joi, 25 iunie 2015

O mini-vacanta la Ischia

Constient asupra necesitatii de a nu lasa ca scurgerea timpul sa stearga din amintirile acumulate, am decis sa scriu cateva cuvinte despre excursia indelung planuita si realizata impreuna cu sotia mea la Ischia, in luna mai a acestui an. Cu toate ca existau oferte de excursii in zona, inclusiv cu programe pentru seniori, ale catorva agentii de turism, am preferat sa ne organizam singuri intreaga excapada, prin documentare si operare pe Internet, atat pentru procurarea biletelor de avion cat si pentru rezervarea cazarii la hotelul ales de noi, in perioada dorita de noi. Putem afirma si de aceasta data cu certitudine ca varianta “self-operating”, din punctul nostru de vedere, este net avantajoasa fata de orice alta forma de turism organizat, oferind libertate totala asupra optiunilor privind modul de petrecere a timpului. Cu toate ca atat eu cat si sotia mea suntem “vorbitori” de engleza, am constatat ca pe intreg parcursul zilelor de vacanta ne-am descurcat foarte bine numai cu italiana aproximativa, deprinsa din experientele noastre anterioare. In ceeace priveste cazarea, am ales sa stam in localitatea principala a insulei, Ischia Porto, dar pe parcursul sejurului, circuland cu autobuzele locale, am vizitat si celelalte localitati ale insulei, respectiv Casamicciola Terme, Lacco Ameno, Forio, Barano si Serrara Fontana, de care tine frumosul promontoriu si sat pescaresc Sant’ Angelo. Orașul Ischia are doua centre diferite: Ischia Porto și Ischia Ponte. Ischia Porto este centrul comercial al insulei și este numit dupa portul principal al insulei. Ischia Ponte este numit dupa podul din apropiere construit pentru a conecta Castello Aragonese cu insula. Pentru o imagine de ansamblu asupra insulei, voi prelua in continuare cateva elemente din materialele documentare avute la dispozitie. Ischia (foto 1) este o insula vulcanica în Marea Tireniana fiind localizata in nordul Golfului Napoli, la 30 km de orașul Napoli. Cu o forma trapezoidala, Ischia masoara aproximativ 10 km de la est la vest și 7 km de la nord la sud, avand circa 34 km de linie de coasta și o suprafața de 46.3 km². Este acoperita in intregime de munți cu numeroase paduri de pin (de unde si denumirea de “insula verde”), cel mai inalt varf fiind muntele Epomeo de 788 m. Insula a aparut ca urmare a erupției unui vulcan submarin care s-a prabușit treptat in ultimii 100 000 de ani. Activitatea vulcanica de pe Ischia a fost, in general, caracterizata prin erupții nu foarte mari, la o distanța mare in timp. Dupa erupțiile din timpurile romane și grecești, ultima a avut loc in 1301 in partea de est a insulei. Natura vulcanica a acesteia a creiat pe intreg cuprinsul insulei mai multe bazine hidro-termo-minerale, ceeace a pemis construirea a numeroase stabilimente de utilizare a facilitatilor oferite de apele termo-minerale. In afara hotelurilor cu dotari modern de SPA unde se ofera tratamente diverse cu ape termo-minerale, vapori si namoluri pentru o larga paleta de afectiuni reumatismale si de alta natura, de un interes deosebit se bucura cele cateva parcuri termale cu dotari de exceptie, extrem de populare printre turistii care viziteaza insula. Cele mai renumite dintre acestea sunt Giardini Poseidon din Forio, Castiglione din Casamicciola Terme, Negombo din Lacco Ameno, Aphrodite din Sant'Angelo, Fionte delle Ninfe Nitrodi din Barano si Il Giardino Eden din Ischia Ponte. Insula are si numerose plaje la mare, frumos amenajate, cele mai cunoscute fiind Citara din Forio, Marina dei Maronti din Serrara Fontana, Bay of Saint Montano din Lacco Ameno, Fumarole Beach din Sant’ Angelo si  Cartaromana din Ischia Ponte.


Programul de vizitare al insulei a fost gandit inca de acasa, cu o contributie mai substantial din partea sotiei mele, care s-a documentat temeinic in acest sens. Cu toate ca ploaia ne-a insotit aproape pe intreg parcursul celor 7 zile ale sejurului nostru, a fost o “ploaie prietenoasa”, care s-a manifestat mai mult noaptea si uneori in primele ore ale diminetii, cedand apoi locul unui soare generos. Prima localitate vizitata a fost binenteles Ischia, cu cele doua centre ale sale de interes. Ischia Porto are ca principale elemente pitoresti tavernele din zona portului, unde am si mancat de cateva ori destul de bine in sistemul “meniul zilei” la tariful de 18 euro portia (cu vinul inclus), predominand bucataria italiana tipica din care nu au lipsit pastele, pestele si fructele de mare. Tot in aceasta parte a orasului se gasesc si cateva strazi mai cochete cu magazine elegante (ex. Via Roma), aici fiind amplasate si hotelurile mai luxoase cu facilitati de SPA. Ischia Ponte, unde ne-am retinut si noi cazarea, este o zona relativ mai linistita din punct de vedere al traficului, principalele sale puncte de atractie fiind Castello Aragonese, plaja Cartaromana si parcul termal Eden. Castelul Aragonez l-am vizitat in dimineata zilei imediat urmatoare sosirii noastre, fiind o constructie impunatoare de 115 m inaltime, in varful careia se poate ajunge pe scari, sau cu ajutorul unui lift modern instalat in jurul anului 1970. Castelul a fost construit in 1441 de catre Alfonso D’Aragona pe ruinele unei vechi fortarete datand din 474 B.C. Castelul fortificat a fost folosit pentru protectia populatiei din Ischia contra atacurilor piratilor, in interiorul acestuia regasindu-se o sala de arme, ruinele unei inchisori pentru prizonierii capturati, o biserica si o capela, un restaurant, precum si numeroase alte incaperi folosite astazi ca sali de expozitie, muzica si diverse evenimente culturale. Frumusetea castelului este relevata insa mai ales de gradinile exterioare ale acestuia si vegetatia luxurianta care poate fi admirata pe tot parcursul coborarii dinspre varf spre baza sa, asociata cu panorama deosebita care se deschide asupra insulelor Procida, Capri si a intreg Golfului Napoli (foto 2).


Soselele insulei urmaresc conturul acesteia de-alungul marii, existand doua linii de autobuze cu plecare din Ischia Porto, una facand ocolul insulei in sensul acelor de ceasornic (CD), iar cealalta in sens opus (CS). In cea de-a treia zi a vacantei noastre am folosit autobuzul de pe linia CS pentru a ne deplasa si vizita localitatea Casamicciola Terme, vestita pentru numeroasele sale izvoare termale, majoritatea hotelurilor (ex. Gurgitello, Tamburro, Oro, Argento, Ferro, Occhio, Colata) avand dotari exceptionale tip SPA de natura termo-minerala. Orasul mai este cunoscut si datorita amplasarii sale pe o falie seismica, cutremurul din anul 1883 producand numeroase pierderi de vieti omenesti. Dupa plimbarea obligatorie pe faleza (lungomare) unde se regaseste si o parte din zona comerciala a localitatii, am decis sa ne petrecem dupa-amiaza la Castiglione, cel mai frumos parc termal din zona. Acesta este dotat cu un funicular care transporta oaspetii de la intrarea amplasata la nivelul soselei, pe partea superioara a unui deal, catre baza acestuia, aproape de nivelul marii. Izvoarele termale dateaza in acest amplasament inca din timpul romanilor. Dupa modernizarea parcului, acesta este dotat in prezent cu 9 piscine termale cu temperatura apei cuprinsa intre 30 si 40 grade Celsius, o piscina olimpica cu apa de mare si 2 piscine acoperite. Dupa ce am probat aproape toate piscinele, ne-am oprit la cea cu temperature apei de 32 grade Celsius, unde am inotat si ne-am bucurat de facilitatile diverse de hidromasaj (foto 3). Seara ne-am inapoiat acasa cu autobuzul CD care circula in sens opus celui cu care venisem.


In urmatoarea zi a vacantei noastre am reluat explorarea insulei cu ajutorul autobuzului CS, oprindu-ne mai intai sa vizitam “Giardini La Mortella”, o frumoasa gradina botanica amplasata intre localitatile Lacco Ameno si Forio. Parcul a fost initial proprietatea compozitorului englez William Walton, care a trait pe insula impreuna cu sotia sa Suzana, originara din Argentina, intre 1946 si 1983. Ei au plantat numeroase plante tropicale si mediteraneene care au atins intre timp proportii remarcabile. In 1956 Lady Walton a apelat la celebrul arhitect peisagist Russell Page, care a conceput proiectul unui parc rafinat de peste 2 ha, care sa include elementele locale de landscape (rocile vulcanice), oferind totodata o perspectiva superba spre Marea Tireniana. Parcul este divizat in doua parti, gradina de jos “The Valley” si gradina de sus “The Hill”, terasata, ambele fiind conectate printr-o retea de drumuri, poteci, rampe si scari. Gradina incorporeaza totodata 3 sere „Victoria House”, “Orchid House” si “Temple of the Sun”, unde pot fi admirate plane exotice precum orhidee, papirus, lotusi si nuferi de apa tropicali (foto 4).



Dupa aceasta vizita ne-am intors inapoi cativa km cu autobuzul CD pentru a vizita localitatea Lacco Ameno, amplasata in nord-vestul insulei. Aici au fost efectuate excavatii arheologice care atesta prezenta colonistilor greci inca din anul 757 B.C., existand si un muzeu arheologic in zona Santa Restituta.  Localitatea, cea mai mica de-altfel din cadrul insulei, acopera o suprafata de numai 2,7 km² , variind ca altitudine intre 0 si 300 m dinspre coasta, spre baza muntelui Epomeo. Si in aceasta localitate sunt cateva vechi izvoare termale, cele mai apreciate puncte de interes fiind complexe hoteliere dotate cu SPA, Regina Isabella, Legni si Capitello, nisipurile termale de la Santa Restituta si pestera cu aburi de la San Lorenzo. Lacco Ameno este cunoscut si datorita unei stanci din tuf vulcanic verde de 10 m inaltime, denumita “ciuperca” datorita formei sale specifice. Stanca se presupune ca a cazut in mare de pe muntele Epomeo si se poate admira atat de pe faleza cat si dinspre mare. Cea mai mare atractie a zonei o constituie insa parcul termal Negombo din imediata vecinatate a localitatii, cu amplasamentul pornind de la malul marii si urcand pana pe pantele muntelui. In afara celor cateva piscine termale si frumoasa plaja la mare, in parc se mai gasesc bazine de tip kneipp (alternante cald-rece) cateva bazine naturale tip jacuzzi  sapate in stanca si o pestera cu aburi amenajata ca sauna naturala. In parcul termal Negombo, inotand in piscina de 30 grade Celsius, ne-am petrecut dupa-amiaza celei de-a patra zi a sejurului nostru (foto 5). Biletul de intrare in parcul termal ne-a permis accesul si la “Ipomea del Negombo” o expozitie cu vanzare de plante rare si exotice organizata intr-o incinta a parcului special amenajata, pe care am vizitat-o la plecare.


In ziua a cincea ne-am continuat periplul circuland in sens invers acelor de ceasornic cu autobuzul CS pana in localitatea Forio amplasata in vestul insulei. In secolele 14 si 15 locuitorii de aici au construit o serie de turnuri de aparare impotriva atacurilor piratilor sarazini. Cel mai mare dintre acestea, “Il Torrione” poate fi admirat astazi in piata centrala a localitatii, gazduind un muzeu de arta civica. Dintre numeroasele biserici ale orasului, cea mai frumoasa prin amplasament si picturile sale murale este biserica “Soccorso”. In anii ’40, Forio a devenit refugiul de vacanta preferat al unui grup de artisti si scriitori precum W.H. Auden, Christopher Isherwood, Tennessee Williams si Truman Capote. Orasul este vestit si datorita plantatiilor de vita de vie din imprejurimi, cca. 60% din productia de vin a insulei provenind din aceasta zona. Cele mai valoroase sunt insa resursele de ape termale din vecinatate, precum Citara si Sorgeto. La Sorgeto izvoarele termale sunt chiar la nivelul marii, apa fiind buna de baie si iarna, iar in zona frumoasei plaje Citara se afla parcul termal Poseidon, cel mai complex parc termal al insulei. Inainte de a intra in parcul termal, am facut insa o scurta oprire la “Giardini Ravino”, o alta frumoasa gradina botanica, proprietate initiala a capitanului Giuseppe d'Ambra, care pe parcursul a 50 de ani a acumulat si aclimatizat o bogata colectie de cactusi. In afara acestora, aici se mai pot admira varietati diferite de palmieri, maslini, lamai si portocali, precum si alte specii botanice valoroase (foto 6).



Pentru a treia zi consecutiv ne-am petrecut dupa-amiaza intr-un parc termal (Poseidon), acesta fiind considerat pe drept cuvant cel mai mare si frumos din insula, ocupand o suprafata de cca. 4500 m². Ca si in cazul parcului Negombo, parcul Poseidon se intinde de la malul marii (Bay of Citara) pana pe pantele muntelui, fiind dotat cu plaja la mare, o piscine olimpica, 20 piscine termale (dintre care una acoperita), majoritatea cu hidromasaj sau mini-cascade, jacuzzi sapate in stanca, bazine de tip kneipp, bazine japoneze, precum si o sauna naturala amplasata intr-o pestera (Grotta dell’Indiano). Intr-o alta pestera, “Grotta del Vino” se pot servi mostre din vinurile ischitane cele mai apreciate (Biancolella, Forastera, Piellero, Cimmento roso sau Frassitelli). In incinta parcului se mai gaseste un restaurant cu autoservire, magazine de suveniruri, servicii de coafura si locatii special amenajate pentru terapie cu aerosoli, masaj sau diverse cure de infrumusetare. Totul pare o oaza de verdeata, iar coloritul si parfumul de bunganvillia, rosmarin, ibiscus, agave si diverse alte plante rare, te fac sa te simti ca intr-un paradis terestru (foto 7). La plecare am luat tot autobuzul CS care, inainte de a ne readuce la Ischia Porto, a facut opriri in Serrara Fontana si Barano. Aceste localitati din sudul insulei le-am vazut numai din masina, dar pe parcursul drumului am putut admira frumusetea falezelor, mai ales privelistea superba oferita de promontoriul de la Sant’ Angelo.


In ultima zi a mini-vacantei noastre ne-am inscris intr-o excursie de cca. 3,5 ore care a facut ocolul insulei cu vaporul, avand in acest fel o alta perspectiva (dinspre mare) asupra locurilor vizitate anterior. Plimbarea a fost placuta, navigand pe o mare calma care ne-a permis sa facem numeroase fotografii, dar punctul de atractie al excursiei a fost popasul de cca. 1 ora la Sant’ Angelo (foto 8). Acest vechi sat de pescari subordonat administrativ localitatii Serrara Fontana, pitoresc mai ales prin stanca proeminenta din tuf vulcanic legata de tarm printr-o limba de pamant, este astazi deosebit de apreciat de turisti datorita numeroaselor sale resurse si facilitati oferite de apele termale, majoritatea grupate in jurul frumoasei plaje Maronti. Cava Scura este cel mai vechi parc termal din insula, amenajat si utilizat din timpul romanilor, amplasat intr-o zona plina de vegetatie in care predomina alunii. Parcul termal este constituit dintr-o multitudine de grote si pesteri unde izvoarele termale sunt valorificate sub forma de mici cascade si bazine cu apa la diferite temperaturi. In apropiere de Cava Scura se gaseste plaja Fumarole, unde datorita vaporilor fierbinti proveniti din adancurile insulei (dovada a originii sale vulcanice), se pot gati (coace) oua, cartofi sau chiar pui, prin simpla ingropare in nisip intr-o folie de aluminiu. Tot in apropierea plajei Maronti se afla si parcurile termale Aphrodita si Apollon, ambele cu cate 8 piscine termale si facilitati de tratamente clasice (ex. masaj si impachetari cu namol). La o distanta putin mai mare se afla alte doua parcuri termale, Tropical, cu 10 piscine termale cu ape sarate alcalino-sulfuroase-minerale, recomandate indeosebi impotriva artrozelor, artritelor si psoriazisului, si respectiv Romantica, cu 13 bazine termale, 2 bai interioare de tip kneipp si 2 bai japoneze. Nu am avut timp sa probam facilitatile niciunui parc termale din zona Sant’ Angelo, dar am plecat incantati de cele vazute si hotarati sa revenim atunci cand vom mai avea vreo ocazie in acest sens. Am descoperit la Ischia in luna mai o insula prietenoasa, cu numeroase posibilitati de petrecere a timpului liber si ingrijire a sanatatii, o insula diferita si superioara calitativ din punctul nostru de vedere fata de zone mult mai renumite din Golful Napoli, precum Capri, Positano, Sorrento sau Amalfi, unde afluxul prea mare de turisti si vehicule ingreuneaza mult circulatia pe strazile inguste ale acestor localitati si diminueaza valoarea ofertei turistice.







marți, 24 martie 2015

Reteta culturala pentru sezonul rece

Odata cu aparitia ploilor, a vantului si temperaturilor scazute, a crescut semnificativ numarul orelor petrecute acasa in fata calculatorului, televizorului, sau dedicate lecturii. Stilul meu si al sotiei mele fiind totusi de pensionari activi, iubitori de arta si cultura, nu am putut rezista sa vegetam prea mult la domiciliu, asa ca, in ciuda vicisitudinilor atmosferice si a faptului ca nu dispunem de masina personala,  ne-am cumparat esalonat bilete online la cateva spectacole care am considerat ca nu ne vor dezamagi, constatand ulterior ca am ales corect. In afara preferintelor noastre in ceea ce priveste forma de exprimare artistica, un alt criteriu de selectie a fost si costul biletelor, eliminand din start spectacolele cu preturi “indecente” pentru bugetul nostru.

Primul dintre spectacolele vizionate a fost piesa de teatru “Incurcatura la nivel inalt”, prima productie a Teatrului Elisabeta lansata pe 25 noiembrie 2014, o comedie spumoasa in regia lui Serban Puiu, adaptata dupa piesa “Out of order” a dramaturgului englez Ray Cooney. Din distributie au facut parte Aurelian Temisan, Monica Davidescu, Alexandra Velniciuc, Vasile Calofir, Gabi Costin, Adrian Gheorghe, Anca Dinicu, Valeria Stoian, Daniel Nuta si Oana Dragne. Am ras cu pofta si ne-am amuzat copios pe tot parcursul piesei, aplaudand la final jocul foarte bun al intregului colectiv de actori.

Urmatorul spectacol, “Cele trei dive” l-am vizionat la Sala Radio pe 12 decembrie 2014, fiind cel de-al patrulea an consecutiv cand se desfasoara aceasta gala extraordinara de opera a unor artiste lirice din Romania care si-au construit o spectaculoasa cariera in strainatate. De aceasta data cele trei artiste care ne-au incantat prin prestatia lor au fost sopranele Teodora Gheorghiu si Aurelia Florian si mezzosoprana Roxana Constantinescu. Cele trei dive au evoluat in cadrul galei alaturi de Orchestra Nationala Radio, sub bagheta dirijorului de origine italiana David Crescenzi. Programul a inclus partituri din operele „La Bohème”, „Nunta lui Figaro”, „Manon Lescaut”, „La Traviata”, „Faust”, „Samson şi Dalila”, s.a., mult apreciate de noi si tot publicul meloman prezent la spectacol.

La doar doua zile diferenta, pe 14 decembrie 2014, am fost prezenti la cel de-al 51-lea Concert de Craciun sustinut la Ateneul Roman de Corul National de Camera Madrigal – Marin Constantin. Sub bagheta dirijoarei Anna Ungureanu, corul a interpretat un regal de colinde si cantece de iarna din repertoriu romanesc si international, care ne-a umplut sufletul de bucurie si incantare.

Pe 21 decembrie 2014 am participat la spectacolul “Vienna Classic Christmas” sustinut la Sala Palatului de Strauss Festival Orchestra sub bagheta dirijorului Willy Buchler, avand ca invitati de marca pe soprana Leontina Vaduva si tenorul Robert Nagy. Programul Orchestrei s-a desfasurat asemanator Concertului de Anul nou de la Viena, în jurul celebrelor valsuri și polci ale dinastiei Strauss și ale altor compozitori vienezi. Un plus de culoare l-au adus elevii Liceului de Coregrafie “Floria Capsali”, care au valsat pe acordurile muzicii, atat pe scena cat si in sala de spectacol.

Zilele de 15 ianuarie si 16 februarie 2015 au reprezentat pentru noi repere importante cultural-comerciale, fiind datele la care ne-am putut procura (cu oarece emotii, deoarece biletele s-au epuizat in primele 10 minute de la afisare) de pe site-ul www.eventim.ro abonamente partiale (tip A1) la seria “Mari orchestre ale lumii” de la Sala Palatului si respectiv cateva bilete din seria “Concerte si recitaluri camerale” de la Ateneul Roman, din cadrul Festivalului Enescu ce urmeaza sa se desfasoare in perioada 30 august – 20 septembrie 2015.

Anul cultural 2015 a inceput pentru noi d.p.d.v. participativ pe 7 februarie, odata cu concertul Cameratei Regale sustinut la Ateneul Roman, care ne-a prilejuit reintalnirea cu dirijorul Horea Andreescu si pianistul Alexander Krichel, caştigatorul premiului Echo Klassik 2013 si artist exclusiv Sony Classical. Repertoriul concertului a cuprins lucrarile “Divertisment” de W.A. Mozart, “Concertul pentru pian și orchestra” de W.A. Mozart și Cvartetul Nr. 14 in Re Minor “Fata si Moartea” de Fr. Schubert.

Pe 17 februarie 2015 am fost prezenti la musicalul “Romeo si Julieta” desfasurat la noul sediu al Teatrului National de Opereta “Ion Dacian” de pe Blvd. Octavian Goga, nr. 1, inaugurat in ianuarie 2015. Lucrările la noul sediu au inceput in anul 2012, cladirea fiind proiectata sa corespunda tuturor necesitatilor logistice si tehnice moderne necesare bunei sale functionari, atat pentru spectacole de opereta cat si de musical. Sala de spectacole are o capacitate de 550 de locuri, a caror amplasare ofera o vizibilitate foarte buna asupra scenei, dar cu o acustica ce lasa inca de dorit. In ceea ce priveste musicalul vizionat, am constatat ca spectacolul se bucura de acelasi succes de public si acum, la 6 ani de la premiera sa. In afara partiturilor muzicale deosebit de antrenante, am apreciat regia, scenografia si coregrafia spectacolului, acesta fiind o coproductie a Teatrului National de Opereta "Ion Dacian" si a Teatrului de Opereta si Musical din Budapesta in regia directorului acestei institutii, Miklos Gabor Kerenyi, care a adaptat musicalul francez "Romeo et Juliette: de la Haine a l'Amour", creat de Gerard Presgurvic dupa piesa omonima a lui William Shakespeare. Rolul lui Romeo a fost interpretat de Jorge iar cel al Julietei de Diana Nitu, din  distributia musicalului mai facand parte si actorii Adrian Nour (Benvolio), Filip Ristovschi (Mercutio), Ernest Fazekas (Tybalt), Orest Paslariu (Capulet), Florin Budnaru (Paris), Daniel Iordachioaie (Print).

Luni, 23 februarie 2015 am participat la “Gala Caritabila de Balet si Dans Contemporan”, eveniment organizat la Opera Romana de catre Asociatia “Miscarea pentru Balet si Artele Spectacolului”, dedicat strangerii de fonduri pentru tratamentul balerinului Bogdan Nicula. Spectacolul a reprezentat pentru noi o surpriza deosebit de placuta, aplaudand indelung secvente coregrafice clasice şi contemporane celebre in interpretarea remarcabila a unor artisti binecunoscuti din lumea dansului: Razvan Mazilu, Judith State, Ioana Marchidan, Andrei Nicolae (Teatrul de Balet Sibiu), Sara Marchetti (Italia), Andreea Jura și Dan Haja (Opera Naționala Romana Cluj Napoca), la care s-au alaturat balerinii: Corina Dumitrescu, Bianca Fota, Cristina Dijmaru, Marina Minoiu, Mihaela Soare, Adina Tudor, Monica Petrica, Gloria Barbu, Tamara Grimmer, Greta Nita, Robert Enache, Dawid Trzensimiech, Bogdan Canila, Vlad Toader, Barnaby Bishop, Cristian Gidoi, precum si elevi ai Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din Bucuresti.

Deoarece ne-a placut mult spectacolul anterior vizionat la Teatrul National de Opereta, am recidivat, fiind prezenti pe 26 februarie 2015 la cel de-al doilea musical montat pe scena sa, respectiv “Fantoma de la Opera” in regia australianului Stephen Barlow, dupa musicalul compozitorului britanic Andrew Lloyd Webber care s-a inspirat, la randul sau, din romanul scris de Gaston Leroux. Din distributia spectacolului au facut parte, printre altii, artistii Adrian Nour (Fantoma), Irina Baiant (Christine Daaé), Florin Ristei (Raoul, Viconte de Chagny), Andrei Lazar (Monsieur André), Valentino Tiron (Monsieur Firmin), Gabriela Daha (Carlotta Giudicelli), Samuel Druhora (Ubaldo Piangi), Dana Rotaru (Madame Giry), Alexandra Giurca (Meg Giry), cu participarea Orchestrei, Corului şi Baletului Teatrului de Opereta şi Musical "Ion Dacian". A fost un spectacol fascinant in care a s-a remarcat regia si scenografia, dar mai ales muzica romantica compusa de Andrew Lloyd Webber.

Luna lui Martisor a debutat d.p.d.v. cultural pentru noi cu piesa de teatru “Dumnezeu se imbraca de la second-hand” de Iulian Margu in regia lui Ion Caramitru, spectacol montat la Sala Studio a Teatrului National Bucuresti si vizionat de noi pe 4 martie 2015. Piesa este o comedie amara, spunand povestea a trei generatii ale aceleiasi familii prin intermediul unui pian. Am remarcat si la aceasta piesa regia si scenografia, beneficiindu-se de scena turnanta ramasa de la montarea si lansarea premierei musicalului “Romeo si Julieta”, actuala Sala Studio a TNB  fiind fosta sala a Teatrului National de Opereta. Din distributia spectacolului au facut parte actorii Lari Giorgescu, Carmen Ungureanu, Armand Calota, Eduard Adam, Florina Cercel, Dorin Andone, Teodora Mares, Fulvia Folosea si Ioan Andrei Ionescu.

Pe 13 martie 2015 am fost din nou prezenti la TNB, de aceasta data la Sala Pictura, pentru a viziona piesa “Micul infern” de Mircea Stefanescu, in regia lui Mircea Cornisteanu. Piesa este o comedie amuzanta, dovedindu-se in final un elogiu adus vietii de familie ce ofera o poveste credibila a unui mariaj de peste 40 de ani, cu momentele sale inevitabile de infern si paradis, in care Ileana Stana Ionescu a oferit un adevarat regal actoricesc in rolul “coanei mari”. In celelalte roluri i-am aplaudat pe actorii Ilinca Goia (sotia), Liviu Lucaci (sotul), Marius Rizea (doctorul), Dragos Stemate (curtezanul), Fulvia Folosea (secretara) si Daniel Badale (ordonanta). Sala Pictura a TNB, amplasata deasupra Salii Media si  in imediata vecinatate a Salii Mici, Salii Atelier si Salii Studio, a devenit dupa renovare o sala moderna, dotata cu gradene retractabile cu scaune pentru cca. 300 de spectatori, cu posibilitatea efectuarii unor modificari rapide a geometriei. Remarcabil ramane insa foaierul, care, in conformitate cu titlul salii, ofera o expozitie permanenta de picture romaneasca contemporana.

Cel de-al doilea concert al Cameratei Regale la care am participat s-a desfasurat pe 22 martie 2015 la Ateneul Roman, avand in program cele doua cicluri “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi si Astor Piazolla. Invitatii de marca ai acestui concert de exceptie au fost violonistii Liviu Prunaru, concert-maestru al celei mai bine cotate orchestre simfonice din lume, Royal Concertgebouw Amsterdam si  sotia sa, Valentina Svyatlovska, membra a aceluiasi prestigios ansamblu. Cei doi artisti si viorile lor de mare performanta si valoare: Stradivarius „Pachoud” din 1694 (Liviu Prunaru) si Guarneri „Maria Theresia” din 1676 (Valentina Svyatlovskaya), au oferit ca bonus la finalul concertului 3 piese interpretate in duet, fiind indelung apaudati de catre tot publicul melomen prezent in sala.

Odata cu acordurile “Primaverii” din ciclul de concerte “Anotimpurile” de Antonio Vivaldi, dar si din “Anotimpurile de la Buenos Aires” de Astor Piazzolla, am realizat ca primavara meteorologica chiar a venit de facto, iar muzica, dansul, teatrul, cinematografia si literatura ne-au incalzit si de aceasta data sufletul, ajutandu-ne sa depasim mult mai usor inca un sezon rece. Bazat pe aceasta experienta personala, pot sugera pensionarilor, deoarece au mai mult timp liber, dar si tuturor celor iubitori de arta, utilizarea la nevoie a unei retete de natura celei mentionate, cu alegerea genului de evenimente culturale dupa preferintele fiecaruia.  In plus, administrarea unor “pastile de cultura” la anumite intervale de timp ne poate imuniza intelectual (precum vaccinul antigripal contra bolilor iernii) impotriva vulgaritatii, infractionalitatii si amenintarilor mai mult sau mai putin teroriste care ne polueaza tot mai des mediul ambiant. 

sâmbătă, 13 decembrie 2014

Tot pe teme de sanatate

Despre ce altceva as putea sa scriu, acum la sfarsitul lui 2014, care a fost un an nefast din acest punct de vedere pentru mine si o parte din membrii familiei mele? Deci dupa operatia de tumora vezicala din ianuarie (despre care am scris in postarea anterioara), urmata de o serie de sedinte de chimioterapie pe baza de instilatii, a trebuit sa suport o a doua interventie chirurgicala, in aprilie, pentru indepartarea adenomului de prostata, ale carei urmari le resimt uneori si in prezent.
In august, Mircea, baiatul nostru cel mare (37 de ani), a suferit un accident de bicicleta in timpul unei excursii de mountain biking, in urma caruia si-a fracturat clavicula. Nefiind recomandata blocarea integrala a umarului in ghips, a trebuit ca timp de o luna sa poarte o orteza, care, in cea mai mare parte a timpului nu i-a permis sa lucreza nici macar la calculator, ceea ce l-a afectat profund atat profesional cat si extra-profesional. A urmat apoi o alta luna de gimnastica medicala pentru recuperare.
In noiembrie, Irina, sotia mea, a fost nevoita sa se opereze de glaucom, deoarece tensiunea oculara crescuse foarte mult, ochiul afectat nemai raspunzand la tratamentul cu picaturi (Brimonal, Truspot si Travatan), existand riscul de afectare iremediabila a nervului ocular si pierdere a vederii. Acum este bine, dar urmeaza si in prezent un tratament post-operator, cu controale periodice la medic.
Tot in luna noiembrie, Carol, fratele meu cel mare (82 de ani) din Constanta, a suferit un accident vascular cerebral, din fericire fara urmari grave, ca urmare a operativitatii cu care s-a intervenit pe linie medicala. A ramas insa cu potential crescut de risc ca urmare a persistentei tensiunii oscilante.
A fost deci un an de suferinte si frustrari, fara excursii, fara chiar si o singura iesire in afara Bucurestiului. Singura bucurie ne-a adus-o Arthur, baiatul nostru cel mic (36 de ani), la a carui nunta cu Silvia (30 de ani) din luna mai am putut sa particip, chiar daca eram inca in convalescenta. 
Scopul acestei postari nu este nicidecum sa-mi plang de mila, ci sa impartasesc copiilor mei si altor persoane potential interesate, din experienta dobandita in lupta cu boala, caci dintre toti membrii familiei eu m-am confruntat cu forma sa cea mai perfida – cancerul.
Dupa aflarea verdictului aferent operatiei din ianuarie – cancer la vezica urinara (rezultatul analizelor anatomo-patologice se obtin la cca. o luna dupa externarea din spital) nu am intrat in panica, activand ”consiliul restrans de familie” in care eu si sotia mea am stabilit strategia necesara de urmat. Amandoi fiind fosti cercetatori, am luat-o metodic incepand cu documentarea asupra problematicii la zi, sau ceea ce englezii numesc “state-of-the-art”. Am gasit multe informatii utile pe Internet, cumparand totodata si numeroase carti cu tematica privind combaterea maladiei canceroase. Am aflat in acest mod despre beneficiile oxigenarii celulare descrise de Otto Wartburg, caruia i s-a conferit premiului Nobel pentru cercetarile sale in acest domeniu care au dovedit faptul ca celulele canceroase sunt anaerobe, neputandu-se dezvolta intr-un mediu puternic oxigenat. Pe aceeasi directie se inscriu si efectele pozitive ale alcalinizarii organismului (ridicarea pH-ului celular), a energizarii celulare, a detoxifierii organismului prin eliminarea microbilor si toxinelor, precum si, poate cele mai importante, ale intaririi sistemului imunitar. 
Pentru toate aceste principii exista explicatii detaliate precum si metode alternative de tratament propuse in diverse carti ce alcatuiesc o bibliografie cuprinzatoare, din care redau cateva titluri mai recente spre exemplificare: Patrick Holford – “Spune nu cancerului”, Ed. Litera, 2011; Suzanne Somers – “Cancerul poate fi invins”, Ed. Lifestyle, 2013; Norman Shealy – “Ghidul terapiilor complementare”, Ed. Litera, 2009, Hulda Regehr Clark – “Vindecarea tuturor formelor de cancer”, Ed. Excalibur, 2008; Charlotte Gerson – “Terapia Gerson”, Ed. Litera, 2013; Robert Morse – “Sa traim sanatos fara toxine”, Ed. Paralela 45, 2011; Dr. Maoshing Ni – “Secretele autovindecarii”, Ed. Lifestyle, 2011; Dr. Mihai-Alin Scarlat – “Factori de risc in cancer”, Ed. Minerva, 2011; Donna Gates –“Refacerea sanatatii si imunitatii”, Ed. Paralela 45, 2013. 
Sotia mea a citit cea mai mare parte dintre aceste carti, iar eu am citit pasajele subliniate de ea ca fiind relevante, ceea ce a condus la o folosire mai eficenta a timpului si informatiilor.
In urma cunostintelor acumulate, urmatoarea etapa a strategiei noastre a constat in procurarea a doua aparate electrocasnice de stricta necesitate. Primul dintre acestea a fost un filtru gravitational bazat pe un sistem de filtrare a apei in 8 trepte (Santevia Water System), capabil sa furnizeze zilnic 15-20 litri de apa potabila usor alcalina si mineralizata, fara sedimente, chimicale si bacterii. Aceasta a fost si a ramas si in prezent singura apa folosita de noi pentru baut (inclusiv prepararea ceaiurilor zilnice) si gatit. Cel de-al doilea aparat a fost un storcator de legume si fructe prin presare la rece cu o viteza de rotatie scazuta (Hurom Slow Juicer), capabil datorita tehnologiei utilizate sa pastreze in sucurile obtinute mai multe vitamine, minerale, enzime, nutrienti si antioxidanti decat in cazul utilizarii storcatoarelor clasice centrifugale (vezi foto).
In acest context trebuie sa precizez faptul ca am constientizat necesitatea cresterii substantiale a consumului zilnic de lichide, precum si adoptarea unei alimentatii vegane, deci fara produse de origine animala si binenteles, fara alcool. Sotia mea a contribuit foarte mult la acest lucru, adopand si ea (din simpatie) aceasta dieta si straduindu-se sa gaseasca in permanenta retete noi, cat mai apetisante, pe baza de legume, fructe si seminte/samburi, pentru a ma feri de orice posibila “depresie alimentara”. Recunosc ca am avut o perioada de adaptate putin dificila, dar am avut motivatia necesara, iar acum apreciez cu totul altfel savoarea si plusul de sanatate adus de acest regim alimentar.
Am inceput tratamentul adoptand ca principiu prioritar intarirea sistemului imunitar al organismului printr-o alimentatie vegana, suplimentata cu o serie de produse naturale recomandate de serviciul de consultanta al companiei Secom ce promoveaza medicina integrativa. Pentru a fi convins ca sunt pe calea cea buna, m-am adresat ulterior si unui medic naturist cu ale carui opinii expuse pe Internet am simtit ca rezonez. In urma corespondentei electronice purtate cu medicul respectiv am intrat in posesia unui protocol de alimentatie si suplimente nutritive, adaptat afectiunii mele localizate la vezica urinara si prostata. Protocolul respectiv contine multe sfaturi utile, dar voi mentiona doar pe cele privind principalele produse recomandate ca suplimente alimentare, respectiv: sucuri combinate de varza rosie, sfecla rosie si morcov, pulbere de orz verde, ulei de catina, ulei de in, polen granule si pudra de scortisoara luate in amestec cu fulgii de cereale integrale de la micul dejun, Silimarina, Graviola, Noni si Gheara diavolului. In afara celor mentionate, am mai consumat frecvent samburi de nuca si migdale, banane, kiwi si diverse alte fructe cu aciditate scazuta, luate in special la micul dejun, usturoi si curcuma/turmenic, adaugate in produsele consumate la dejun sau cina.
Am urmat acest regim alimentar timp de peste 6 luni, inregistrand ca prim rezultat pozitiv o scadere in greutate (de la 85 la 72 Kg), valoare cu care inima mea se simte mult mai bine (caci are si ea oarece probleme)  si pe care m-a straduiesc s-o mentin atat prin alimentatie cat si prin miscare zilnica in aer liber. Alte efecte pozitive au fost scaderea tensiunii arteriale (din cele 2 medicamente hipotensoare mai iau doar unul), scaderea colesterolului (nu mai iau statine, dar iau in continuare Lipantil Nano pentru reducerea trigliceridelor), iar cel mai important lucru, toate analizele si investigatiile medicale efectuate in ultimele luni au aratat ca (deocamdata) nu mai exista celule canceroase sau suspiciuni de formare a altor formatiuni tumorale in zonele operate. Doamne ajuta!
Am ramas si in prezent fidel regimului vegan/vegetarian, dar am renuntat la majoritatea suplimentelor alimentare si la sucurile de legume, pe care le-am inlocuit cu salate de legume (la care am adaugat si telina) preparate cu un robot de bucatarie si consumate crude la dejun sau cina. Am inceput sa consum si peste (la mesele de sambata si duminica), suplimentat si cu cate un pahar de vin (nota bene!). Deci treptat, treptat revin la o viata normala si am inceput deja, eu si sotia mea, sa ne facem planuri pentru excursiile de anul viitor, pentru a ne mentine si un moral ridicat.

Sunt perfect constient ca nu am castigat decat o batalie si trebuie sa raman permanent in garda fata de “inamicul perfid” care poate reveni oricand. Se spune ca nu te poti considera vindecat decat dupa 5 ani de zile, aceasta fiind perioada de recurenta a cancerului. Am demonstrat insa ca daca ai incredere si suficienta ambitie, se poate. Pentru cine urmareste acest gen de probleme v-a constata ca sunt numeroase exemple in mass-media de oameni care prin stradaniile lor si ale celor care i-au sfatuit/ajutat, au izbandit in lupta cu boala canceroasa. 
In acest sens, nu pot incheia aceste randuri fara a aduce un prinos de recunostinta D-lui Dr. Daniel Damian, care m-a operat in doua etape la Spitalul Clinic de Urologie “Prof. Dr. Theodor Burghele”, om de o tinuta morala deosebita si un profesionist perfect al lucrului bine facut. Datorez de asemeni sincere multumiri si D-lui Dr. Calin Marginean, care prin sfaturile sale m-a calauzit spre intelegerea mai profunda a factorilor care contribuie in mod esential la intarirea sistemului imunitar in relatie cu maladia canceroasa, precum si a modului cel mai potrivit in care acestia pot fi utilizati. And “last but not least”, adresez pe aceasta cale calde multumiri colegilor si prietenilor mei care m-au incurajat moral atat inaintea celor doua operatii cat si in zilele care au urmat, inclusiv prin schimbul de fisiere cu tematica de sanatate care mi-au completat materialul bibliographic acumulat. 
Sa va dea bunul Dumnezeu sanatate tuturor, acum si in toti anii care vor veni!


miercuri, 5 februarie 2014

Cateva opinii pe teme de sanatate

Inceputul anului 2014 mi-a adus serioase probleme de sanatate, fiind necesar sa ma internez la spitalul “Prof. Dr. Th. Burghele” pentru operatie de tumora prostatica. La examinarea cistoscopica s-a evidentia insa tumora vezicala la nivelul colului vezical, operata laparoscopic (procedura TUR-V), urmand ca eliminarea tumorii prostatice sa se faca la o data ulterioara. In cele 5 zile de spitalizare precum si in toata perioada de recuperare am reflectat profund la posibilii factori care mi-au influentat in rau evolutia sanatatii, ajungand la concluzia ca pot incrimina unele tare de natura genetica precum si alimentatia inadecvata varstei. Ca urmare a faptului ca asupra factorilor genetici nu pot interveni, m-am decis sa studiez mai mult chestiunile legate de alimentatie in relatie cu sanatatea, domeniu in care am gasit un bogat material bibliographic.
Majoritatea autorilor de carti despre sanatate sunt de acord cu faptul ca factorii determinanti pentru sanatatea noastra sunt de natura genetica, de mediu (precum poluarea si radiatiile), stresul, sedentarismul si alimentatia. In ultimii 20 de ani au inceput sa prevaleze cartile care atrag atentia asupra alimentatiei inadecvate ca factor determinant principal in aparitia bolilor. Imi propun in consecinta sa fac unele referiri asupra relatiei dintre nutritie si sanatate, in lumina cartilor citite si a materialelor extrase din Internet.
Prima carte la care doresc sa ma refer este “Studiul China” de Dr. Colin Campbell si Thomas Campbell, tradusa in limba romana in 2007, carte considerata un important studiu despre nutritie, investigand in detaliu relatia dintre dieta si boala. Una dintre partile esentiale ale cartii este Capitolul 11 (Alimentatia corecta – 8 principii cu privire la hrana si sanatate), care pot fi rezumate astfel:
- nutritia reprezinta actiunea combinata a nenumarate substante din alimente; intregul inseamna mai mult decat suma tuturor partilor (principiul 1);
- vitaminele (suplimentele nutritive) nu constituie un panacea pentru o sanatate buna (principiul 2);
- nu exista nici un nutrient in alimentele de origine animala care sa nu fie mai bine furnizat de catre plante (principiul 3);
- originea fiecarei boli este genetica, dar nutritia joaca un rol capital in activarea genelor bune sau rele (principul 4);
- nutritia adecvata poate controla efectele adverse ale substantelor chimice daunatoare sanatatii (principiul 5);
- nutritia adecvata poate preveni o boala in faza incipienta, respectiv incetini sau stopa o boala in stadiile sale avansate (principiul 6);
- alimentatia benefica pentru o anumita boala va fi in folosul sanatatii, la modul general, si in ceea ce priveste alte boli (principiul 7);
- alimentatia potrivita produce sanatate in toate domeniile existentei noastre, acestea fiind in legatura unele cu altele (principiul 8).
In Capitolul 12 (Cum sa mancam) exista o fraza care sintetizeaza conceptul principal al autorilor ce se desprinde din aceasta carte: …daca vreti sa aveti o viata sanatoasa “folositi o alimentatie complet vegetariana, cu alimente integrale si reduceti la minimum alimentele rafinate, sare si grasimi adaugate”.
In tabelul din pagina 219 (Exemple concrete) sunt explicitate direct alimentele pe care trebuie sa le reducem la minimum (paste fainoase, produse de patiserie, dulciuri, uleiuri vegetale, peste, s.a), respectiv cele care trebuie sa le evitam (toate produsele pe baza de carne, oua si produse lactate).
Teoria vegetarianismului este mai veche, fiind sustinuta si de doctorul Ernst Gunter in cartea sa “Hrana Vie – o speranta pentru fiecare”, aparuta in 1991 si reeditata mai recent in limba romana in 2011. Vegetarianismul este prezentat aici intr-o forma chiar si mai drastica, argumentandu-se faptul ca numai consumul de fructe si legume crude are valoare benefica pentru sanatate. Acest lucru este argumentat inca din preambulul cartii, in urmatorul mod: “Alimentatia dumneavoastra, cea obisnuita de zi cu zi pune in libertate, prin descompunerea produselor alimentare in organism, cam pana la 80% substante acide, in loc de 20%, procent care ar fi adecvat posibilitatilor de neutralizare prin metabolism, astfel ca acest surplus devine cauza principal a tuturor bolilor. Apare o hiperaciditate constanta, nociva pentru corpul uman. Singura hrana aproape total lipsita de acizi ce poate, in consecinta, neutraliza si favoriza eliminarea acizilor depozitati si a reziduurilor din artere, din auricule si creier, este reprezentata de zarzavaturile crude (nefierte)”.
Nu pot incheia exemplificarile anterioare fara sa ma refer la Valeriu Popa, autodidact roman, fin diagnostician si energo-terapeut, care a vindecat prin remedii naturiste numeroase persoane de boli considerate incurabile. Despre experientele sale reusite s-au scris numeroase carti, precum “Arta vindecarii invatata de la Valeriu Popa” de Sanda Stefan, “Valeriu Popa – din tainele unui initiat roman” de Adriana Caranfil, “Incursiune in medicina naturista – in amintirea lui Valeriu Popa”, de Speranta Anton s.a. Principiile de vindecare aplicate de Valeriu Popa pot fi sintetizate in urmatoarele sale cuvinte:  “Dumnezeu a creat un organism care se poate vindeca singur daca i se va da aceasta ocazie, daca ii vom da hrana naturala pentru intretinerea vietii si daca il vom curata de otravurile din toate sistemele pentru a-si reconstrui celule noi, puternice si vitale”.
Cele trei exemple ilustrate anterior prefigureaza prin continutul lor teoriile mai complexe abordate ulterior cu numerose detalii de catre diversi autori, privind:
- Necesitatea detoxifierii organismului
- Importanta antioxidantilor
- Importanta vitaminelor, mineralelor si suplimentelor alimentare
- Importanta alcalinizarii organismului pentru regenerarea tesuturilor
- Importanta alimentelor organice
- Dieta macrobiotica
- Alimentatia ayurvedica
Departe de a face o pledoarie pentru vegetarianism exclusiv, cred ca este bine sa se cunoasca cat mai multe detalii despre alimentatia rationala si interrelatia sa cu sanatatea noastra, calauzindu-ne si dupa ceea ce a spus Hipocrate cu cca. 2500 de ani in urma: “Fie ca hrana sa-ti fie medicament si medicamentul hrana”.

In ceea ce priveste actiunile concrete intreprinse ca urmare a lecturilor amintite, imi incep ziua cu un pahar de suc de legume si fructe preparat la mixer, care, in functie de ceea ce se gaseste in camara noastra poate include: morcovi, sfecla rosie, telina, varza, mere, grepfruit, portocale. Am crescut totodata ponderea legumelor, fructelor si semintelor (dovleac, migdale, nuci) in alimentatia personala, iar proteinele de baza le asigur din consumul preponderent de peste si  rar, carne de pasare.

duminică, 27 octombrie 2013

Vizitand muzeele de arta ale Europei (2)

Constat ca nu este bine sa aman prea mult descrierea obiectivelor vizitate, caci amintirile incep sa se estompeze iar impresiile colectate nu mai pot fi redate cu aceiasi acuratete. Acesta este si cazul de fata, cand doresc sa spun cateva cuvinte despre comorile de arta ale Parisului vizitate in toamna anului trecut (2012), anotimp optim pentru iubitorii muzeelor de arta datorita atat numeroaselor expozitii temporare care se adauga colectiilor permanente, cat si numarului relativ mai redus de vizitatori. Indiferent insa de anotimpul vizitei, Parisul ramane un oras prietenos si datorita faptului ca auzi pretutindeni in jurul tau vorbindu-se o limba care iti este familiara si pe care o poti aborda usor pe baza cunostintelor dobandite in liceu si facultate.
Despre Paris, supranumit “orasul luminilor”, unul dintre cele mai importante centre culturale si de afaceri din lume, se pot culege numeroase informatii din carti, ghiduri turistice si site-urile specializate. Citim astfel ca orasul are o vechime de peste 2000 de ani, Galii din tribul Parisi stabilindu-se in jurul anului 250 I.Ch. in locurile in care acum exista orasul, fondand un sat de pescari pe insula ce poarta astazi numele de „Ile de la Cité” – centrul in jurul caruia s-a dezvoltat Parisul. Cunoscut sub numele de Lutece in vremurile stravechi, Parisul a fost cucerit de Iulius Cezar in anul 52 I.Ch. si a fost un important centru regional sub Imperiul Roman si in prima parte a evului mediu. In anul 987, Hugh Capet, Conte de Paris, a devenit rege al Frantei si sub urmasii sai pozitia orasului ca si capitala a natiunii franceze s-a intarit tot mai mult.
Parisul de astazi este un oras fascinant, plin de atractii turistice, istorice si muzee de arta in care pot fi admirate capodopere din intreaga lume. Printre cele mai importante obiective turistice, despre care se spune ca nu trebuie ratate intr-o vacanta la Paris, sunt: Bulevardul Champs-Elysees, Arcul de Triumf, Turnul Eiffel, Catedrala Notre Dame, Basilica Sacre Coeur, Muzeul Louvre, Domul Invalizilor, Pantheonul, Muzeul d’Orsay, Place de la Concorde, Opera, Muzeul Orangerie, Centrul Pompidou, Primaria, La Conciergerie si Sfanta Capela, Jardin du Luxemburg, Pont Neuf, Pont Alexandre III, La Madeleine, Place des Vosges, Muzeul Rodin, Grand and Petit Palais, Gradinile Tuileries, Arenes de Lutece, Place Vendome, Montmartre, Piata Bastiliei, Cartierul La Defense, Palatul Versailles s.a.
Atat eu cat si sotia mea mai fusesem anterior pensionarii la Paris, cu ocazia unor conferinte sau alte probleme profesionale, dar timpul alocat vizitarii unor obiective turistice a fost destul de limitat. De aceasta data, dispunand de timp liber mult mai generos, ne-am planificat in mod adecvat inca de acasa vizitarea obiectivelor dorite, inclusiv prin procurarea prin Internet a biletelor de intrare la principalele muzee si expozitii de arta. Despre locurile vizitate voi scrie in continuare cate ceva, apeland pentru rigoarea datelor si la unele informatii din ghiduri turistice sau site-uri de specialitate.
2. Cateva din comorile de arta ale Parisului
2.1 Musee du Louvre
Muzeul Louvre este cel mai mare muzeu de istorie si arta din Franta si unul dintre cele mai importante muzee din lume, in cadru sau fiind expuse peste 380.000 obiecte si 35000 de opere de arta din mileniul 6 I.Ch. si pana in secolul al XIX-lea D.Ch. Muzeul este gazduit de palatul Louvre care initial a fost conceput ca o fortareata in secolul al XII-lea sub domnia lui Filip al II-lea. Cladirea a continuat sa fie extinsa de multe ori de-a lungul secolelor pana a ajuns la forma actuala a palatului Louvre. In anul 1674 resedinta regilor Frantei a fost mutata la Palatul Versailles si astfel palatul Louvre a ramas principalul loc in care colectiile regale de arta au fost expuse. Louvre a fost deschis pentru public in 1793, dupa Revolutia Franceza, cand s-a decis ca acesta sa devina muzeu national si sa gazduiasca cele mai pretioase capodopere ale poporului francez. Din anul 2008 colectia Muzeului Louvre este impartita in opt categorii distincte: Egiptul Antic; Antichitati din Orientul Apropiat; Grecia, Etruscii si Imperiul Roman; Arta Islamica; Sculptura; Arta decorativa; Pictura; Schite si Desene. Piramida de sticlă construită în mijlocul Curții Napoleon de către arhitectul I. M. Pei la initiativa presedintelui francez Francois Mitterrand a fost inaugurată la 15 octombrie 1988, fiind finalizata in martie 1989. Aceasta reprezinta principala axa de circulație a palatului Louvre, fiind punctul principal de acces în muzeu. Piramida duce la subsolul muzeului unde este amenajat un vast hol de recepție din care se realizează accesul vizitatorilor in cele 3 aripi ale complexului muzeal, respectiv aripa Sully catre est, aripa Richelieu catre nord si aripa Denon catre sud.
Am alocat vizitarii Muzeului Louvre cca. 8 ore, fara a zabovi prea mult in fata tuturor exponatelor, acordand prioritate mai mare colectiei de pictura. Aceasta reuneste peste 7.500 de lucrari din secolul XIII pana in 1848, tablourile ulterioare aflandu-se la Muzeul d’Orsay. Cea mai bine reprezentata este pictura nord-europeana, una dintre cele mai vechi lucrari flamande fiind Madona cancelarului Rolin (1435) de Jan van Eyck. Alte cateva picturi celebre din perioade apropiate sunt Corabia nebunilor de Hieronymus Bosch, Regele Carol la vanatoare de Anthony van Dyck, Cei patru evanghelisti de Jacob Jordaens, Tiganca de Frans Hals, Autoportret, Ucenicii la Emmaus si Betseba de Rembrandt. Principalii pictori germani din secolele XV si XVI sunt reprezentati prin Autoportretul lui Albrecht Durer, Venus de Lucas Cranach si Portretul lui Erasm de Hans Holbein. Printre pictorii englezi se numara Thomas Gainsborough (Conversatie intr-un parc), Sir Joshua Reynolds (Master Hare) si J.M.W. Turner (Landscape with a river and a distant bay). Pictura spaniola este, de asemenea, bine reprezentata prin lucrarile lui El Greco (Hristos rastignit), Francisco de Zurbaran (Sf. Bonaventura), Jose de Ribera (Baiatul cu picior de lemn), precum si numeroase portrete de Goya. Colectia de pictura italiana este bogata, acoperind perioada 1200 – 1800. Se afla aici parintii Renasterii, Giotto, Fra Angelico (Incununarea Fecioarei) si Rafael (Portretul lui Baldassare Castiglione). Pot fi admirate, de asemenea, Portretul lui Sigismondo Malatesta de Piero della Francesca, Scena de lupta de Paolo Uccello, Fecioara cu Pruncul, Isus si Sf. Ana precum si celebra Mona Lisa de Leonardo da Vinci. In cadrul valoroasei colectii de pictura franceza pot fi admirate lucrarile timpurii (1450) ale lui Jean Fouget (Portretul lui Carol al VII-lea), Enguerrand Quarton (Pieta din Villeneuve-les-Avignon). Din secolele XVI, XVII si XVIII exista numeroase lucrari de Georges de la Tour, Jean Watteau, J.L. David, Nicolas Poussin si J.H. Fragonard (La scaldat). Majoritatea lucrarilor lui J.D. Ingres se afla la Musee d’Orsay, dar muzeul Louvre a pastrat tabloul Baia turceasca (1862). Expozitia temporara deschisa la Louvre in perioada vizitei noastre s-a intitulat “Raphael – Les Dernieres Annees” (foto 1, 2, 3).
2.2 Musee d’Orsay
Cladirea care gazduieste Muzeul d’Orsay este o fosta gara, construita pentru Expozitia Universala din anul 1900. Gara a fost punctul final al cailor ferate din sud-vestul Frantei pana in anul 1939, cand peroanele sale au devenit prea mici pentru noile trenuri ce intrasera in circulatie. A continuat sa fie folosita pentru trenuri regionale mai mici, iar o parte din ea a devenit oficiu postal in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Guvernul Francez a decis in anul 1977 sa transforme gara in muzeu. Lucrarile de reamenajare au durat destul de mult si au presupus construirea aditionala a peste 20000 de metri patrati pe patru etaje. Muzeul a fost inaugurat de presedintele Francois Mitterrand la data de 1 Decembrie 1986. Despre colectia de arta a Musee d’Orsay se spune ca incepe acolo unde se termina Musee du Louvre, cu lucrari din perioada 1848 – 1914, principal sa atractie fiind reprezentata de colectia de arta impresionista. Pictura inainte de 1870 este redata prin tablourile lui Eugene Delacroix (Vanatoarea de tigrii), Jean-Dominiques Ingres (Primavara) sau Thomas Couture (Romanii in epoca decadentei). Debutul ca si perioada de glorie a curentului Impresionist sunt bogat ilustrate in tablourile lui Claude Monet (Catedrala de la Rouen si Nuferi albastri), Eduard Manet (Olympia si Dejun pe iarba), Pierre-Auguste Renoir (Dans la Maulin de la Galette), Edgar Degas (L’Absinthe si Micuta balerina), Paul Cezanne (Mere si portocale), dar si in lucrarile pictorilor Camille Pisarro, Alfred Sisley, Mary Cassatt, Frederic Bazille si Vincent van Gogh. Curentul Neoimpresionist este reprezentat de lucrarile lui Georges Seurat (Circul), Paul Signac, Henri de Toulouse-Lautrec (Jane Avril dansand), Paul Gaugain (Taranci bretone), Emile Bernard, Pierre Bonnard, Odilon Redon sau Henri Rousseau (Imblanzitorul de serpi). Trei sali mari sunt rezervate picturilor aferente curentelor Naturalism si Simbolism, reprezentate prin lucrarile lui Fernard Cormon (Cain), Jules Bastien-Lepage (La cosit), Lionel Walden (Docurile din Cardiff), respectiv Henri Martin (Serenitate), Edward Burne-Jones (Roata norocului), Jean Delville (Scoala lui Platon), sau Winslow Homer (Noapte de vara). Expozitia temporara pe care am putut s-o admiram in timpul vizitei noastre la Musee d’Orsay s-a intitulat “L’impressionnisme e la Mode” (foto 4).
2.3 Musee de l’Orangerie
Cladirea Muzeului Orangerie are multe ferestre imense, principala sa destinatie initiala fiind gazduirea portocalilor pe timpul iernii. Ulterior a devenit un depozit bine echipat, a oferit chiar camere de locuit soldatilor mobilizati in Paris, a fost un loc de desfasurare a unor competitii sportive sau evenimente muzicale, a gazduit numeroase expozitii de arta, industrie, horticultura si concursuri canine. Muzeul Orangerie contine lucrari ale lui Cezanne, Renoir, Picasso, Rousseau, Matisse, Derain, Modigliani, Soutine, Utrillo si Laurencin. In anul 1922, Monet a donat poporului francez 8 tablouri gigantice (2x6 m) reprezentand Lilieci de apa. Tablourile au fost expuse in camera ovala din cadrul muzeului, unde peretii ovali puteau sustine tablourile grele. Expozitiile temporare pe care le-am putut vizita la Musse de l’Orangerie au fost dedicate pictorilor Chaim Soutiene, intitulata “L’ordre du Chaos”, si respectiv Victor Baltard, intitulata “Le Fer et le Pinceau”.
2.4 Grand Palais
Grand Palais a fost construit pentru Expozitia Mondiala din 1900, cladirea fiind celebra pentru acoperisul sau enorm din sticla. A fost opera a trei arhitecti diferiti dar proiectul a fost pus in aplicare de celebrul arhitect francez Charles Girault, care a proiectat ulterior si Petit Palais. Cladirea este o combinatie intre fatada din piatra in stil clasic, fier in stil art-nouveau si sticla. Dupa ce o parte a acoperisului de sticla a cazut in 1993, cladirea a fost inchisa pentru aproape 10 ani pentru renovari. Prima parte a fost redeschisa in 2004, iar restul abia in anul 2007. Renovarile s-au axat pe repararea cadrelor din metal, inlocuirea sticlei si repararea acoperisului. Unele dintre decoratiunile exterioare de la Grand Palais au beneficiat si ele de renovari, inclusiv mozaicul si statuile ce reprezinta cai in galop de pe colturile acoperisului. Pentru mai mult de 100 de ani, Grand Palais a fost o sala publica de expozitii si a gazduit o multime de evenimente importante. Desi galeria principala este destinata expozitiilor de arta contemporana, aici se organizeaza diferite expozitii si manifestari, de la expozitii de masini de epoca pana la prezentari de moda. In Grand Palais exista de fapt trei zone diferite, fiecare cu o intrare separata: Palais de la Decouverte (un muzeu de stiinta) cu intrarea pe Avenue Franklin Roosevelt, Galeries National du Grand Palais (o sala de expozitii) ce are intrarea la Piata Clemenceau si Neuf du Grand Palais (o sala de evenimente) ce are intrarea prin Avenue Winston Churchill. Cele doua expozitii temporare vizitate de noi in Galeries National du Grand Palais s-au intitulat Bohemes si o retrospectiva a pictorului american Edward Hopper (foto 5).
2.5 Petit Palais
Redeschis in anul 2005 dupa mai bine de patru ani de renovari, Petit Palais a fost ridicat ca si omologul sau de peste strada, Grand Palais, pentru Expozitia Mondiala din 1900. Desi fusese proiectata doar ca o constructie temporara pentru a gazdui o expozitie de arta franceza, aceasta structura in stil Beaux Art proiectata de Charles Girault a devenit foarte iubita printre parizieni care nu au mai dorit sa fie daramata si ca urmare Petit Palais incanta si astazi numerosii turisti care viziteaza Parisul. Principala intrebuintare a cladirii in zilele noastre este aceea de gazda a Muzeului de Arte Frumoase din Paris, cu exponate de o mare importanta culturala ce acopera o perioada istorica vasta, din Antichitate pana in secolul XX. Acestea sunt impartite pe sectiuni: Colectia Dutuit de obiecte de arta, picturi si desene medievale si renascentiste; Colectia Tuck de mobilier si obiecte de arta din secolul XVIII si Colectiile orasului Paris cu lucrari ale artistilor francezi Jean Ingres, Eugene Delacroix si Gustave Courbet, ale peisagistilor din Scoala de la Barbizon si ale impresionistilor. Mare parte a colectiei muzeului a fost lasata mostenire de Auguste Dutuit, care pe langa opere de arta a lasat muzeului si bani pentru achizitionarea altor lucrari valoroase. Vizita noastra a inclus toate colectiile permanente ale muzeului.
2.6 La Pinacotheque de Paris
Amplasat in doua cladiri din Place de la Madeleine, acest prim muzeu privat parizian si-a deschis portile in iunie 2007, la initiativa istoricului de arta Marc Restellini. Pinacoteca din prima cladire este repartizata pe trei niveluri si gazduieste atat colectii permanente cat si expozitii temporare de anvergura internationala. In cadrul colectiilor permanente sunt prezentate  creatii ale marilor civilizatii, precum soldati chinezi de teracota, lucrari de orfevrarie inca si masti de jad maiase, dar si lucrarile unor pictori cunoscuti precum Georges Rouault, Jackson Pollock, Suzanne Valadon, Maurice Utrillo si Edvard Munch. Pinacoteca din cea de-a doua cladire s-a deschis in ianuarie 2011 si gazduieste cu regularitate expozitii dedicate marilor colectii private si proprietarilor acestora. In afara parcurgerii colectiilor permanente, la data vizitei noastre la Paris am putut admira doua expozitii temporare deosebit de interesante, prima dedicata pictorului japonez Hiroshige, intitulata “L’art du voyage”, iar cea de-a doua intitulata “Van Gogh – dreaming of Japan”. 
2.7 Opera National de Paris (Palais Garnier)
Cladirea Operei a fost conceputa de arhitectul Charles Garnier pentru Napoleon al III-lea, imbinand stilul clasic cu cel baroc, cu numeroase coloane, frize si sculpturi pe exterior. Constructia sa a inceput in 1862 durand 13 ani, cu intreruperi in timpul razboiului prusac si revoltei din 1871, fiind inaugurata in 1875. Opera are 11000 de metri patrati si o scena pe care pot incapea 450 de artisti. Auditoriul detine jumatate din spatiul total avand 2200 de locuri. Sub cladire se afla un mic lac (amintit in muzicalul “Fantoma de la Opera” de Paul Leroux si Lloyd Webber) care este folosit de pompieri pentru antrenamente. In interior se poate admira monumentala Scara Mare din marmura alba, cu balustrada de marmura rosie si verde, precum si Foaierul cel Mare cu tavanul cu bolta acoperit de mozaicuri. Sala de spectacole pe cinci niveluri este imbracata in catifea rosie, fiind decorata cu heruvimi de ghips si frunze de aur, in contrast cu plafonul fals pictat in stil modernist de Marc Chagall in 1964. De un interes aparte este si Muzeul Operei, care relateaza istoria acesteia printr-o colectie mare de partituri, manuscrise, fotografii, machete de scenografie si busturi ale unor compozitori. De la shop-ul muzeului ne-am procurat un DVD cu scene de balet si un CD cu muzica de opera (foto 6, 7).
2.8 Centre Pompidou (Musee National d’Art Moderne)
Centrul Georges Pompidou este un complex cultural construit intr-un stil arhitectural high-tech, fiind creatia arhitectului italian Renzo Piano, a cuplului de arhitecti britanici Richard si Sue Rogers si a inginerilor de rezistenta Edmund Happold si Peter Rice. Numele centrului este dat dupa Georges Pompidou, initiatorul acestui proiect si presedinte al Frantei intre 1969 si 1974. Suprafata pe care se intinde Centrul acopera peste doua hectare, suprafata locuibila fiind de 103,305 m². Structura sa are sapte etaje si o inaltime de 42 de metri, lungimea de 166 m si latimea de 60 m. Toate elementele functionale si structurale ale cladirii sunt vopsite dupa diferite coduri de culoare: verde pentru tevile instalatiilor sanitare, albastru pentru instalatiile de climatizare, instalatiile electrice sunt galbene iar instalatiile pentru siguranta sunt rosii. Scara rulanta de pe fatada cladirii este instalata intr-un tub de sticla, iar de la ultimul etaj poate fi admirata panorama spectaculoasa a Parisului. Colectiile permanente ale muzeului se gasesc la etajele 4 si 5, etajele 1 si 6 sunt dedicate expozitiilor temporare, iar etajele 2 si 3 gazduiesc o biblioteca de informare. Nivelurile inferioare alcatuiesc Forumul, zona publica centrala, cu un centru pentru teatru si poezie, un cinematograf si un atelier de creatie pentru copii. In cadrul complexului de la Centrul Pompidou se afla si Atelierul Brancusi. Muzeul detine peste 50.000 de lucrari de arta realizate de cca. 42.000 de artisti. Disciplinelor clasice, respectiv pictura, sculptura, desen si fotografie, li s-au adaugat arhitectura, cinematografia, designul, precum si videoteci si fonoteci. Colectiile permanente considerate “istorice” prezinta marile miscari artistice din prima jumatate a secolului XX, de la fovism si expresionismul abstract, la curentele in permanenta schimbare din anii 1950. Este expusa o bogata colectie de sculpturi cubiste, precum si lucrari ale marilor maestri Matisse, Picasso, Braque, Duchamp, Kandinsky, Leger, Miro, Giacometti si Dubuffet. Sectiunea de arta moderna de la etajul 4 debuteaza cu lucrari ale principalilor artisti francezi din a doua jumatate a secolului XX, precum Louise Bourgeois, Jean-Pierre Raynaud, Francois Morellet si Bertrand Lavier. Culoarul central expune numeroase sculpturi, printre care lucrari de Toni Grand, John Chamberlain si Xavier Veilhan. Holul este consacrat in principal picturii, cuprinzand lucrari de Gerhard Richter, Brice Marden, Jean-Michel Basquiat, Philip Guston, Bernard Piffaretti si Katharina Grosse. A treia sala este un omagiu adus artistului, filozofului si criticului de arta Pontus Hulten, fost director al Musee National d’Art Moderne intre 1973-1981, ales de presedintele Pompidou sa proiecteze si sa administreze noul muzeu national de arta moderna al Centrului Pompidou. Printre lucrarile expuse in aceasta sala se numara cele ale lui Jean Tinguely, Andy Warhol si Niki de Saint Phalle. De la redeschiderea Centrului Pompidou in 2007, anumite spatii au fost gandite sa adune diferite discipline in jurul unei teme comune, precum pictura minimalista sau arta abstracta, nemaifiind organizate in functie de o anumita miscare sau curent artistic. La data vizitei noastre, pe langa colectiile permanente, am avut sansa parcurgerii a doua expozitii temporare de exceptie cuprinzand retrospective ale pictorilor Bertrand Lavier, dar mai ales Salvador Dali, considerat cel mai mare artist al curentului suprarealist, al carui exceptional teatru-muzeu de la Figueras il vizitasem cu mai multi ani in urma (foto 8, 9).

                                            








vineri, 18 octombrie 2013

Din nou despre muzica


In mod evident, in calitate de meloman autodeclarat, nu puteam lasa sa treaca prea mult timp fara sa spun cateva cuvinte despre editia a 21-a a Festivalului International “George Enescu”, la care eu si sotia mea am participat ca spectatori pe baza celor doua abonamente de tip F (pentru pensionari) cumparate cu mult timp in urma pentru ciclul “Mari orchestre”, desfasurat la Sala Palatului in perioada 1 – 28 septembrie 2013. A fost cu siguranta cel mai mare eveniment muzical al anului din tara noastra si totodata unul dintre principalele evenimente muzicale din Europa, aducand la Bucuresti orchestre celebre precum Royal Concertgebouw Amsterdam, Orchestra Academiei Santa Cecilia, Staatskapelle Berlin, Orchestre de Paris, National Philharmonic of Russia, London Philharmonic Orchestra, Royal Stockholm Philharmonic Orchestra, Pittsburgh Symphony Orchestra, s.a. La conducerea acestora am putut admira dirijori renumiti precum Daniel Berenboim, Paavo Jarvi, Antonio Pappano, Mariss Jansons, Vladimir Jurowsky, Sakari Oramo, Marek Janowski, Andrew Litton, Mihail Pletnev s.a, care in mod uzual pot fi vazuti doar in transmisiunile canalului de televiziune MEZZO.

Am avut totodata privilegiul sa-l ascult din nou pe Radu Lupu, considerat in prezent ca unul dintre marii pianisti ai lumii, interpretand cu multa sensibilitate “Concertul nr. 4 pentru pian si orchestra” de Ludwig van Beethoven, acompaniat de Staatskapelle Berlin sub bagheta lui Daniel Berenboim.

In cadrul concertelor de la Sala Palatului am putut admira cu mandrie si alti interpreti romani deosebit de talentati, precum violonista Anna Tifu, laureata a editiei din 2007 a Festivalului George Enescu si castigatoare a numeroase premii la alte concursuri international de renume, sau pianista Alexandra Dariescu, despre care s-a scris ca in aceasta vara a devenit, la numai 27 de ani, prima pianista din Romania care a urcat pe scena Royal Albert Hall, alaturi de Orchestra Filarmonicii Regale din Londra. Artistii romani s-au adugat altor virtuozi de renume ai pianului si viorii care au concertat la Sala Palatului, precum Yuja Wang, Vadim Repin, Boris Berezovsky, Serghey Dogadin, Pinchas Zukerman si Amanda Forsyte, Katia si Marielle Lebeque, Leonidas Kavakos, Emanuel Ax, Lisa Batiashvili, Julian Rachlin, Stephen Hough, s.a.

In anul Verdi si Wagner, cei doi titani ai muzicii au fost omagiati in cadrul Festivalului prin cateva concerte de exceptie, care au reprezentat tot atatea premiere pentru Romania. Astfel, la Sala Palatului, pe 12.09.2013 s-a putut asculta “Requiem”-ul de Giuseppe Verdi, in interpretarea magistrala a orchestrei si corului Academiei Santa Cecilia din Roma sub bagheta lui Antonio Pappano.  Timp de alte patru seri a fost prezentata tetralogia “Inelul Nibelungilor” de Richard Wagner, intr-o distributie stralucita alaturi de Orchestra Radio din Berlin condusa de dirijorul Marek Janowski.

In final pot spune ca fost o lună de neuitat, cu concerte fabuloase si o atmosferă sub semnul muzicii, a carei magie sper sa fie reinviata si in editia viitoare a Festivalului din 2015.