drumul trecand pe langa fostul paradis
grecesc al faimosului Onassis, insula Skorpios,
aflata astazi in proprietatea unui miliardar rus, unde te incanta peisajele
dominate de stanci impodobite cu pini. Ghidul grec ne-a povestit ca aici au
fost aduse mii de tone de nisip din Africa pentru a se crea o plaja acceptabila
pentru Jackie Kennedi, la scurt timp dupa casatoria acesteia cu Aristotel
Onassis, in 1968. In vara anului 1971, un fotograf italian a surprins-o prin
cateva fotografii pe fosta Prima Doamna a Americii facand nudism pe plaja
respectiva, iar fotografiile au facut inconjurul lumii, imbogatindu-l pe
norocosul paparazzi. La mica distanta se regasesc insulitele virgine Sparti si Scorpidi, iar navigand in continuare, am trecut pe langa insula Madouri, unde a crescut faimosul poet
grec, Aristotelis Valariotis, insula apartinand astazi stranepotilor sai. Dupa
acest frumos periplu, vaporul nostru s-a intors in Nydri unde ne astepta
autocarul sa ne transporte la hotel (foto 4.1-4.4).
In ziua urmatoare ne-am intors din nou la Nydri, de data
aceasta pentru a lua feribotul pentru Fiscardo, unde ne astepta un alt autocar
cu care am traversat insula Kefalonia
(cea mai mare insula din grupul Ionicelor) de la nord-vest la sud-est pana la
noul loc de cazare (Hotel Irinna) situat langa satul Svoronata in zona golfului
Agia Pelagia. A fost un voiaj frumos, de coasta, in care marea, privita de sus,
ne-a insotit aproape permanent in drumul nostru. Am coborat totusi la un moment
dat pe serpentinele muntelui pentru a vizita pitorescul orasel Assos amplasat pe o mica peninsula, nu
foarte departe de celebra plaja Mirthos,
considerata ca fiind printre cele mai frumoase plaje grecesti. Primul lucru
care-l vezi cand ajungi in piateta orasului este castelul Assos, amplasat pe un promontoriu, construit in perioada
dominatiei venetiene in secolul XVI, in scopul protejarii insulei impotriva
atacurilor otomane si a piratilor. In 1684 venetienii au preluat insula Lefkada
de la turci, iar castelul Assos si-a pierdut din importanta strategica. In
secolele urmatoare castelul a ramas fara rol militar. Din 1920 devine
inchisoare, iar dupa cutremurul major din 1953, castelul este parasit, lasand
in urma doar ruine. Am profitat cu totii de ambianta extrem de pitoreasca a
piatetei centrale din Assos si ne-am asezat la o taverna pentru a servi masa de
pranz, afland totodata de la ghida noastra ca meniul era extrem de variat in
ziua respectiva, deoarece in dupa amiaza aceleiasi zile urma sa se celebreze acolo
o nunta. Eu si Irina ne-am ales Kleftiko, o specialitate de miel la cuptor cu
lamaie, verdeata si vin, iar alegerea s-a dovedit excelenta, mai ales ca ne-am
stins setea cu berea locala Fix Hellas. In drumul nostru de intoarcere spre
Argostoli, capitala Kefaloniei, dar mai precis spre Agia Pelagia si satul
Svoronata unde se gasea hotelul nostru, oprindu-ne la un superb punct de
belvedere, am avut sansa sa vedem mireasa fotografiindu-se pe fundalul peninsulei
Assos si a plajei Mirthos (foto 5.1-5.4).
In ziua urmatoare programul uneia dintre excursiile optionale
prevedea vizitarea lacului subteran din pestera Melissani, amplasata la nord de orasul Sami si considerata printre
cele mai frumoase din Europa. Conform descrierii din ghid, aceasta adaposteste
un lac subteran, pe care il lumineaza razele de soare ce patrund prin locul in
care tavanul pesterii s-a prabusit. Pe lac se fac scurte plimbari cu barca pentru
a admira de aproape acest loc, fost sanctuar inchinat zeului Pan. Eu si Irina
am renuntat la aceasta excursie, avand oarece probleme medicale, preferand in
schimb sa petrecem o zi mai linistita cu soare si mare atat la piscina
hotelului amplasat in mijlocul unei frumoase paduri de pini, dar mai ales pe
plaja Ames din golful Agia Pelagia, aflata in imediata sa
apropiere. Se spune ca apusul de soare prins pe plaja Porto Katsiki este
magnific; noi am avut parte pe plaja Ames de un apus de soare cu nimic mai
prejos (foto 6.1-6.4).
Ne-am despartit in ziua urmatoare de insula Kefalonia,
indreptandu-ne catre portul Killini
de unde am luat feribotul pentru insula Zakynthos.
Dupa cca. doua ore de navigat am ajuns in Zante,
capitala insulei, unde ne astepta un alt autocar pentru a ne transporta in statiunea
Laganas unde aveam asigurata cazarea
la Anastasia Beach Hotel. Laganas este considerata cea mai mare si cea mai
populara statiune de pe insula Zakynthos, plaja din Golful Laganas cu fasia sa
de nisip fin intinzandu-se pe mai bine de 5 kilometri. Apa este foarte limpede,
putin adanca pana la cca. 100 metri de mal si fara curenti puternici. O
caracteristica a golfului sunt broastele testoaste Caretta-Caretta, care pot ajunge
pana la 1,20 metri lungime, venind aici din Africa pentru a-si depune ouale.
Cea mai buna metoda pentru a admira speciile de testoase pe cale de disparitie
este de a face o excursie cu o barca cu fundul de sticla pana pe insula Marathonissi (Insula testoaselor),
parte din Parcul Marin National din Zakynthos. Pe aproape intreaga lungime a
plajei, la limita dinspre oras, stau insirate tavernele, fiecare dintre ele
oferind meniuri extrem de diversificate. Sosind aici cam pe la vremea
pranzului, primul lucru care l-am facut a fost sa luam cate o supa de peste la
o taverna oarecare, dupa care ne-am bucurat toata dupa-amiaza de soare si mare.
Seara, dupa plimbarea de prospectare prin statiune, am incercat sardinele la
gratar servite cu multa lamaie la terasa cu vedere spre mare a restaurantul
hotelului nostru (foto 7.1-7.4).
Dupa plecarea de la Keri Caves ne-am continuat calatoria spre
nordul insulei admirand stancile modelate de vreme, plajele izolate si dupa
scurt timp am ajuns la Grota Agalas. Aici capitanul si-a demonstrat
maiestria in ale navigației si a intrat cu vasul in pestera, atat cat i-a
permis anvergura catargelor. Putin mai tarziu am ajuns si la Porto Vromi, un mic port langa care se
gaseste o plaja neamenajata, vasul intrand putin in micul golf pentru a ne
permite sa vedem cat mai bine Chipul lui
Poseidon, o stanca modelata de natura de-a lungul timpului dupa chipul
zeului marilor. Urmatoarea oprire a vasului a fost la plaja Navagio (epava), una dintre cele mai
cunoscute din Grecia, unde am poposit pentru baie ceva mai bine de o ora, apa
avand aceeasi culoare limpede turquaz. Plaja este situata intr-un mic golf cu
pietris fin, facand slapii extrem de utili. Pe plaja, dispusa aproape central
fata de cei doi pereti laterali, troneaza epava
ruginita a vasului Panagioti, despre
care se spune ca a esuat in timp ce transporta tigari de contrabanda pentru
mafia italiana (foto 9.1-9.4).
Dupa cca. o ora am parasit plaja Navagio indreptandu-ne spre
punctul cel mai nordic al insulei, Capul
Skinari. Imediat dupa ce am ajuns pe partea de est a insulei am admirat Blue Caves, un loc care fascineaza prin
maretia sa. Peretii stancosi in care natura a creat adevarate opere de arta,
grote de diferite forme inlantuite, apa de un albastru ireal (spre verde) si o
claritate deosebita, te lasa fara cuvinte. Cea de-a treia oprire si ultima inainte
de intoarcere a fost la plaja Xigia,
unde am poposit cca. 30 de minute pentru ultima baie. Faima plajei se datoreaza
prezentei unor izvoare subterane cu sulf, despre care se spune ca ar avea
efecte benefice asupra sanatatii. Dupa Xigia relieful isi pierde considerabil
din spectaculozitate, urmand salba de statiuni si de plaje de pe partea estica
a insulei: Alykes si Alykanas din golful Alykon, Amoudi, Drosia si Tsilivi. Apropiindu-ne
de Zante, cei doi “piratii” din
echipajul vasului au coborat steagul negru cu cap de mort, nu inainte insa de a
invita toti doritorii de pe vas, sub indrumarea lor, la un veritabil Sirtaky pe
muzica celebrului Mikis Theodorakis. Dupa intoarcerea din croaziera, in seara
aceleiasi zile ne-am dus pentru “diner” la Taverna
lui Yannis, o autentica taverna greceasca, pe care o depistasem cu o zi in
urma, unde ne-am regalat cu cotlete de miel (eu) si calamari la gratar (Irina).
A fost si muzica “live”, atat greceasca cat si internationala, asa incat am
dansat si ne-am distrat pe saturate (foto 10.1-10.4).
In cea de-a saptea zi a excursiei noastre am traversat cu
feribotul spre continent, indreptandu-ne spre Patras, oras in peninsula Peloponez,
al treilea ca marime al Greciei si a carui istorie se intinde pe o perioada de
patru milenii. Sub dominatia Imperiului Roman, Patrasul a devenit un centru
cosmopolit din estul bazinului mediteranian. Conform traditiei crestine, aici a
fost locul martiriului Sfantului Apostol
Andrei, a carui Catedrala
superba am vizitat-o si noi. Aici se afla moastele Apostolului, pentru care
sute de pelerini vin s-o viziteze in fiecare an. Inima Patrasului este Piata Georgiou I, unde au loc toate evenimentele
importante ale orasului. Castelul Medieval este un alt obiectiv turistic,
localizat deasupra orasului si construit peste ruinele vechiului Acropolis.
Alte vestigii romane sunt Odeonul Roman, care a fost construit in vremea lui
Marcus Aurelius, dar si Amfiteatrul Roman. Un simbolul al orasului este si Farul din Patras, care ofera o panorama
superba asupra portului. Ne-am continuat calatoria, traversand Podul Rion-Antirion cu o lungime ce
depaseste doi kilometri, pod ce face legatura intre peninsula Peloponez si
Grecia continentala, unind malul de nord al raului Antirion cu malul de sud al
fratelui sau, Rion. Ne-am indreptat in continuare spre Parga, bijuteria regiunii Epirus,
oras ascuns printre stanci si gradini cu maslini, amintind de pitorestile
statiuni turistice de pe coasta Amalfi a Italiei. In acest loc fermecator se
recunoaste amprenta venetienilor in fiecare detaliu, de la casutele colorate
catarate pe stanci, la insemnele italianesti din port. Castelul Parga ridicat de venetieni pe un promontoriu pentru a
apara asezarea de atacurile piratilor este vibil din orice colt al orasului. Nu
am urcat spre castel (avand doar o ora la dispozitie), dar ne-am plimbat
de-alungul plajei si falezei, gasindu-ne totusi timp pentru o gustare compusa
din musaca greceasca (eu) si supa de peste (Irina) la una dintre tavernele cu
vedere la mare. Prin Parga trece si raul Acheron (“vesnic tanar”, in traducere
greceasca) care conform mitologiei, este unul dintre cele sase rauri care
separa lumea viilor de cea a mortilor. Comparat adesea cu raul ipotetic Stix
din legendele grecesti, se crede ca acesta este de fapt raul in care Thetis, mama
lui Achile, la cufundat la nastere pentru a-l face nemuritor, lasandu-i afara din
neatentie calcaiul, ceea ce i-a cauzat moartea in razboiul troian. Dupa
vizitarea orasului Parga ne-am intors in Lefkada,
unde ne-am cazat la Hotelul Lefkas, acelasi care ne gazduise si in primele doua
zile ale excursiei noastre, Lefkada fiind legata de continent printr-un pod plutitor, nefiind deci necesara
utilizarea feribotului. Ziua inca nu se terminase, deoarece Agentia noastra
organizatoare ne propusese ca optionala o “seara greceasca” (evident, contra
cost) ce urma sa se desfasoare la hotelul nostru. Am declinat aceasta invitatie
caci ne distrasem mult prea bine in seara anterioara la Taverna lui Yannis, alegand
in schimb o plimbare prin centru vechi al cochetului Lefkas, asa cum este alintata de localnici capitala Lefkadei, si o
cina la taverna ”La Vinaria”, unde
am servit cate un excelent steck de ton stropit cu un bun vin alb local
(Vardea) facut din strugurii cultivati in sudul insulei (foto 11.1-11.4).
In ultima zi a excursiei noastre, deoarece cursa Blue Air de
inapoiere spre Bucuresti era spre seara, am avut dimineata libera, asa incat
ne-am cautat o plaja pentru ultima baie in mare de anul acesta. La sfatul
receptionerei de la hotel am chemat un taxi, care contra sumei de 6 Euro ne-a
dus la cativa km distanta, pe cocheta plaja “Blue Sea”, unde am petrecut o dimineata excelenta in prezenta marii
ale carei valuri usoare ne ajungeau pana la sezlongurile de plaja. Acelasi
taxi, chemat telefonic, ne-a dus inapoi la hotel, unde avand bagajele facute,
nu a trebuit decat sa ne imbarcam in autocar, plecand spre aeroportul din
Preveza. Avand inca timp, s-a facut mai intai un tur pietonal al orasului Preveza, cu vizitarea bisericii “Sfantul Haralambie”, ocrotitorul orasului.
In prezent orasul Preveza, apartinand regiunii Epirus, este un port comercial si centru turistic, beneficiind de
apropierea sa fata de Aeroportul
National Aktion. Un tunel submarin,
finalizat în 2002, care se desfasoara intre Preveza si Actium (prin care am
trecut si noi), conecteaza orasul Preveza la vestul regiunii Acarnania din zona
Etolia-Acarnania, scurtand foarte mult distanta unei calatorii cu masina in
Lefkada (foto 12.1-12.4).
Pot afirma cu certitudine ca ne-am intors “de pe urmele lui
Ulise, din tara aheilor lui Homer” incarcati de energie pozitiva, chiar daca
aceasta s-a mai diminuat putin la sosirea in aeroportul Otopeni unde am avut
parte de o temperatura doar de 9 grade. Odata intorsi acasa, timp de cateva
zile, atat eu cat si Irina ne-am admirat pozele facute in Grecia, fiecare cu
aparatul sau, simtind din nou reverberatia acelor locuri superbe pe care le-am
vizitat, care ne-au imbogatit spiritual si ne-au intinerit mental pentru o
perioada de timp. Energia pozitiva acumulata a functionat in continuare, Irina
suportand cu curaj operatia de cataracta de pe 12 octombrie, acuma fiind in
perioada de recuperare si acomodare cu noul cristalin. Ceea ce a mai ramas din energia
pozitiva ar trebui sa functioneze si in cazul meu, pentru artroscopia ce
urmeaza s-o fac pe 26 octombrie, dar nu stiu daca nu se va epuiza pana atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu