Itinerariu turistico-cultural de toamna

Am asteptat sa se incheie ultimele acorduri ale celei de-a XXII-a editii a Festivalului George Enescu si, cu sufletul inca vibrand de bucuria adusa de frumusetea muzicii clasice interpretate de mari formatii si mari artisti ai lumii, eu si sotia mea ne-am aventurat intr-o noua escapada pe meleaguri italiene. In mod evident, nu a fost o plecare intempestiva, ci indelung planuita cu luni in urma. Destinatia vizata de noi a fost partea estica a provinciei Emilia Romagna, delimitata la nord de fluviul Pad (Po), lantul muntilor Apenini la sud si Marea Adriatica la est. Am calatorit cu o cursa Blue Air pana la Bologna si de acolo cu trenul la Rimini, unde am stat 7 din cele 9 zile ale vacantei noastre, profitand de preturile de cazare mai scazute din extra-sezon ale acestui frumos oras de pe riviera italiana a Marii Adriatice. In afara valentelor sale de moderna statiune turistica estivala, Rimini (Ariminum) este un oras incarcat de istorie, cu vechi monumente de arta romana si renascentista. Fondat de romani in anul 268 BC ca un avanpost de protectie impotriva navalirilor barbare, numele sau este legat de cel al imparatului Augustus, din timpul caruia se pot vedea si astazi in centrul istoric o parte din zidurile de aparare ale orasului, ruinele amfiteatrului roman si arcul de triumf construit in anul 27 BC (ce-i poarta numele) de la intrarea pe celebra Via Flaminia. Din aceiasi perioada dateaza si impozantul pod (inca functional) ce traverseaza raul Marecchia, inceput in timpul domniei lui Augustus si terminat de succesorul acestuia, imparatul Tiberius. Iulius Cezar are, de asemenea, o frumoasa statuie in centrul istoric, deoarece Ariminum a fost primul oras in care a intrat dupa trecerea Rubiconului, in marsul sau triumfal spre Roma. In perioada evului mediu, incepand cu secolul XIII, orasul devine municipalitate fiind condus de un lord feudal (podesta), pozitie detinuta cu mici intreruperi pana in anul 1528 de diferiti membrii ai familiei Malatesta. Cel mai faimos dintre acestia este considerat Sigismondo Pandolfo Malatesta care a actionat in calitate de capetenie de mercenari (condottiero) si in beneficiul altor orase cetati. Din timpul acestuia dateaza Templul Malatestian, o capodopera arhitecturala in stil gotic, precum si castelul Sismondo, care gazduieste in prezent expozitii itinerante si spectacole in aer liber. Cand spui astazi Rimini trebuie sa ai insa in vedere una dintre cele mai renumite statiuni climaterice din Europa, gratie celor peste 15 km lungime de plaja cu nisip fin, peste 1000 de hoteluri si mii de baruri, restaurante si discoteci. Rimini este totodata si orasul natal al celebrului regizor italian de filme Federico Fellini. Pentru admiratorii sai, iar eu ma numar printre acestia, municipalitatea a organizat un “itinerariu Fellini”, in care se pleaca din parcul care-i poarta numele, se trece pe langa Grand Hotel, unde s-au filmat unele scene din filmul “Vitelloni” si in care se poate vizita (si chiar dormi) in apartamentul favorit al acestuia, traversandu-se apoi pietele Cavour si Tre Martiri (foto 1) utilizate in filmul “Amarcord”, ajungandu-se apoi pe plaja unde s-a filmat “Citta delle Donne”. Mormantul lui Federico Fellini si al Giulettei Masina se afla la intrarea in cimitirul monumental din Rimini.

Noi ne-am planificat aceasta excursie in extra-sezon, deci fara intentia expresa de a face baie sau plaja (de-altfel nici timpul nu a permis acest lucru, cu toate ca marea era inca prietenoasa), ci pentru vizitarea unor obiective de interes major din zona, atent selectate de acasa, iar Rimini a constituit un excelent punct de plecare afandu-se in centrul acestora. Evident ca ne-am bucurat aproape zilnic, mai ales seara, de placerea plimbarilor pe frumoasa faleza a orasului (Lungomare) si uneori chiar pe malul marii, alaturi de putinii turisti ramasi in statiune. De-altfel, unul dintre obiectivele principale ale acestei excursii a fost sa cunoastem cate putin din riviera italiana a Adriaticii, impartita in Riviera Romagnola (intre Ravenna, Rimini si Pesaro), Riviera Marchesana (intre Pesaro si Ancona) si Riviera del Conero (intre Ancona si Numana). Plecand cu trenul mai intai spre sud, ne-am oprit pe rand in Riccione, Cattolica, Pesaro si Ancona, fiecare statiune avand particularitati distincte, dar toate constituind perle ale litoralului Adriatic. Cand distanta a permis acest lucru, am facut cate doua sau chiar trei obiective pe zi pentru a putea cuprinde tot ceea ce am dorit sa vizitam. Despre Riccione se cunoaste ca s-a conturat ca statiune turistica spre sfarsitul secolului XIX, dezvoltandu-se mai mult dupa 1930, cand existau 80 de hoteluri si se inregistrau cca. 30.000 de turisti pe an. Se spune ca Benito Mussolini si-a construit o vila aici in 1934. Dupa al doilea razboi mondial fluxul de turisti a crescut simtitor, printre acestia numarandu-se nume cunoscute de artisti italieni precum Mina, Ugo Tognazzi, Vittorio De Sica si altii. Astazi Riccione este o statiune moderna, apreciata indeosebi de tineri datorita numeroaselor cluburi de noapte, dar si de familiile cu copii datorita parcurilor tematice si facilitatilor oferite pentru copii de hoteluri si administratorii plajelor. Faleza de promenada din Riccione este bine amplasata si deosebit de frumoasa, nefiind perturbata de zgomotul strazilor invecinate produs de circulatia masinilor sau motocicletelor (foto 2).

Cattolica, ca si in cazul orasului Riccione, s-a afirmat ca statiune turistica la sfarsitul secolului XIX, unul dintre primii vizitatori notabili ai plajelor sale fiind in 1823 Lucien Bonaparte, fratele imparatului francez. In ultimii ani, in statiune au fost executate ample lucrari de modernizare, dintre care se mentioneaza extinderea falezei, (foto 3), parcarile subterane, squarurile cu fantani arteziene si aranjamente florale, extinsele zone pietonale, precum si Acvariul din parcul Le Navi. Am remarcat la modul concret faptul ca in bistrourile (tratoriile) sale, se poate manca bine, la un pret rezonabil. Asa cum era de asteptat, unul dintre cele doua feluri oferite la “meniul zilei” a fost pe baza de paste, la alegere intre tagliatelle, tagliolini, ravioli, cappelletti sau strozzapreti, urmat de o frigaruie pe baza de carne sau peste. Vinul casei (la carafa) este optional, dar ar fi pacat sa ratezi vinul alb frizant, usor parfumat, care acompaniaza atat de bine atat pastele cat si pestele. Totul te costa in jur de 20 euro de persoana.

La Pesaro am ajuns cu trenul la cca. 30 de minute dupa plecarea din Rimini. Din pacate, a plouat o parte din timp in ziua vizitei noastre, asa incat putinele obiective vizitate le-am facut cam in graba. Ca si in majoritatea oraselor italiene, principalele puncte de interes se afla amplasate in centrul istoric, inima acestuia in cazul nostru fiind Piazza del Popolo. Aici poate fi admirat Palazzo Ducale construit de Alessandro Sforza in a doua jumatate a secolului XV, precum si frumoasa catedrala cu arhitectura in stil Romanesque-Gotic datand din secolul XIV. Pesaro este si locul de nastere al compozitorului Gioacchino Rossini, a carui casa memoriala se gaseste pe strada cu acelasi nume. Ne-am plimbat putin cu umbrelele deschise pe frumoasa faleza la mare (foto 4), de unde se pot admira cele doua plaje principale ale orasului despartite printr-un dig cu far.

Drumul de la Rimini la Ancona l-am parcurs tot cu trenul in cca. o ora si un sfert, oferind privelisti superbe, deoarece calea ferata merge de-alungul marii. Este drumul de unde poti avea cea mai buna imagine de ansamblu asupra plajelor si facilitatilor turistice oferite de riviera Adriaticii. Odata ajunsi in Ancona am descoperit mai intai portul orasului, cel mai mare port italian la Marea Adriatica, care asigura pentru pasageri si marfuri linii permanente de feribot, preponderent spre si dinspre Croatia, Grecia si Turcia. Se spune ca Ancona a fost constituit ca asezare de catre grecii din Syracusa in jurul anului 387 BC, fiind apoi preluat de romani in jurul anului 178 BC. Acestia i-au acordat o importanta strategica deosebita, portul fiind ulterior extins de catre imparatul Traian cu ajutorul arhitectului sau sirian, Apolodor din Damasc. Un arc triumfal de marmora si, la mica distanta de acesta, o statuie a imparatului Traian pot fi admirate la intrarea in port. Orasul Ancona se intinde intre pantele celor doua extremitati ale promontoriului muntelui Conero, astfel incat spre a ajunge in Piata Domului unde se afla frumoasa catedrala San Ciriaco (construita in secolul XI) de unde se deschide o frumoasa panorama asupra portului si orasului (foto 5), se urca cca. 500 m, fie pe strazile inguste si pitoresti, fie folosind un lift care acopera partial aceasta diferenta de nivel. Dintre alte cladiri monumentale ce pot fi admirate in drumul spre catedrala se mentioneaza Palatul Episcopal, Palatul Comunal (Palazzo degli Anziani), biserica San Francesco alle Scale, Palazzo del Senato, biserica Santissimo Sacramento, Anfiteatro Romano. La o trattorie din Ancona ne-am bucurat de cel mai bun si consistent dejun in sistem “meniul zilei” de pe parcursul sejurului nostru de toamna din Italia. Un lucru ar mai trebui adaugat despre aceasta zona si anume faptul ca daca dela Rimini la Ancona toate plajele sunt plane, fara denivelari si in continuitate, la sud de Ancona, deci pe Riviera del Conero, malul devine abrupt, cu plaje discontinue si relief stancos. Nu am avut insa timpul necesar sa ne aventuram si in aceasta directie. Terminand de explorat zona care ne-am propus-o din partea sudica a rivierei Adriatice, ne-am continuat “cercetarile” calatorind cu trenul la nord de Rimini catre Ravenna.

Ravenna este un oras cu o bogata si zbuciumata istorie, avand 8 situri inregistrate in patrimonial mondial UNESCO. Pentru mai buna intelegere a vechimii si importantei acestora consider necesara o foarte scurta incursiune in istoria orasului, motiv pentru care am apelat la surse documentare autorizate. Initial asezare etrusca apoi umbra, orasul, ca si intreaga vale a Padului este cucerit de romani in secolul II BC. Odata cu divizarea Imperiului Roman in anul 395, imparat al Imperiului Roman de Apus, cu capitala la Milano, devine Honorius. In 402, dupa asedierea Milanului de catre vizigotii lui Alaric, Honorius stramuta capitala Imperiului la Ravenna, el și sora lui, Galla Placidia, alegandu-si orasul drept resedinta permanenta, din acest moment Ravenna devenind un important centru economic, politic si cultural. In anul 476, ultimul imparat roman, Romulus Augustulus, este detronat de Odoacru, Imperiul Roman de Apus incetand sa mai existe. In 493 Odoacru este ucis de conducatorul ostrogotilor Theodoric, acesta devenind rege al Italiei, mentinand capitala regatului la Ravenna. In 540 Justinian cel Mare, imparatul Imperiului Roman de Rasarit, asediaza si cucereste Ravenna, iar aceasta ramane bizantina pana in secolul al VIII-lea, fiind declarata capitala a Exarhatului Bizantin de Ravenna. In 751, Ravenna este cucerita de lombarzi, orasul suferind foarte mult in urma invaziei acestora. In secolele VIII-XVIII Ravenna a fost parte a diverselor entitati statale, (teritoriile coordonate de venetieni, imperiul lui Carol cel Mare, Statul Papal), iar in 1861 se integreaza in Regatul Unificat al Italiei. Desi apartin unor perioade istorice relative diferite, cele 8 situri UNESCO au ca punct comun frumusetea mozaicurilor cu care au fost impodobite monumentele descoperite, motiv pentru care au fost incluse in 1996 in patrimonial mondial al umanitatii ca "Early Christian Monuments and Mosaics of Ravenna”. Primul dintre situri este “Baptisteriul lui Neon”, conceput de catre episcopul Ursus la inceputul secolului V sub forma unei structuri octogonale din caramida, ca parte integranta a unei mari biserici. Baptisteriul a fost terminat de catre episcopul Neon la sfarsitul secolului V, cand au fost adaugate si decoratiile din mozaic. Acestea impodobesc tavanul baptisteriului si simbolizeaza botezul lui Isus Christos in raul Iordan de catre Ioan Botezatorul in prezenta celor 12 apostoli (foto 6). Monumentul este supranumit si “Baptisteriul Ortodox”, pentru a fi diferentiat de “Baptisteriul Arian”, un alt sit UNESCO, construit 50 de ani mai tarziu de catre regele ostrogot Theodoric. Acesta si-a construit in 520 si viitorul sau mormant, cunoscut astazi ca “Mausoleul lui Theodoric”, aflat la marginea orasului si listat ca sit UNESCO, datorita decoratiunilor sale in stil gotic, precum si a tehnicii romane de constructie in piatra cunoscuta ca opus quadratum. Tot regele Theodoric a construit in anul 504 si “Basilica Sant’ Apollinare Nuovo” (sit UNESCO), biserica ariana dedicata initial lui “Christ Salvatorul”, dar reconsacrata ca biserica crestina in timpul imparatului bizantin Justinian I. “Mausoleul Gallei Placidia” este un alt sit UNESCO si se afla amplasat in curtea “Bisericii San Vitale” (tot sit UNESCO) incepute de episcopul Ecclesius in 526 si terminate de episcopul Maximian in 547. Mausoleul se presupune ca a fost construit in jurul anului 420 de catre Galla Placida, sora imparatului Honorius si sotie a succesorului acestuia, imparatul Constantius III, pentru sine si familia sa. Monumentul a fost conceput in forma cruciforma iar mozaicurile, cu subiect crestin si o bogata varietate tematica, acopera peretii boltelor, deschiderile laterale precum si intreaga cupola. Un alt sit UNESCO il constituie “Capela Arhiepiscopala” construita in 495 de arhiepiscopului Peter II. Capela, de forma cruciforma, este dedicata Sfantului Andrei. Cupola si deschiderile laterale sunt acoperite cu bogate mozaicuri, iar peretii laterali, unde mozaicurile s-au deteriorate, au fost pictate in tempera de Luca Longhi in secolul XVI. Ultimul sit UNESCO al orasului este “Basilica Sant’ Apollinare in Classe” construita la inceputul secolului VI de episcopul Ursicinus. Biserica a fost dedicata Sfantului Apollinaris, primul episcop de Ravenna si Classe, ale carui relicve au fost transferate in 856 la Basilica Sant’ Apollinare Nuovo. Biserica este construita in forma unei nave cu doua aripi laterale. Nava este sustinuta de 24 coloane de marmura greceasca. Peretii laterali au fost acoperiti initial cu mozaicuri, dar acestea au fost demolate de catre venetieni in 1449, fiind lasate doar cele din absida si arcul triumfal. Ravenna este orasul unde si-a petrecut ultimii ani din viata poetul si filozoful italian Dante Alighieri, considerat cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Fiind exilat din Florenta ca urmare a implicarii sale in disputele dintre factiunile Guelfilor (oponenti ai influentei papei Bonifaciu al VIII-lea), este invitat la Ravenna in 1319 de catre Guido Novello da Polenta, conducatorul orașului. Doi ani mai tarziu, este trimis ca ambasador la Veneția. In timpul calatoriei de intoacere, sufera un atac de malarie si moare in noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se gaseste si astazi mormantul sau intr-un monument funerar anexat bisericii Sfantul Francisc. Orasul Ravenna este legat de Marea Adriatica din anul 1700 printr-un nou canal navigabil de cca. 8 km lungime, canalul Corsini, ce face legatura cu portul Candiano. Am ramas cu amintiri frumoase din timpul vizitei noastre in Ravenna, cu toate ca am alergat de la un obiectiv turistic la altul mai tot timpul cu umbrelele deschise, caci ploaia a refuzat sa ne ocoleasca.

Cel de-al doilea obiectiv principal al excursiei noastre de toamna a fost sa vedem orasele medievale fortificate din regiune, respectiv Urbino, Gradara, San Leo si San Marino, primul si ultimul dintre acestea aflandu-se pe lista monumentelor din patrimoniului mondial UNESCO. La Urbino am ajuns plecand cu trenul din Rimini pana la Pesaro si de acolo cu o cursa rapida de autobuz. Conform surselor istorice, Urbino a devenit un important punct strategic in timpul razboiului gotic din secolul VI, cand generalul bizantin Belisarius cucereste orasul aflat in stapanirea ostrogotilor. In perioada 1213 – 1508 orasul se afla in administrarea membrilor familiei Montefeltro, cel mai vestit dintre acestia fiind Federico da Montefeltro, duce de Urbino (1422 – 1482), apreciat condottiere, abil diplomat si un entuziast patron al literaturii si artelor. Lui i se datoreaza infiintarea bogatei biblioteci din Urbino, considerate a doua ca marime din Italia dupa cea de la Vatican. Portretele ducelui de Urbino precum si al sotiei sale Battista Sforza, pictate de Piero della Francesca pot fi admirate la Galeriile Uffizi din Florenta. Orasul este amplasat pe o colina dominata de impresionantul edificiu al Palatului Ducal construit in a doua jumatate a secolului XV (foto 7). Acesta gazduieste Galleria Nazionale dele Marche care contine una dintre cele mai faimoase colectii de arta renascentista din lume. Urbino este orasul natal al pictorului Raffaelo Sanzio nascut in anul 1483, a carui casa memoriala contine cateva din picturile sale din tinerete. Un alt reper important al orasului este Domul construit pe ruinele unui lacas de cult din secolul IV. Aici pot fi admirate cateva opere de arta remarcabile, dintre care cea mai celebra este o panza ce reprezinta “Cina cea de taina” pictata de Federico Barocci. Pe un alt varf al colinei se afla fortareata Albornaz construita in secolul XVI, loc ce ofera cea mai frumoasa panorama asupra orasului. Universitatea din Urbino, ce patroneaza si o frumoasa gradina botanica, a fost fondata in 1506 si este a doua universitate ca vechime din Italia. Centrul orasului Urbino este alcatuit din trei piete principale, Piazza Rinascimento, Piazza della Republica si Piazza Duca Federico, fiind in permanenta animate datorita numeroaselor cafenele, restaurante si magazine. Fortificatiile sale si zidurile unitare ale cladirilor, nealterate de trecerea timpului, dau intregului oras un aspect medieval extrem de pitoresc. Centrul istoric din Urbino este din 1998 sit UNESCO.

La Gradara am ajuns tot cu un autobuz, avand punctul de plecare din Cattolica. Locatia este vizitata pentru frumosul sau castel medieval situat pe un deal la 142 metri deasupra nivelului marii si protejat de doua ziduri de aparare. Castelul, construit in 1150 de o familie locala, a fost achizitionat in 1283 de familia Malatesta care conducea si orasul Rimini (foto 8). Istoria sa pana la mijlocul secolului XV este legata de conflictele permanente dintre familia Malatesta si familia Montefeltro din Urbino pentru controlul acestuia. O legenda spune ca acest castel a fost scena unei frumoase dar tragice povesti de dragoste intre Francesca da Rimini, fica lui Giovanni da Polenta, lord de Ravenna si Paolo, frumosul frate al lui Gianciotto, un curajos dar mai putin frumos ofiter din armata lordului de Ravenna, si sot legal al Francescai. Cand acesta din urma a descoperit adulterul sotiei sale cu fratele sau, i-a omorat pe amandoi. Aceasta poveste a fost imortalizata de Dante Alighieri in cantul V (Infernul) din “Divina Comedie”, una dintre capodoperele literaturii universale. In octombrie 1463 papa Pius al II-lea atribuie Gradara si castelul sau lui Alessandro Sforza. In 1493 fratele lui Alessandro, Giovanni Sforza, a decorat castelul cu frumoase fresce in onoarea sotiei sale, Lucretia Borgia, fica papei Alexandru al VI-lea. Din pacate, Giovanni a cazut peste cativa ani in dizgratia noului papa, find silit sa renunte la sotia sa, relevandu-se astfel o a doua poveste de dragoste cu final trist din istoria castelului. Ultima amintire legata de Gradara este ca am fost acolo intr-o duminica dupa-amiaza si dupa vizitarea castelului si imprejurimilor asteptam ultimul autobuz din ziua respectiva care sa ne readuca la Cattolica pentru a lua trenul de Rimini. Autobuzul a intarziat cca. 15 minute si pentru scurt timp am intrat in panica ca nu vom mai avea cu ce sa ne intoarcem acasa, dar pana la urma toate s-au terminat cu bine.

La San Leo am plecat cu un autobuz din Rimini pana la Pietracuta, de unde, conform informatiilor primite anterior, am luat un microbuz care ne-a dus pana la destinatie. Mica si pitoreasca asezare San Leo este considerata inima regiunii istorice Monte Feltro, loc de disputa indelungata intre familiile Malatesta si Montefeltro pentru dominarea vaii raului Marecchia. In 1441 localitatea este cucerita de Federico da Montefeltro, duce de Urbino, si primeste ulterior ca oaspeti personalitati de seama ale timpului precum Dante Aligheri si San Francesco d’Assisi. Asezat inca din antichitate pe o roca enorma de cca. 3 km in circumferinta, orasul s-a dezvoltat ca o fortareata naturala, oferind o excelenta privire panoramica asupra vaii inferioare a raului Marecchia, a Republicii San Marino, precum si a muntilor Carpegna (1414 m) si Alpe delle Luna (1454 m). In orasul vechi pot fi admirate cateva cladiri in stil romanic, precum biserica parohiala si catedrala cu turn, alaturi de cateva cladiri in stil renascentist precum Palatul Medici, care gazduieste in prezent Muzeul de Arta Sacra, si Palazzo della Rovere, in prezent primaria orasului. Castelul fortificat aflat intr-o pozitie spectaculara la 600 m fata de nivelul marii domina intreg orasul. Se crede ca initial a fost un castru roman, cucerit si detinut pe rand pana in secolul XV de bizantini, goti, franci si lombarzi, fiecare contribuind cu lucrari de extindere si consolidare. Din 1527 pana la delegarea puterii de catre Statul Papal catre Ducele de Urbino in 1631, San Leo a trecut in administrarea familiei Della Rovere, perioada in care fortareata a fost utilizata ca inchisoare. In prezent intreg castelul este utilizat ca muzeu si galerie de arta militara (foto 9).

Pentru a ajunge la San Marino (Serenissima Republica din San Marino) exista un autobuz direct din Rimini, care ne-a lasat la destinatie dupa cca. 45 minute de mers, contra sumei de 5 euro de persoana. Din parcarea autobuzului am mai urcat cca. 10 minute cu un un trenulet local (exista si un funicular in acest scop), deoarece orasul-republica cu o suprafata de 60,57 km patrati se afla amplasat pe colinele muntelui Titan cu o altitudine  de 750 metri fata de nivelul marii. San Marino este cel mai mic si totodata cel mai vechi stat independent din lume, cu o populatie de cca. 30.000 locuitori, fiind condus de un Consiliu General de 60 membrii si doi Capitani Regenti alesi prin rotatie pe o perioada de 6 luni. Legenda locului spune ca Marino, un cioplitor in piatra crestin venit din Dalmatia, s-a refugiat pe muntele Titan, fugind de prigoana asupra crestinilor instituita de imparatul Diocletian. In jurul lui Marino s-a format ulterior pe munte o mica comunitate crestina, iar acesta, odata cu titulatura de Diacon acordata de Gaudentio, episcopul de Rimini, a primit in dar locul intitulat “Muntele Femeii Fericite”, dupa o nobila romana convertita la credinta crestina. La moartea sa, Sf. Marino le-a lasat locuitorilor ca testament spiritual deviza “Nemini teneri”, insemnand a nu depinde de nimeni. Acest lucru i-a ambitionat pe localnici sa lupte prin toate mijloacele pentru independenta lor, refuzand orice fel de subordonare sau plata de tribut fata de Statul Papal sau nobilii locali aflati intr-un conflict perpetuu in secolele XIII – XVI (Rimini, condusi de Malatesta era pe mana Guelfilor, aliati cu papa, iar Urbino, condusi de Montefeltro erau Ghibelini, aliati cu imparatul). Cu toate presiunile la care au fost supusi de-alungul timpului mica comunitate a rezistat, iar exemplul lor s-a facut cunoscut intregii Europe cu ajutorul unor scriitori si jurnalisti, constituind germenii primelor miscari de autonomie si democratie. Popularitatea orasului creste mult in 1849, cand eroul Italiei, Garibaldi impreună cu 1000 de supravietuitori ai Republicii de la Roma, urmariti de catre austrieci, se refugiaza la San Marino. Acesta este imediat inconjurat iar locuitorii au de ales intre predare neconditionata sau lupta pana la moarte. Autoritatile din San Marino intervin ca mediatori. Au loc negocieri, si in cursul noptii Garibaldi, sotia sa Anita si ofiterii cei mai cautati sunt lasati sa fuga. Celorlalti li se acorda ingrijire medicala, primesc alimente, bani si refugiu. Recunostinta lui Garibaldi si a liberalilor democrați condusi de Cavour este decisiva pentru San Marino. Aceasta devine o entitate recunoscuta pe plan politic in 1862, odata cu semnarea tratatului de suveranitate de catre primul ministru Ratazzi. In 1971, San Marino numeste ambasadori, apoi intra in Consiliul Europei si devine membru al Natiunilor Unite. Vizitatea orasului incepe de la Poarta Sf. Francesco, primul post de paza creat in 1361. Drumul spre centru se face urcand o panta moderata de-alungul careia pot fi admirate palate (ex. Palatele Pergami – Belluzzi care adaposteste Muzeul de Stat si Palatul Valloni, sediu al Bibliotecii Publice), biserici (ex. Biserica Sf. Francesco, Biserica Sf. Petru si Biserica Parohiala) si case medievale, pana se ajunge la Cantone Panoramico, terasa orasului ce ofera o vedere superba asupra zonelor invecinate. Se pot vizita apoi cele trei turnuri de aparare ale cetatii amplasate pe trei stanci ale muntelui Titan. Primul turn denumit “Guaita” (santinela) a fost construit in secolul X si restaurat succesiv in mai multe etape (foto 10). In interiorul sau sunt pastrate cateva piese de artilerie daruite de regii italieni Vittorio Emanuele II si Vittorio Emanuele III, inca functionate si folosite in timpul sarbatorilor nationale. Cel de-al doilea turn, “Cesta”, a fost construit in a doua jumatate a secolului XIII si gazduieste astazi un muzeu al armelor vechi. Al treilea turn, “Montale” a fost restaurant ultima oara in 1743, avand ca destinatie apararea partii stangi a turnului 2. Pentru continuarea vizitei se coboara apoi pana in “Piazza delle Liberta” unde poate fi admirat monumentul dedicat lui Giuseppe Garibaldi si poate fi vizitat “Palazzo del Governo”, construit initial in secolul XIV si reconstruit in secolul XIX de catre arhitectul Francesco Azzuri. Explorarea orasului se incheie de regula cu vizitarea Bisericii “San Marino” unde pot fi admirate mai multe picturi si sculpturi si unde sunt conservate moastele Sfantului Marino. Centrul istoric din San Marino si muntele Titan se afla listate din 2008 ca situri UNESCO.

Ultimul obiectiv propus si atins al itinerariului nostru de toamna a fost vizitarea capitalei regiunii Emilia – Romagna, orasul Bolognia, precum si frumosul oras din imediata sa vecinatate, Ferrara, iar pentru acest lucru am locuit ultimele doua zile la Bologna. Orasul detine unul dintre cele mai vechi si bine conservate centre istorice din Europa. In turul pietonal al orasului am descoperit cladiri cu arcade vechi de piatra si caramida, piete fascinante, biserici si palate. Itinerariul turistic incepe in inima orasului cu Piazza Maggiore si palatele sale, toate de origine medievala: Palazzo di Re Enzo, Palazzo Comunale (actuala primarie), Palazzo del Podesta (secolul XIII), Palazzo dei Notai si Palazzo dei Banchi (foto 11). Continuam cu Fontana di Nettuno, aceasta fiind o fantana monumentala situata in piata cu acelasi nume, construita in 1566 de artisul flamand Jean Boulogne, cunoscut sub numele de Giambologna si este decorata cu ingeri si sirene. In prezent, este in curs un proiect pentru restaurarea sa. Vizitam apoi Bazilica gotica San Petronio (episcop al Bolognei in secolul V si patron al orasului), aceasta fiind a treia ca marime din Italia, avand 132 m lungime, 66 m latime, o bolta interioara de 45 m si 51 m la fatada. Constructia bisericii a inceput in anul 1390 si a durat peste 300 de ani. Orasul are mai multe biserici monumentale, Bolognia fiind unul din punctele forte ale Statului Papal care a functionat din secolul VI pana in prima jumatate a secolului XIX. Continuam sa ne plimbam de-a lungul celebrei galerii Portico del Pavaglione cu magazinele sale elegante si ajungem la Palatul Archiginnasio care a fost ridicat in anul 1563 de cardinalul Carlo Borromeo, pentru a deveni sediu celei mai vechi universitati din lume care a functionat in aceasta locatie pana in anul 1803, printre studentii sai numarandu-se Nicolaus Copernicus si Luigi Galvani. La primul etaj al cladirii poate fi vizitat celebrul Teatro Anatomico construit in 1637 de Antonio Levanti, avand peretii superb decorati cu statui reprezentand doctori celebrii din trecut si prezent. La loc de cinste se afla doua mari statui reprezentandu-i pe Hippocrates si Galen, cei mai celebrii doctori ai Greciei si respectiv, Romei. In prezent, cladirea vechii universitati serveste ca biblioteca municipala, avand una dintre cele mai mari colectii de carti si manuscrise din Italia. Urmatoarea locatie vizitata este Piazza Santo Stefano cu complexul de biserici Santo Stefano, supranumit "Ierusalimul de la Bologna" sau cele sapte biserici, din care astazi mai exista doar patru. Vizita continua apoi cu Piazza della Mercanzia, Palazzo della Mercanzia si cateva cladiri din secolul al 13-lea, cu porticuri de lemn.  Plimbarea noastra se termina la cele doua turnuri simbol ale orasului, Torre Garisenda (50 m) si Torre degli Asinelli (97 m), acesta din urma fiind deschis spre vizita turistilor care se incumeta sa urce cele 498 de trepte spre varful acestuia, de unde se deschide o panorama superba asupra orasului. Ambele turnuri au fost construite intre 1109 si 1119, dar in secolul XIII turnul Garisenda a trebuit sa fie scurtat pentru a se evita prabusirea sa datorita inclinarii prea mari. Am mai vizitat in Bologna Muzeul de Arta Medievala precum si Pinacoteca Nationala, cea mai importanta galerie de arta a orasului. Centru istoric al Bolognei, respectiv zona inchisa intre zidurile orasului construite in secolul XIII, contine cca. 38 km de porticuri construite de-alungul mai multor secole. La acestea se adauga cei 4 km construiti in 1674 care duc la sanctuarul bisericii San Luca. Datorita valorii acestora atat arhitecturale cat si functionale, porticurile din Bologna au fost incluse pe lista italiana de rezerva propuse spre acceptare ca situri UNESCO. Bologna este orasul unde sunt organizate numeroase targuri internationale, dar si un prestigios oras cultural, economic si politic. In anul 2000 a fost declarat Capitala Culturala Europeana, iar in 2006 Oras al Muzicii (sub egida UNESCO).

Orasul Ferrara, vecinul cel mai apropiat al Bolognei (50 km), se afla amplasat pe un brat al riului Po si este un puternic centru economic, exceland in domeniul industriei chimice, al prelucrarii produselor agricole si al procesarii alimentelor, in domeniul farmaceutic si al constructiei de masini. Orasul are un trecut milenar care si-a lasat amprenta mai ales in domeniul artistic, arhitectonic si cultural, astfel ca in anul 1999 UNESCO declara orasul si zonele aferente deltei raului Po, ca facand parte din Patrimoniu Cultural al Umanitatii. Intregul centru istoric este astazi zona pietonala si primul lucru care se poate observa este numarul mare de biciclete, Ferarra fiind orasul din Italia in care numarul bicicletelor este mai mare decat numarul locuitorilor. Istoria spune ca acum 2000 de ani aceasta zona mlastinoasa era locuita de cateva triburi galice care au cazut usor sub dominatia romana, acestora le-au luat locul lombarzii, apoi bizantinii care l-au stapanit intre secolele VII si X, perioada in care orasul a fost fortificat cu ziduri de aparare. In anul 1155 Ferrara devine oras independent, apoi ca si alte orase din peninsula intra in stapanirea unei puternice familii aristocratice, anume familia Este care-i va conduce destinele aproape 400 de ani (1208-1598). In aceasta perioada, vechile ziduri au fost demolate si orasul a fost inzestrat cu un nou sistem defensiv (ziduri de aparare in lungime de 9 km) precum si cu majoritatea cladirilor care formeaza centrul vechi de azi. Asemenea altor curti aristocratice din Italia, curtea ducilor de Este, ca si cea a ducilor de Medici, a fost cunoscuta pentru patronajul acordat multor scriitori, muzicieni si artisti de elita ai acelor timpuri, printre acestia numarandu-se Pisanello, Leon Battista Alberti, Piero della Francesca, Tizian, Gerolamo Frescobaldi si altii. In momentul in care dinastia Este s-a stins, Ferarra a fost incorporata in Statul Papal si pentru oras a urmat o lunga perioada de declin, asta pana la inceputul secolului XX cand valoarea culturala si frumusetea arhitectonica a cladirilor a fost redescoperita. Centrul vechi al orasului este intersectat de doua artere principale impartindu-l in patru cartiere, cele mai importante cladiri fiind Duomo di San Giorgio (catedrala orasului) si Castello Estense (resedinta ducilor Este). Catedrala poarta numele Patronului orasului - Sfantul Gheorghe (Giorgio), este un amestec de stiluri, romanic si gotic, constructia acesteia a inceput in 1115 fiind terminata douazeci de ani mai tarziu. Un muzeu al diocezei din Ferarra se afla amplasat peste drum de catedrala si adaposteste o frumoasa colectie de opere de arta. Castelul Este (foto 12), supranumit si Castello di San Michele, este inconjurat cu un sant de apa, constructia acestuia incepand in anul 1385, pe baza proiectului executat de arhitectul Bartolino da Novara, expert in constructii militare. Cladirea are patru turnuri si a fost renovata in anul 1554 cu concursul arhitectului Girolamo da Carpi, cand turnurilor le-a fost adaugat cate un pavilion dreptunghiular. Restaurari importante ale castelului au mai avut loc in anii 1999 si 2006. Cele mai frumoase picturi murale se gasesc la etajul I, in Capela Ducala, Camera Ingerului Diminetii, Saletta dei Giochi, Saletta dei Veleni si Appartamento delle Pazienza, unde pentru admirarea tavanelor pictate au fost instalate mai multe oglinzi concave. Inainte de a-si construi propriul castel, ducii de Este au folosit ceea ce este azi denumit Palazzo Municipale (sec. XIII), exteriorul acestuia fiind caracterizat printr-o abundenta de arcuri gotice, interiorul insa find redecorat in stil baroc in 1712. Turnul cu clopot adiacent (campanila) este construita in stil renascentist intre 1411 si 1493. Exista numeroase palate, unele mai mici altele mai mari, insa cele construite in perioada renasterii sunt cele mai frumoase deoarece pastreaza inca mare parte din decoratiile de teracota cu care au fost impodobite initial. De departe cel mai interesant este Palazzo dei Diamanti, denumit asfel datorita taieturii blocurilor de piatra cu care este ornata fatada acestuia. In interior se afla Galeria Nationala de Pictura in care sunt expuse lucrari ale pictorilor ce fac parte din Scoala de la Ferrara. Se mai pot vizita, de asemenea, Palazzo Schifanoia (1385) care gazduieste un muzeu al artefactelor medieval precum si Palazzo della Ragione (1315-1326) cu fatada sa in stil gotic. Orasul nu duce lipsa de biserici sau alte cladiri religioase (exista sinagogi si un Muzeu Evreiesc), bisericile San Francesco, San Domenico, San Benedetto, San Paolo, San Cristoferor si Santa Maria sunt adevarate bijuterii de arta. Alte cladiri importante sunt cele ce gazduiesc Spitalul Sfanta Ana si Universitatea din Ferrara. La sfarsitul zilei ne-am inapoiat la Bologna cu trenul, iar a doua zi am revenit acasa tot cu o cursa Blue Air. In incheiere, doresc sa precizez faptul ca pentru informatiile cu caracter istoric precum si pentru descrierea unora dintre obiectivele vizitate am utilizat informatii din Wikipedia precum si din prospectele turistice ale oraselor respective.

O mini-vacanta la Ischia

Constient asupra necesitatii de a nu lasa ca scurgerea timpul sa stearga din amintirile acumulate, am decis sa scriu cateva cuvinte despre excursia indelung planuita si realizata impreuna cu sotia mea la Ischia, in luna mai a acestui an. Cu toate ca existau oferte de excursii in zona, inclusiv cu programe pentru seniori, ale catorva agentii de turism, am preferat sa ne organizam singuri intreaga excapada, prin documentare si operare pe Internet, atat pentru procurarea biletelor de avion cat si pentru rezervarea cazarii la hotelul ales de noi, in perioada dorita de noi. Putem afirma si de aceasta data cu certitudine ca varianta “self-operating”, din punctul nostru de vedere, este net avantajoasa fata de orice alta forma de turism organizat, oferind libertate totala asupra optiunilor privind modul de petrecere a timpului. Cu toate ca atat eu cat si sotia mea suntem “vorbitori” de engleza, am constatat ca pe intreg parcursul zilelor de vacanta ne-am descurcat foarte bine numai cu italiana aproximativa, deprinsa din experientele noastre anterioare. In ceeace priveste cazarea, am ales sa stam in localitatea principala a insulei, Ischia Porto, dar pe parcursul sejurului, circuland cu autobuzele locale, am vizitat si celelalte localitati ale insulei, respectiv Casamicciola Terme, Lacco Ameno, Forio, Barano si Serrara Fontana, de care tine frumosul promontoriu si sat pescaresc Sant’ Angelo. Orașul Ischia are doua centre diferite: Ischia Porto și Ischia Ponte. Ischia Porto este centrul comercial al insulei și este numit dupa portul principal al insulei. Ischia Ponte este numit dupa podul din apropiere construit pentru a conecta Castello Aragonese cu insula. Pentru o imagine de ansamblu asupra insulei, voi prelua in continuare cateva elemente din materialele documentare avute la dispozitie. Ischia (foto 1) este o insula vulcanica în Marea Tireniana fiind localizata in nordul Golfului Napoli, la 30 km de orașul Napoli. Cu o forma trapezoidala, Ischia masoara aproximativ 10 km de la est la vest și 7 km de la nord la sud, avand circa 34 km de linie de coasta și o suprafața de 46.3 km². Este acoperita in intregime de munți cu numeroase paduri de pin (de unde si denumirea de “insula verde”), cel mai inalt varf fiind muntele Epomeo de 788 m. Insula a aparut ca urmare a erupției unui vulcan submarin care s-a prabușit treptat in ultimii 100 000 de ani. Activitatea vulcanica de pe Ischia a fost, in general, caracterizata prin erupții nu foarte mari, la o distanța mare in timp. Dupa erupțiile din timpurile romane și grecești, ultima a avut loc in 1301 in partea de est a insulei. Natura vulcanica a acesteia a creiat pe intreg cuprinsul insulei mai multe bazine hidro-termo-minerale, ceeace a pemis construirea a numeroase stabilimente de utilizare a facilitatilor oferite de apele termo-minerale. In afara hotelurilor cu dotari modern de SPA unde se ofera tratamente diverse cu ape termo-minerale, vapori si namoluri pentru o larga paleta de afectiuni reumatismale si de alta natura, de un interes deosebit se bucura cele cateva parcuri termale cu dotari de exceptie, extrem de populare printre turistii care viziteaza insula. Cele mai renumite dintre acestea sunt Giardini Poseidon din Forio, Castiglione din Casamicciola Terme, Negombo din Lacco Ameno, Aphrodite din Sant'Angelo, Fionte delle Ninfe Nitrodi din Barano si Il Giardino Eden din Ischia Ponte. Insula are si numerose plaje la mare, frumos amenajate, cele mai cunoscute fiind Citara din Forio, Marina dei Maronti din Serrara Fontana, Bay of Saint Montano din Lacco Ameno, Fumarole Beach din Sant’ Angelo si  Cartaromana din Ischia Ponte.

Programul de vizitare al insulei a fost gandit inca de acasa, cu o contributie mai substantial din partea sotiei mele, care s-a documentat temeinic in acest sens. Cu toate ca ploaia ne-a insotit aproape pe intreg parcursul celor 7 zile ale sejurului nostru, a fost o “ploaie prietenoasa”, care s-a manifestat mai mult noaptea si uneori in primele ore ale diminetii, cedand apoi locul unui soare generos. Prima localitate vizitata a fost binenteles Ischia, cu cele doua centre ale sale de interes. Ischia Porto are ca principale elemente pitoresti tavernele din zona portului, unde am si mancat de cateva ori destul de bine in sistemul “meniul zilei” la tariful de 18 euro portia (cu vinul inclus), predominand bucataria italiana tipica din care nu au lipsit pastele, pestele si fructele de mare. Tot in aceasta parte a orasului se gasesc si cateva strazi mai cochete cu magazine elegante (ex. Via Roma), aici fiind amplasate si hotelurile mai luxoase cu facilitati de SPA. Ischia Ponte, unde ne-am retinut si noi cazarea, este o zona relativ mai linistita din punct de vedere al traficului, principalele sale puncte de atractie fiind Castello Aragonese, plaja Cartaromana si parcul termal Eden. Castelul Aragonez l-am vizitat in dimineata zilei imediat urmatoare sosirii noastre, fiind o constructie impunatoare de 115 m inaltime, in varful careia se poate ajunge pe scari, sau cu ajutorul unui lift modern instalat in jurul anului 1970. Castelul a fost construit in 1441 de catre Alfonso D’Aragona pe ruinele unei vechi fortarete datand din 474 B.C. Castelul fortificat a fost folosit pentru protectia populatiei din Ischia contra atacurilor piratilor, in interiorul acestuia regasindu-se o sala de arme, ruinele unei inchisori pentru prizonierii capturati, o biserica si o capela, un restaurant, precum si numeroase alte incaperi folosite astazi ca sali de expozitie, muzica si diverse evenimente culturale. Frumusetea castelului este relevata insa mai ales de gradinile exterioare ale acestuia si vegetatia luxurianta care poate fi admirata pe tot parcursul coborarii dinspre varf spre baza sa, asociata cu panorama deosebita care se deschide asupra insulelor Procida, Capri si a intreg Golfului Napoli (foto 2).

Soselele insulei urmaresc conturul acesteia de-alungul marii, existand doua linii de autobuze cu plecare din Ischia Porto, una facand ocolul insulei in sensul acelor de ceasornic (CD), iar cealalta in sens opus (CS). In cea de-a treia zi a vacantei noastre am folosit autobuzul de pe linia CS pentru a ne deplasa si vizita localitatea Casamicciola Terme, vestita pentru numeroasele sale izvoare termale, majoritatea hotelurilor (ex. Gurgitello, Tamburro, Oro, Argento, Ferro, Occhio, Colata) avand dotari exceptionale tip SPA de natura termo-minerala. Orasul mai este cunoscut si datorita amplasarii sale pe o falie seismica, cutremurul din anul 1883 producand numeroase pierderi de vieti omenesti. Dupa plimbarea obligatorie pe faleza (lungomare) unde se regaseste si o parte din zona comerciala a localitatii, am decis sa ne petrecem dupa-amiaza la Castiglione, cel mai frumos parc termal din zona. Acesta este dotat cu un funicular care transporta oaspetii de la intrarea amplasata la nivelul soselei, pe partea superioara a unui deal, catre baza acestuia, aproape de nivelul marii. Izvoarele termale dateaza in acest amplasament inca din timpul romanilor. Dupa modernizarea parcului, acesta este dotat in prezent cu 9 piscine termale cu temperatura apei cuprinsa intre 30 si 40 grade Celsius, o piscina olimpica cu apa de mare si 2 piscine acoperite. Dupa ce am probat aproape toate piscinele, ne-am oprit la cea cu temperature apei de 32 grade Celsius, unde am inotat si ne-am bucurat de facilitatile diverse de hidromasaj (foto 3). Seara ne-am inapoiat acasa cu autobuzul CD care circula in sens opus celui cu care venisem.

In urmatoarea zi a vacantei noastre am reluat explorarea insulei cu ajutorul autobuzului CS, oprindu-ne mai intai sa vizitam “Giardini La Mortella”, o frumoasa gradina botanica amplasata intre localitatile Lacco Ameno si Forio. Parcul a fost initial proprietatea compozitorului englez William Walton, care a trait pe insula impreuna cu sotia sa Suzana, originara din Argentina, intre 1946 si 1983. Ei au plantat numeroase plante tropicale si mediteraneene care au atins intre timp proportii remarcabile. In 1956 Lady Walton a apelat la celebrul arhitect peisagist Russell Page, care a conceput proiectul unui parc rafinat de peste 2 ha, care sa include elementele locale de landscape (rocile vulcanice), oferind totodata o perspectiva superba spre Marea Tireniana. Parcul este divizat in doua parti, gradina de jos “The Valley” si gradina de sus “The Hill”, terasata, ambele fiind conectate printr-o retea de drumuri, poteci, rampe si scari. Gradina incorporeaza totodata 3 sere „Victoria House”, “Orchid House” si “Temple of the Sun”, unde pot fi admirate plane exotice precum orhidee, papirus, lotusi si nuferi de apa tropicali (foto 4).

Dupa aceasta vizita ne-am intors inapoi cativa km cu autobuzul CD pentru a vizita localitatea Lacco Ameno, amplasata in nord-vestul insulei. Aici au fost efectuate excavatii arheologice care atesta prezenta colonistilor greci inca din anul 757 B.C., existand si un muzeu arheologic in zona Santa Restituta.  Localitatea, cea mai mica de-altfel din cadrul insulei, acopera o suprafata de numai 2,7 km² , variind ca altitudine intre 0 si 300 m dinspre coasta, spre baza muntelui Epomeo. Si in aceasta localitate sunt cateva vechi izvoare termale, cele mai apreciate puncte de interes fiind complexe hoteliere dotate cu SPA, Regina Isabella, Legni si Capitello, nisipurile termale de la Santa Restituta si pestera cu aburi de la San Lorenzo. Lacco Ameno este cunoscut si datorita unei stanci din tuf vulcanic verde de 10 m inaltime, denumita “ciuperca” datorita formei sale specifice. Stanca se presupune ca a cazut in mare de pe muntele Epomeo si se poate admira atat de pe faleza cat si dinspre mare. Cea mai mare atractie a zonei o constituie insa parcul termal Negombo din imediata vecinatate a localitatii, cu amplasamentul pornind de la malul marii si urcand pana pe pantele muntelui. In afara celor cateva piscine termale si frumoasa plaja la mare, in parc se mai gasesc bazine de tip kneipp (alternante cald-rece) cateva bazine naturale tip jacuzzi  sapate in stanca si o pestera cu aburi amenajata ca sauna naturala. In parcul termal Negombo, inotand in piscina de 30 grade Celsius, ne-am petrecut dupa-amiaza celei de-a patra zi a sejurului nostru (foto 5). Biletul de intrare in parcul termal ne-a permis accesul si la “Ipomea del Negombo” o expozitie cu vanzare de plante rare si exotice organizata intr-o incinta a parcului special amenajata, pe care am vizitat-o la plecare.

In ziua a cincea ne-am continuat periplul circuland in sens invers acelor de ceasornic cu autobuzul CS pana in localitatea Forio amplasata in vestul insulei. In secolele 14 si 15 locuitorii de aici au construit o serie de turnuri de aparare impotriva atacurilor piratilor sarazini. Cel mai mare dintre acestea, “Il Torrione” poate fi admirat astazi in piata centrala a localitatii, gazduind un muzeu de arta civica. Dintre numeroasele biserici ale orasului, cea mai frumoasa prin amplasament si picturile sale murale este biserica “Soccorso”. In anii ’40, Forio a devenit refugiul de vacanta preferat al unui grup de artisti si scriitori precum W.H. Auden, Christopher Isherwood, Tennessee Williams si Truman Capote. Orasul este vestit si datorita plantatiilor de vita de vie din imprejurimi, cca. 60% din productia de vin a insulei provenind din aceasta zona. Cele mai valoroase sunt insa resursele de ape termale din vecinatate, precum Citara si Sorgeto. La Sorgeto izvoarele termale sunt chiar la nivelul marii, apa fiind buna de baie si iarna, iar in zona frumoasei plaje Citara se afla parcul termal Poseidon, cel mai complex parc termal al insulei. Inainte de a intra in parcul termal, am facut insa o scurta oprire la “Giardini Ravino”, o alta frumoasa gradina botanica, proprietate initiala a capitanului Giuseppe d'Ambra, care pe parcursul a 50 de ani a acumulat si aclimatizat o bogata colectie de cactusi. In afara acestora, aici se mai pot admira varietati diferite de palmieri, maslini, lamai si portocali, precum si alte specii botanice valoroase (foto 6).

Pentru a treia zi consecutiv ne-am petrecut dupa-amiaza intr-un parc termal (Poseidon), acesta fiind considerat pe drept cuvant cel mai mare si frumos din insula, ocupand o suprafata de cca. 4500 m². Ca si in cazul parcului Negombo, parcul Poseidon se intinde de la malul marii (Bay of Citara) pana pe pantele muntelui, fiind dotat cu plaja la mare, o piscine olimpica, 20 piscine termale (dintre care una acoperita), majoritatea cu hidromasaj sau mini-cascade, jacuzzi sapate in stanca, bazine de tip kneipp, bazine japoneze, precum si o sauna naturala amplasata intr-o pestera (Grotta dell’Indiano). Intr-o alta pestera, “Grotta del Vino” se pot servi mostre din vinurile ischitane cele mai apreciate (Biancolella, Forastera, Piellero, Cimmento roso sau Frassitelli). In incinta parcului se mai gaseste un restaurant cu autoservire, magazine de suveniruri, servicii de coafura si locatii special amenajate pentru terapie cu aerosoli, masaj sau diverse cure de infrumusetare. Totul pare o oaza de verdeata, iar coloritul si parfumul de bunganvillia, rosmarin, ibiscus, agave si diverse alte plante rare, te fac sa te simti ca intr-un paradis terestru (foto 7). La plecare am luat tot autobuzul CS care, inainte de a ne readuce la Ischia Porto, a facut opriri in Serrara Fontana si Barano. Aceste localitati din sudul insulei le-am vazut numai din masina, dar pe parcursul drumului am putut admira frumusetea falezelor, mai ales privelistea superba oferita de promontoriul de la Sant’ Angelo.

In ultima zi a mini-vacantei noastre ne-am inscris intr-o excursie de cca. 3,5 ore care a facut ocolul insulei cu vaporul, avand in acest fel o alta perspectiva (dinspre mare) asupra locurilor vizitate anterior. Plimbarea a fost placuta, navigand pe o mare calma care ne-a permis sa facem numeroase fotografii, dar punctul de atractie al excursiei a fost popasul de cca. 1 ora la Sant’ Angelo (foto 8). Acest vechi sat de pescari subordonat administrativ localitatii Serrara Fontana, pitoresc mai ales prin stanca proeminenta din tuf vulcanic legata de tarm printr-o limba de pamant, este astazi deosebit de apreciat de turisti datorita numeroaselor sale resurse si facilitati oferite de apele termale, majoritatea grupate in jurul frumoasei plaje Maronti. Cava Scura este cel mai vechi parc termal din insula, amenajat si utilizat din timpul romanilor, amplasat intr-o zona plina de vegetatie in care predomina alunii. Parcul termal este constituit dintr-o multitudine de grote si pesteri unde izvoarele termale sunt valorificate sub forma de mici cascade si bazine cu apa la diferite temperaturi. In apropiere de Cava Scura se gaseste plaja Fumarole, unde datorita vaporilor fierbinti proveniti din adancurile insulei (dovada a originii sale vulcanice), se pot gati (coace) oua, cartofi sau chiar pui, prin simpla ingropare in nisip intr-o folie de aluminiu. Tot in apropierea plajei Maronti se afla si parcurile termale Aphrodita si Apollon, ambele cu cate 8 piscine termale si facilitati de tratamente clasice (ex. masaj si impachetari cu namol). La o distanta putin mai mare se afla alte doua parcuri termale, Tropical, cu 10 piscine termale cu ape sarate alcalino-sulfuroase-minerale, recomandate indeosebi impotriva artrozelor, artritelor si psoriazisului, si respectiv Romantica, cu 13 bazine termale, 2 bai interioare de tip kneipp si 2 bai japoneze. Nu am avut timp sa probam facilitatile niciunui parc termale din zona Sant’ Angelo, dar am plecat incantati de cele vazute si hotarati sa revenim atunci cand vom mai avea vreo ocazie in acest sens. Am descoperit la Ischia in luna mai o insula prietenoasa, cu numeroase posibilitati de petrecere a timpului liber si ingrijire a sanatatii, o insula diferita si superioara calitativ din punctul nostru de vedere fata de zone mult mai renumite din Golful Napoli, precum Capri, Positano, Sorrento sau Amalfi, unde afluxul prea mare de turisti si vehicule ingreuneaza mult circulatia pe strazile inguste ale acestor localitati si diminueaza valoarea ofertei turistice.

Reteta culturala pentru sezonul rece

Odata cu aparitia ploilor, a vantului si temperaturilor scazute, a crescut semnificativ numarul orelor petrecute acasa in fata calculatorului, televizorului, sau dedicate lecturii. Stilul meu si al sotiei mele fiind totusi de pensionari activi, iubitori de arta si cultura, nu am putut rezista sa vegetam prea mult la domiciliu, asa ca, in ciuda vicisitudinilor atmosferice si a faptului ca nu dispunem de masina personala,  ne-am cumparat esalonat bilete online la cateva spectacole care am considerat ca nu ne vor dezamagi, constatand ulterior ca am ales corect. In afara preferintelor noastre in ceea ce priveste forma de exprimare artistica, un alt criteriu de selectie a fost si costul biletelor, eliminand din start spectacolele cu preturi “indecente” pentru bugetul nostru.

Primul dintre spectacolele vizionate a fost piesa de teatru “Incurcatura la nivel inalt”, prima productie a Teatrului Elisabeta lansata pe 25 noiembrie 2014, o comedie spumoasa in regia lui Serban Puiu, adaptata dupa piesa “Out of order” a dramaturgului englez Ray Cooney. Din distributie au facut parte Aurelian Temisan, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Vasile Calofir, Gabi Costin, Adrian Gheorghe, Anca Dinicu, Valeria Stoian, Daniel Nuta si Oana Dragne. Am ras cu pofta si ne-am amuzat copios pe tot parcursul piesei, aplaudand la final jocul foarte bun al intregului colectiv de actori.

Urmatorul spectacol, “Cele trei dive” l-am vizionat la Sala Radio pe 12 decembrie 2014, fiind cel de-al patrulea an consecutiv cand se desfasoara aceasta gala extraordinara de opera a unor artiste lirice din Romania care si-au construit o spectaculoasa cariera in strainatate. De aceasta data cele trei artiste care ne-au incantat prin prestatia lor au fost sopranele Teodora Gheorghiu si Aurelia Florian si mezzosoprana Roxana Constantinescu. Cele trei dive au evoluat in cadrul galei alaturi de Orchestra Nationala Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiana David Crescenzi. Programul a inclus partituri din operele „La Bohème”, „Nunta lui Figaro”, „Manon Lescaut”, „La Traviata”, „Faust”, „Samson şi Dalila”, s.a., mult apreciate de noi si tot publicul meloman prezent la spectacol.

La doar doua zile diferenta, pe 14 decembrie 2014, am fost prezenti la cel de-al 51-lea Concert de Craciun sustinut la Ateneul Roman de Corul National de Camera Madrigal – Marin Constantin. Sub bagheta dirijoarei Anna Ungureanu, corul a interpretat un regal de colinde si cantece de iarna din repertoriu romanesc si international, care ne-a umplut sufletul de bucurie si incantare.

Pe 21 decembrie 2014 am participat la spectacolul “Vienna Classic Christmas” sustinut la Sala Palatului de Strauss Festival Orchestra sub bagheta dirijorului Willy Buchler, avand ca invitati de marca pe soprana Leontina Vaduva si tenorul Robert Nagy. Programul Orchestrei s-a desfasurat asemanator Concertului de Anul nou de la Viena, în jurul celebrelor valsuri și polci ale dinastiei Strauss și ale altor compozitori vienezi. Un plus de culoare l-au adus elevii Liceului de Coregrafie “Floria Capsali”, care au valsat pe acordurile muzicii, atat pe scena cat si in sala de spectacol.

Zilele de 15 ianuarie si 16 februarie 2015 au reprezentat pentru noi repere importante cultural-comerciale, fiind datele la care ne-am putut procura (cu oarece emotii, deoarece biletele s-au epuizat in primele 10 minute de la afisare) de pe site-ul www.eventim.ro abonamente partiale (tip A1) la seria “Mari orchestre ale lumii” de la Sala Palatului si respectiv cateva bilete din seria “Concerte si recitaluri camerale” de la Ateneul Roman, din cadrul Festivalului Enescu ce urmeaza sa se desfasoare in perioada 30 august – 20 septembrie 2015.

Anul cultural 2015 a inceput pentru noi d.p.d.v. participativ pe 7 februarie, odata cu concertul Cameratei Regale sustinut la Ateneul Roman, care ne-a prilejuit reintalnirea cu dirijorul Horea Andreescu si pianistul Alexander Krichel, caştigatorul premiului Echo Klassik 2013 si artist exclusiv Sony Classical. Repertoriul concertului a cuprins lucrarile “Divertisment” de W.A. Mozart, “Concertul pentru pian și orchestra” de W.A. Mozart și Cvartetul Nr. 14 in Re Minor “Fata si Moartea” de Fr. Schubert.

Pe 17 februarie 2015 am fost prezenti la musicalul “Romeo si Julieta” desfasurat la noul sediu al Teatrului National de Opereta “Ion Dacian” de pe Blvd. Octavian Goga, nr. 1, inaugurat in ianuarie 2015. Lucrările la noul sediu au inceput in anul 2012, cladirea fiind proiectata sa corespunda tuturor necesitatilor logistice si tehnice moderne necesare bunei sale functionari, atat pentru spectacole de opereta cat si de musical. Sala de spectacole are o capacitate de 550 de locuri, a caror amplasare ofera o vizibilitate foarte buna asupra scenei, dar cu o acustica ce lasa inca de dorit. In ceea ce priveste musicalul vizionat, am constatat ca spectacolul se bucura de acelasi succes de public si acum, la 6 ani de la premiera sa. In afara partiturilor muzicale deosebit de antrenante, am apreciat regia, scenografia si coregrafia spectacolului, acesta fiind o coproductie a Teatrului National de Opereta "Ion Dacian" si a Teatrului de Opereta si Musical din Budapesta in regia directorului acestei institutii, Miklos Gabor Kerenyi, care a adaptat musicalul francez "Romeo et Juliette: de la Haine a l'Amour", creat de Gerard Presgurvic dupa piesa omonima a lui William Shakespeare. Rolul lui Romeo a fost interpretat de Jorge iar cel al Julietei de Diana Nitu, din  distributia musicalului mai facand parte si actorii Adrian Nour (Benvolio), Filip Ristovschi (Mercutio), Ernest Fazekas (Tybalt), Orest Paslariu (Capulet), Florin Budnaru (Paris), Daniel Iordachioaie (Print).

Luni, 23 februarie 2015 am participat la “Gala Caritabila de Balet si Dans Contemporan”, eveniment organizat la Opera Romana de catre Asociatia “Miscarea pentru Balet si Artele Spectacolului”, dedicat strangerii de fonduri pentru tratamentul balerinului Bogdan Nicula. Spectacolul a reprezentat pentru noi o surpriza deosebit de placuta, aplaudand indelung secvente coregrafice clasice şi contemporane celebre in interpretarea remarcabila a unor artisti binecunoscuti din lumea dansului: Razvan Mazilu, Judith State, Ioana Marchidan, Andrei Nicolae (Teatrul de Balet Sibiu), Sara Marchetti (Italia), Andreea Jura și Dan Haja (Opera Naționala Romana Cluj Napoca), la care s-au alaturat balerinii: Corina Dumitrescu, Bianca Fota, Cristina Dijmaru, Marina Minoiu, Mihaela Soare, Adina Tudor, Monica Petrica, Gloria Barbu, Tamara Grimmer, Greta Nita, Robert Enache, Dawid Trzensimiech, Bogdan Canila, Vlad Toader, Barnaby Bishop, Cristian Gidoi, precum si elevi ai Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucuresti.

Deoarece ne-a placut mult spectacolul anterior vizionat la Teatrul National de Opereta, am recidivat, fiind prezenti pe 26 februarie 2015 la cel de-al doilea musical montat pe scena sa, respectiv “Fantoma de la Opera” in regia australianului Stephen Barlow, dupa musicalul compozitorului britanic Andrew Lloyd Webber care s-a inspirat, la randul sau, din romanul scris de Gaston Leroux. Din distributia spectacolului au facut parte, printre altii, artistii Adrian Nour (Fantoma), Irina Baiant (Christine Daaé), Florin Ristei (Raoul, Viconte de Chagny), Andrei Lazar (Monsieur André), Valentino Tiron (Monsieur Firmin), Gabriela Daha (Carlotta Giudicelli), Samuel Druhora (Ubaldo Piangi), Dana Rotaru (Madame Giry), Alexandra Giurca (Meg Giry), cu participarea Orchestrei, Corului şi Baletului Teatrului de Opereta şi Musical "Ion Dacian". A fost un spectacol fascinant in care a s-a remarcat regia si scenografia, dar mai ales muzica romantica compusa de Andrew Lloyd Webber.

Luna lui Martisor a debutat d.p.d.v. cultural pentru noi cu piesa de teatru “Dumnezeu se imbraca de la second-hand” de Iulian Margu in regia lui Ion Caramitru, spectacol montat la Sala Studio a Teatrului National Bucuresti si vizionat de noi pe 4 martie 2015. Piesa este o comedie amara, spunand povestea a trei generatii ale aceleiasi familii prin intermediul unui pian. Am remarcat si la aceasta piesa regia si scenografia, beneficiindu-se de scena turnanta ramasa de la montarea si lansarea premierei musicalului “Romeo si Julieta”, actuala Sala Studio a TNB  fiind fosta sala a Teatrului National de Opereta. Din distributia spectacolului au facut parte actorii Lari Giorgescu, Carmen Ungureanu, Armand Calota, Eduard Adam, Florina Cercel, Dorin Andone, Teodora Mares, Fulvia Folosea si Ioan Andrei Ionescu.

Pe 13 martie 2015 am fost din nou prezenti la TNB, de aceasta data la Sala Pictura, pentru a viziona piesa “Micul infern” de Mircea Stefanescu, in regia lui Mircea Cornisteanu. Piesa este o comedie amuzanta, dovedindu-se in final un elogiu adus vietii de familie ce ofera o poveste credibila a unui mariaj de peste 40 de ani, cu momentele sale inevitabile de infern si paradis, in care Ileana Stana Ionescu a oferit un adevarat regal actoricesc in rolul “coanei mari”. In celelalte roluri i-am aplaudat pe actorii Ilinca Goia (sotia), Liviu Lucaci (sotul), Marius Rizea (doctorul), Dragos Stemate (curtezanul), Fulvia Folosea (secretara) si Daniel Badale (ordonanta). Sala Pictura a TNB, amplasata deasupra Salii Media si  in imediata vecinatate a Salii Mici, Salii Atelier si Salii Studio, a devenit dupa renovare o sala moderna, dotata cu gradene retractabile cu scaune pentru cca. 300 de spectatori, cu posibilitatea efectuarii unor modificari rapide a geometriei. Remarcabil ramane insa foaierul, care, in conformitate cu titlul salii, ofera o expozitie permanenta de picture romaneasca contemporana.

Cel de-al doilea concert al Cameratei Regale la care am participat s-a desfasurat pe 22 martie 2015 la Ateneul Roman, avand in program cele doua cicluri “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi si Astor Piazolla. Invitatii de marca ai acestui concert de exceptie au fost violonistii Liviu Prunaru, concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume, Royal Concertgebouw Amsterdam si  sotia sa, Valentina Svyatlovska, membra a aceluiasi prestigios ansamblu. Cei doi artisti si viorile lor de mare performanta si valoare: Stradivarius „Pachoud” din 1694 (Liviu Prunaru) si Guarneri „Maria Theresia” din 1676 (Valentina Svyatlovskaya), au oferit ca bonus la finalul concertului 3 piese interpretate in duet, fiind indelung apaudati de catre tot publicul melomen prezent in sala.

Odata cu acordurile “Primaverii” din ciclul de concerte “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, dar si din “Anotimpurile de la Buenos Aires” de Astor Piazzolla, am realizat ca primavara meteorologica chiar a venit de facto, iar muzica, dansul, teatrul, cinematografia si literatura ne-au incalzit si de aceasta data sufletul, ajutandu-ne sa depasim mult mai usor inca un sezon rece. Bazat pe aceasta experienta personala, pot sugera pensionarilor, deoarece au mai mult timp liber, dar si tuturor celor iubitori de arta, utilizarea la nevoie a unei retete de natura celei mentionate, cu alegerea genului de evenimente culturale dupa preferintele fiecaruia.  In plus, administrarea unor “pastile de cultura” la anumite intervale de timp ne poate imuniza intelectual (precum vaccinul antigripal contra bolilor iernii) impotriva vulgaritatii, infractionalitatii si amenintarilor mai mult sau mai putin teroriste care ne polueaza tot mai des mediul ambiant.