Vizitand muzeele de arta ale Europei (3)

In aceasta primavara ne-am continuat seria excursiilor culturale incepute dupa pensionare, alegand ca destinatie “Cetatea Eterna”. Am considerat luna aprilie ca perioada optima pentru vizitarea Romei, atat sub aspectul temperaturilor placute, cat si a afluentei mai reduse de turisti, anticipari care s-au confirmat integral. Ca si in cazul excursiilor anterioare, sotia mea a fost cea care a facut munca de documentare initiala, rezervarea biletelor de avion si de intrare la doua dintre muzee, a locurilor la hotel si planul general al excursiei, eu intervenind doar cu unele sugestii de imbunatatire. Conform planului, prima zi am dedicat-o vizitarii Palatului Vaticanului, cu bilete cumparate anterior prin Internet. Acest obiectiv il vizitasem amandoi cu 16 ani in urma, fiind extrem de curiosi sa ne reamintim si tototada sa ne reevaluam perceptia actuala fata de comorile muzeului Statului Papal. Ce pot spune astazi, dupa vizita, este ca nu am mai fost la fel de entuziasmati de tot ceea ce am vazut, deoarece cu varsta si experienta acumulata pe parcursul anilor devii, probabil, ceva mai selectiv. Palatul Vaticanului are insa trei obiective majore, de o frumusete incontestabila, care ne-au impresionat la fel de mult ca si in urma cu 16 ani. Pentru a reda cu mai multa rigoare detaliile semnificative ale acestora precum si contextul istoric, am folosit mai multe informatii culese din Internet, ceea ce-mi da prilejul sa multumesc tuturor acelora care au contribuit la culegerea datelor respective. (i) Muzeul Pio Clementino, a fost comandat de catre papii Clement al XIV-lea si Pius al VI-lea (secolul XVIII), pentru a cuprinde cele mai importante capodopere grecesti si romane. Atractiile majore ale colectiei de sculpturi clasice se afla in curtea octogonala a muzeului, unde printre altele pot fi admirate statuile reprezentandu-i pe Apolo Bellvedere, o frumoasa lucrare elenistica intitulata Ariadna adormind, busturi romane printre care un splendid Iulius Cezar. In interior pot fi de asemenea admirate Sala animalelor, cu numeroase statui ce infatiseaza animale, Sala de busturi, in principal cu portrete de imparati romani, Cabinetul de masti in care se remarca Venus din Cnid, Sala muzelor, in centrul careia este plasat renumitul Triunghi Belvedere, lucrare semnata de sculptorul Appolonius. Camera rotunda a fost construita de Michelangelo in stil neoclasic in secolul al XVIII-lea. De mare interes este Hercules, o statuie lucrata in bronz aurit, din secolul a II-lea d.Hr, gasita langa teatrul lui Pompei si mozaicul din secolul al III-lea. Camera in forma de cruce greaca include un mosaic din Tusculum si doua sarcofage – al Sf. Elena, mama lui Constantin (secolul al IV-lea), si al Constantinei, fiica imparatului Constantin. (ii) Camerele lui Raphael, sunt patru la numar si au fost decorate de acesta ca angajat al papei Iuliu al II-lea, in intervalul 1509 – 1517. La cererea personala a papei, frescele din Stanza della Segnatura abordeaza temele: Adevarul, Bunatatea și Frumusețea. In scena infatisand Parnasul, Rafael identifica Frumusetea cu muzica si poezia, Bunatatea este exprimata de virtutile fundamentale, iar Adevarul, legat de notiunea ratiunii, este reprezentat de grupul filozofilor din Atena antica. Scoala din Atena, cea mai renumita dintre frescele sale, este o alegorie a filozofiei. In centrul tabloului apare Platon, tinand intr-o mana dialogul "Timaios" iar cu cealalta mana aratand spre cer, lumea ideilor desavarșite; alaturi de el, Aristotel tine in mana stanga "Etica", iar cu dreapta arata spre pamant. Aceste gesturi pot fi interpretate drept contrare: idealismul primului este opusul doctrinei filozofice a naturii pe care o afirma celalalt. Tavanul cu casete al cladirii aminteste de noua Basilica Sfantul Petru aflata in constructie in perioada respectiva sub coordonarea celebrului pictor si arhitect Donato Bramante. (iii) Capela Sixtina se gaseste in dreapta Bazilicii Sfantul Petru, fiind cunoscuta in toata lumea ca locul unde se tin conclavurile cardinalilor pentru alegerea unui nou papa, dar si datorita picturilor murale ale lui Michelangelo care impodobesc plafonul. Picturile de pe peretii laterali au fost executate de cei mai mari artisti ai timpului: Pietro Perugino, Sandro Botticelli, Domenico Ghirlandaio, Cosimo Rosselli, Luca Signorelli si de ajutoarele lor, printre care Pinturicchio, Pietro di Cosimo si Bartolomeo della Gatta. Subiectele picturilor reprezinta teme de istorie religioasa, selectionate dupa conceptul medieval de impartire a istoriei lumii in trei epoci: prima, de la Facerea lumii la darea Celor zece porunci, a doua de la Moise pana la nasterea lui Isus Hristos, a treia fiind epoca crestinismului. In 1508, papa Iuliu al II-lea i-a incredintat lui Michelangelo pictarea plafonului, care initial reprezenta un cer albastru cu stele aurii. Executarea acestei lucrari a durat patru ani (1508-1512), timp in care artistul depune un efort istovitor, lucreaza mai mult singur, stand ore in sir pe schele. Michelangelo ar fi trebuit sa picteze figurile celor 12 apostoli, dar cand lucrarea a fost desavarsita cuprindea peste 3.000 de figuri pe o suprafata de aproape 500 de metri patrati. Frescele au fost sfintite cu ocazia sarbatorii Tuturor Sfinților, in anul 1512. In anul 1535, Michelangelo incepe pictarea peretelui de deasupra altarului la cererea papei Paul al III-lea, cu tema „Judecata de Apoi”, pe care o termina dupa sase ani, in 1541. Tema capata dimensiuni uriase, fresca infatiseaza figuri si scene pline de groaza, reflectand propria reprezentare a artistului, care trecea pe atunci printr-o dureroasa criza de credinta. Pe 31 octombrie 1541, papa dezvelește cu mult fast pictura. Autoritațile bisericesti si opinia publica raman stupefiate la vederea atator corpuri goale, fara nicio acoperire, in cea mai importanta biserica a crestinatatii. Artistul este invinuit de imoralitate, obscenitate si blasfemie. Cardinalul Carafa organizeaza o campanie („Campania frunzelor de vița”) pentru acoperirea organelor genitale. Aceasta acțiune va avea loc dupa moartea lui Michelangelo si va fi executata de unul din ajutoarele sale, Daniele da Voltera, in anul 1565. Din pacate, in Capela Sixtina este interzis fotografiatul. Cu ocazia lucrarilor de restaurare din anii '90 ai secolului al XX-lea, aspectul original al frescelor a fost refacut in cea mai mare parte (foto 1, foto 2).

Folosind scara directa care face legatura dintre Capela Sixtina si interiorul Basilicii Sfantul Petru, am vizitat in aceiasi zi si celebra catedrala, care cu suprafata sa de peste 15.000 m.p. este cea mai mare biserica din lume si totodata una din cele patru bazilici patriarhale din Roma, alaturi de Bazilica San Giovanni in Laterano, Bazilica di Santa Maria Maggiore si Bazilica di San Paolo fuori le mura (din afara zidurilor). Istoria acestui edificiu incepe dupa Edictul de la Milano din anul 313, care a pus capat persecutiilor crestinilor din imperiu, cand imparatul Constantin cel Mare a ordonat construirea unei biserici pe locul altarului ce marca mormantul Sfantului Petru. Constructia a avut loc intre anii 318-329, fiind una dintre cele mai vechi biserici din lume. Edificiul a fost conceput in forma bazilicala in plan de cruce latina cu un naos lung si doua abside. Lungimea sa era una impresionanta pentru acele vremuri, aproximativ 110 metri. Se spune ca la constructia sa au fost aduse coloane si materiale de pe Muntele Templului din Ierusalim. La fel ca marea majoritate a bisericilor din Roma, locasul avea absida orientata catre apus, intrarea facandu-se pe partea din spre rasarit. Bazilica avea mai multe altare, in mijlocul sau aflandu-se altarul principal sub care se afla mormantul Sfantului Petru. In secolul al XV-lea, bazilica era in ruina din cauza incendiilor accidentale si a cutremurelor, fiind neglijata de papalitatea ce iși mutase pentru o scurta perioada de timp sediul la Avignon. Dupa reinstalarea lor inapoi la Roma, papa Nicolae al V-lea (1447-1455) a fost primul papa care s-a preocupat de restaurarea locasului. El a ordonat demolarea partial a Colosseumului si folosirea materialului sau pentru repararea bisericii. In anul 1506, papa Iulius al II-lea a luat decizia de a darama vechea basilica, incapand sa construiasca in locul ei un nou edificiu monumental. Cei mai buni arhitecti, pictori si sculptori ai Renasterii, printre care Michelangelo si Bernini au participat la constructia uriasei biserici. Lucrarile au durat 120 de ani, perioada in care au domnit aproximativ 20 de papi. In anul 1626, bazilica a fost finalizata si sfintita de catre papa Urban al VIII-lea. A rezultat cel mai mare locas al crestinatatii, continand sute de opere de arta de o valoare inestimabila. In interior se poate admira un mare numar de statui in marmura, travertin sau bronz, printre care monumente funebre de Bernini (mormantul Papei Alexandru al II-lea), Antonio del Pollaiolo (mormantul Papei Inocentiu al VIII-lea), Arnolfo di Cambio (statuia Sfantului Petru) si Antonio Canova (mormantul Papei Clement al XIII-lea). De o neasemuita frumusete este grupul sculptural "Pietà" creat in 1499 de Michelangelo Buonarroti. In mijloc, sub cupola, se afla altarul principal al papilor, dominat de un baldachin inalt de 29 metri, realizat in bronz de Bernini. In cele patru coloane de susținere a cupolei se afla nise ce contin patru statui monumentale ale Sf. Andrei, Sf. Longinus, Sf. Elena si Sf. Veronica. In absida se gasește Scaunul episcopal al Sfantului Petru, sustinut de statuile a patru sfinti invatatori ai Bisericii: Sf. Ambrozie, Sf. Augustin, Sf. Atanasie si Sf. Ioan Gura de Aur. La iesirea din catedrala am traversat celebra Piazza San Pietro, avand in centrul sau obeliscul egiptean ridicat in 1586. Intrega piata a fost proiectata de catre Gian Lorenzo Bernini, incluzand masivele coloane toscane amplasate in semicerc, care parca imbratiseaza vizitatorii in bratele materne ale “Mamei Biserici”. O fantana de granit construita de Bernini in 1675 completeaza armonios o alta construita de Carlo Maderno in 1613. Intorcandu-ne pe jos catre hotelul nostru, la traversarea podului cu statui de peste Tibru (aflat in renovare), am trecut pe langa Castelul Sant’ Angelo, cunoscut astazi ca Muzeul/Mausoleul Hadrian, in care pe langa mormantul acestuia, se mai gasesc mormintele imparatilor Antoninus Pius, Lucius Verus, Marc Aureliu, Septimius Severus, Commodus si Caracalla (foto 3, foto 4).

In cea de-a doua zi a calatoriei noastre prin Roma am vizitat Galeria Borghese (tot cu rezervare prealabila prin Internet), o remarcabila colectie de arta in decorul odihnitor al Vilei Borghese amplasata in parcul omonim, reprezentand cel mai mare parc public din Roma (80 ha). Conform surselor istorice, pana la inceputul secolului XVI, zona care gazduieste parcul a fost o intinsa podgorie. In anul 1605, cardinalul Scipione Borghese, nepotul papei Paul al V-lea, a inceput transformarea fostei podgorii in cele mai extinse gradini construite in Roma, dupa proiectul lui Domenico Savina Montepulcino, un architect peisagist cunoscut la vremea respectiva. Vila Borghese a fost construita de arhitectul Flaminio Ponzio, care a dezvoltat schitele lui Scipione Borgheze, acesta folosind-o ulterior ca loc in care organiza diferite petreceri, precum si pentru a gazdui celebra sa colectie de arta, mutata in aceasta locatie in anul 1620. Aceasta cuprinde numeroase capodopere, incluzand faimoase sculpturi de Bernini si Canova, precum si picturi de Caravaggio, Tiziano si Raphael Sanzio. Una dintre atractiile colectiei o constituie o sculptura de Canova infatisand-o pe Paolina Borghese, sora lui Napoleon Bonaparte, in chip de Venus invingatoare. Lucrarea a starnit controverse la acea vreme, fiind un nud al unei persoane instarite. In centrul salilor 2, 3 si 4 sunt expuse sculpturi de Bernini. Prima dintre acestea il infatiseaza pe David inaintea luptei cu Goliat. Un alt grup statuar este intitulat Apollo si Daphne, aceasta din urma transformandu-se intr-un dafin pentru a scapa de avansurile lui Apollo. Un alt grup statuar de o deosebita frumusete este Rapirea Proserpinei, infatisandu-l pe Pluto, zeul lumii subterane, incercand sa o rapeasca pe fiica zeitei Demeter. In sala 8 se pot admira cele sase picturi de Caravaggio lucrate prin folosirea tehnicii “clarobscur” – procedeu de scoatere in evidenta a personajelor prin raze de lumina ce tasnesc din intunericul decorului. Alte picturi ale acestuia ce pot fi admirate in sala pinacotecii sunt Baiat cu un cos de fructe si Sf. Jerome scriind. Dintre ceilalti pictori ale caror tablouri sunt expuse in pinacoteca se remarca Tizian cu lucrarea Dragostea sacra si profana, Raphael, cu lucrarea Coborarea lui Christ in mormant, precum si tablouri semnate de Peter Paul Rubens si Federico Barocci. La sfarsitul vizitei am iesit din muzeu la fel de impresionati ca si in urma cu 16 ani, dovedindu-se inca odata ca valorile autentice raman nealterate in perceptia noastra de trecerea timpului (foto 5, foto 6).

Fiind incluse in programul nostru de vizite si aflandu-ne in apropiere, am vizitat in aceiasi zi alte doua obiective, respectiv Galeria nationala de arta moderna si Muzeul Etrusc. Galeria dispune de o cladire impresionanta care adaposteste o colectie de picturi moderne din secolele XIX si XX, care noua nu ne-au spus insa mare lucru, si datorita faptului ca se afla partial in renovare, nefiind disponibile o mare parte din exponate. Mai interesanta ca tematica/destinatie ni s-a parut insa cladirea aflata vis-à-vis de Galeria de arta moderna, care adaposteste conform titulaturii, Accademia de Romania – Populus Daco-Romanus, institutie creata in 1920 cu concursul Guvernului Romaniei si Ambasadei Romaniei la Roma. Institutia gazduieste un atelier de studii precum si expozitii itinerante sau manifestari ocazionale de promovare a unor tineri artisti romani in Italia. Muzeul national de arta si arheologie etrusca se afla amplasat in frumoasa Vila Julia datata din secolul al XVI-lea, candva resedinta de tara a lui Iulius III, inconjurata de mai multe curti, o superba loggia creata de Ammanati si un nymphaeum decorat cu caryatide si grote artificiale. Muzeul a fost fondat in anul 1889, ca parte a initiativei de a colecta toate antichitatile pre-romane apartinand etruscilor din Latium, sudul Etruriei si Umbria. Este vorba de obiecte apartinand civilizatiilor etruscana, faliscana si greaca. Sala 7 expune statui din Veio lucrate in teracota policroma, incluzand si grupul statuar care il infatiseaza pe Hercule in lupta cu Appolo pentru o ciuta mitica – o adevarata capodopera cunoscuta drept Eracle di Veio. Cel mai celebru obiect de arta etrusca este Sarcofagul degli Sposi (Sarcofagul sotilor), descoperit intr-o camera mortuara de la Cerveteri, datand de la sfarsitul secolului al VI-lea i.Hr., pe capacul careia sunt infatisati doi soti sezand (foto 7).

Palazzo Barberini a fost obiectivul vizitat in dimineata celei de-a treia zi a sederii noastre la Roma. Situat in piata cu acelasi nume, Palazzo Barberini se detaseaza atat prin excelenta arhitecturii sale in stil baroc, cat si prin faptul ca in prezent gazduieste Galeria Nationala de Arta Antica. Palatul a fost construit in vremea pontificatului lui Urban VIII, nascut din familia Barberini. Lucrarile au fost demarate in 1627, pentru a fi finalizate doar 6 ani mai tarziu. La proiectarea cladirii au lucrat trei arhitecti, anume, Carlo Maderno, Francesco Borromini si Gian Lorenzo Bernini, care a supravegheat finalizarea lucrarilor. Principalul element de interes in ceea ce priveste decoratiunile se refera la scena alegorica a Divinei Providente realizata de Pietro da Cortona, o fresca ce impodobeste tavanul salii ovale. Alte fresce notabile sunt lucrari semnate de Andrea Camassei şi Giuseppe Passeri si care decoreaza tavanele camerelor situate la primul etaj (piano nobile) al palatului. Colectia galeriei nationale de arta antica contine peste 1400 lucrari ale unor artisti de renume din secolele XVIII – XX, printre care Tizian, El Greco, Caravaggio, Tintoretto si Raphael, cu faimoasa sa pictura Portretul unei tinere femei. Urmatoarea noastra escala din ziua respectiva am facut-o la Palazzo Altemps, cu locatia in Piazza di Sant'Apollinare, acesta fiind unul dintre cele patru muzee ce constituie Muzeul National Roman. Cladirea a fost proiectata si construita in secolul al XV-lea pentru Girolamo Riario, ruda a papei Sixtus IV. Pe peretele uneia dintre camerele palatului se poate admira si astazi o frumoasa fresca care celebreaza mariajul lui Girolamo cu Caterina Sforza din 1477. In 1568 palatul a fost vandut cardinalului de nationalitate austriaca Hohenems Altemps, pasionat colectionar de carti si sculpturi, care l-a angajat pe arhitectul Martino Longhi pentru a restaura si extinde cladirea existenta. In 1982 palatul a fost cedat Statului Italian, iar dupa 15 ani de restaurari a fost inaugurat ca muzeu in 1997. Palatul gazduieste in prezent o importanta colectie de sculpturi grecesti si romane care au apartinut diferitelor familii din nobilimea romana dintre secolele XVI si XVII, dar si cardinalului Altemps. Toate lucrarile sunt expuse in camere frumos decorate cu fresce atat pe pereti cat si pe tavane. O alta atractie a muzeului o constituie mica si frumoasa biserica San Aniceto, amplasata in interiorul cladirii. In aceiasi zi am vizitat si Palazzo Massimo alle Terme, o alta locatie a Muzeului National Roman amplasat in apropierea garii Termini. Palatul a fost construit pe ruinele teatrului lui Domitian, functionand un timp ca manastire a bisericii Sant'Ignazio, iar din 1871 ca liceu, fiind prima scoala superioara publica din Italia. In 1981 cladirea a fost achizitionata de Statul Italian si renovata pana in 1998 cand a intrat in circuitul muzeal. In prezent, Palazzo Massimo gazduieste lucrari de arta veche romana si greaca (sculpturi, fresce si mozaicuri) distribuite pe trei etaje. Dintre statuile celebre se mentioneaza cele de bronz intitulate Boxerul si respectiv Printul, precum si cea a imparatului August Pontifex. Impresionanta este si scultura reprezentand capul lui Socrate, gasita in timpul constructiei la monumentul lui Victor Emmanuel II. A patra zi a periplului nostru prin Roma am dedicat-o vizitarii Muzeelor Capitoline situate pe Colina Capitolina din Piazza del Campidoglio. Piata a fost proiectata de catre Michelangelo Buonarroti in 1536, si reprezinta una dintre cele mai prestigioase piete publice din Roma, atat datorita referintei sale la numele marelui artist florentin, cat si datorita spectacolului arhitectural pe care il produce, fiind marcata in centru de statuia ecvestra a imparatului Marcus Aurelius. Pe colina se ajunge folosind faimoasa scara monumentala Coordonata. Muzeul in sine, ca institutie, este unul dintre cele mai vechi din Italia, istoria sa incepand pe vremea papei Sixtus IV care, in 1471, a donat orasului Roma o colectie ampla de statui de bronz ce datau din antichitate. In prezent, colectia de statui din secolul al XV-lea este completata de o serie extinsa de artefacte si de capodopere artistice vechi din antichitate pana in epoca Renasterii: statui, picturi, bijuterii, monede, medalii, inscriptii si mozaicuri. Principalele trei palate care gazduiesc colectiile muzeului sunt constituite din Palazzo Senatorio din secolul al XII-lea (astazi sediu al primariei orasului),  Palazzo dei Conservatori construit in secolul al XVI-lea (ambele au fost reproiectate de catre Michelangelo) si Palazzo Nuovo ridicat in secolul al XVII-lea. Unul dintre elementele artistice de interes din Palazzo dei Conservatori este reprezentat la Galeria de Arta Capitolina, situata la etajul al treilea al palatului, si care este divizata intr-o pinacoteca si o galerie de arta aplicata. Pinacoteca prezinta capodopere realizate de Rubens (Romulus şi Remus), Titian (Botezul lui Hristos), Caravaggio (Prezicatorul si Ioan Botezatorul) si Dossi (Sfanta Familie). Al doilea etaj al palatului este ocupat de Appartamento dei Conservatori, un spatiu care uimeste prin elaboratele si artisticele decoratiuni interioare (sculpturile de pe tavan si de pe usi, tapiteriile, stucaturile si frescele), si unde este expusa lupoaica (Lupa Capitolina) alaptand pe cei doi intemeietori mitici ai orasului Roma, Romulus si Remus, o statuie etrusca din bronz ce datează din secolul al V-lea i.Hr. Vazele etrusce si grecesti, care constituie Colectia Castellani (donata orasului Roma in secolul al XIX) pot fi admirate in salile adiacente Appartamento dei Conservatori. O alta atractie din Palazzo dei Conservatori este relieful care, la origine, se afla pe monumentul funerar al lui Marcus Aurelius, si care acum decoreaza scara principala a palatului. La randul sau, Palazzo Nuovo adaposteste o bogata colectie de artefacte si opere de arta antice. Galul Muribund, sau Galul Capitolin (exponatul prezentat este o replica a statui greceşti originale din secolul al III-lea), alaturi de statuile lui Psyche si Eros, precum si de Venus Capitolina, copie a capodoperei originale realizate de Praxiteles, sunt cele mai pretuite exponate din Palazzo Nuovo, insa se pot admira si asa-numita Tabula Iliaca (in Sala Porumbeilor) si monumentalul Oceanus, o statuie colosala situata in curtea palatului. Galeriile subterane adapostesc Galleria Lapidaria si Galleria Congiunzione, care cuprind o colectie de epigrafe si, respectiv, ruine ale unor antice asezari romane ce dateaza din secolul II (foto 8, foto 9).

Pentru a ne putea realiza planul excursiei (destul de intensiv) si vizita toate obiectivele propuse, atat eu cat si sotia mea am utilizat cate un abonament saptamanal valabil pentru toate mijloacele de transport in comun, dar am parcurs strazile Romei si la pas, atat cat ne-a stat in putere. Interesul nostru nu s-a axat exclusiv pe muzee, caci insasi Roma este un muzeu in aer liber, asa incat am inclus in vizitele noastre cateva din bisericile monumentale ale orasului, pietele si fantanile sale artistice, fara a neglija faimoasele ruine istorice ale orasului. Deci, pe scurt, cateva cuvinte despre fiecare dintre aceste obiective aditionale vizitate. Pantheonul, amplasat in Piazza Della Rotonda, a fost construit intre anii 27 – 25 i.Hr. de catre consulul Agrippa, prefect al imparatului Augustus. Dupa incendii repetate el a fost reconstruit de imparatii Domitian si ulterior Hadrian, fiind la origini un temple pagan dedicat tuturor zeilor. Cupola, considerata cea mai mare realizare arhitecturala a romanilor si cel mai mare Dom din beton nearmat construit vreodata, permite luminii si ploii sa patrunda in Pantheon prin imensul Oculus (cu diametrul de 8,3 metri) din centrul sau. In interiorul Pantheonului, care a fost consacrata ca biserica crestina in anul 608, se afla mormantul artistului renascentist Raphael si cel al unificatorului Italiei, Victor Emanuel II, primul rege al Italiei (foto 10).

Basilica di Santa Maria Maggiore este amplasata in piata cu acelasi nume, fiind construita la mijlocul secolului IV la ordinul papei Liberius, pe ruinele unui templu pagan dedicat zeitei Cybele. Este una dintre cele patru biserici patriarhale ce apartin de Vatican si cea mai mare biserica din Roma inchinata Sfintei Fecioare Maria. Basilica a suportat in timp nenumarate distrugeri dar si renovari, infatisandu-se astazi ca un amestec de stiluri arhitecturale. Astfel, nava și mozaicurile sale bizantine sunt originale, clopotnita, considerata cea mai mare din Roma, este medievala, tavanul casetat placat cu aur este renascentist, iar fatadele sunt baroce. Este un lacas de cult somptuos, care gazduieste si moaste, precum cele ale Sfantului Matei si ale altor martiri. O placa de la dreapta altarului marcheaza locul de veci al lui Gian Lorenzo Bernini. In biserica se mai gasesc fresce de Guido Reni, sculpturi de Arnolfo di Cambio si Bernini. Basilica San Giovanni in Laterano a fost ridicata la ordinul imparatului Constantin cel Mare in secolul al IV-lea, fiind prima biserica crestina din Roma si cea mai importanta, aici fiind locul unde au fost incoronati papii, pana in secolul al XIX-lea. Complexul papal, care incude si un palat, a fost principala resedinta a papilor pana in 1309. Chiar si astazi, San Giovanni in Laterano este catedrala oficiala a capitalei Italiei si scaunul papei ca episcop al Romei. De-alungul timpului, bazilica a ars, a fost devastata de cutremure si reconstruita de mai multe ori, dar te impresioneaza datorita dimensiunile sale si arhitecturii bogate in stil baroc si renascentist. In nava centrala sunt expuse cincisprezece statui monumentale – cea a lui Isus, a Sfantului Ioan Botezatorul, Ioan Evanghelistul si a celor 12 Apostoli. Fatada impresionanta apartine arhitectului Alessandro Galilei si este un exemplu de clasicism tarziu-baroc, in timp ce arhitectura interioara i se datorează lui Francesco Borromini. Usile centrale de bronz au fost adus de la Curia din Forumul Roman, iar tavanul aurit expune un frumos mozaic din secolul al XV-lea. Exista sase morminte papale in interiorul bisericii, iar altarul papal contine mai multe relicve. Bazilica di San Paolo fuori le mura a fost construita din ordinul imparatului Constantin cel Mare, pe locul unui fost memorial aflat pe mormantul Sfantului Pavel (Paolo). Acest edificiu a fost extins in anul 370, sub domnia lui Valentinian I. In anul 386 imparatul Teodosiu I a inceput ridicarea unei bazilici mai mari, insa lucrarea, incluzand mozaicurile, nu a fost terminata pana la pontificatul lui Leon I. Curtea interioara a manastirii a fost realizata intre anii 1220 si 1241. Intre anii 1251 si 1964 basilica a servit ca resedinta a patriarhului latin de Alexandria. In 1832, un foc ce a pornit din cauza neglijentei lucratorilor care reparau acoperisul a cuprins intreaga basilica. Intreaga lume a contribuit la renovarea acesteia. Viceregele Egiptului a trimis pilastri de alabastru, tarul Rusiei a trimis pretioasele malachituri din tabernacol. Lucrarile de pe fatada principala, indreptata spre Tibru, au fost terminate de catre Guvernul Italian, care a si declarat-o monument national. Interiorul peretilor navei sunt placati cu mozaicuri pe doua randuri, prezentand scene din viata Sfantului Pavel. Bazilica a fost construita deasupra a ce se considera a fi mormantul Sfantului Pavel, unde se zice ca, imediat dupa executia acestuia, urmasii sai au ridicat un monument memorial, numit "cella memoriae" deasupra mormantului sau. La data de 6 decembrie 2006 s-a anuntat ca arheologii au descoperit, sub altar, un sarcofag ce se crede a pastra moastele apostolului Pavel (foto 11).

Basilica Santa Maria degli Angeli e dei Martiri este o biserica renascentista proiectata de Michelangelo Buonarotti la ordinal papei Pius al IV-lea. Este un lacas de cult unic, construit in interiorul zidurilor romane ale Termelor lui Diocletian, a carei fatada pastreaza o buna parte din caramida bailor antice. Biserica este dedicata Fecioarei Maria, ingerilor si sclavilor crestini care au murit la construirea bailor. Michelangelo a inceput sa lucreze la proiectul basilicii in 1563, dar a murit un an mai tarziu, proiectul sau fiind completat de Jacopo Lo Duca, elev al lui Michelangelo. Transeptul Basilicii Santa Maria degli Angeli este situat in fostul Trepidarium din Termele lui Diocletian, opt din cele 16 coloane de peste 17 metri inaltime fiind originale. Un element unic al bazilicii este ingenioasa linie a Meridianului de pe podeaua sa, un cadran solar de-a lungul meridianului care trece prin Roma, la latitudinea de 15 °. La amiaza, la ora 12:15 (13:15 în timpul verii), soarele isi arunca lumina pe aceasta linie pe care se afla și cele 12 case ale zodiacului. Marcajele au fost facute de catre astronomul, matematicianul si filozoful Francesco Bianchini, la comanda papei Clement al XI-lea, fiind finalizate în 1703. Basilica Santa Maria in Cosmedin este construita pe locul fostului templu a lui Hercules Pompeiano ridicat in secolul II in Forumul Boarium. Prima biserica crestina, de marime mica, a fost construita la sfarsitul secolului VII de catre papa Gregorio I. In 1718 a fost reconstruita si extinsa, fiind modificata in stil rococo si divizata in 3 nave. Infatisarea actuala o are din anul 1899 cand alte lucrari au retransformat-o in stilul romanic care a consacrat-o. Fatada este alcatuita dintr-un portic cu 7 arcuri deasupra carora se gasesc 7 ferestre. O clopotnita in stil romanic, din secolul XVII, se inalta deasupra bisericii, despre care se spune ca ar fi printre cele mai inalte din Roma. In stanga porticului se afla faimoasa Bocca dela Verita (Gura adevarului) in fata careia turistii formeaza lungi cozi pentru a se fotografia cu mana in gura ,,magica”. Chiesa di Sant’Ignazio di Loyola este o biserica construita in stil baroc intre 1626 și 1650. A functionat initial ca o capela a Colegiului Roman, fiind deosebit de atractiva pentru iubitorii de arta, deoarece pictura de pe plafonul sau, opera lui Andrea Pozzo, este considerata cea mai frumoasa din Roma, dupa cea din Capela Sixtina. Biserica este dedicata Sfantului Sant’Ignazio di Loyola, fondatorul ordinului iezuitilor. Biserica, supusa si ea mai multor lucrari de restaurare si extindere, are un plan de cruce latina, cu numeroase capele laterale. Basilica San Pietro in Vincoli (Sfantul Petru in lanturi) a fost construita in secolul al III-lea si sfintita in 439 de catre papa Sixtus al III-lea, fiind supusa ulterior mai multor restaurari. Principala atractie din biserica sunt lanturile cu care a fost incatusat Sfantul Petru in timp ce era inchis in Ierusalim. Potrivit legendei, doua randuri de lanturi au fost folosite – unul la Ierusalim, celalalt la inchisoarea Mamertina – iar in momentul cand au fost puse unul langa celalalt s-au unit miraculos. Fresca de pe tavanul bisericii ilustreaza acest lucru. Lanturile sunt pastrate intr-o racla sub altarul principal din biserica. Cealalta atractie majora a bisericii este statuia lui Michelangelo reprezentandu-l pe Moise, una dintre cele 40 de statui comandate artistului pentru impodobirea mausoleului papei Iulius al II-lea. Statuia imensa, sculptata in marmora de Carrara, il arata pe Moise sezand, tinand sub brat tabla cu cele 10 porunci (foto 12).

Piazza di Spagna este unul dintre cele mai populare locuri din Roma si in acelasi timp un loc foarte placut ochiului. Combinatia unor scari monumentale – celebrele trepte spaniole, cu un obelisc si o biserica atrage o multime de fotografi si turisti. In Piata Spaniei se gaseste o biserica franceza (Trinita dei Monti) in varful unui deal unde se poate ajunge urcand pe o scara foarte lunga, cunoscuta sub numele de Scalinata della Trinita dei Monti sau Treptele Spaniole (aflata in renovare la timpul vizitei noastre). Aceasta a fost construita in 1723 de catre arhitectul italian Francesco de Sanctis. Scara este formata din 137 de trepte impartite in 12 sectoare diferite, fiind deosebit de frumoasa mai ales in luna mai cand este decorata cu azalee. Treptele sunt in general foarte aglomerate, atragand atat turisti cat si localnici care le folosesc ca loc de intalnire. La baza treptelor se gaseste Fontana della Barcaccia, o fantana sobra comandata de Papa Urban al VIII-lea si proiectata de Gian Lorenzo Bernini. Design-ul, reprezentand o mica barca, a fost inspirat de iesirea din matca a raului Tibru din anul 1598, cand o barca a ramas aici dupa ce apele s-au retras. In partea sud-estica a pietei se gaseste Colonna dell'Immacolata. Aceasta a fost ridicata in anul 1857 pentru a celebra dogma conceperii imaculate. Columna a fost gasita in anul 1777 sub o manastire. Astazi in varful columnei se gaseste si o statuie a Fecioarei Maria. Basilica Trinita dei Monti este o biserica franceza foarte frumoasa situata pe varful dealului de la capatul treptelor spaniole, de unde turistii se pot bucura de o frumoasa priveliste asupra Romei. La sfarsitul secolului XV pe acest deal exista o mica capela, dar in 1495, Regele Frantei, Ludovic al XII-lea, a poruncit ridicarea unei noi biserici care sa inlocuiasca capela. Constructia a inceput in anul 1502 si s-a prelungit pentru mai multe decade. A fost finalizata de Papa Sistus al V-lea in anul 1585. Biserica gotica cu o fatada renascentista are doua turnuri cu clopote. In interior mai multe picturi decoreaza diferitele capele, printre ele gasindu-se si doua lucrari ale lui Daniele da Volterra, un elev al lui Michelangelo (foto 13).

Piazza Barberini a fost create in secolul al XVI-lea, fiind situata la baza dealului Quirinal. Denumirea actuala a fost data in 1625 dupa Palatul Barberini, care gazduieste Galeria Nationala de Arta Antica. Initial a existat o poarta de intrare in palat proiectata de pictorul si arhitectul Pietro Cortona, dar aceasta a fost demolata in secolul al XIX-lea pentru construirea unui nou drum. In centrul pietei poate fi admirata Fontana del Tritone, lucrare a lui Bernini din 1623, iar in apropiere se afla o alta lucrare a sa intitulata Fontana delle Api datand din 1629. Piazza Navona este considerata cea mai frumoasa din Roma, gratie fantanilor proiectate de Bernini si de Borromini, a bisericilor cu fresce semnate de Caravagio si Rubens, a palatelor celebre, dar mai ales a opulentei arhitecturii baroce care o caracterizeaza. Construita pe ruinele stadionului lui Domitian, Circus Agonalis, peisajul Pietei Navona s-a schimbat destul de mult in timp, mai ales dupa ce papii din secolele XVI-XIX au sistematizat locul, in incercarea de a fluidiza circulatia si a largi bulevardele. Fontana dei Quattro Fiumi - Fantana celor patru Fluvii (Nil, Gange, Dunare și Rio de la Plata, care corespund celor patru continente cunoscute la data constructiei), opera a lui Bernini din anul 1651, detine rolul central in Piazza Navona.  Obeliscul central egiptean pe care se sprijina fantana, pe care tronează emblema familiei Pamphili - un porumbel cu o crenguta de maslin, a fost adus la Roma de catre imparatul Caracalla. Fontana dei Quattro Fiumi este astazi un simbol al orasului Roma, datorita in primului rand pozitionarii sale si apoi a fuziunii fericite dintre arhitectura si design. La capatul nordic al Piazza Navona este Fontana del Nettuno, al carei bazin de marmura a fost proiectat in 1574 de Giacomo Della Porta, cel care a proiectat si Fantana Maurului din cealaltă parte a Pieței Navona. Fontana del Nettuno a supravietuit fara statui pana in secolul al XIX-lea. In celalat capat al Pietei Navona troneaza Fontana del Moro - Fantana maurului, careia Bernini i-a adaugat statuetele (maurul si delfinii) la mijlocul secolului al XVII-lea. Cea mai mare cladire din Piazza Navona este Palazzo Pamphili,  astazi sediul Ambasadei Braziliei, aparut prin unirea si dezvoltarea a doua palate apartinand  papei Inocențiu al X-lea, la care si-a adus aportul si arhitectul Francesco Borromini (secolul al XVII-lea). Basilica Sant’ Agnese in Agone construita in secolul al XVII-lea si avandu-l ca arhitect pe Francesco Borromini, completeaza frumusetea Pietei Navona, fiind una dintre cele mai reprezentative construcții baroce din Roma (foto 14).

Fontana di Trevi, este cea mai cunoscuta si probabil cea mai frumoasa fantana arteziana din Roma. Acest monument impresionant domina micuta Piata Trevi situata in cartierul Quirinale. Fontana di Trevi se afla la capatul unui apeduct construit in anul 19 i.Hr. ce se numeste Aqua Virgo. Acest apeduct aduce apa de la izvoarele Salone (aproximativ 20 km departare de Roma) si aprovizioneaza fantanile din centrul istoric al Romei. In 1732, din ordinul papei Clement al XII-lea, a fost angajat arhitectul si sculptorul Nicola Salvi pentru a ridica o fantana mare in Piata Trevi. Mai existase un plan de constructie al unei astfel de fantani dupa un proiect de Bernini care fusese amanat in urma cu un secol, dupa moartea papei Urban al VIII-lea. Salvi si-a construit capodopera pe baza vechiului proiect al lui Bernini. Constructia monumentalei fantani baroce a fost finalizata abia in anul 1762. Figura centrala a fantanii este Neptun, zeul marii, care se afla intr-un car de lupta ce are forma unei scoici, tras de doi caluti de mare. Unul dintre cai este naravas, iar celalalt este calm si supus. Acestia simbolizează dispozitia fluctuanta a marii. La stanga lui Neptun se gaseste o statuie ce reprezinta abundenta, iar cea din dreapta reprezinta sanatatea. Deasupra sculpturilor se gasesc basoreliefuri, unul din ele infatisand-o pe Agripa, fata dupa care a fost denumit apeductul. Apa de pe fundul fantanii reprezinta marea. Legenda spune ca cel ce arunca o moneda in apa se va intoarce la Roma. Aceasta operatiune este insa destul de dificila, deoarece locul este in permanenta supraaglomerat de turisti. Fantana a devenit celebra si ca urmare a unor filme precum “La Dolce Vita” a lui Frederico Felini, cu Anita Ekberg si Marcello Mastroianni, sau “Vacanta la Roma” in regia lui  William Wyler, cu  Audrey Hepburn si Gregory Peck (foto 15).

Piazza del Popolo (Piata Popoarelor) a fost intotdeauna considerata una dintre cele mai importante din Roma, fiind punctul de plecare catre coasta de nord. Timp de secole, piata a fost dominata de o fantana publica care a servit ca un jgheab pentru cai si rezervor de apa pentru spalatorese. Una dintre cele mai vechi parti ale pietei este poarta principala, cu numele initial de Porta Flaminia, iar ulterior de Porta San Valentino, dar astazi fiind cunoscuta oficial sub numele de Porta del Popolo, fiind construita in forma sa actuala in secolul XVI-lea la ordinal papei Pius al  IV-lea. Cea mai veche si interesanta biserica dintre cele trei situate in zona este Santa Maria del Popolo, construita in timpul secolului al XI-lea si extinsa ulterior in secolul al XV-lea. Moderna Piazza del Popolo are in centru un obelisc egiptean autentic apartinand lui Ramses al II-lea. Acesta a fost luat de la Templul Soarelui din Heliopolis si adus la Roma in anul 10 i.Hr. Fantana care il inconjoara, Obelisco dell’Fontana, a fost construita in secolul al XIX-lea si este dominata de patru lei. In spatele obeliscului stau cele doua biserici gemene, adevarate capodopere baroce, Santa Maria dei Miracoli si Santa Maria in Montesano, construite in secolul al XVII-lea (foto 16).

Piazza Venezia este dominata de monumentul lui Vittorio Emanuele II (primul rege al Italiei), care a fost construit intre 1855 si 1911, ca un sanctuar dedicat unificarii Italiei. Monumentul este din marmora alba, care contrasteaza oarecum cu ruinele vechii Rome. Se spune ca pentru construirea lui s-au demolat foarte multe cladiri medievale si s-au modificat pentru totdeauna contururile dealului Campidoglio, inima vechii Rome si cea mai importanta colina dintre cele sapte ale orasului. In piata se afla si Mormantul Ostasului Necunoscut in cadrul Altare della Patria, parte a monumentul lui Vittorio Emanuele II. Astazi, principalul punct de atractie al zonei este Piazza del Campidoglio, din imediata vecinatate a monumentului Il Vittoriano, realizata in secolul al XVII-lea dupa un proiect original al lui Michelangelo, unde se ajunge  folosind faimoasa scara monumentala Coordonata. Palazzo Venetia, situat intre Piazza Venetia si Via del Plebiscito, este un alt monument de interes, fiind una dintre cele mai importante cladiri civice ale Renasterii la Roma. Constructia sa dateaza de la mijlocul secolului al XVI-lea, si a fost comandata de catre cardinalul venetian Pietro Barbo. Un secol mai tarziu, in 1564, papa Pius al IV-lea a stabil aici ambasada Republicii Venetia. In 1806, la apogeul puterii lui Napoleon, Palazzo Venetia a fost sediul administratiei franceze. In prezent, cladirea adaposteste Muzeul National si Biblioteca de Arta Nationala. Pe partea opusa (la nord), se poate vedea Palazzo Bonaparte (casa mamei lui Napoleon) si Palazzo delle Aste care se afla langa Via del Corso. Aproape de Palazzo Venezia se afla Biserica San Marco, fondata în 1336 de catre papa Marco, restaurata in 1792 si reconstruita in 1833. La mica distanta se gaseste Biserica Santa Maria in Aracoeli, construita in 1348 ca ofranda oferita pentru a sarbatori disparitia epidemiei de ciuma neagra. In interior, constructia are un farmec magic, printre punctele sale de atractie artistica numarandu-se si frescele lui Pinturicchio "Viata Sfantului Liernardino" din prima capela, in naosul sudic. Un alt punct de reper al zonei este Biserica Santa Maria di Loreto, in fata careia se afla chiar Columna lui Traian, de unde incepe Via dei Fori Imperiali, ce ne conduce spre Colloseum (foto 17).

Forumul lui Traian este dominat de Columna lui Traian, piesa centrala a edificiului. Varful columnei de 30 de metri a fost pe vremuri la aceeasi inaltime cu terenul dimprejur, subliniind anvergura lucrarilor de excavatie care s-au facut pentru construirea forumului. Monumentul, excelent conservat, a fost ridicat in anul 113 pentru a sarbatori victoria Imparatului Traian asupra Dacilor condusi de Decebal. O friza in forma de spirala, minutios lucrata, cu o lungime de 200 de metri, inconjoara cele 18 blocuri masive de marmura ale columnei. In minunata marmura de Carrara sunt sculptate episoade din campaniile victorioase ale lui Traian, scene care cuprind 2.500 de personaje umane. Ca roman, nu poti ramane indiferent cand te afli in fata acestui monument plin de semnificatii istorice. Este probabil dovada cea mai elocventa a latinitatii noastre si justificarea existentei la Roma a Accademiei de Romania dedicate studiului poporului daco-roman (foto 18).

Cunoscut initial sub numele de Amfiteatrul Flavian, Colosseumul era cea mai mare constructie a vremurilor sale si astazi este cel mai mare amfiteatru antic care poate fi vizitat. Constructia Colosseumului a inceput in anul 72 d.Hr. si a fost incheiata in anul 80 d.Hr., la un an dupa moartea imparatului Vespasian, initiatorul constructiei. Uriasul amfiteatru a fost construit in locul unui lac artificial, parte din marele parc construit de Nero in centrul Romei, care includea de asemenea si Domus Aurea, cat si statuia Colossus. Aceasta gigantica statuie a lui Nero, de 36 de metri inaltime, care il prezenta pe imparat in chip de zeu al soarelui a dat numele actual al constructiei. Statuia, amplasata langa amfiteatru, a fost demolata ulterior. Nu numai statuia, dar si amfiteatrul ofereau o priveliste grandioasa. In forma de elipsa, cu axa mare de 186 m si axa mica de 150 m, avea un perimetru de 520 m si o inaltime de 55 m, oferind locuri pentru aproximativ 50.000 spectatori. Fundatia pe care a fost construit avea 12 metri grosime. Capacitatea enorma a Colosseumului necesita un sistem de acces si de evacuare eficient, pentru care arhitectii au conceput solutii similare celor care exista la stadioanele moderne. La parter existau 80 de intrari, dintre care 76 erau destinate spectatorilor de rand. Fiecare intrare era numerotata, precum si fiecare scara. Nordul intrarii principale era rezervat imparatului si apropiaților sai, pe cand celelalte trei intrari axiale erau destinate elitei. Cele patru intrari erau bogat decorate cu picturi si reliefuri din stuc, dintre care s-au pastrat unele fragmente. Un mare numar de intrari au disparut prin prabusirea zidului exterior, dar cateva mai exista. Spectatorii primeau bilete sub forma de bucati de ceramica, pe care erau indicate prin numere sectiunea si randul. La sfarsitul jocurilor sau in caz de urgenta, evacuarea se putea face in cateva minute (foto 19).

Chiar langa Coloseum se gaseste Arcul lui Constantin, cel mai nou dintre cele trei arcuri imperiale din Roma care au mai supravietuit trecerii timpului, celelalte doua fiind Arcul lui Titus si Arcul lui Septimius Severus. Arcul lui Constantin, inalt de 21 de metri este foarte bogat decorat si s-a pastrat intr-o conditie excelenta. Acest arc triumfal a fost ridicat de Senatul Romei pentru a comemora victoria armatei imparatului Constantin de la Podul Milvius din anul 312 d.Hr. asupra armatei superioare numeric a imparatului Maxentius, victorie ce a adus pacea in Imperiul Roman, consacrandu-l pe Constantin ca singurul imparat al Imperiului. Acest arc foarte masiv cu trei arcade are 26 de metri latime si 21 de metri inaltime. Pentru ridicarea sa, au fost refolosite multe materiale din alte constructii mai vechi, o practica des intalnita in acele vremuri. Spre exemplu, statuile din partea de sus au fost luate din Forumul lui Traian. Acestea infatiseaza soldati capturati de Romani din armata Dacilor in timpul razboaielor dintre Traian si Decebal. Basoreliefurile dintre statui au fost create pentru Marcus Aurelius iar blazoanele rotunde sunt din vremea Imparatului Hadrian. Unele figuri de pe blazoane au fost modificate pentru a semana mai mult cu Constantin. Friza infatiseaza armata lui Constantin izgonind trupele lui Maxentius peste Tibru. Imparatul Constantin a avut convingerea ca victoria sa neasteptata asupra lui Maxentius a fost rezultatul ajutorului acordat de Dumnezeu. Drept urmare, in timpul domniei lui Constantin, persecutia crestinilor a luat sfarsit si Crestinismul a devenit religie oficiala in Imperiul Roman. Tot Imparatul Constantin, la scurt timp dupa aceasta victorie (in anul 325 d.Hr.), a mutat capitala Imperiului de la Roma la Constantinopol (foto 20).

Impozantele ruine ale Termelor lui Caracalla sunt situate la poalele colinei Aventin, in sudul Romei si in apropiere de Circus Maximus. Ele permit descoperirea resturilor a ceea ce a fost unul dintre cele mai mari si mai bogate edificii termale ale Imperiului Roman, care putea sa primeasca 1600 de persoane. Acest imens complex, intins pe 11 hectare, a fost initiat de imparatul Septimius Severus (193-211 d.Hr.), dar inaugurarea s-a facut sub domnia fiului si succesorului sau, Caracalla in anul 216 d.Hr. Putin mai tarziu, alti doi imparati au terminat constructia printr-o incintă exterioara. Ansamblul nu s-a limitat la un simplu stabiliment de baie, ci a cuprins suprafete sportive (palestre), biblioteci, sali de masaj si examene medicale. Gradina inchisa, inconjurata de o imprejmuire cvasi-patrata, conținea 64 de cisterne a cate 80.000 de litri fiecare, alimentate de un apeduct. Din aceasta gradina se putea ajunge la magazine, la stadion si, desigur, la stabilimentul principal al termelor. Apeductul era vital pentru functionarea termelor, asa ca s-a construit o derivatie din apeductul Aqua Marcia, derivatie care s-a numit Aqua Antoniniana. In centrul stabilimentului, pe una din axe, se urma succesiunea clasica a bailor, care trecea prin Caldarium (spațiul cel mai cald), prin Tepidarium (spatiu cu caldura medie), pentru a sfarsi in cea mai mare sala, cea numita Frigidarium (sptiul cel mai rece) si natatio (piscina). Cea de a doua axa, perpendiculara pe precedenta, era compusa din frigidarium si doua palestre. Aceasta dispunere in cruce era completata de sali de serviciu, sau de circulatie (vestibule de intrare, vestiare, etc.), pentru a constitui un edificiu compact. In acest fel toate salile incojurau sala centrala Frigidarium, fapt ce usura circulatia interna. Toate serviciile anexe faceau din Termele lui Caracalla un loc de placere, de intalniri si de afaceri. Si astazi ruinele Termelor sunt un loc extrem de placut de vizitat. Dupa aglomeratia din zona Colosseumului si Arcului lui Constantin, la Terme am gasit un spatiu amplu, relaxant, plin de verdeata, unde pe langa frumusetea vestigiilor istorice am putut admira si jocul pescarusilor care cuibareau pe zidurile ruinelor. Nu ne-am cumparat bilete de intrare la Palatin si Forumul Roman, deoarece am fost descurajati de cozile mari formate de grupurile de turisti veniti de pretutindeni. Am vazut insa edificiile respective, atat cat se pot vedea, din exterior, respectiv de pe Dealul Palatin si Dealul Capitolin, ambele facand parte dintre cele sapte coline ale Cetatii Eterne (foto 21, foto 22).

Strazile Romei nu au eleganta celor din Paris sau rigoarea celor din Londra, dar te incanta prin comorile lor istorice, artistice si arhitecturale. Este probabil orasul cel mai bogat in statui si opere de arta care ti se releva la tot pasul, iar mai presus de toate este dulcea limba italiana care te inconjoara, asemanatoare atat cu limba latina cat si cu alte limbi romanice, pe care tu ca roman constati ca o poti intelege si vorbi, in linii mari, fara interpret. Despre bucataria italiana nu pot spune prea multe, caci din ratiuni economice am mancat doar la mici bistrouri unde se servea un meniu turistic la preturi variind intre 10 si 16 euro. Pastele gustoase preparate in diverse moduri au constituit insa o constanta zilnica a alimentatiei noastre la Roma, pe care le-am acompaniat cu cate o halba de bere sau un pahar de vin, ambele la acelasi pret si de foarte buna calitate. Doresc sa inchei aceste note de calatorie cu indemnul catre cei tineri de a include in mod obligatoriu Roma intre destinatiile lor de vacanta, mai ales daca nu au facut inca acest lucru. Toate cunostiintele capatate in institutiile de invatamant, sau mai recent pe Internet, nu pot fi deplin intelese si aduse in context fara a vedea si cunoaste “live”acest frumos oras, care este un “must-see” in integralitatea sa.

Itinerariu turistico-cultural de toamna

Am asteptat sa se incheie ultimele acorduri ale celei de-a XXII-a editii a Festivalului George Enescu si, cu sufletul inca vibrand de bucuria adusa de frumusetea muzicii clasice interpretate de mari formatii si mari artisti ai lumii, eu si sotia mea ne-am aventurat intr-o noua escapada pe meleaguri italiene. In mod evident, nu a fost o plecare intempestiva, ci indelung planuita cu luni in urma. Destinatia vizata de noi a fost partea estica a provinciei Emilia Romagna, delimitata la nord de fluviul Pad (Po), lantul muntilor Apenini la sud si Marea Adriatica la est. Am calatorit cu o cursa Blue Air pana la Bologna si de acolo cu trenul la Rimini, unde am stat 7 din cele 9 zile ale vacantei noastre, profitand de preturile de cazare mai scazute din extra-sezon ale acestui frumos oras de pe riviera italiana a Marii Adriatice. In afara valentelor sale de moderna statiune turistica estivala, Rimini (Ariminum) este un oras incarcat de istorie, cu vechi monumente de arta romana si renascentista. Fondat de romani in anul 268 BC ca un avanpost de protectie impotriva navalirilor barbare, numele sau este legat de cel al imparatului Augustus, din timpul caruia se pot vedea si astazi in centrul istoric o parte din zidurile de aparare ale orasului, ruinele amfiteatrului roman si arcul de triumf construit in anul 27 BC (ce-i poarta numele) de la intrarea pe celebra Via Flaminia. Din aceiasi perioada dateaza si impozantul pod (inca functional) ce traverseaza raul Marecchia, inceput in timpul domniei lui Augustus si terminat de succesorul acestuia, imparatul Tiberius. Iulius Cezar are, de asemenea, o frumoasa statuie in centrul istoric, deoarece Ariminum a fost primul oras in care a intrat dupa trecerea Rubiconului, in marsul sau triumfal spre Roma. In perioada evului mediu, incepand cu secolul XIII, orasul devine municipalitate fiind condus de un lord feudal (podesta), pozitie detinuta cu mici intreruperi pana in anul 1528 de diferiti membrii ai familiei Malatesta. Cel mai faimos dintre acestia este considerat Sigismondo Pandolfo Malatesta care a actionat in calitate de capetenie de mercenari (condottiero) si in beneficiul altor orase cetati. Din timpul acestuia dateaza Templul Malatestian, o capodopera arhitecturala in stil gotic, precum si castelul Sismondo, care gazduieste in prezent expozitii itinerante si spectacole in aer liber. Cand spui astazi Rimini trebuie sa ai insa in vedere una dintre cele mai renumite statiuni climaterice din Europa, gratie celor peste 15 km lungime de plaja cu nisip fin, peste 1000 de hoteluri si mii de baruri, restaurante si discoteci. Rimini este totodata si orasul natal al celebrului regizor italian de filme Federico Fellini. Pentru admiratorii sai, iar eu ma numar printre acestia, municipalitatea a organizat un “itinerariu Fellini”, in care se pleaca din parcul care-i poarta numele, se trece pe langa Grand Hotel, unde s-au filmat unele scene din filmul “Vitelloni” si in care se poate vizita (si chiar dormi) in apartamentul favorit al acestuia, traversandu-se apoi pietele Cavour si Tre Martiri (foto 1) utilizate in filmul “Amarcord”, ajungandu-se apoi pe plaja unde s-a filmat “Citta delle Donne”. Mormantul lui Federico Fellini si al Giulettei Masina se afla la intrarea in cimitirul monumental din Rimini.

Noi ne-am planificat aceasta excursie in extra-sezon, deci fara intentia expresa de a face baie sau plaja (de-altfel nici timpul nu a permis acest lucru, cu toate ca marea era inca prietenoasa), ci pentru vizitarea unor obiective de interes major din zona, atent selectate de acasa, iar Rimini a constituit un excelent punct de plecare afandu-se in centrul acestora. Evident ca ne-am bucurat aproape zilnic, mai ales seara, de placerea plimbarilor pe frumoasa faleza a orasului (Lungomare) si uneori chiar pe malul marii, alaturi de putinii turisti ramasi in statiune. De-altfel, unul dintre obiectivele principale ale acestei excursii a fost sa cunoastem cate putin din riviera italiana a Adriaticii, impartita in Riviera Romagnola (intre Ravenna, Rimini si Pesaro), Riviera Marchesana (intre Pesaro si Ancona) si Riviera del Conero (intre Ancona si Numana). Plecand cu trenul mai intai spre sud, ne-am oprit pe rand in Riccione, Cattolica, Pesaro si Ancona, fiecare statiune avand particularitati distincte, dar toate constituind perle ale litoralului Adriatic. Cand distanta a permis acest lucru, am facut cate doua sau chiar trei obiective pe zi pentru a putea cuprinde tot ceea ce am dorit sa vizitam. Despre Riccione se cunoaste ca s-a conturat ca statiune turistica spre sfarsitul secolului XIX, dezvoltandu-se mai mult dupa 1930, cand existau 80 de hoteluri si se inregistrau cca. 30.000 de turisti pe an. Se spune ca Benito Mussolini si-a construit o vila aici in 1934. Dupa al doilea razboi mondial fluxul de turisti a crescut simtitor, printre acestia numarandu-se nume cunoscute de artisti italieni precum Mina, Ugo Tognazzi, Vittorio De Sica si altii. Astazi Riccione este o statiune moderna, apreciata indeosebi de tineri datorita numeroaselor cluburi de noapte, dar si de familiile cu copii datorita parcurilor tematice si facilitatilor oferite pentru copii de hoteluri si administratorii plajelor. Faleza de promenada din Riccione este bine amplasata si deosebit de frumoasa, nefiind perturbata de zgomotul strazilor invecinate produs de circulatia masinilor sau motocicletelor (foto 2).

Cattolica, ca si in cazul orasului Riccione, s-a afirmat ca statiune turistica la sfarsitul secolului XIX, unul dintre primii vizitatori notabili ai plajelor sale fiind in 1823 Lucien Bonaparte, fratele imparatului francez. In ultimii ani, in statiune au fost executate ample lucrari de modernizare, dintre care se mentioneaza extinderea falezei, (foto 3), parcarile subterane, squarurile cu fantani arteziene si aranjamente florale, extinsele zone pietonale, precum si Acvariul din parcul Le Navi. Am remarcat la modul concret faptul ca in bistrourile (tratoriile) sale, se poate manca bine, la un pret rezonabil. Asa cum era de asteptat, unul dintre cele doua feluri oferite la “meniul zilei” a fost pe baza de paste, la alegere intre tagliatelle, tagliolini, ravioli, cappelletti sau strozzapreti, urmat de o frigaruie pe baza de carne sau peste. Vinul casei (la carafa) este optional, dar ar fi pacat sa ratezi vinul alb frizant, usor parfumat, care acompaniaza atat de bine atat pastele cat si pestele. Totul te costa in jur de 20 euro de persoana.

La Pesaro am ajuns cu trenul la cca. 30 de minute dupa plecarea din Rimini. Din pacate, a plouat o parte din timp in ziua vizitei noastre, asa incat putinele obiective vizitate le-am facut cam in graba. Ca si in majoritatea oraselor italiene, principalele puncte de interes se afla amplasate in centrul istoric, inima acestuia in cazul nostru fiind Piazza del Popolo. Aici poate fi admirat Palazzo Ducale construit de Alessandro Sforza in a doua jumatate a secolului XV, precum si frumoasa catedrala cu arhitectura in stil Romanesque-Gotic datand din secolul XIV. Pesaro este si locul de nastere al compozitorului Gioacchino Rossini, a carui casa memoriala se gaseste pe strada cu acelasi nume. Ne-am plimbat putin cu umbrelele deschise pe frumoasa faleza la mare (foto 4), de unde se pot admira cele doua plaje principale ale orasului despartite printr-un dig cu far.

Drumul de la Rimini la Ancona l-am parcurs tot cu trenul in cca. o ora si un sfert, oferind privelisti superbe, deoarece calea ferata merge de-alungul marii. Este drumul de unde poti avea cea mai buna imagine de ansamblu asupra plajelor si facilitatilor turistice oferite de riviera Adriaticii. Odata ajunsi in Ancona am descoperit mai intai portul orasului, cel mai mare port italian la Marea Adriatica, care asigura pentru pasageri si marfuri linii permanente de feribot, preponderent spre si dinspre Croatia, Grecia si Turcia. Se spune ca Ancona a fost constituit ca asezare de catre grecii din Syracusa in jurul anului 387 BC, fiind apoi preluat de romani in jurul anului 178 BC. Acestia i-au acordat o importanta strategica deosebita, portul fiind ulterior extins de catre imparatul Traian cu ajutorul arhitectului sau sirian, Apolodor din Damasc. Un arc triumfal de marmora si, la mica distanta de acesta, o statuie a imparatului Traian pot fi admirate la intrarea in port. Orasul Ancona se intinde intre pantele celor doua extremitati ale promontoriului muntelui Conero, astfel incat spre a ajunge in Piata Domului unde se afla frumoasa catedrala San Ciriaco (construita in secolul XI) de unde se deschide o frumoasa panorama asupra portului si orasului (foto 5), se urca cca. 500 m, fie pe strazile inguste si pitoresti, fie folosind un lift care acopera partial aceasta diferenta de nivel. Dintre alte cladiri monumentale ce pot fi admirate in drumul spre catedrala se mentioneaza Palatul Episcopal, Palatul Comunal (Palazzo degli Anziani), biserica San Francesco alle Scale, Palazzo del Senato, biserica Santissimo Sacramento, Anfiteatro Romano. La o trattorie din Ancona ne-am bucurat de cel mai bun si consistent dejun in sistem “meniul zilei” de pe parcursul sejurului nostru de toamna din Italia. Un lucru ar mai trebui adaugat despre aceasta zona si anume faptul ca daca dela Rimini la Ancona toate plajele sunt plane, fara denivelari si in continuitate, la sud de Ancona, deci pe Riviera del Conero, malul devine abrupt, cu plaje discontinue si relief stancos. Nu am avut insa timpul necesar sa ne aventuram si in aceasta directie. Terminand de explorat zona care ne-am propus-o din partea sudica a rivierei Adriatice, ne-am continuat “cercetarile” calatorind cu trenul la nord de Rimini catre Ravenna.

Ravenna este un oras cu o bogata si zbuciumata istorie, avand 8 situri inregistrate in patrimonial mondial UNESCO. Pentru mai buna intelegere a vechimii si importantei acestora consider necesara o foarte scurta incursiune in istoria orasului, motiv pentru care am apelat la surse documentare autorizate. Initial asezare etrusca apoi umbra, orasul, ca si intreaga vale a Padului este cucerit de romani in secolul II BC. Odata cu divizarea Imperiului Roman in anul 395, imparat al Imperiului Roman de Apus, cu capitala la Milano, devine Honorius. In 402, dupa asedierea Milanului de catre vizigotii lui Alaric, Honorius stramuta capitala Imperiului la Ravenna, el și sora lui, Galla Placidia, alegandu-si orasul drept resedinta permanenta, din acest moment Ravenna devenind un important centru economic, politic si cultural. In anul 476, ultimul imparat roman, Romulus Augustulus, este detronat de Odoacru, Imperiul Roman de Apus incetand sa mai existe. In 493 Odoacru este ucis de conducatorul ostrogotilor Theodoric, acesta devenind rege al Italiei, mentinand capitala regatului la Ravenna. In 540 Justinian cel Mare, imparatul Imperiului Roman de Rasarit, asediaza si cucereste Ravenna, iar aceasta ramane bizantina pana in secolul al VIII-lea, fiind declarata capitala a Exarhatului Bizantin de Ravenna. In 751, Ravenna este cucerita de lombarzi, orasul suferind foarte mult in urma invaziei acestora. In secolele VIII-XVIII Ravenna a fost parte a diverselor entitati statale, (teritoriile coordonate de venetieni, imperiul lui Carol cel Mare, Statul Papal), iar in 1861 se integreaza in Regatul Unificat al Italiei. Desi apartin unor perioade istorice relative diferite, cele 8 situri UNESCO au ca punct comun frumusetea mozaicurilor cu care au fost impodobite monumentele descoperite, motiv pentru care au fost incluse in 1996 in patrimonial mondial al umanitatii ca "Early Christian Monuments and Mosaics of Ravenna”. Primul dintre situri este “Baptisteriul lui Neon”, conceput de catre episcopul Ursus la inceputul secolului V sub forma unei structuri octogonale din caramida, ca parte integranta a unei mari biserici. Baptisteriul a fost terminat de catre episcopul Neon la sfarsitul secolului V, cand au fost adaugate si decoratiile din mozaic. Acestea impodobesc tavanul baptisteriului si simbolizeaza botezul lui Isus Christos in raul Iordan de catre Ioan Botezatorul in prezenta celor 12 apostoli (foto 6). Monumentul este supranumit si “Baptisteriul Ortodox”, pentru a fi diferentiat de “Baptisteriul Arian”, un alt sit UNESCO, construit 50 de ani mai tarziu de catre regele ostrogot Theodoric. Acesta si-a construit in 520 si viitorul sau mormant, cunoscut astazi ca “Mausoleul lui Theodoric”, aflat la marginea orasului si listat ca sit UNESCO, datorita decoratiunilor sale in stil gotic, precum si a tehnicii romane de constructie in piatra cunoscuta ca opus quadratum. Tot regele Theodoric a construit in anul 504 si “Basilica Sant’ Apollinare Nuovo” (sit UNESCO), biserica ariana dedicata initial lui “Christ Salvatorul”, dar reconsacrata ca biserica crestina in timpul imparatului bizantin Justinian I. “Mausoleul Gallei Placidia” este un alt sit UNESCO si se afla amplasat in curtea “Bisericii San Vitale” (tot sit UNESCO) incepute de episcopul Ecclesius in 526 si terminate de episcopul Maximian in 547. Mausoleul se presupune ca a fost construit in jurul anului 420 de catre Galla Placida, sora imparatului Honorius si sotie a succesorului acestuia, imparatul Constantius III, pentru sine si familia sa. Monumentul a fost conceput in forma cruciforma iar mozaicurile, cu subiect crestin si o bogata varietate tematica, acopera peretii boltelor, deschiderile laterale precum si intreaga cupola. Un alt sit UNESCO il constituie “Capela Arhiepiscopala” construita in 495 de arhiepiscopului Peter II. Capela, de forma cruciforma, este dedicata Sfantului Andrei. Cupola si deschiderile laterale sunt acoperite cu bogate mozaicuri, iar peretii laterali, unde mozaicurile s-au deteriorate, au fost pictate in tempera de Luca Longhi in secolul XVI. Ultimul sit UNESCO al orasului este “Basilica Sant’ Apollinare in Classe” construita la inceputul secolului VI de episcopul Ursicinus. Biserica a fost dedicata Sfantului Apollinaris, primul episcop de Ravenna si Classe, ale carui relicve au fost transferate in 856 la Basilica Sant’ Apollinare Nuovo. Biserica este construita in forma unei nave cu doua aripi laterale. Nava este sustinuta de 24 coloane de marmura greceasca. Peretii laterali au fost acoperiti initial cu mozaicuri, dar acestea au fost demolate de catre venetieni in 1449, fiind lasate doar cele din absida si arcul triumfal. Ravenna este orasul unde si-a petrecut ultimii ani din viata poetul si filozoful italian Dante Alighieri, considerat cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Fiind exilat din Florenta ca urmare a implicarii sale in disputele dintre factiunile Guelfilor (oponenti ai influentei papei Bonifaciu al VIII-lea), este invitat la Ravenna in 1319 de catre Guido Novello da Polenta, conducatorul orașului. Doi ani mai tarziu, este trimis ca ambasador la Veneția. In timpul calatoriei de intoacere, sufera un atac de malarie si moare in noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se gaseste si astazi mormantul sau intr-un monument funerar anexat bisericii Sfantul Francisc. Orasul Ravenna este legat de Marea Adriatica din anul 1700 printr-un nou canal navigabil de cca. 8 km lungime, canalul Corsini, ce face legatura cu portul Candiano. Am ramas cu amintiri frumoase din timpul vizitei noastre in Ravenna, cu toate ca am alergat de la un obiectiv turistic la altul mai tot timpul cu umbrelele deschise, caci ploaia a refuzat sa ne ocoleasca.

Cel de-al doilea obiectiv principal al excursiei noastre de toamna a fost sa vedem orasele medievale fortificate din regiune, respectiv Urbino, Gradara, San Leo si San Marino, primul si ultimul dintre acestea aflandu-se pe lista monumentelor din patrimoniului mondial UNESCO. La Urbino am ajuns plecand cu trenul din Rimini pana la Pesaro si de acolo cu o cursa rapida de autobuz. Conform surselor istorice, Urbino a devenit un important punct strategic in timpul razboiului gotic din secolul VI, cand generalul bizantin Belisarius cucereste orasul aflat in stapanirea ostrogotilor. In perioada 1213 – 1508 orasul se afla in administrarea membrilor familiei Montefeltro, cel mai vestit dintre acestia fiind Federico da Montefeltro, duce de Urbino (1422 – 1482), apreciat condottiere, abil diplomat si un entuziast patron al literaturii si artelor. Lui i se datoreaza infiintarea bogatei biblioteci din Urbino, considerate a doua ca marime din Italia dupa cea de la Vatican. Portretele ducelui de Urbino precum si al sotiei sale Battista Sforza, pictate de Piero della Francesca pot fi admirate la Galeriile Uffizi din Florenta. Orasul este amplasat pe o colina dominata de impresionantul edificiu al Palatului Ducal construit in a doua jumatate a secolului XV (foto 7). Acesta gazduieste Galleria Nazionale dele Marche care contine una dintre cele mai faimoase colectii de arta renascentista din lume. Urbino este orasul natal al pictorului Raffaelo Sanzio nascut in anul 1483, a carui casa memoriala contine cateva din picturile sale din tinerete. Un alt reper important al orasului este Domul construit pe ruinele unui lacas de cult din secolul IV. Aici pot fi admirate cateva opere de arta remarcabile, dintre care cea mai celebra este o panza ce reprezinta “Cina cea de taina” pictata de Federico Barocci. Pe un alt varf al colinei se afla fortareata Albornaz construita in secolul XVI, loc ce ofera cea mai frumoasa panorama asupra orasului. Universitatea din Urbino, ce patroneaza si o frumoasa gradina botanica, a fost fondata in 1506 si este a doua universitate ca vechime din Italia. Centrul orasului Urbino este alcatuit din trei piete principale, Piazza Rinascimento, Piazza della Republica si Piazza Duca Federico, fiind in permanenta animate datorita numeroaselor cafenele, restaurante si magazine. Fortificatiile sale si zidurile unitare ale cladirilor, nealterate de trecerea timpului, dau intregului oras un aspect medieval extrem de pitoresc. Centrul istoric din Urbino este din 1998 sit UNESCO.

La Gradara am ajuns tot cu un autobuz, avand punctul de plecare din Cattolica. Locatia este vizitata pentru frumosul sau castel medieval situat pe un deal la 142 metri deasupra nivelului marii si protejat de doua ziduri de aparare. Castelul, construit in 1150 de o familie locala, a fost achizitionat in 1283 de familia Malatesta care conducea si orasul Rimini (foto 8). Istoria sa pana la mijlocul secolului XV este legata de conflictele permanente dintre familia Malatesta si familia Montefeltro din Urbino pentru controlul acestuia. O legenda spune ca acest castel a fost scena unei frumoase dar tragice povesti de dragoste intre Francesca da Rimini, fica lui Giovanni da Polenta, lord de Ravenna si Paolo, frumosul frate al lui Gianciotto, un curajos dar mai putin frumos ofiter din armata lordului de Ravenna, si sot legal al Francescai. Cand acesta din urma a descoperit adulterul sotiei sale cu fratele sau, i-a omorat pe amandoi. Aceasta poveste a fost imortalizata de Dante Alighieri in cantul V (Infernul) din “Divina Comedie”, una dintre capodoperele literaturii universale. In octombrie 1463 papa Pius al II-lea atribuie Gradara si castelul sau lui Alessandro Sforza. In 1493 fratele lui Alessandro, Giovanni Sforza, a decorat castelul cu frumoase fresce in onoarea sotiei sale, Lucretia Borgia, fica papei Alexandru al VI-lea. Din pacate, Giovanni a cazut peste cativa ani in dizgratia noului papa, find silit sa renunte la sotia sa, relevandu-se astfel o a doua poveste de dragoste cu final trist din istoria castelului. Ultima amintire legata de Gradara este ca am fost acolo intr-o duminica dupa-amiaza si dupa vizitarea castelului si imprejurimilor asteptam ultimul autobuz din ziua respectiva care sa ne readuca la Cattolica pentru a lua trenul de Rimini. Autobuzul a intarziat cca. 15 minute si pentru scurt timp am intrat in panica ca nu vom mai avea cu ce sa ne intoarcem acasa, dar pana la urma toate s-au terminat cu bine.

La San Leo am plecat cu un autobuz din Rimini pana la Pietracuta, de unde, conform informatiilor primite anterior, am luat un microbuz care ne-a dus pana la destinatie. Mica si pitoreasca asezare San Leo este considerata inima regiunii istorice Monte Feltro, loc de disputa indelungata intre familiile Malatesta si Montefeltro pentru dominarea vaii raului Marecchia. In 1441 localitatea este cucerita de Federico da Montefeltro, duce de Urbino, si primeste ulterior ca oaspeti personalitati de seama ale timpului precum Dante Aligheri si San Francesco d’Assisi. Asezat inca din antichitate pe o roca enorma de cca. 3 km in circumferinta, orasul s-a dezvoltat ca o fortareata naturala, oferind o excelenta privire panoramica asupra vaii inferioare a raului Marecchia, a Republicii San Marino, precum si a muntilor Carpegna (1414 m) si Alpe delle Luna (1454 m). In orasul vechi pot fi admirate cateva cladiri in stil romanic, precum biserica parohiala si catedrala cu turn, alaturi de cateva cladiri in stil renascentist precum Palatul Medici, care gazduieste in prezent Muzeul de Arta Sacra, si Palazzo della Rovere, in prezent primaria orasului. Castelul fortificat aflat intr-o pozitie spectaculara la 600 m fata de nivelul marii domina intreg orasul. Se crede ca initial a fost un castru roman, cucerit si detinut pe rand pana in secolul XV de bizantini, goti, franci si lombarzi, fiecare contribuind cu lucrari de extindere si consolidare. Din 1527 pana la delegarea puterii de catre Statul Papal catre Ducele de Urbino in 1631, San Leo a trecut in administrarea familiei Della Rovere, perioada in care fortareata a fost utilizata ca inchisoare. In prezent intreg castelul este utilizat ca muzeu si galerie de arta militara (foto 9).

Pentru a ajunge la San Marino (Serenissima Republica din San Marino) exista un autobuz direct din Rimini, care ne-a lasat la destinatie dupa cca. 45 minute de mers, contra sumei de 5 euro de persoana. Din parcarea autobuzului am mai urcat cca. 10 minute cu un un trenulet local (exista si un funicular in acest scop), deoarece orasul-republica cu o suprafata de 60,57 km patrati se afla amplasat pe colinele muntelui Titan cu o altitudine  de 750 metri fata de nivelul marii. San Marino este cel mai mic si totodata cel mai vechi stat independent din lume, cu o populatie de cca. 30.000 locuitori, fiind condus de un Consiliu General de 60 membrii si doi Capitani Regenti alesi prin rotatie pe o perioada de 6 luni. Legenda locului spune ca Marino, un cioplitor in piatra crestin venit din Dalmatia, s-a refugiat pe muntele Titan, fugind de prigoana asupra crestinilor instituita de imparatul Diocletian. In jurul lui Marino s-a format ulterior pe munte o mica comunitate crestina, iar acesta, odata cu titulatura de Diacon acordata de Gaudentio, episcopul de Rimini, a primit in dar locul intitulat “Muntele Femeii Fericite”, dupa o nobila romana convertita la credinta crestina. La moartea sa, Sf. Marino le-a lasat locuitorilor ca testament spiritual deviza “Nemini teneri”, insemnand a nu depinde de nimeni. Acest lucru i-a ambitionat pe localnici sa lupte prin toate mijloacele pentru independenta lor, refuzand orice fel de subordonare sau plata de tribut fata de Statul Papal sau nobilii locali aflati intr-un conflict perpetuu in secolele XIII – XVI (Rimini, condusi de Malatesta era pe mana Guelfilor, aliati cu papa, iar Urbino, condusi de Montefeltro erau Ghibelini, aliati cu imparatul). Cu toate presiunile la care au fost supusi de-alungul timpului mica comunitate a rezistat, iar exemplul lor s-a facut cunoscut intregii Europe cu ajutorul unor scriitori si jurnalisti, constituind germenii primelor miscari de autonomie si democratie. Popularitatea orasului creste mult in 1849, cand eroul Italiei, Garibaldi impreună cu 1000 de supravietuitori ai Republicii de la Roma, urmariti de catre austrieci, se refugiaza la San Marino. Acesta este imediat inconjurat iar locuitorii au de ales intre predare neconditionata sau lupta pana la moarte. Autoritatile din San Marino intervin ca mediatori. Au loc negocieri, si in cursul noptii Garibaldi, sotia sa Anita si ofiterii cei mai cautati sunt lasati sa fuga. Celorlalti li se acorda ingrijire medicala, primesc alimente, bani si refugiu. Recunostinta lui Garibaldi si a liberalilor democrați condusi de Cavour este decisiva pentru San Marino. Aceasta devine o entitate recunoscuta pe plan politic in 1862, odata cu semnarea tratatului de suveranitate de catre primul ministru Ratazzi. In 1971, San Marino numeste ambasadori, apoi intra in Consiliul Europei si devine membru al Natiunilor Unite. Vizitatea orasului incepe de la Poarta Sf. Francesco, primul post de paza creat in 1361. Drumul spre centru se face urcand o panta moderata de-alungul careia pot fi admirate palate (ex. Palatele Pergami – Belluzzi care adaposteste Muzeul de Stat si Palatul Valloni, sediu al Bibliotecii Publice), biserici (ex. Biserica Sf. Francesco, Biserica Sf. Petru si Biserica Parohiala) si case medievale, pana se ajunge la Cantone Panoramico, terasa orasului ce ofera o vedere superba asupra zonelor invecinate. Se pot vizita apoi cele trei turnuri de aparare ale cetatii amplasate pe trei stanci ale muntelui Titan. Primul turn denumit “Guaita” (santinela) a fost construit in secolul X si restaurat succesiv in mai multe etape (foto 10). In interiorul sau sunt pastrate cateva piese de artilerie daruite de regii italieni Vittorio Emanuele II si Vittorio Emanuele III, inca functionate si folosite in timpul sarbatorilor nationale. Cel de-al doilea turn, “Cesta”, a fost construit in a doua jumatate a secolului XIII si gazduieste astazi un muzeu al armelor vechi. Al treilea turn, “Montale” a fost restaurant ultima oara in 1743, avand ca destinatie apararea partii stangi a turnului 2. Pentru continuarea vizitei se coboara apoi pana in “Piazza delle Liberta” unde poate fi admirat monumentul dedicat lui Giuseppe Garibaldi si poate fi vizitat “Palazzo del Governo”, construit initial in secolul XIV si reconstruit in secolul XIX de catre arhitectul Francesco Azzuri. Explorarea orasului se incheie de regula cu vizitarea Bisericii “San Marino” unde pot fi admirate mai multe picturi si sculpturi si unde sunt conservate moastele Sfantului Marino. Centrul istoric din San Marino si muntele Titan se afla listate din 2008 ca situri UNESCO.

Ultimul obiectiv propus si atins al itinerariului nostru de toamna a fost vizitarea capitalei regiunii Emilia – Romagna, orasul Bolognia, precum si frumosul oras din imediata sa vecinatate, Ferrara, iar pentru acest lucru am locuit ultimele doua zile la Bologna. Orasul detine unul dintre cele mai vechi si bine conservate centre istorice din Europa. In turul pietonal al orasului am descoperit cladiri cu arcade vechi de piatra si caramida, piete fascinante, biserici si palate. Itinerariul turistic incepe in inima orasului cu Piazza Maggiore si palatele sale, toate de origine medievala: Palazzo di Re Enzo, Palazzo Comunale (actuala primarie), Palazzo del Podesta (secolul XIII), Palazzo dei Notai si Palazzo dei Banchi (foto 11). Continuam cu Fontana di Nettuno, aceasta fiind o fantana monumentala situata in piata cu acelasi nume, construita in 1566 de artisul flamand Jean Boulogne, cunoscut sub numele de Giambologna si este decorata cu ingeri si sirene. In prezent, este in curs un proiect pentru restaurarea sa. Vizitam apoi Bazilica gotica San Petronio (episcop al Bolognei in secolul V si patron al orasului), aceasta fiind a treia ca marime din Italia, avand 132 m lungime, 66 m latime, o bolta interioara de 45 m si 51 m la fatada. Constructia bisericii a inceput in anul 1390 si a durat peste 300 de ani. Orasul are mai multe biserici monumentale, Bolognia fiind unul din punctele forte ale Statului Papal care a functionat din secolul VI pana in prima jumatate a secolului XIX. Continuam sa ne plimbam de-a lungul celebrei galerii Portico del Pavaglione cu magazinele sale elegante si ajungem la Palatul Archiginnasio care a fost ridicat in anul 1563 de cardinalul Carlo Borromeo, pentru a deveni sediu celei mai vechi universitati din lume care a functionat in aceasta locatie pana in anul 1803, printre studentii sai numarandu-se Nicolaus Copernicus si Luigi Galvani. La primul etaj al cladirii poate fi vizitat celebrul Teatro Anatomico construit in 1637 de Antonio Levanti, avand peretii superb decorati cu statui reprezentand doctori celebrii din trecut si prezent. La loc de cinste se afla doua mari statui reprezentandu-i pe Hippocrates si Galen, cei mai celebrii doctori ai Greciei si respectiv, Romei. In prezent, cladirea vechii universitati serveste ca biblioteca municipala, avand una dintre cele mai mari colectii de carti si manuscrise din Italia. Urmatoarea locatie vizitata este Piazza Santo Stefano cu complexul de biserici Santo Stefano, supranumit "Ierusalimul de la Bologna" sau cele sapte biserici, din care astazi mai exista doar patru. Vizita continua apoi cu Piazza della Mercanzia, Palazzo della Mercanzia si cateva cladiri din secolul al 13-lea, cu porticuri de lemn.  Plimbarea noastra se termina la cele doua turnuri simbol ale orasului, Torre Garisenda (50 m) si Torre degli Asinelli (97 m), acesta din urma fiind deschis spre vizita turistilor care se incumeta sa urce cele 498 de trepte spre varful acestuia, de unde se deschide o panorama superba asupra orasului. Ambele turnuri au fost construite intre 1109 si 1119, dar in secolul XIII turnul Garisenda a trebuit sa fie scurtat pentru a se evita prabusirea sa datorita inclinarii prea mari. Am mai vizitat in Bologna Muzeul de Arta Medievala precum si Pinacoteca Nationala, cea mai importanta galerie de arta a orasului. Centru istoric al Bolognei, respectiv zona inchisa intre zidurile orasului construite in secolul XIII, contine cca. 38 km de porticuri construite de-alungul mai multor secole. La acestea se adauga cei 4 km construiti in 1674 care duc la sanctuarul bisericii San Luca. Datorita valorii acestora atat arhitecturale cat si functionale, porticurile din Bologna au fost incluse pe lista italiana de rezerva propuse spre acceptare ca situri UNESCO. Bologna este orasul unde sunt organizate numeroase targuri internationale, dar si un prestigios oras cultural, economic si politic. In anul 2000 a fost declarat Capitala Culturala Europeana, iar in 2006 Oras al Muzicii (sub egida UNESCO).

Orasul Ferrara, vecinul cel mai apropiat al Bolognei (50 km), se afla amplasat pe un brat al riului Po si este un puternic centru economic, exceland in domeniul industriei chimice, al prelucrarii produselor agricole si al procesarii alimentelor, in domeniul farmaceutic si al constructiei de masini. Orasul are un trecut milenar care si-a lasat amprenta mai ales in domeniul artistic, arhitectonic si cultural, astfel ca in anul 1999 UNESCO declara orasul si zonele aferente deltei raului Po, ca facand parte din Patrimoniu Cultural al Umanitatii. Intregul centru istoric este astazi zona pietonala si primul lucru care se poate observa este numarul mare de biciclete, Ferarra fiind orasul din Italia in care numarul bicicletelor este mai mare decat numarul locuitorilor. Istoria spune ca acum 2000 de ani aceasta zona mlastinoasa era locuita de cateva triburi galice care au cazut usor sub dominatia romana, acestora le-au luat locul lombarzii, apoi bizantinii care l-au stapanit intre secolele VII si X, perioada in care orasul a fost fortificat cu ziduri de aparare. In anul 1155 Ferrara devine oras independent, apoi ca si alte orase din peninsula intra in stapanirea unei puternice familii aristocratice, anume familia Este care-i va conduce destinele aproape 400 de ani (1208-1598). In aceasta perioada, vechile ziduri au fost demolate si orasul a fost inzestrat cu un nou sistem defensiv (ziduri de aparare in lungime de 9 km) precum si cu majoritatea cladirilor care formeaza centrul vechi de azi. Asemenea altor curti aristocratice din Italia, curtea ducilor de Este, ca si cea a ducilor de Medici, a fost cunoscuta pentru patronajul acordat multor scriitori, muzicieni si artisti de elita ai acelor timpuri, printre acestia numarandu-se Pisanello, Leon Battista Alberti, Piero della Francesca, Tizian, Gerolamo Frescobaldi si altii. In momentul in care dinastia Este s-a stins, Ferarra a fost incorporata in Statul Papal si pentru oras a urmat o lunga perioada de declin, asta pana la inceputul secolului XX cand valoarea culturala si frumusetea arhitectonica a cladirilor a fost redescoperita. Centrul vechi al orasului este intersectat de doua artere principale impartindu-l in patru cartiere, cele mai importante cladiri fiind Duomo di San Giorgio (catedrala orasului) si Castello Estense (resedinta ducilor Este). Catedrala poarta numele Patronului orasului - Sfantul Gheorghe (Giorgio), este un amestec de stiluri, romanic si gotic, constructia acesteia a inceput in 1115 fiind terminata douazeci de ani mai tarziu. Un muzeu al diocezei din Ferarra se afla amplasat peste drum de catedrala si adaposteste o frumoasa colectie de opere de arta. Castelul Este (foto 12), supranumit si Castello di San Michele, este inconjurat cu un sant de apa, constructia acestuia incepand in anul 1385, pe baza proiectului executat de arhitectul Bartolino da Novara, expert in constructii militare. Cladirea are patru turnuri si a fost renovata in anul 1554 cu concursul arhitectului Girolamo da Carpi, cand turnurilor le-a fost adaugat cate un pavilion dreptunghiular. Restaurari importante ale castelului au mai avut loc in anii 1999 si 2006. Cele mai frumoase picturi murale se gasesc la etajul I, in Capela Ducala, Camera Ingerului Diminetii, Saletta dei Giochi, Saletta dei Veleni si Appartamento delle Pazienza, unde pentru admirarea tavanelor pictate au fost instalate mai multe oglinzi concave. Inainte de a-si construi propriul castel, ducii de Este au folosit ceea ce este azi denumit Palazzo Municipale (sec. XIII), exteriorul acestuia fiind caracterizat printr-o abundenta de arcuri gotice, interiorul insa find redecorat in stil baroc in 1712. Turnul cu clopot adiacent (campanila) este construita in stil renascentist intre 1411 si 1493. Exista numeroase palate, unele mai mici altele mai mari, insa cele construite in perioada renasterii sunt cele mai frumoase deoarece pastreaza inca mare parte din decoratiile de teracota cu care au fost impodobite initial. De departe cel mai interesant este Palazzo dei Diamanti, denumit asfel datorita taieturii blocurilor de piatra cu care este ornata fatada acestuia. In interior se afla Galeria Nationala de Pictura in care sunt expuse lucrari ale pictorilor ce fac parte din Scoala de la Ferrara. Se mai pot vizita, de asemenea, Palazzo Schifanoia (1385) care gazduieste un muzeu al artefactelor medieval precum si Palazzo della Ragione (1315-1326) cu fatada sa in stil gotic. Orasul nu duce lipsa de biserici sau alte cladiri religioase (exista sinagogi si un Muzeu Evreiesc), bisericile San Francesco, San Domenico, San Benedetto, San Paolo, San Cristoferor si Santa Maria sunt adevarate bijuterii de arta. Alte cladiri importante sunt cele ce gazduiesc Spitalul Sfanta Ana si Universitatea din Ferrara. La sfarsitul zilei ne-am inapoiat la Bologna cu trenul, iar a doua zi am revenit acasa tot cu o cursa Blue Air. In incheiere, doresc sa precizez faptul ca pentru informatiile cu caracter istoric precum si pentru descrierea unora dintre obiectivele vizitate am utilizat informatii din Wikipedia precum si din prospectele turistice ale oraselor respective.