Parisul si regiunea Île-de-France
Vizitand editia de toamna din 2016 a Targului de Turism de la
Romexpo si studiind ofertele diverselor Agentii de turism, ne-am entuziasmat pentru
o excursie in Franta cu un traseu foarte cuprinzator oferita de firma AGETUR.
Intitulata Franta – Le Grand Voyage, traseul excursiei promitea vizitarea
celor mai interesante zone din tara cocosului galic, respectiv Île-de-France, Normandia
de Sus si de Jos, Bretania, Pays de la Loire, Aquitania, Midi-Pirinei,
Provence, Ron-Alpi, Burgundia, si Alsacia. Ne-a convenit si perioada excursiei
(22.05 – 5.06.2017), asa ca dorind sa profitam de discountul oferit pe perioada
Targului, am platit avansul cerut pentru inscriere. Am aflat cu aceasta ocazie
ca nu eram printre primii inscrisi, ci dimpotriva, Agentia lansand acest
program cu mult inainte de Targ, in mod special (am constatat noi ulterior)
pentru cunoscutii/fidelii sai. Am plecat insa multumiti de la Targul de Turism
caci achizitionasem o excursie pe gustul nostru, acoperindu-ne totodata partial
programul de vacanta al anului 2017. Nu am banuit la acel moment ca totul a
stat pe muchie de cutit, si putin a lipsit ca sa pierdem banii dati ca avans.
Acest lucru s-a intamplat din cauza crizei generate de coxartroza Irinei care a
inceput in martie si a tinut pana la mijlocul lunii mai, invalidandu-i functia
de mers. Dar cum despre acest subiect am scris in postarea anterioara, nu voi
mai insista pe aceasta tema. Atata doar, ca datorita unui concurs fericit de
imprejurari prin care Irinei i s-a ameliorat putin situatia ca urmare a
fizioterapiei, infiltratiei cu acid hyaluronic si medicatiei urmate, asociat cu
faptul ca Agentia nu ne-a anulat rezervarea datorita neplatii la timp a
celorlalte transe din costul excursiei, am reusit sa fim prezenti la apel, la
aeroportul Henry Coanda, in ziua plecarii. Am plecat cu o cursa Blue Air spre
Paris – Beauvais, iar acolo, la aeroport, ne-a asteptat un autocar al Agentiei
cu care am facut traseul prevazut. Am avut ca ghid pe doamna Fati Georgeta, o
buna cunoscatoare a Frantei, istoriei si valorilor culturale ale acesteia, dar
o mai slaba organizatoare datorita, probabil, varstei sale mai inaintate. Nu
voi vorbi despre jena de a calatori cu un anumit gen de romani, mai putin
educati si carcotasi. Din fericire, nu au fost prea multi, predominand cei de o
anumita factura intelectuala, care au stiut sa aprecieze cele vazute, evident,
fiecare in felul sau. Primele doua zile au fost dedicate vizitarii Parisului,
intr-o combinatie de transport cu autocarul si mers pietonal, insotiti de ghid.
Parisul, traversat de fluviul Sena, este
capitala Frantei si totodata a regiunii Île-de-France, avand in zona
metropolitana o populatie de peste 12 milioane de locuitori. Parisul este
totodata unul dintre cele mai mari centre economice si culturale din lume, cu
influente considerabile in politica, educatie, divertisment, mass-media, moda,
stiinta si arta. Parisul si regiunea sa contin 3.800 de monumente istorice si
patru locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO. Despre Paris si o parte a
comorilor sale de arta am scris insa mai multe in postarea din 20 octombrie
2013, dupa ce am fost sa-l vizitez impreuna cu Irina timp de o saptamana, cadou
ce ni l-am oferit amandoi cu ocazia implinirii a 40 de ani de casatorie. Voi
aminti in consecinta doar cateva detalii ale principalelor obiective revazute
si necomentate anterior. Am inceput turul orasului cu vizitarea L’ Île de la
Cite, dominata de Palatul Conciergerie, Palatul Justitiei, Catedrala Notre Dame
si Saint Chapelle. Procurandu-ne un card de tip “Museum Pass” am putut intra si
(re)admira pe indelete ultimele doua obiective. Constructia Catedralei
Notre Dame a inceput in anul 1163 si s-a incheiat in 1345. Cu toate ca
desenele initiale si strana evoca inca stilul romanic, aici s-au aplicat pentru
prima oara soluții arhitecturale specifice stilului gotic. De proporții impozante,
130 m lungime, 45 m lațime, 35 m inaltime, unde incap pana la 10.000 de
persoane, nava principal este impodobita cu statui si picturi. In timpul
iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanata, devenind Templu al Ratiunii
si loc unde erau citite si dezbatute operele iluministilor in timp ce era
venerata Fiinta Suprema. Catedrala a redevenit catolica in urma concordatului
lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, Napoleon fiind incoronat aici
imparat al Franței pe data de 2 decembrie 1804. Catedrala Notre Dame din Paris
este vizitata de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce inseamna o medie
zilnica de 30.000 de oameni (foto 1, foto 2).
Sainte-Chapelle a fost construita intre
1242 si 1248 la ordinul regelui Louis al IX-lea, pentru a servi ca biserica a
palatului regal si ca depozit de relicve sfinte. Prin aceste obiecte valoroase
adunate cu grija de catre monarhul francez, se dorea o mutare a capitalei
crestinatatii la Paris, in conditiile in care atat Roma, cat si Constantinopolul
erau in descrestere. O parte dintre relicvele stranse in Sainte-Chapelle s-au
pierdut sau au fost distruse in timpul Revolutiei Franceze iar cele care au mai
ramas sunt pastrate in prezent in Catedrala Notre-Dame. Sainte-Chapelle este un
exemplu pur de arhitectura gotica, spectaculos si flamboaiant. Impartita in
doua, pe inaltime, cladirea ascunde detalii impresionante. Sala de jos, care a
functionat in trecut ca biserica pentru locuitorii palatului, gazduieste astazi
standuri de suveniruri si statuia regelui Louis al IX-lea iar sala de sus,
inalta si gratioasa, farmeca prin vitraliile impresionante, intinse pe o
suprafata de aproximativ 6500 metri patrati. Arhitectii acestei capodopere
raman anonimi insa ochii desfatati ai vizitatorilor care trec pragul
Sainte-Chapelle multumesc la iesirea din biserica pentru privilegiul de a
admira una dintre cele mai spectaculoase creatii umane (foto 3, foto 4).
Ne-am continuat periplul parizian mergand in Cartierul
Latin, unde am putut admira Universitatea Sorbona, Gradinile Luxemburg
si Pantheonul, pe care l-am si vizitat gratie cardului achizitionat anterior. Pantheonul
parizian a fost initial o biserica construita in anul 1744 de regale Ludovic al
XV-lea in semn de recunostinta pentru insanatosirea sa dupa o boala grava. Constructia a inceput in anul 1757
dar datorita unor probleme financiare a fost terminat abia in anul 1791, in
mijlocul Revolutiei Franceze. In acelasi an, ansamblul constitutiv al revolutiei
a decis sa fie transformat dintr-o biserica intr-un templu pentru a gazdui
ramasitele oamenilor importanti ai Frantei. In 1806 cladirea a fost
transformata din nou in biserica, dar din 1885 Pantheonul a devenit iarasi o
cladire civila. Designul podelei are motive grecesti, cu o lungime de 110 metri
si o latime de 85 de metri. Veranda a fost inspirata din Pantheonul de la Roma.
Cripta acopera toata suprafata si gazduieste multe personalitati franceze
precum: Victor Hugo, Voltaire, Jean Monnet, Marie si Pierre Curie, Emile Zola
s.a. De asemenea, Pantheonul este locul unde astronomul Jean Bernard Léon
Foucault a tinut cunoscutul sau experiment in 1851, demonstrand ca pamantul se
invarte in jurul axei sale. Pendulul sau poate fi vazut si astazi in functiune
(foto 5, foto 6).
Folosind funicularul, am urcat in continuare pe dealul
Montmartre pentru a admira de sus privelistea ce se deschide asupra Parisului,
biserica Sacré -Coeur, dar si pitorescu cartierului boem al artistilor. Bazilica
Sacré-Coeur a fost construita intre anii 1876 si 1912 in stil
romano-bizantin sub indrumarea arhitectului Paul Abadie. Interiorul bazilicii
este decorat cu mozaicuri, unul dintre ele reprezentandu-l pe Isus resuscitat, imbracat
in alb,cu bratele larg deschise in plina glorie. Vechile vitralii ale bazilicii
au fost sparte in 1944, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, fiind
ulterior inlocuite. Domul central al bisericii priveste in jur de la o inaltime
de 83 de metri, oferind, practic, al doilea punct ca inaltime din Paris, dupa
Turnul Eiffel. Clopotul bisericii este, se pare, cel mai greu clopot din
Franta, cu o greutate de aproape 19 tone, iar cripta adaposteste mai multe
statui de sfinti si o relicva care se crede a fi chiar Inima Sacra a lui
Hristos - Sacré-Coeur (foto 7, foto 8).
Cartierul Montmartre este recunoscut de multa vreme drept cartierul artistilor
din Paris. Cuvantul Montmartre poate fi tradus prin “muntele martirului” si a
derivat din martiriul sfantului Denis, episcopul Parisului care a fost
decapitat in varful dealului in anul 250 d.Hr. Pe la mijlocul si sfarsitul
anilor 1800, artistii au inceput sa se stabileasca in acest cartier, Pissarro
si Jongkind fiind doi dintre primii artisti care au locuit aici, urmati apoi de
alti mari artisti cum ar fi Edgar Degas, Henri Matisse, Toulouse-Lautrec,
Pierre-Auguste Renoir si Pablo Picasso, pentru a numi doar o parte dintre ei. O
simpla plimbare prin cartier iti releva faptul ca si astazi aici exista o viata
artistica intensa, numerosi artisti contemporani expunandu-si tablourile in Place
du Tertre, sau oferindu-se sa-ti faca portretul pe loc. Exista si un trenulet
cu care se poate face un tur al cartierului, dar dace vrei sa-l cunosti cu
adevarat, cel mai bine este sa-l faci la pas, putand ajunge astfel si la Muzeul
Montmartre, unde artistul Maurice Utrillo a trait si a pictat candva. In
spatele muzeului se gaseste o casa care a fost ocupata cu multi ani in urma de
Renoir. Desigur, exista si cartierul rezidential din Montmartre, precum si
cartierul distractiv de pe Bulevardul Clichy, cu numeroasele sale stabilimente
erotice ce se pot gasi in jurul legendarului Moulin Rouge si pe strazile
adiacente (foto 9, foto 10).
Autocarul ne-a asteptat la coborarea din Montmartre,
continuand sa facem turul orasului cu scurte opriri la Opera (Palatul Garnier), Biserica
Madeleine, Place de la Concorde, Palatul Chaillot si Gradinile
Trocadero, de unde se deschide o perspectiva superba asupra Turnului
Eiffel. Am plecat in continuare spre cartierul La Défense, proiectat ca
un prim cartier european de afaceri din punct de vedere al pietei de birouri.
Acesta este situat in Hauts-de-Seine, la vest de Neuilly-sur-Seine si in
prelungirea axului istoric al Parisului care incepe de la Muzeul Luvru și
continua cu Avenue des Champs-Élysées, Arcul de Triumf, pana la Pont de Neuilly
si Grande Arche de la Défense. Acum, cartierul nu m-a mai impresionat ca atunci
cand l-am vazut prima data, cu multi ani in urma. Mi s-a parut chiar discordant
fata de palatele si monumentele istorice ale Parisului, iar stima fata de acest
cartier a scazut si mai mult cand am aflat ca foarte multe dintre spatiile de
cazare din blocurile gigantice au fost repartizate de municipalitate ca
locuinte sociale. Am revenit in Paris indreptandu-ne spre Domul Invalizilor (“Hôpital
des invalides”) pe care l-am vizitat. Istoria locului spune ca in 1670, Ludovic
al XIV-lea, a dat ordin sa se construiasca Domul Invalizilor, un spital militar
capabil sa trateze soldatii francezi raniti in razboaiele din Europa. In anul
1676 cand a fost finalizata constructia domului, in jurul acestuia erau 15
curti, cea mai faimoasa fiind “Curtea de onoare”, unde erau tinute si paradele
militare. Ulterior, veteranii de razboi au cerut o capela, aceasta fiind
construita in 1679 (Eglise Saint-Louis des Invalides). Ramasitele celui mai
mare geniu militar francez, Napoleon (1769-1821) se afla sub Dom, ceea ce
atrage multi din turistii Parisului. Pe langa mormantul lui Napoleon (realizat
din porfir finlandez rosu avand o baza din granit verde) se afla si mormintele
membrilor familiei sale, a catorva ofiteri care l-au servit precum si a multor
eroi militari francezi. Domul mai adaposteste si Muzeul Armelor (cel mai mare
muzeu militar din lume), Biserica Domului (proiectata de Hardouin Mansart
pentru Ludovic al XIV-lea) si Muzeul planoreliefurilor (foto 11, foto 12).
La sfarsitul vizitei la Dom, autocarul ne-a lasat in
apropiere de Musée d'Orsay, unde au ramas cei doritori sa-l viziteze,
printre care binenteles ca ne-am aflat si noi. Muzeul este vestit in toata
lumea deoarece detine cea mai mare colectie a pictorilor impresionisti
(aproximativ 440 de picturi) si post-impresioniști din lume (peste 900 de panze
dintr-un total de 3300). Fata de vizita din 2013 am gasit Muzeul putin
schimbat, in sensul ca impresionistii (Monet, Manet, Renoir, Degas, Cezanne,
Pissaro, Sisley, s.a.) au fost mutati inapoi la nivelul 5 care era in renovare
in timpul vizitei noastre anterioare. De aceasta data, nivelele 3 si 4 erau
nefunctionale (in curs de reamenajare), nivelul 2 continea neo-impresionistii
(Seurat, Signac, Cross, s.a.), post-impresionistii (Gauguin, Van Gogh, Pierre
Bonnard, Henry Matisse, Toulouse-Lautrec, s.a.), simbolistii (Gustave Moreau,
Odilon Redon, Gustav Klimt, Fantin Latour, Edvard Munch, s.a.), precum si
donatiile Max et Rosy Kaganovitch si Philippe Meyer. Pe terasa erau expuse
sculpturi de August Rodin si Camille Claudel, iar la nivelul zero erau, de
asemenea, expuse sculpturi, precum si mai multe expozitii tematice, printre
care: “Les debuts de Monet et Bazille”, “Manet et Cezanne dans les annees
1860”, “Degas avant 1870”, “Ecole de Barbizon”, s.a. Tot la nivelul zero era si
o expozitie temporara (14 martie – 25 iunie 2017) cu tema “Au-dela des etoiles
– Le paysage mystique, de Monet a Kandinsky”. Conceputa in colaborare cu
Galeria de Arta din Ontario, expozitia propunea o noua lectura asupra picturii
peisagistice de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, cu
accentul pe exprimarile mistice ale artistilor. Cele 7 sali in care erau expuse
tablourile aveau tematici diverse, precum: “Contemplation”, “Bois sacres”, “Le
divin dans la nature”, “L’idee du Nord”, “La nuit”, “Peysages devastes” si
“Cosmos” (foto 13, foto 14, foto 15, foto 16).
Seara am avut programata o plimbare pe Sena cu unul
din celebrele Bateaux Mouches, avand pe vapor la dispozitie un ghid audio ce
ne-a oferit informatii pe parcursul plimbarii asupra monumentelor ce se puteau
admira pe ambele maluri ale Senei. Vorbind despre acest rau, trebuie mentionat
faptul ca in anul 1991, UNESCO a adaugat malurile Senei pe lista patrimoniului
sau mondial. O plimbare cu vaporul iti arata capitala franceza dintr-o
perspectiva mai romantica, ce iti da o imagine de ansamblu asupra acestui oras
pe care nu ai cum sa nu-l iubesti. Din alunecarea lina a vaporului am putut
admira Place de la Concorde, Muzeul Louvre, Hôtel de Ville, Conciergerie,
Catedrala Nôtre Dame, Palatul de Justitie, Palatul Bourbon, Musée d’Orsay, Assemblee
Nationale, Hotel des Invalides si, bineinteles, Turnul Eiffel. Este totodata
placut sa treci pe sub podurile Senei, locuri incarcate de istorie, frumos
intretinute si renovate: Pont des Invalides, gratiosul Pont Alexandre III, cu
statuile sale stralucind in lumina de amiaza, Pont Royal, Pont de Arts si
celebrul Pont Neuf. O plimbare pe Sena pe inserate este un moment romantic ce
nu trebuie ratat, deoarece acum Parisul isi reconfirma numele de Oras al
Luminilor. Deoarece debarcaderul unde am acostat dupa plimbarea cu vaporul se
afla langa Turnul Eiffel, o parte dintre excursionisti au dorit sa se urce in
Turn pentru a surprinde panorama de seara a Parisului. Noi nu ne-am numarat
printre acestia, deoarece mai urcasem in Turn si cu alte ocazii si fusese
oricum o zi destul de lunga si obositoare, asa incat am luat metroul si ne-am
intors la hotel. Despre Turnul Eiffel, un simbol al
orasului, se aminteste faptul ca a fost inaugurat la 31 martie 1889, aceasta
urmand sa serveasca drept arc de intrare la Expozitia Universala din anul
respectiv, un targ mondial ce sarbatorea centenarul Revolutiei franceze. Este o
constructie pe schelet de otel ce masoara 324 m inaltime, fiind una dintre
principalele destinatii turistice ale Parisului cu mai mult de 5,5 milioane de
vizitatori anual. Din anul 1991 face parte din Patrimoniul mondial UNESCO (foto
17, foto 18).
Cea de-a treia zi a sederii noastre la Paris a fost declarata
zi libera pentru vizite individuale sau cumparaturi. Am profitat de acest lucru
propunandu-ne sa revedem doua dintre obiectivele culturale de marca ale
orasului si anume Musée du Louvre si Musée de L’Orangerie. Ne-am cumparat
asadar cateva bilete de metrou si profitand de “Museum Pass”, dar si de
rezervarea facuta inca de acasa pe Internet, am intrat in Musée du Louvre prin
intrarea din Rue Rivoli, evitand intrarea principala de la Piramida, unde
asteptau la rand foarte multi vizitatori. Nu voi scrie prea multe nici despre
acest obiectiv, deoarece am facut acest lucru cu mai multe detalii in postarea
din 20 octombrie 2013. Cu harta muzeului in mana, am inceput vizitarea acestuia
prin aripa Richelieu, admirand sculptura franceza si antichitatile din Orientul
Apropiat amplasate la nivelele -1 si 0, dupa care am continuat cu arta
decorativa europeana si antichitatile egiptene de la nivelul 1, zabovind mai
mult la pictura nord-europeana si cea franceza de la nivelul 2, care se
continua si in aripa Sully. Am coborat apoi la nivelul 1 din aripa Denon unde
se afla expuse antichitati grecesti si romane, urmate de obiecte de arta
decorativa europeana. Zona cea mai frecventata de turisti se afla tot la acest
nivel, unde este expusa pictura franceza, pictura italiana, pictura spaniola,
pictura britanica si cea din Statele Unite. Desigur ca aici am zabovit si noi
un timp mai indelungat, dar nu am inteles interesul excesiv al turistilor (preponderant
asiatici) pentru tabloul pictat de Leonardo da Vinci in 1503 reprezentand
portretul Mona Lisei, fiecare dorind sa-si faca un “selfi” langa tablou, de
parca acest lucru le-ar imprumuta si lor putin din celebritatea picturii
respective. Am coborat apoi la nivelul 0 al aripii Denon pentru a vedea
sculptura europeana precum si alte antichitati romane, grecesti, italiene si
etrusce. La nivelul -1 din Denon am parcurs, poate putin mai repede decat s-ar
fi cuvenit, arta islamica si cea egipteana, dar incepusem deja sa obosim atat
fizic cat si intelectual datorita multitudinii impresiilor si informatiilor
acumulate. Masa de pranz a constat din cate un sandwich si o bautura
racoritoare consumate la unul dintre bufetele muzeului, timp in care ne-am si
odihnit putin pentru a ne reface fortele in vederea abordarii urmatorului
obiectiv de vizitat (foto 19, foto 20, foto 21, foto 22).
Musée de L’Orangerie l-am revazut ceva mai relaxati, avand proportii mult
mai reduse in comparatie cu Luvrul, dar fiind concentrat si foarte bine
organizat. Am inceput vizitarea muzeului cu colectia exceptionala de nuferi a
lui Claude Monet expusi pe intreaga suprafata a pavilionului de la nivelul 0. Am
coborat apoi la nivelul -2 pentru a vedea colectiile cunoscutilor dealeri de
arta Jean Walter si Paul Guillaume, iubitori atat ai picturii traditionale cat
si a celei moderne. In saloanele pavilionului am gasit expuse si am admirat
tablouri deosebit de reprezentative ale lui August Renoir, Paul Cezanne, Douanier
Rousseau, Amedeo Modigliani, Marie Laurencin, Henri Matisse, Pablo Picasso,
Andre Derain, Maurice Utrillo si Chaim Soutine. In cele 6 saloane de la nivelul
-1 am gasit expusa o foarte interesanta expozitie temporara intitulata Tokyo –
Paris, expozitie organizata de catre Musée d’Orsay si Musée de l’Orangerie in
colaborare cu Ishibashi Foundation si Nikkei Inc. Expozitia cuprindea lucrari
de arta (picturi si sculpturi) ale unor cunoscuti artisti europeni, mai ales
din perioada impresionismului si post-impresionismului, achizitionate cu
incepere din anul 1930 de catre Shojiro Ishibashi, un cunoscut colectionar si
businessman japonez (1889-1976). Pentru a face accesibile operele de arta europene
publicului japonez, acesta a infiintat in 1952, in Tokio, Bridgestone Museum,
iar 4 ani mai tarziu Fundatia Ishibashi, de managementul careia se ocupa in
prezent fiul si nepotul sau. Printre exponate am remarcat picturi de Monet,
Manet, Sisley, Renoir, Pissaro, Degas, Courbet, Daumier, Caillebotte, Cezanne,
Gauguin, Van Gogh, Gustave Moreau, Paul Signac, Maurice Denis, Raoul Dufy,
Mondrian, Picasso si Paul Klee. Am admirat totodata printre lucrarile
achizitionate sculpturi de Rodin, Zadkine, dar si unul dintre “Saruturile” lui
Brancusi (foto 23, foto 24).
Am parasit Musée de l’Orangerie cu sufletul plin de
frumusetea celor vazute si, pentru a reintra in cotidian, ne-am incheiat ziua
printr-o plimbare pe celebra Avenue des Champs-Élysées, admirand
vitrinele marilor magazine precum si bistrourile pitoresti pe care le
intalnesti la tot pasul. Nu am facut targuieli, dar ne-am lasat simturile imbatate
cu mirosurile fine ale parfumurilor care se strecurau printre usile magazinelor
de cosmetice reprezentand firme celebre precum Chanel, L’Oreal, L’Occitane,
Lancome, Dior sau Guerlain (foto 25, foto 26).
In ziua a 4-a a excursiei noastre am parasit capital Frantei,
indreptandu-ne spre Versailles situat la sud-vest de Paris in regiunea
Île-de-France. Orasul Versailles este un oras construit la dorinta regelui
Ludovic al XIV-lea odata cu constructia Palatului Versailles, resedinta
acestuia. Conform surselor istorice, in acest loc a existat initial un mic
pavilion de vanatoare ridicat de Ludovic al XIII-lea in 1624, inlocuit apoi in
1631 de un mic castel, construit de Philibert Leroy. Renumele si stralucirea Palatului
Versailles au fost date insa de Ludovic al XIV-lea, care in 1661, odata cu
moartea cardinalului Mazarin isi incepe domnia si activitatile de constructie
la noul palat. Arhitectii Louis de Vau si Joules Hardouin Mansart au conceput
cladirile, Charles le Broun a realizat interioarele, iar peisagistul Andre le
Notre a reamenajat gradinile. Intre 1682-1789, Versailles a fost resedinta si
simbolul monarhiei, cu exceptia unei perioade din primii ani ai Regentei, cand
Ludovic al XV-lea se stabilise la Vincennes. Succesorul lui Ludovic al XIV-lea
nu a stricat aspectul general al Versailles-ului, in ciuda multiplelor
modificari, atat ale gradinilor, cat si apartamentelor. Ludovic al XV-lea s-a
atasat in special de Trianon, unde a creat intre 1749-1753, o noua menajerie,
in 1750, pavilonul francez, in 1761, Micul Trianon, cat si o frumoasa gradina
botanica, care a fost distrusa de Maria-Antoaneta pentru a face loc unei
gradini englezesti si "catunului Reginei". In 1770, dupa ridicarea
operei regale in extremitatea aripii de nord, Ludovic al XV-lea a incercat sa
reconstruiasca cladirile existente, dar a murit in 1774, ramanand in urma sa
doar aripa Gabriel. Dificultatile financiare si Revolutia nu i-au lasat
posibilitatea lui Ludovic al XVI-lea de a continua aceste actiuni. Totusi,
intre 1774-1777 a replantat parcul sub indrumarea lui Hubert Robert care si-a
imaginat boschetii din Bazinul lui Apolo si a inlocuit Labirintul cu gradina
reginei. In 6 octombrie 1789, familia regala a fost obligata sa paraseasca palatul,
mutandu-se la Tuileries, in Paris. Revolutia i-a distrus vocatia palatului, cat
si mobilierul si operele de arta, lasand un domeniu cu gradini neingrijite si
cu cladiri utilizate in diverse feluri, cum ar fi pentru Muzeul Special al
Scolii Franceze. Intre 1806-1807 si mai ales dupa casatoria cu Marie-Louise
d'Autriche in 1810, Napoleon si-a dorit sa restaureze si sa remobileze palatul,
dupa ce a reamenajat Marele si Micul Trianon. A inceput prin a ridica un
pavilon simetric cu aripa Gabriel, sub conducerea arhitectului Dufour. Intre
1814-1824, Ludovic al XVIII-lea a reluat aceste proiecte, restaurand
apartamentele regelui si ale reginei. Fratele si succesorul sau, Charles al
X-lea, nu a continuat aceste restaurari, iar in timpul Revolutiei din 1830 a
avut loc abandonarea si distrugerea palatului. Louis-Philippe, fratele lui
Ludovic al XIV-lea, a vrut sa salveze palatul si sa il transforme in
"muzeu dedicat tuturor victoriilor Frantei". Intre 1833-1837,
actiunile au fost executate din veniturile private ale suveranului, nu fara a
distruge cateva decoruri interioare pentru a putea aranja in ordine cronologica
sau tematica, portretele si scenele istorice. Inaugurarea a avut loc in 10
iunie 1837, in timpul petrecerilor date in cinstea casatoriei printului. Aceasta
a fost ultima mare transformare a palatului. Dupa al Doilea Razboi Mondial,
s-au facut eforturi pentru restaurarea si remobilarea camerelor care proveneau
din vechea resedinta regala, pentru a da posibilitatea publicului sa inteleaga
mai bine doua secole din istoria Frantei. Parcul castelului se intinde pe 715
ha, cuprinzand Micul si Marele Trianon, Micul si Marele Canal, catunul Reginei
(Hameau), o livada de portocali si multe altele. Parcul nu este format doar din
gradini, ci este si un adevarat muzeu, avand numeroase statui, ansambluri
sculpturale si multe fantani, alimentate cu apa de conducte a caror lungime
insumata este de circa 50 de kilometri. In centrul gradinilor exista un mare
canal cu apa in forma de cruce, iar gradinile sunt grupate in patru mari zone,
dupa punctele cardinale. Printre alte atractii se pot admira doua bazine cu
apa: bazinul Dragonului, cu o statuie ce arunca un jet urias de apa, de peste
20 de metri inaltime, si bazinul lui Neptun. Mai exista grupuri statuare
formate din cate patru statui ce infatiseaza anotimpurile, continentele,
temperamentele umane, o piramida executata din marmura, sustinuta de tritoni si
delfini din plumb, si Grota lui Tethys. In prezent sunt amenajate linii de
trenulet sau pot fi folosite mici masinute electrice, cu care vizitatorii pot
ajunge in cele mai indepartate colturi ale acestui paradis. In prezent Palatul
se etaleaza pe 63.154 m.p. care sunt repartizati in 2300 de incaperi, dintre
care 1000 indeplinesc rolul de muzeu. Cu peste 2100 de ferestre, 1250 de
seminee si 67 de scari interioare, palatul Versailles este in prezent una
dintre cele mai vizitate atractii turistice din Franta. Cele mai atractive
obiective de vizitat in interiorul palatului sunt Sala Oglinzilor, Capela
Regala, Salonul Venus, Dormitorul Reginei si Sala lui Apollo. Sala Oglinzilor,
lunga de 73 de metri, lata de 10,5 metri si inalta de 12,3 metri are pe tavan
pictate cateva scene din viata regelui Ludovic al XIV-lea. Am vizitat cu emotie
aceste incaperi, cunoscand faptul ca la 28 iunie 1919 in Sala Oglinzilor s-a
semnat Tratatul de la Versailles, tratat ce a marcat sfarsitul Primului Razboi
Mondial, cu implicatii ulterioare majore si pentru refacerea frontierelor tarii
noastre. Palatul si parcul de la Versailles au fost inscrise in anul 1979 pe
lista patrimoniului cultural mondial UNESCO (foto 27, foto 28, foto 29, foto
30).
Dupa parasirea frumusetilor de la Versailles ne-am continuat
drumul de-alungul raului Sena, oprindu-ne la cca. 75 km. de Paris, in satul Giverny, amplasat la confluenta Senei cu
una din cele doua ramuri ale raului Epte. Satul a devenit celebru din anul
1883, odata cu stabilirea aici a pictorului Claude Monet, care si-a cumparat o
casa de fermier putin mai mare de 1 ha, cu o gradina de legume si o livada.
Monet s-a atasat profund de acest loc (unde a si ramas pana la moartea sa),
transformandu-l intr-o superba gradina plina de flori. In apropierea casei sale
se afla si un elesteu, care i-a servit ca sursa de inspiratie pentru celebrele
sale picturi cu nuferi de apa, cele mai multe dintre acestea fiind expuse la Musée
de l’Orangerie. Am asteptat la o coada destul de mare sa ne vina randul spre a
vizita gradina si casa memoriala Claude Monet, dar efortul a meritat din plin.
Casa este plina de tablouri, descoperind aici si atractia sa
pentru stampele japoneze, iar gradina a fost o adevarata incantare (foto 31,
foto 32).
