Dupa cum se cunoaste, intr-o prima clasificare a artelor filmul
a fost inclus printre acestea abia in 1912, la propunerea criticului italian
Riccioto Canudo, alaturi de arhitectura, sculptura, pictura, muzica, poezie si
dans. In clasificarile mai recente, arta cinematografica a fost inclusa in
randul artelor vizuale, arte ale spectacolului, sau mai nou, a artelor
spatial-temporale (artele miscarii) alaturi de dans, teatru, pantomima, sau
circ/estrada. Indiferent de clasificare, arta cinematografica ramane in
continuare una dintre cele mai tinere din constelatia artelor traditionale, in
acest an implinindu-se 122 de ani de la descoperirea cinematografului de catre
fratii Auguste si Louis Lumiere. Relevant este insa faptul ca cinematografia nu
este o simpla arta, ci un fenomen complex ce implica folosirea mai multor arte,
putand imbina, ca si teatrul, desenul, muzica, dansul, poezia si proza, ceea ce
o transforma intr-un veritabil punct de confluenta a artelor. In plus fata de
teatru, filmul poate introduce o mare varietate de efecte speciale, iar odata
cu rafinarea limbajului cinematografic, prim-planul si gros-planul au devenit
mijloace specifice de expresie cinematografica. Nu intamplator, in categoria
premiilor Oscar acordate anual de catre Academia Americana de Film, in afara
distinctiilor rezervate actorilor si regizorilor, sunt acordate premii speciale
pentru cea mai buna coloana sonora, cea mai buna imagine, cel mai bun scenariu
(adaptat sau original), cele mai bune decoruri, sau cele mai bune efecte
vizuale.
Am mentionat filmul printre hobby-urile preferate ale mele si
sotiei mele, inca de la primele materiale introduse pe acest blog. Astfel, in
postarea din martie 2013 am schitat conditiile in care ne-am facut ucenicia in
cultura cinematografica in timpul studentiei noastre (1969-1973), in calitate
de abonati ai Cinematecii. Am enumerate totodata si cateva din filmele preferate,
vizionate in anii de inceput ai pensionarii noastre (2011-2013). Cu inaintarea
in varsta, ne-am dat seama ca memoria umana incepe sa-si piarda din eficacitate,
asa ca am simtit nevoia unei organizari mai bune pentru vizionarea (sau
revederea) filmelor preferate, adoptand cateva criterii de selectie a acestora,
dar si un program adecvat, in conformitate cu tabieturile noastre actuale de
pensionari “cu vechime”. Am largit totodata si baza de colectare a filmelor de
vizionat, pe langa cele oferite de retelele de televiziune sau procurate pe DVD-uri
(preponderant de la librariile Carturesti), descarcand si filme pe calculator de
pe site-urile specializate (ex. filme.online.biz, filme.3d.net, sau, contra
unei mici taxe, de pe amazon.com). Respectand tabieturile amintite anterior si
tinand cont ca suntem in perioada rece a anului, cand activitatile casnice sunt
preponderente, am inceput sa vizionam aproape zilnic, atunci cand nu avem
bilete cumparate la vreun concert sau spectacol, cate un film pe calculator sau
DVD la ora 17.00 (dupa cafeaua de dupa-amiaza), si un al doilea film la
televizor sau pe DVD in jurul orei 21.00. Ca un prim criteriu de selectie,
ne-am propus sa vedem prioritar filme reprezentand ecranizarea unor romane sau
piese de teatru cunoscute, facand legatura in acest fel cu lecturile noastre preferate,
mai vechi sau mai noi. Am constatat cu aceasta ocazie ca relatia carte versus
film iti ofera o intelegere si retinere mai profunda a elementelor tramei, fara
a te lipsi de posibilitatea analizei critice comparative a celor doua forme de
arta.
Voi ilustra aceasta categorie cu cateva exemple de filme “de
cinemateca”, dragi inimii mele, (re)vizionate recent, dintre care printre
primele as mentiona celebrul “The Forsyte Saga” dupa romanul lui John
Galsworthy, in miniserialul pentru televiziune produs in 13 episoade de BBC in
2002 in regia lui Christopher Menaul si Andy Wilson, cu Damian Lewis in rolul
lui Soames Forsyte, Gina McKee (Irene), Rupert Graves (Jolyon Forsyte), Amanda
Ooms (Helen), Beatriz Batarda (Annette), Emma Griffiths Malin (Fleur) si
Alistar Petrie (George Forsyte). Pe acelasi plan se situeaza “Middlemarch” dupa George Eliot, produs
de BBC ca ministerial in 6 episoade in 1994 in regia lui Anthony Page, avand in
rolurile principale pe Duglas Hodge (doctorul Tertius Lydgate), Juliet Aubrey
(Dorothea Brooke), Caroline Harker (Celia Brooke) si Robert Hardy (Arthur
Brooke). In acest punct trebuie sa marturisesc ca am o preferinta aparte pentru
filmele englezesti, care au abilitatea de a spune povestea intr-o forma concisa,
atractiva, cu mijloace artistice sugestive si fara exagerari. Relevante in
acest sens mi se par 3 dintre ecranizarile dupa romanele lui E.M. Forster,
romancier si eseist englez (1879-1970), nominalizat pentru Premiul Nobel in
Literatura in 16 ani diferiti. Prima ecranizare a fost “A Passage to India” realizata in 1984 in regia lui David Lean,
avandu-i in distributie pe Peggy Ashcroft (Mrs Moore), Victor Banerjee (doctor
Aziz Ahmed), Judy Davis (Adela Quested), James Fox (Richard Fielding), Alec
Guinness (profesor Narayan Godbole) si Nigel Havers (Ronny Heaslop). Cel de-al
doilea roman ecranizat a fost “A Room
with a View”, lansat in 1985 in regia lui James Ivory. Filmul s-a bucurat
de o distributie excelenta, avandu-i ca protagonisti pe Helena Bonham Carter in
rolul Lucy Honeychurch si Julian Sands in rolul George Emerson, dar si pe Judi
Dench (Eleanor Lavish), Maggie Smith (Charlotte Bartlett), Daniel Day-Lewis (Cecil
Vyse), Denholm Elliott (domnul Emerson) sau Simon Callow (Domnul Beebe). “Howards End”, un alt roman de succes al
aceluiasi autor a inspirit in 1992 o celebra ecranizare, tot in regia lui James
Ivory, avandu-i in distributie pe Emma Thompson (Margaret Schlegel), Helena
Bonham Carter (Helen Schlegel), Vanessa Redgrave (Ruth Wilcox) si Anthony
Hopkins (Henry Wilcox). Filmul a cucerit numeroase distinctii, fiind
recompensat cu 3 premii si 6 nominalizari Oscar, un premiu si 3 nominalizari
Golden Globe, 4 nominalizari BAFTA, un premiu si o nominalizare la Cannes. Un
alt exemplu relevant il constituie filmul “The
Go-Between” dupa romanul omonim al lui L.P. Hartley, realizat in 1971 in
regia lui Joseph Losey, avandu-i ca protagonisti pe Julie Christie in rolul
Marian si Alan Bates in rolul Ted Burgess. Evident ca se pot da numeroase alte
exemple care sa ilustreze stransa relatie dintre literatura si arta
cinematografica, sau cu alte cuvinte, in ce masura un roman bun poate genera un
film de calitate.
Din aceiasi categorie, dar de o factura aparte, sunt
ecranizarile facute dupa piese de teatru celebre. Poate cel mai relevant
exemplu este filmul “A Streetcar Named
Desire” lansat in 1951 dupa piesa de teatru omonima scrisa de Tennessee
Williams in anul 1947, piesa careia i s-a acordat Pulitzer Prize la categoria
drama in anul 1948. Filmul, in regia lui Elia Kazan, a primit 4 premii si 9
nominalizari Oscar, un premiu si 2 nominalizari Golden Globe, un premiu si o
nominalizare BAFTA, 2 premii si o nominalizare la festivalul de la Venetia. Rolurile
principale au fost interpretate de Vivien Leigh, Marlon Brando, Kim Hunter si
Karl Malden. Dintre piesele lui Tennessee Williams au mai fost ecranizate: “Cat on a Hot Tin Roof” (1959), in regia
lui Richard Brooks, cu Elizabeth Taylor, Paul Newman, Burl Ives si Judith
Anderson; “Suddenly, Last Summer”
(1959), in regia lui Joseph L. Mankiewicz, cu Elizabeth Taylor, Katharine
Hepburn si Montgomery Clift; “Sweet Bird
of Youth” (1962), in regia lui Richard Brooks, cu Paul Newman, Geraldine
Page si Ed Begley; “The Night of the
Iguana” (1964), in regia lui John Huston, cu Richard Burton, Ava Gardner si
Deborah Kerr; “The Glass Menagerie”,
(1987) in regia lui Paul Newman, cu Joanne Woodward, John Malkovich si Karen
Allen. Emblematic la aceasta categorie este si filmul “The Visit” lansat in 1964 in regia lui Bernhard Wicki, cu Anthony
Quinn si Ingrid Bergman in rolurile principale, reprezentand ecranizarea dramei
" Besucht der eltern Dame", tradusa in limba romana ca "Vizita
batranei doamne" dupa Friedrich Durrenmatt. Nu pot epuiza exemplificarile
la acesta categorie fara sa amintesc cateva dintre ecranizarile dupa piesele
lui William Shakespeare. Pentru “Hamlet”, dintre numeroasele ecranizari,
varianta mea preferata este cea realizata in anul 1990 in regia lui Franco
Zeffirelli, cu Helena Bonham Carter si
Mel Gibson; pentru “Romeo and Juliet”,
varianta care mi-a placut cel mai mult este cea realizata in 2013, in regia lui
Carlo Carlei, cu Hailee Steinfeld, Douglas Booth, Ed Westwick, Damian Lewis, Christian
Cooke, Kody Smit-Mc Phee si Paul Giamatti; de asemenea, “Henry VIII” (2003), in regia lui Pete Travis, cu Ray Winstone, Helena
Bonham Carter, Sean Bean si Emily Blunt; sau “The Merchant of Venice” (2004), in regia lui Michael Radford, cu Jeremy
Irons, Al Pacino si Joseph Fiennes. Relatia dintre dramaturgie si arta
cinematografica se circumscrie acelorasi coordonate ca si in cazul literaturii,
existand premize extrem de favorabile ca dupa o piesa de succes sa fie realizat
un film de succes, daca regizorul acestuia isi cunoaste meseria.
In continuare as dori sa ma refer la rolul muzicii si
dansului in arta cinematografica, asa cum il percep eu prin prisma filmelor
vizionate, acesta fiind si cel de-al doilea criteriu de selectie al filmelor
preferate. Pentru inceput, trebuie facuta distinctia dintre (a) filmele
muzicale propriuzise, (b) filmele tematice ce trateaza viata unor compozitori
sau cantareti celebri, si (c) filmele obisnuite, in care coloana sonora are un
rol important in derularea actiunii acestora. Voi exemplifica in continuare cu
cateva dintre filmele favorite din categoria (a), mentionate in ordine
cronologica: (i) “An American in Paris”,
lansat in 1951 in regia lui Vincente Minnelli, avand muzica compusa de George
Gershwin, Ira Gershwin, Saul Chaplin, Johnny Green si Conrad Salinger, iar in
rolurile principale pe Gene Kelly si Leslie Caron; (ii) “Les parapluies de Cherbourg”, aparut in 1964 in regia lui Jacques
Demy, avand muzica compusa de Michel Legrand, iar in rolurile principale pe Catherine
Deneuve si Nino Castelnuovo; (iii) “My
Fair Lady”, lansat tot in 1964 in regia lui George Cukor, cu muzica compusa
de Alan Jay Lerner si André Previn, iar in rolurile principale pe Audrey
Hepburn, Rex Harrison si Stanley Holloway; (iv) “The Sound of Music”, (1965) regizat de Robert Wise, cu muzica
compusa de Oscar Hammerstein II, Richard Rodgers si Irwin Kostal, avand in
rolurile principale pe Julie Andrews, Christopher Plummer si Richard Haydn; (v)
“Cabaret”, lansat in 1972 in regia
lui Bob Fosse, cu muzica compusa de John Kander si Fred Ebb, iar in rolurile
principale pe Liza Minnelli si Michael York; (vi) “Moulin Rouge”, (2001), regizat de Baz Luhrmann, cu muzica compusa de Craig
Armstrong, Anu Malik, Marius de Vries, cu Nikole Kidman si Ewan McGregor in
rolurile principale;
(vii) “Chicago”,
lansat in 2002 in regia lui Rob Marchall, muzica compusa de John Kander si
Danny Elfman , cu Catherine Zeta-Jones, Renée Zellweger, si Richard Gere; (viii)
“The Phantom of the Opera”, lansat
in 2004 in regia lui Joel Schumacher, avand muzica compusa de Andrew Lloyd
Webber, iar in rolurile principale pe Gerald Butler, Emmy Rossum, Patrick
Wilson si Minnie Driver; (ix) “Mamma Mia”,
lansat in 2008 in regia Phyllidei Lloyd, cu muzica compusa de Björn Ulvaeus,
Benny Andersson si Stig Anderson, avand in rolurile principale pe Meryl Streep,
Amanda Seyfried, Pierce Brosnan, Colin Firth si Christine Baranski; (x) “The Violin Teacher”, lansat in 2015 in
regia lui Sérgio Machado, cu muzica compusa de Edimilson Venturelli, Alexandre Guerra, Felipe
de Souza, Edilson Venturelli, Silvio Baccarelli, avand in rolurile principale
pe Lazaro Ramos, Sandra Corveloni, Fernanda de Freitas. Trebuie mentionat ca
fiecare dintre aceste productii cinematografice a fost recompensata cu mai
multe nominalizari si cel putin un premiu la festivalurile internationale la
care a participat. Mai trebuie recunoscut faptul ca cele mai multe dintre
filmele din genul “musical” au fost realizate de-alungul timpului in
studiourile cinematografice de la Hollywood.
Din categoria (b), respectiv filme tratand viata unor
compozitori sau muzicieni celebri, pot mentiona printre favorite urmatoarele:
(i) “Amadeus” (1984), film inspirat din
viața lui Wolfgang Amadeus Mozart, in regia lui Milos Forman, avand muzica
compusa de Wolfgang Amadeus Mozart si Antonio Salieri, iar in rolurile
principale pe Tom Hulce, Murray Abraham, Elizabeth Berridge, Simon Callow si
Jeffrey Jones; (ii) “Copying Beethoven”
(tradus in romana sub titlul “Simfonia iubirii”), lansat in 2006 in regia Agnieszkai
Holland, cu muzica compusa de Ludwig van Beethoven si avand in rolurile principale pe Ed Harris, Diane
Kruger, Matthew Godde, Joe Anderson si Ralph Riach; (iii) “The Music Lovers” (1970), inspirat din viata compozitorului rus
Pyotr Ilyich Tchaikovsky, in regia lui Ken Russell, cu muzica compusa de
André Previn si Pyotr Ilyich
Tchaikovsky, iar in rolurile principale pe Richard Chamberlain, Glenda Jackson,
Kenneth Colley, Christopher Gable si Max Adrian; (iv) “Song of Norway” (1970), este un film in regia lui Andrew L. Stone
inspirit din viata compozitorului Edvard Grieg, avand coloana sonora inspirata
din muzica acestuia, iar in rolurile principale pe Toralv Maurstad si Florence
Henderson; (v) “Mahler”(1974), film
inspirit din viata compozitorului Gustav Mahler, in regia lui Ken Russell,
avand muzica compusa de Bernard Hayting, Gustav Mahler si Richard Wagner, iar
in rolurile principale pe Robert Powell, Georgina Hale si Lee Montague; (vi) “Impromptu”, lansat in 1991 in regia lui
James Lapine, povestind iubirea dintre compozitorul Frédéric Chopin si
scriitoarea George Sand, avand muzica compusa de Frédéric Chopin, Franz Liszt,
Ludwig van Beethoven, iar in rolurile principale pe Hugh Grant, Judy Davis,
Julian Sands, Bernadette Peters si Mandy Patinkin; (vii) “The Strauss Family”, lansat in 1972 ca miniserial pentru
televiziuna britanica in 8 episoade, avand ca regizori pe David Giles, David
Reid si Peter Potter, muzica fiind inspirata din compozitiile lui Josef si
Johan Strauss (tatal si fiul), iar in rolurile principale pe Stuart Wilson, Anne
Stallybrass, Louis Selwyn, Eric Woofe, Barbara Ferris, Christopher Benjamin, Tony
Anholt si Jane Seymour; (viii) “The Life
of Verdi” a fost lansat in 1982 ca ministerial in 7 episoade pentru
televiziunea italiana in regia lui Renato Castellani (ulterior fiind realizata
si o versiune engleza), coloana sonora fiind semnata de Roman Vlad (compozitor,
pianist si muzicolog italian de origine romana), ilustrand o parte din
compozitiile realizate pe parcursul vietii de catre celebrul compozitor de
opera Giuseppe Verdi; rolurile principale au fost interpretate de Ronald
Pickup, Carla Fracci si Giampiero Albertini.
Vorbind despre cele din categoria (c), respectiv filmele
obisnuite, dar cu o coloana sonora ce puncteaza actiunea si imbogateste
continutul acestora, trebuie subliniat rolul relevant al compozitorilor de
muzica de film, existand si pe acest plan o ierarhie a acestora in functie de
premiile obtinute. Din acest punct de vedere, pe primul loc se afla americanul John
Williams, cu 45 de nominalizari si premii Oscar, Grammy, Golden Globes,
BAFTA si Emmy, obtinute pentru coloanele sonore ale unor filme precum: “Valley
of the Dolls” (1968), “Goodbye, Mr. Chips” (1970), “Jane Eyre” (1972), “The
Poseidon Adventure” (1973), “Jaws” (1976), “Star Wars” (1977), “Raiders of the
Lost Ark” (1982), “E.T. the Extra-Terrestrial” (1983), “Indiana Jones and the
Temple of Doom” (1985), “Born on the Fourth of July” (1990), “Schindler's List”
(1994), “Sabrina” (1996), “Saving Private Ryan” (1999), “The Patriot” (2001), “Catch
Me If You Can” (2003), “Harry Potter and the Prisoner of Azkaban” (2004) “Memoirs
of a Geisha” (2006), “Munich” (2007), “Lincoln” (2012), “The Book Thief”
(2013), “Star Wars: The Force Awakens” (2015). Pe un loc fruntas se situeaza si
compozitorul german Hans Florian Zimmer, care a compus muzica pentru peste 150 de filme,
printre care sunt și coloanele sonore premiate cu Oscar “The Lion King” (1994),
“Crimson Tide” (1995), “The Thin Red Line” (1998), “Gladiator” (2000), “The
Last Samurai” (2003), “The Dark Knight” (2008), “Inception” (2010), “12 Years a
Slave” (2013) și “Interstellar” (2014). Un alt compozitor de succes este
americanul James Roy Horner, care intr-o cariera de peste trei decenii a
compus muzica pentru peste 150 de filme și a caștigat doua premii Oscar, doua
Golden Globes, 6 premii Grammy, 3 premii Satellite si 3 premii Saturn. Probabil
cea mai cunoscuta dintre acestea este muzica din filmul “Titanic” (1997), dar
si coloanele sonore pentru filmele “Aliens” (1986), “Braveheart” (1995), “Apollo
13” (1995), “Field of Dreams” (1989), “Glory” (1989), “A Beautiful Mind”
(1991), “Legends of the Fall” (1994), “Avatar” (2009). John Barry Prendergast este
un cunoscut compozitor de muzica de film si interpret englez, care pentru
coloanele sonore pe care le-a scris a castigat numeroase premii, printre care
si cinci premii Oscar. Printre filmele sale nominalizate si premiate se numara:
“Goldfinger” (1964), “Born Free” (1966), “The Lion in Winter” (1968), “Mary,
Queen of Scots” (1971), “Somewhere in Time” (1980), “Body Heat” (1981), “Out of
Africa” (1986), “Dances with Wolves” (1990), “Chaplin” (1992). Henry
Mancini este un alt mare compozitor american din istoria filmului, care
de-alungul carierei sale a fost recompensat cu 4 premii Oscar, un Golden Globe
si 20 premii Grammy. Din filmografia sa de succes se mentioneaza: “The Glenn
Miller Story” (1953), “The Private War of Major Benson” (1955), “Breakfast at
Tiffany's” (1961), “The Pink Panther” (1963), “Wait Until Dark” (1967), “Darling
Lili” (1970), “The Return of the Pink Panther” (1975), “Better Late Than Never”
(1983), “Harry & Son” (1984), “The Glass Menagerie” (1987), “Sunset” (1988),
“Fear” (1990). Compozitorul american Alex North este, de asemenea,
considerat unul dintre pionierii muzicii de film, fiind nominalizat la 15
premii Oscar, doua Golden Globes, 3 premii Grammy si doua premii Emmy. Printre
cele mai cunoscute filme la care a semnat coloana sonora se numara: “Death of a
Salesman” (1952), “Viva Zapata” (1953), “The Rainmaker” (1957), “Spartacus”
(1961), “Cleopatra” (1964), “The Agony and the Ecstasy” (1966), “Who's Afraid
of Virginia Woolf” (1967), “The Devil's Brigade” (1968) “The Shoes of the
Fisherman” (1969), “Rich Man, Poor Man” (1977), “The Word” (1979), “Under the
Volcano” (1985). Revenind in Europa, unul dintre cei mai prolifici compozitori si
dirijori de muzica de film este considerat italianul Ennio Morricone. El a compus muzica pentru mai mult de 500 de
filme și seriale, 30 din coloanele sale sonore fiind dedicate western-urilor
"spaghetti". In 2007 a primit premiul de onoare al Academiei
Americane de Film pentru intreaga cariera fiind, dupa Alex North, al doilea
compozitor de muzica de film care primește acest premiu. Printre cele mai
cunoscute coloane sonore din filmografia sa se numara: “El Greco” (1964), “In
ginocchio da te” (1964), “Per un pugno di dollari” (1964), “The Bible” (1964),
“La battaglia di Algeri” (1965), “Per qualche dollaro in più” (1965), “The
good, the bad and the ugly” (1966), “L'avventuriero” (1966), “Ecce Homo”
(1968), “Galileo” (1968), “L'alibi” (1968), “Le clan dei siciliani” (1969), “La
moglie più bella” (1970), “Sacco e Vanzetti” (1971), “Il maestro e Margherita”
(1972), “L'attentat” (1972), “Giordano Bruno” (1973), “Mussolini, ultimo atto”
(1974, “The Human Factor” (1975), “Il deserto dei Tartari” (1976), “Novecento”
(1976), “Corleone” (1978), “Days of Heaven” (1978), “Orient Express” (1979), “The
Island” (1980), “Butterfly” (1981), “Marco Polo” (1982), “Sahara” (1983), “Once
upon a time in America” (1984), “La piovra” (1985), “The Mission” (1986), “The
day before” (1987), “Cinema Paradiso” (1988), “Crossing the Line” (1991), “Piazza
di Spagna” (1991), “Love affair” (1994), “Lolita” (1996), “La leggenda del
pianista sull'Oceano” (1998), “Vatel” (2000), “Tutti le donne della mia vita”
(2007). Foarte cunoscut este si compozitorul francez Francis Lai, castigator
al mai multor premii Oscar si un premiu Golden Globe pentru coloanele sonore
ale unor filme de succes precum: “A Man and a Woman” (1966), “Vivre pour vivre”
(1967), “Mayerling” (1968), “Un Homme qui me plait” (1969), “Love Story” (1970),
“La bonne année” (1973), “The Good and the Bad” (1976), “Another Man, Another
Chance” (1977), “Oliver's Story” (1978), “Les Uns et les autres” (1981), “Édith
et Marcel” (1983), “A Man and a Woman: 20 Years Later” (1986), “Dark Eyes”
(1987), “Itinéraire d'un enfant gâté” (1988), “La Belle Histoire” (1992), “Hasards
ou coincidences” (1998). Un alt compozitor, dirijor si pianist francez cunoscut
in lumea filmului este Michel Legrand, recompensat cu un
premiu Oscar si mai multe nominalizari pentru coloanele sonore ale unor filme
dintre care se mentioneaza: “L'Amérique insolite” (1958), “A Woman Is a Woman”
(1960), “Lola” (1961), “Cléo from 5 to 7” (1961), “Eva” (1962), “Les Parapluies
de Cherbourg” (1964), “Les Demoiselles de Rochefort” (1966), “The Swimming Pool”
(1968), “The Picasso Summer” (1969), “The Go-Between” (1971), “Le Mans” (1971),
“Lady Sings the Blues” (1972), “A Doll's House” (1973). Compozitorul,
violonistul si dirijorul francez de origine romana Vladimir Cosma este, de
asemenea un nume consacrat in lumea muzicii de film, fiind recompensat cu un
premiu Cesar si avand la activ coloanele sonore a numeroase filme, printre
care: “Le Plus Vieux Métier du monde” (1966), “Alexandre le bienheureux”
(1967), “Les Prisonniers de la liberté” (1968), “Les Aventures de Tom Sawyer”
(1969), “Le Distrait” (1970), “Le Grand Blond avec une chaussure noire” (1972),
“Le Retour du Grand Blond” (1974), “L’Animal” (1977), “Richelieu” (1977), “La
Zizanie” (1978), “Je suis timide... mais je me soigne” (1978), “C’est pas moi
c’est lui” (1979), “La Servante” (1979), “La Boum” (1980), “Les Mystères de
Paris” (1980), “Le Bal” (1983), “Les Fugitifs” (1986), “L’Etudiante” (1988), “La
Neige et le Feu” (1991), “L’Affaire” (1994), “Le Bénévole” (2005), “Le Jour de
l’Exécution” (2008), “Colère” (2009), “La Cadillac” (2010), “Calomnies”
(2011). Un alt nume sonor pe firmamentul cinematografiei este compozitorul grec
Michael
"Mikis" Theodorakis, cunoscut pentru coloanele sonore ale
unor filme de succes precum: “Honeymoon” (1960), “Faces in the Dark” (1960),
“Phaedra” (1961), “Five Miles to Midnight” (1962), “Electra” (1962), “Zorba the
Greek” (1964), “A Bullet Through the Heart” (1966), “The Day the Fish Came Out”
(1967), “Z” (1969), “Biribi” (1971), “The Trojan Women” (1971), “Serpico”
(1973), “Iphigenia” (1977), “The Man with the Carnation” (1980), “Recycling
Medea” (2013). Poate nu toate aceste filme sunt pe ansamblu de o valoare
exceptionala, dar ce ar insemna “Love Story” fara muzica lui Francis Lai,
“Zorba the Greek” fara muzica lui Theodorakis, sau mai recentul “Titanic” fara
muzica lui Horner?
Interrelatia filmului cu artele plastice este redata in
ecranizarile ce au ca subiect ilustrarea unor pasaje din vietile unor pictori
sau sculptori celebri, acesta constituind si cel de-al treilea criteriu de
selectie al filmelor noastre preferate. Poate cel mai edificator exemplu de
confluenta a artelor il constituie filmul “The
Agony and the Ecstasy”, inspirit partial din romanul omonim al scriitorului
american Irving Stone, ce ilustreaza viata si opera celebrului sculptor,
pictor, architect si poet Michelangelo Buonarotti. Filmul, lansat in 1961 in regia lui Carol Reed, povesteste
episodul conflictului dintre Michelangelo (interpretat de Charlton Heston) si
Papa Julius II (interpretat de Rex Harrison), in timpul pictarii Capelei
Sixtine. Muzica filmului a fost compusa de Alex North si Jerry Goldsmith, fiind
nominalizat la 4 premii Oscar (pentru cea mai buna coloana sonora, cea mai buna
imagine, cel mai bun design, cele mai bune costume) si primind 3 premii Golden
Globe. Un exemplu asemanator il constituie si filmul “Lust for Life”, realizat in 1956 de Vincennte Minelli dupa romanul
omonim al lui Irving Stone, ce descrie viata celebrului pictor Vincent Van Gogh.
Filmul prilejuieste interpretari magistrale actorilor Kirk Douglas (in rolul
Van Gogh) si Anthony Quinn (in rolul pictorului Paul Gauguin), fiind
recompensat cu un premiu si 3 nominalizari Oscar, precum si un premiu si 3
nominalizari Golden Globe. Viata pictorului Paul Gauguin a fost redata in mai
multe productii cinematografice, preferata mea fiind cea din filmul “Gauguin, the Savage” regizat de Fielder
Cook in 1980, avand in distributie pe David Carradine, Lynn Redgrave si Barrie
Houghton. In filmul “Rembrandt”
realizat in 1999 in regia lui Charles Matton, cu Romane Bohringer si Ludivine Sagnier
in rolurile principale, este descrisa viata si opera pictorului olandez Rembrandt
van Rijn. Viata unui alt cunoscut pictor olandez, Johanes Vermeer, este
ilustrata in filmul “Girl with a Pearl
Earring” lansat in 2003 in regia lui Peter Webber, avand in rolurile
principale pe Scarlett Johansson si Colin Firth. In filmul “Renoir”, lansat in 2012 in regia lui
Gilles Bourdos, avandu-i in rolurile principale pe Michel Bouquet, Christa
Theret, Romane Bohringer, Vincent Rottiers si Thomas Doret, sunt redati ultimii
ani din viata pictorului impresionist Pierre-Auguste Renoir, petrecuti la
Cagnes-sur-Mer in timpul primului razboi mondial. Dintre filmele ilustrand
viata celebrului pictor modernist Pablo Picasso, cel mai mult mi-a placut
versiunea din 1996, “Surviving Picasso”
regizata de James Ivory, in rolurile principale cu Anthony Hopkins, Natascha
McElhone si Julianne Moore. “El Greco”,
film lansat in 2007 in regia lui Yannis Smaragdis, cu Nick Ashdon si Juan Diego
Botto in rolurile principale, este o biografie a renumitului pictor cretan
Domenicos Theotokopoulos, cunoscut publicului larg sub numele de "El
Greco". Viata pictorului italian Amedeo Modigliani este ilustrata in
filmul biografic “Modigliani” lansat
in 2004 in regia lui Mick Davis, avand in rolurile principale pe Andy Garcia, Elsa
Zylberstein, Omid Djalili, Hippolyte Girardot si Eva Herzigova. Biografia sculptoritei Camillei
Claudel, sora scriitorului Paul Claudel si relatia sa cu celebrul sculptor si
pictor Auguse Rodin este ilustrata in filmul “Camille Claudel” lansat in 1988 in regia lui Bruno Nuytten, cu Isabelle
Adjani si Gérard Depardieu in rolurile principale.
In mod evident, selectiile si exemplificarile enuntate in
randurile de mai sus (avand Internetul ca sursa principala de documentare),
reprezinta opinii strict personale. Nu am vorbit despre film ca arta de sine
statatoare, prin folosirea mijloacelor specifice cinematografiei, prevalente
mai ales in filmele science-fiction sau de animatie. Scopul acestui pseudo-eseu,
asa cum este prefigurat si in titlul sau, este de a evidentia cinematografia ca
placa turnanta in relatie cu toate celelalte arte, deoarece
mesajul sau se poate percepe concomitent prin majoritatea simturilor noastre de
baza. O alta constatare facuta in calitate de cinefil cu vechime, este aceea ca
filmele bune nu isi pierd din valoare cu trecerea timpului, ba se poate spune
chiar ca se comporta precum vinul, aducand un plus de calitate in perceptia noastra
odata cu varsta.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu