(Re)descoperind comorile Romaniei – circuit prin nordul Moldovei si Bucovina

La putin timp dupa terminarea ultimelor acorduri ale editiei 2017 a Festivalului Enescu, am purces la drum intr-o frumoasa excursie prin programul Senior Voyage, achizitionata cu mult timp inainte prin Agentia de Turism Christian Tour. Ghidul excursiei a fost d-na Raluca Sofian, de profesie jurnalist la revista Cronica Veche din Iasi, care ne-a oferit atat pe traseu cat si la locul obiectivelor vizitate numeroase informatii utile si competente, cu simpaticul ei accent de moldoveanca. Drumul spre inima Moldovei l-am strabatut trecand prin Brașov, in direcția Lacul Rosu si Cheile Bicazului, pe traseul Sfantu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Gheorghieni – Poiana Teiului. Traseul ne-a oferit un peisaj pitoresc printre munți, prin Parcul Național Cheile Bicazului – Hasmas si Parcul Național Ceahlau pana la Bicaz. Pauza de pranz, dupa un scurt fotobreak, s-a facut la Lacul Rosu, unde la restaurantul cu acelasi nume am servit o delicioasa supa gulas, care alaturi de tocana gulas erau declarate specialitatile casei. Am trecut in continuare prin Piatra-Neamt si Tg. Neamt, oprindu-ne spre seara pentru cele patru nopti de cazare la frumosul hotel Toaca Bellevue din Gura Humorului. In ziua a doua ne-am reintors cu autocarul spre Targu Neamt, incepand de fapt vizitarea obiectivelor de interes pentru noi din programul excursiei, dintre care primul a fost Manastirea Neamt. Situata in comuna Vanatori, Manastirea Neamt, conform surselor istorice preluate din Internet, dar si celor povestite de parintele monah care ne-a ghidat pe parcursul vizitei noastre la manastire, este cel mai mare si vechi asezamant monahal din Moldova, fiind atestata documentar din 1407. Ctitoria manastirii ii este atribuita voievodului Petru I Musat care a construit prima biserica din piatra, astazi disparuta. Biserica actuala din incinta manastirii a fost ctitorita de voievodul Stefan cel Mare la sfarsitul secolului al XV-lea si are hramul “Inaltarea Domnului”. In incinta manastirii se afla doua biserici, doua paraclise, turnul-clopotnița cu 11 clopote, Seminarul Teologic “Veniamin Costache”, precum si un muzeu cu o colecție de arta bisericeasca si sala tiparului. Specific este Aghiazmatarul circular din fata manastirii unde se face sfintirea apei la hram. In biserica se afla o icoana a Maicii Domnului pictata in anul 665 in Israel, facatoare de minuni. Pictura din absida principala, naos si sala mormintelor apartin ultimilor ani de domnie ai lui Stefan cel Mare, iar cea din pridvor si pronaos este din timpul lui Petru Rares. A doua biserica inclusa in complexul manastiresc este biserica “Sfantul Gheorghe”, incorporata in zidul de incinta (foto 1, foto 2, foto 3, foto 4).

Urmatorul obiectiv vizitat a fost Manastirea Secu situata in comuna Pipirig. Aceasta a fost construita in anul 1602 de catre Nestor Ureche, mare vornic al Tarii de Jos, tatal cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihastrii numita “Schitul lui Zosima”, asezamant intemeiat de catre domnitorul Petru Rares. In altarul noii biserici avand hramul “Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul” se afla la loc de cinste icoana Maicii Domnului numita “Cipriota”, adusa de domnitorul Vasile Lupu din insula Cipru si daruita sfantului mitropolit Varlaam al Moldovei in anul 1647, ca semn de pretuire. In interiorul complexului monahal de la Secu se afla si doua paraclise: paraclisul “Adormirii Maicii Domnului” si paraclisul “Sf Nicolae”. In anul 1821 la Manastirea Secu s-a purtat ultima lupta a eteristilor cu turcii, lupta castigata de catre turci care au incendiat si distrus o mare parte a manastirii. Dupa incendiul din 1821 s-au reconstruit corpurile de chilii din incinta, totodata refacandu-se din temelii si paraclisul „Sfantul Nicolae”. In anul 1850 a fost pictat interiorul bisericii iar catapeteasma naosului a fost refacuta din lemn de tei, sculptata in stil baroc si poleita cu aur (foto 5, foto 6, foto 7, foto 8).

Cel de-al treilea obiectiv major vizitat in ziua a doua a excursiei noastre a fost Manastirea Agapia. Situata in mijlocul unei paduri pe valea paraului Agapia, la o distanța de 3 km de satul cu acelasi nume, Manastirea Agapia Noua (Agapia din Vale) este astazi una dintre cele mai mari manastiri de maici din Romania. Ctitorul manastirii este hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile Lupu. El a construit biserica cu hramul „Sf. Voievozi Mihail si Gavriil” in perioada 1641-1643, dupa planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol. Lacasul de cult a fost sfintit la 12 septembrie 1646 de mitropolitul Varlaam Motoc al Moldovei in prezenta domnitorului Vasile Lupu. In cei trei ani scursi de la zidire pana la sfintirea bisericii, ctitorii au construit careul de chilii care insotesc zidul de incinta, impreuna cu turnul-clopotnita din piatra si granit de pe latura de rasarit. Pana la inceputul secolului al XIX-lea, Agapia a avut obste de calugari, iar din anul 1803, printr-un hrisov domnesc al lui Alexandru Moruzi, Manastirea Agapia a devenit manastire de maici. La 16 septembrie 1821, in timpul domniei lui Mihail Sutu al II-lea, complexul monahal a fost devastat si incendiat de turci. Lucrarile din anii urmatori au refacut complexul monahal si a fost suprainaltat turnul clopotnita. In anul 1847, pe latura de sud a incintei, la etaj, a fost amenajat un paraclis cu hramul “Nasterea Maicii Domnului” si “Duminica Tuturor Sfintilor”. In manastire au fost organizate o scoala de patru clase pentru surorile tinere, ateliere de covoare si broderii, precum si o scoala de pictura bisericeasca unde a predat Nicolae Grigorescu. Ceea ce confera o deosebita valoare acestui monument sunt frescele pictate in interiorul bisericii de Nicolae Grigorescu in perioada 1858-1862, cand artistul avea 20 de ani (foto 9, foto 10, foto 11, foto 12).

Dupa un scurt popas pentru masa de pranz servita la “Casa Arcasului” aflata la poalele Dealului Cetatii, am urcat dealul de cca. 80 m inaltime pentru a vedea ruinele Cetatii Neamt, care a reprezentat mai bine de patru secole un avanpost fortificat important pentru apararea granitei de vest a Moldovei si a trecatorilor Carpaților Orientali in fata politicii de continua expansiune teritoriala spre est a Regatului Ungar. Ea era una din cele mai bine intarite cetați de care a dispus statul medieval moldovenesc si avea un rol important in sistemul general de aparare a tarii. Cetatea a fost construita la sfarșitul secolului al XIV-lea de Petru I, a fost fortificata in secolul al XV-lea de Stefan cel Mare si distrusa in secolul al XVIII-lea din ordinul domnitorului Mihai Racovita. Domnitorul Stefan cel Mare a inteles cel mai bine necesitatea construirii de cladiri fortificate pentru a apara Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tatarilor, ungurilor sau polonilor. El a construit primele manastiri fortificate din Moldova si a intarit cetatile existente. Considerand ca Cetatea Neamt nu este suficient intarita pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, in ragazul dintre batalia de la Podul Inalt (ianuarie 1475) si batalia de la Valea Alba (iulie 1476) el a poruncit suprainaltarea zidurilor cetatii cu circa 6-7 m si construirea de creneluri si ferestre inguste, prin care aparatorii cetatii puteau sa supravegheze si sa loveasca dusmanii. Pe latura de nord a fortului musatin s-a construit un zid flancat de patru bastioane semicirculare cu ziduri groase si rezistente, cu inaltimi variabile de pana la 30 de metri, zid ce a incadrat o curte exterioara. In anul 1476, dupa ce a invins ostile Moldovei in batalia de la Valea Alba, sultanul Mahomed al II-lea l-a fortat pe voievodul Moldovei Stefan cel Mare sa se indrepte spre Cetatea Neamt aflata la o distanta de 27 km de locul bataliei. In timp ce Stefan cel Mare se afla in nordul tarii pentru a-si regrupa ostile, Mahomed al II-lea a asediat timp de opt zile fara succes Cetatea Neamt, presupunand ca domnitorul se refugiase in acea fortareata. Cetatea Neamt a trecut de-alungul secolelor care au urmat prin numeroase alte momente de cumpana, culminand cu distrugerea ordonata de domnitorul Mihail Racovita in 1718 la porunca Imperiului Otoman. In perioada 2007-2009, Cetatea Neamț a fost reabilitata si redata in circuitul turistic cu fonduri europene printr-un program Phare, la care s-au adaugat fonduri alocate de Consiliul Judetean Neamt, in parteneriat cu Consiliul Local Targu Neamt (foto 13, foto 14).

In continuare am vizitat Casa memoriala Ion Creanga de la Humulesti, construita intre anii 1830-1831 de catre Petre Ciubotariu, bunicul povestitorului. Ion Creanga a locuit aici permanent de la nastere pana in 1846, apoi cu intreruperi pana in 1855 cand a plecat spre Iasi, la Seminarul de la Socola. Constructia a fost restaurata în 1937 prin grija istoricului Nicolae Iorga, dar cele mai importante reparatii au avut loc in 1975, cand a fost refacut acoperisul si s-a inlocuit tavanul. Constructia este formata din doua incaperi micute si o tinda. Casa memoriala include o valoroasa expozitie permanenta, reorganizata tematic dupa 1989, ce cuprinde documente de arhiva, scrisori, carti postale cu autograf, fotocopii ale manuscriselor, fotografii si 14 lucrari de grafica. Langa muzeu se gaseste Parcul tematic „Ion Creanga”, un loc in care se pot vedea personaje indragite din povestile pentru copii scrise de Ion Creanga (foto 15, foto 16).

Ultimul obiectiv vizitat in cea de-a doua zi a excursiei noastre in Tinutul Neamtului l-a constituit Muzeul etno-folcloric “Neculai Popa” din Tarpesti. Muzeul a luat fiinta in anul 1964 si a fost amenajat in casa si gospodaria fondatorului Neculai Popa, neintrecut mester popular si etno-folclorist si un colectionar pasionat de arta populara autentica, dar si de obiecte folclorice. De mic copil aceasta a invatat sa confectioneze masti de Anul Nou, iar cu timpul, a inceput sa sculpteze in lemn si gresie. Expozitia permanenta a muzeului, prezentata in patru camere si intr-un pavilion special construit, cuprinde mai multe colectii grupate in fonduri distincte, cum ar fi: Marturii arheologice rezultate din sapaturile ce au fost organizate in localitate si in alte zone invecinate, Colectia de etnografie locala ce cuprinde obiecte utilitare, decorative si piese de port popular specifice zonei, Colectia numismatica formata din piese antice si piese actuale, romanesti si straine, Colectia de pictura naiva romaneasca, Colectia de sculptura naiva - formata din cateva lucrari realizate in decursul anilor de artistul Neculai Popa - si Colectia de icoane si obiecte de cult. In afara de colectionarea de masti creatii proprii si de folclor, Neculai Popa a pictat si chiar a sculptat in lemn si piatra, curtea sa fiind impodobita cu propriile creatii (foto 17, foto 18).

In ziua a treia ne-am deplasat in nord-vestul Moldovei, in pitorescul Tinut al Bucovinei (Tara Fagilor), pentru a vizita celebrele manastiri pictate. Prima dintre acestea a fost Manastirea Moldovita situata in comuna Vatra Moldovitei din judetul Suceava. Manastirea Moldovita actuala a fost construita in anul 1532 de voievodul Petru Rares (fiul lui Stefan cel Mare), in apropiere de locul unei mai vechi manastiri ctitorite de Alexandu cel Bun, asezamant care a dainuit pana la sfarsitul secolului al XV-lea. Arhitectura bisericii de la Manastirea Moldovita imbina elemente de arta bizantina si gotica. Ea continua stilul arhitectonic al manastirilor moldovenesti, stil cristalizat in epoca lui Stefan cel Mare, dar ctitoria lui Petru Rares aduce in plus dimensiunile mai mari, tendinta de inaltare si de zveltete. In anul 1785, Manastirea Moldovita este desfiintata, si pana in anii 1932-1934 cand si-a reluat activitatea ca manastire de maici, a suferit numeroase deteriorari. Intre anii 1954-1960, Manastirea Moldovita a fost restaurata si innoita - acoperisul a fost refacut in intregime si i s-a marit sarpanta pentru protectia picturii, au fost degajate bazele turlei pentru a-i evidentia silueta impunatoare, fundatiile si soclul au fost consolidate, iar zidurile, turnurile si chiliile au fost refacute. Pictura exterioara dar mai ales cea interioara, realizata la 5 ani dupa ridicarea bisericii se mentin si astazi in conditii foarte bune, reprezentand alaturi de pictura manastirii Voronet un exceptional document artistic al epocii de stralucire spirituala din vremea celor doua domnii ale lui Petru Rares. Ca semn de pretuire pentru valoarea lor artistica, manastirile din Bucovina au primit in anul 1975 premiul “Pomme d’Or” al Federatiei Internationale a Ziaristilor si Scriitorilor de Turism, premiu care se pastreaza la muzeul Manastirii Moldovita, iar din anul 1993 UNESCO a inclus biserica “Buna Vestire” din cadrul Manastirii Moldovita, impreuna cu alte 7 biserici din nordul Moldovei, pe lista patrimoniului cultural mondial (foto 19, foto 20, foto 21, foto 22).

Urmatorul obiectiv vizitat a fost Manastirea Sucevita situata in satul omonim din judetul Suceava. Manastirea Sucevita, cu toate ca este atestata documentar la 1582 in vremea voievodului Petru Schiopu, este de facto ctitorie comuna a fratilor Movilesti (Ieremia si Simion), mari boieri, carturari si chiar domnitori ai Moldovei si Tarii Romanesti intre secolele XVI si XVII. Arhitectura bisericii imbina elemente de arta bizantina si gotica, la care se adauga elemente de arhitectura ale vechilor biserici din Moldova. Incinta manastirii este un patrulater de ziduri inalte (6 m) și groase (3 m) prevazute cu contraforturi, metereze, drum de straja, patru turnuri de colt si unul cu paraclis peste gangul intrarii, impodobit cu stema Moldovei. In incinta se mai afla incaperi ale vechii case domnesti si beciuri. Pictura murala interioara si exterioara a bisericii, atribuita pictorilor moldoveni Ioan Zugravul si fratelui sau Sofronie, este de o mare valoare artistica, fiind o ampla naratiune biblica din Vechiul si Noul Testament. Definitorie pentru Sucevita ramane “Scara raiului” (Scara virtutilor), cunoscuta si sub numele de “Scara dumnezeiescului urcus” de pe peretele nordic al bisericii, considerata ca fiind una dintre cele mai valoroase compozitii ale picturii medievale romanesti. Biserica “Invierea Domnului” de la Manastirea Sucevita se afla inclusa de UNESCO pe lista patrimoniului cultural mondial (foto 23, foto 24, foto 25, foto 26).

Pe traseul urmat in continuare ne-am oprit in comuna Marginea, renumit centru de arta populara, cunoscut indeosebi pentru ceramica neagra ce se produce aici. Indeletnicirea olaritului are traditii vechi in localitate. Aici se modeleaza manual lutul argilos in scopul fabricarii vaselor cu intrebuitare casnica pentru gatit sau pentru prelucrarea laptelui si diverse alte forme ornamentale. Ceramica produsa aici este unica pe plan international prin culoarea neagra rezultata in urma arderii, precum si prin modelarea unor forme specifice traditionale. Am vizitat atelierul unui mester olar, admirand maiestria mestesugului sau. La intrebarea noastra daca are clienti pentru marfa fabricata, ne-a raspuns ca cererea nu este asa de mare in tara, dar nu poate face fata comenzilor venite din strainatate (foto 27, foto 28).

Am continuat vizitarea manastirilor din Bucovina cu Manastirea Putna, supranumita de catre Mihai Eminescu “Ierusalimul Neamului Romanesc”. Manastirea, aflata la 33 km nord-vest de orasul Radauti, este ctitoria lui Stefan cel Mare (al carui mormant se afla aici), constructia sa derulandu-se in perioada 1466-1469. Biserica manastirii a fost devastata de ostile lui Timus Hmelnitki, hatmanul cazacilor, lucrarile de reconstruire fiind incepute de voievodul Vasile Lupu in 1653, continuate de Gheorghe Stefan (1653-1658) si terminate sub domnia lui Eustatie Dabija in 1662. Manastirea a fost restaurata intre anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanu, care a construit si Paraclisul manastirii, asezat in partea vestica a incintei pe locul vechiului turn clopotnita deteriorat la marele cutremur din 1739. Pe latura sudica a incintei se afla “Casa Domneasca” ridicata intre anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusa de Habsburgi. Singura cladire ramasa de pe vremea voievodului Stefan cel Mare este Turnul Tezaurului, in care erau adapostite sfintele odoare ale bisericii in vremurile tulburi. Muzeul Manastirii Putna, unde se pastreaza o parte din tezaurul artistic si istoric al manastirii, a fost reamenajat in anii 1976 si 2004 si se afla in partea de vest a incintei, alaturi de Paraclis. La exterior, Manastirea Putna este incinsa cu un brau rasucit in torsada, simbolizand Preasfanta Treime, motiv ce se regaseste si in ornamentatia interioara. Pictura din biserica mare a fost refacuta in 2001 in stil neobizantin de catre fratii Mihail si Gavril Morosanu, aceiasi care au pictat si Paraclisul in perioada 1980-1984. In august 1871 s-a celebrat cu mult fast implinirea a 400 de ani de la infiintarea Manastirii Putna, in cadrul Marii Serbari participand Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, Mihail Kogalniceanu si alte personalitati ale vietii culturale si politice din tara. In 1966, la implinirea a 500 de ani de la intemeierea Manastirii, evenimentul a fost celebrat pe plan mondial la recomandarea UNESCO (foto 29, foto 30, foto 31, foto 32).

 La cca. 1 km de Manastirea Putna, ne-am oprit pentru scurt timp sa vadem Chilia lui Daniil Sihastrul, o grota sapata intr-o stanca pe valea paraului Vitau. Conform celor auzite si citite, acesta s-a nascut la inceputul secolului al XV-lea intr-un sat din apropierea orasului Radauti, primind la botez numele Dumitru. La varsta de 16 ani a fost calugarit cu numele David la Manastirea “Sf. Nicolae” din Radauti si apoi a fost hirotonit preot, devenind un duhovnic renumit. Dupa un timp, s-a retras la Manastirea „Sfantul Laurențiu” de langa satul Vicovu de Sus. Simtind nevoia de mai multa liniste, a devenit schimnic cu numele de Daniil si s-a retras la Putna. Acolo a gasit o stanca in care a daltuit un paraclis. Se mai vad si azi pronaosul, naosul si altarul, iar dedesubt o incapere, sapata tot in piatra, care ii slujea drept chilie. Aici a venit Stefan cel Mare in anul 1451 dupa uciderea la Reuseni a tatalui sau Bogdan al II-lea, pustnicul Daniil proorocind ca in curand va deveni domnitor al Moldovei, ceea ce s-a si intamplat in anul 1457. Tot la indemnul lui Daniil Sihastrul, Stefan cel Mare construieste Manastirea Putna in anul 1466, iar ulterior, in 1488, Manastirea Voronet. Aici isi petrece Daniil Sihastrul ultima parte a vieții, fiind ales ca egumen al manastirii. Dupa decesul sau din 1496 a fost inmormantat in biserica manastirii (foto 33, foto 34).

Inaintea ultimului obiectiv de vizitat aflat in program (Manastirea Dragomirna), ne-am refacut fortele luand o gustoasa masa de pranz la Restaurantul National din Radauti, care a constat, binenteles, din faimoasa ciorba radauteana, care aduce foarte mult la gust cu ciorba de burta, doar ca in loc in loc de burta este facuta din carne de pasare. Am profitat de cele cateva minute ramase pana la plecarea autocarului pentru a vizita frumoasa catedrala ortodoxa aflata vis-à-vis de restaurant, afland despre ea ca poarta numele de “Catedrala Unirii Nationale”, constructie monumentala simbolizand revenirea Bucovinei la “Patria Mama”, eveniment produs in 1918.  Manastirea Dragomirna situata in satul Mitocul Dragomirnei este un complex manastiresc fortificat construit in perioada 1602-1609 de catre mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei.  Ca urmare a vremurilor tulburi din primele decenii ale secolului al XVII-lea, in anul 1627 domnitorul Miron Barnovschi-Movila a inconjurat biserica "Pogorarea Sf. Duh" cu ziduri de aparare masive si inalte. Manastirea a capatat astfel aspectul unei fortarete, avand la colturi patru turnuri de aparare, iar la mijlocul laturii sudice un turn-clopotnita inalt, pe care s-a amplasat o pisanie. Manastirea detine o biserica unica in Romania pentru proportiile sale neobisnuite, fiind cea mai inalta (peste 40 m) si cea mai ingusta biserica intemeiata vreodata. La jumatatea fatadelor biserica este inconjurata, ca si la Manastirea Putna, de un brau rasucit in torsada, simbolizand Preasfanta Treime, cele trei virtuti crestine (credinta, nadejde si dragoste), dar si unitatea celor trei tari romanesti. Dupa ocuparea nordului Moldovei de catre austrieci in 1775, autoritatile habsburgice au desfiintat majoritatea manastirilor ortodoxe din Bucovina in baza Ordonantei Imperiale din 19 iunie 1783 a imparatului Iosif al II-lea. Din cele 10 manastiri si 13 schituri existente in Bucovina in acea perioada, au ramas numai trei manastiri (Putna, Sucevita si Dragomirna), plus biserica “Sf. Gheorghe” din Suceava ca metoc al Manastirii Dragomirna. Celor trei manastiri ramase li s-a impus un numar maxim de 25 de calugari, care urmau sa-si continue activitatea monahala dupa noul statut al manastirilor. Complexul de arta medievala de la Dragomirna a fost reabilitat in anii 2010-2012, operatiune in cadrul careia s-au restaurat si conservat picturile murale de la inceputul secolului al XVII-lea din biserica, care decoreaza doar turla, altarul si naosul acesteia. Catapeteasma bisericii "Pogorarea Sf. Duh" provine de la Manastirea Solca si este confectionata din lemn de tisa in stilul rococo central-european al timpului, fiind bogat sculptata si aurita (foto 35, foto 36, foto 37, foto 38).

In cea de-a patra zi, Agentia de Turism, prin reprezentantul sau, ne-a propus o excursie optionala la Iasi, excursie care a fost acceptata de majoritatea turistilor. Pe drumul spre Iasi am mai vizitat doua obiective, primul dintre acestea fiind Palatul Cuza de la Ruginoasa. Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa este un palat in stil neogotic care a apartinut initial familiei Sturdza. Actualmente este muzeu memorial dedicat Domnului Unirii. In anul 1862, domnitorul Alexandru Ioan Cuza al Principatelor Unite a cumparat la licitatie mosia si Palatul Ruginoasa de la Banca Moldovei, dorind sa-l transforme in resedinta de vara. Prima grija a domnitorului a fost sa renoveze integral palatul. Desi domnitorul a petrecut putin timp la palat, aici a locuit sotia sa, Doamna Elena Cuza, care s-a ocupat de mobilarea si decorarea incaperilor, de gradina si de acareturi. Ea a angajat mesteri pentru repararea cladirii si gradinari germani pentru refacerea parcului din jurul castelului. Palatul de la Ruginoasa a fost inaugurat oficial de catre domnitorul Cuza, cu prilejul sarbatorilor de Pasti din aprilie 1864, cand acesta a sosit aici impreuna cu Al. I. Cantacuzino, Nicolae Pisoski si Baligot de Beyne, secretarul domnitorului. In septembrie 1864, el sosea din nou la palat, unde a ramas aproape o luna, dupa promulgarea Legii rurale din 14/26 august 1864, prin care au fost improprietarite cu loturi de teren agricol peste 400.000 de familii de tarani, iar aproape alti 60.000 de sateni au primit locuri de casa si de gradina. Plecat in exil in anul 1866 dupa ce fusese obligat sa abdice, domnitorul a continuat sa se ingrijeasca de mosia de la Ruginoasa. Fostul domnitor a murit la 15 mai 1873 in orasul Heidelberg din Germania, iar ramasitele sale pamantesti au fost aduse la Ruginoasa, potrivit ultimei sale dorinte, fiind inmormantate la 29 mai 1873 intr-un cavou amenajat langa biserica. Osemintele domnitorului au fost stramutate de mai multe ori, din anul 1946 gasindu-se la biserica Trei Ierarhi din Iasi, unde s-a amenajat o cripta (foto 39, foto 40).

Cel de-al doilea obiectiv vizitat in drumul spre Iasi a fost Castelul Sturdza de la Miclauseni, un castel in stil neogotic cu elemente de baroc, construit intre anii 1880-1904 de catre Gheorghe Sturdza si sotia sa Maria, fiica lui Ion Ghica. In afara castelului, fosta mosie de la Miclauseni a familiei Sturdza mai cuprinde Biserica cu hramurile "Sf. Voievozi" si "Buna Vestire" datand din 1787, precum si un parc de 30 ha. Castelul adapostea initial o colectie valoroasa de carti si documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, busturi din marmura de Cararra, argintarie, dar si piese arheologice, numismatice si epigrafice de mare valoare. Numai colectia de carti numara 60.000 de exemplare, multe din ele fiind editii princeps sau rarisime. In timpul primului razboi mondial castelul a adapostit un spital militar, iar Maria Ghica si Ecaterina Cantacuzino au ajutat ranitii ca infirmiere. Marele compozitor George Enescu a vizitat castelul, concertand printre paturile cu raniti. Pentru o lunga perioada, de administrarea castelului s-a ocupat Ecaterina Cantacuzino, fiica lui Gheorghe Sturdza si sotia lui Serban Cantacuzino. In anul 1944, din cauza apropierii frontului, palatul a fost parasit de Ecaterina Cantacuzino, predand si ulterior donand Episcopiei Romanului doua inventare ale bibliotecii. Ramasa vaduva si neavand copii, Ecaterina Cantacuzino s-a calugarit spre sfarsitul vietii sub numele de maica Macrina. La 21 aprilie 1947 ea a donat Episcopiei Romanului Castelul Miclauseni plus parcul de 30 hectare de padure care-l inconjoara, biserica ctitorita de parintii sai Gheorghe Sturdza si Maria Sturdza, si toate dependintele, cu scopul de a fi amenajata aici o manastire de maici. In iarna anului 1944, in castel au stationat prizonieri nemti. Castelul a fost devastat de soldatii rusi care au folosit multe carti valoroase pe post de combustibil in sobe. Pe langa carti, au disparut din castel piese de mobilier si cea mai mare parte din colectiile familiei Sturdza. In perioada urmatoare, castelul a servit ca depozit militar de explozibil, patrimoniu al Ministerului Metalurgiei, al Sfatului Popular Regional Iasi si al Universitatii Al. I. Cuza din Iasi. Afectata si de un incendiu, cladirea s-a degradat in timp ca urmare a destinatiei improprii, ea nemaifiind intretinuta. S-au produs numeroase degradari ale structurii de rezistenta, a stucaturilor, a sobelor, parchetului, a tamplariei, a picturii, a componentelor metalice si din lemn. In anul 2004, obtinandu-se o finantare de la Banca Mondiala, Mitropolia Moldovei si Bucovinei a inceput restaurarea Castelului si a dependintelor. In anul 1994, la initiativa mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei si Bucovinei, actualul patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Manastirea Miclauseni din imediata vecinatate a Castelului a fost reinfiintata. In cadrul manastirii functioneaza in prezent Centrul social-cultural „Sf. Ilie" avand rol de centru social de sfarsit de saptamana pentru batrani din Arhiepiscopia Iasilor, loc de cazare pentru pelerini si loc de desfasurare de activitati culturale multiple. Astazi, vietuiesc aici 35 de calugarite. In afara programului liturgic, maicile isi desfasoara activitatea in diferite ateliere: de pictura a icoanelor, de incondeiere a oualor, de croitorie si broderie. La sfarsitul vizitei la Castel am beneficiat si noi de ospitalitatea maicutelor ce colaboreaza la Centrul “Sf. Ilie”, servind o masa consistenta si gustoasa la un pret rezonabil (foto 41, foto 42).

Ne-am continuat calatoria, ajungand in cele din urma la Iasi, fosta capitala a Moldovei in perioada 1564 – 1859, una dintre cele doua capitale ale Principatelor Unite intre 1859 si 1862, si capitala Regatului Romaniei intre 1916 – 1918. Conform surselor istorice, orasul Iasi a fost mentionat pentru prima oara intr-un privilegiu comercial acordat negustorilor din Liov, emis in 1408 de domnul Moldovei Alexandru cel Bun. Deoarece existau cladiri mai vechi de aceasta data, se crede ca orasul este mult mai vechi, cel putin cu cateva decenii, fapt dovedit si de zidurile Curtii Domnesti. In 1564 domnitorul Alexandru Lapusneanu a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. Schimbarea statutului dintr-un simplu targ, in cel de curte domneasca in secolul XV si apoi in capitala in secolul XVI, a dus la dezvoltarea accelerata a orasului, prin atragerea de mestesugari, negustori, cei mai multi dintre ei straini. In 1640 Vasile Lupu a infiintat aici prima scoala in limba romana si o tipografie in biserica Trei Ierarhi. In 1643, a aparut la Iasi prima carte tiparita in Moldova. Orasul a fost incendiat de mai multe ori, de tatari in 1513, de otomani in 1538, de cazaci in 1650 si de polonezi in 1686. In 1734 orasul a fost afectat de o epidemie de ciuma. Prin Pacea de la Iasi, cel de-al saselea razboi ruso-turc a luat sfarsit in 1792. In 1822, turcii au luat cu asalt orasul pentru a potoli revolutionarii greci ai Eteriei, condusi de Alexandru Ipsilanti. Intre 1859 si 1862, atat Iasi cat si Bucuresti au fost capitale de facto ale Principatelor Unite ale Moldovei si Valahiei. In 1862, cand uniunea celor doua principate a devenit deplina sub numele de Romania, capitala tarii a fost stabilita la Bucuresti. In timpul primului razboi mondial, pentru doi ani, autoritatile romane si familia regala s-au refugiat la Iasi, timp in care orasul a fost capitala Romaniei neocupate, dupa ce Bucurestiul a cazut in mainile Puterilor Centrale la 6 decembrie 1916. Administratia si familia regala au revenit la Bucuresti in noiembrie 1918. In mai 1944, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, orasul a fost scena unor lupte grele intre armatele romano-germane si Armata rosie, o mare parte din zona istorica a orasului fiind distrusa. La 21 august 1944, Iasul a fost ocupat de fortele sovietice. In perioada postbelica, orasul a continuat sa se dezvolte, construindu-se noi cartiere si intreprinderi industriale, continuand sa fie un important centru universitar. Iasul de astazi este un oras modern si un important centru cultural si turistic al Romaniei, avand peste 50 de biserici, o faimoasa Gradina Botanica, precum si multe muzee si case memoriale. Ghida noastra, fiica a Iasului, ne-a vorbit cu multa insufletire despre orasul sau natal, propunandu-ne doua modalitati de a-l cunoaste mai bine in timpul limitat avut la dispozitie, respectiv un tur pietonal in centrul istoric, si un tur de autocar in cartierele mai indepartate. In turul pietonal am vizitat mai multe obiective printre care: Teatrul National “Vasile Alecsandri”, Catedrala Mitropolitana, Biserica Sfintii Trei Ierarhi, Catedrala Catolica, Palatul Culturii, Biserica Sfantul Nicolae Domnesc, Casa Dosoftei si Palatul Roznoveanu (sediul actualei primarii). Primele cinci obiective le-am vizitat mai pe indelete, astfel ca din informatiile acumulate se pot contura cateva detalii asupra lor. Conform celor aflate, actuala cladire a Teatrul National “Vasile Alecsandri” a fost construita pe locul vechii primarii intre anii 1894 si 1896, fiind considerata a fi cel mai vechi si cel mai frumos lacas de acest gen din tara. Inaugurata odata cu teatrul, uzina electrica a acestuia a marcat inceputul iluminatului electric la Iasi. In present, aceasta cladire gazduieste si Opera Nationala Romana Iasi (foto 43, foto 44).

Idee inaltarii Catedralei Mitropolitane, aflata la capatul opus al superbei esplanade ce incepe de la Teatrul National, apartine domnitorului Mihail Sturdza (principal finantator) si mitropolitului Veniamin Costache. Primele lucrari s-au desfasurat intre anii 1833 si 1839, dar pe 23 mai 1857 bolta centrala s-a prabusit, biserica ramanand intr-o stare precara pentru urmatoarele doua decenii. Lucrarile au fost reluate in 1880 si incheiate in 1887 cu concursul arhitectului Alexandru Orascu, pe atunci rector al Universitatii Bucuresti, care a refacut proiectul maretei biserici, renuntand la imensa cupola centrala. Pictura interioara a catedralei se datoreaza in cea mai mare parte maestrului Gheorghe Tattarescu, care o finalizeaza in iulie 1886. Din anul 1889 a fost adusa de la Biserica Sf. Trei Ierarhi racla cu moastele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei (foto 45, foto 46).

 Biserica (Manastirea) Sfintii Trei Ierarhi este situata in apropierea Catedralei Mitropolitane, pe blvd. Stefan cel Mare, astazi zona pietonala. Biserica a fost ridicata de catre domnitorul Vasile Lupu intre anii 1637-1639, ca necropola domneasca, reflectand aspiratia ctitorului spre lumea bizantina, combinand structuri si forme traditionale cu materiale pretioase si o decoratie fastuoasa. Ceea ce asaza edificiul intre cele mai originale creatii ale artei moldovenesti, este contrastul armonios dintre formele arhitecturale bine reliefate si proportionate, si decoratiile sculptate care imbraca precum o dantela toata suprafata celor patru fatade. Pictura a fost realizata de mesterii Sidov Pospeev, Iacob Gavrilov impreuna cu pictorii moldoveni Nicolae Zugravu cel batran si Stefan. Jefuita si arsa de navalitorii din Est (1650) si din Nord (1686), zguduita de cutremure, biserica va fi restaurata ca arhitectura intre anii 1882 – 1887, pictura si amenajarea interiorului durand pana in anul 1898. Alaturi de ctitori, la Trei Ierarhi isi dorm somnul de veci carturarul voievod pribeag Dimitrie Cantemir si primul domnitor al Romaniei, Alexandru Ioan Cuza (foto 47, foto 48). 

Catedrala "Sfanta Fecioara Maria, Regina" din Iasi este o biserica romano-catolica construita in perioada 1992-2005 cu rolul de a servi drept catedrala episcopala. Catedrala are o forma circulara, cu 24 de ogive si cu o cruce inalta de 10 m in varf, in partea centrala a cupolei. Pe balustrada balconului semircular de la etaj sunt amplasate mozaicuri cu cele 15 opriri ale Caii Sfintei Cruci. Pe peretele altarului se afla o icoana din mozaic care o reprezinta pe Sfanta Fecioara Maria, Regina, incadrata de cate doua mozaicuri care reprezinta scene din viata Sfintei Fecioare Maria (foto 49, foto 50).

Palatul Culturii din Iasi este o cladire emblematica, construita, in perioada 1906 - 1925, in perimetrul fostei Curti Domnesti medievale moldovenesti (astazi Piata Palatului), pe locul fostului Palat Domnesc. Intre 1806-1812 printul Alexandru Moruzi construieste un impunator palat in stil neoclasic. Afectat de incendii, Palatul Domnesc va fi refacut de printul Mihail Sturdza intre anii 1841-1843. Dupa Unirea de la 1859 si mutarea capitalei la Bucuresti, Palatul Domnesc devine Palat Administrativ. Mai multe incendii de la sfarsitul secolului al XIX-lea continua sa afecteze cladirea, luandu-se, la inceputul secolului al XX-lea decizia reconstructiei acestuia. Noul edificiu a fost realizat in stil neogotic dupa planurile arhitectilor Ion D. Berindei, Filip Xenopol si Grigore Cerchez. Intrerupta in timpul primului razboi mondial, constructia palatului s-a prelungit pe durata a doua decenii, fiind finalizat pe 11 octombrie 1925 si inaugurat in 1926 de catre Regele Ferdinand al Romaniei. Astazi, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal National Moldova, ce cuprinde Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic a Moldovei, Muzeul de Arta, Muzeul Stiintei si Tehnicii “Stefan Procopiu”, precum si Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural. In putinul timp liber avut la dispozitie, eu si Irina am vizitat Muzeul de Arta din incinta complexului expozitional, admirand in special Galeria de arta romaneasca moderna unde am revazut cu multa placere tablouri de mare valoare ale unor maestrii precum Grigorescu, Luchian, Aman, Pallady, Tonitza s.a. La iesirea din Palat am admirat frumoasa statuie ecvestra a lui Stefan cel Mare realizata in bronz de catre sculptorul francez Emmanuel Fremiet si inaugurata in anul 1883 (foto 51, foto 52).

In cadrul turului de autocar am trecut pe langa Muzeul Unirii (fosta resedinta a lui Al.I. Cuza din Iasi), Piata Unirii, Manastirea Galata, bojdeuca din Ticau a lui Ion Creanga, Sinagoga Mare, restaurantul Bolta Rece, cartierul si parcul Copou si inca multe altele admirate doar din mersul masinii. S-a facut totusi o singura oprire pe dealul Copou pentru a vizita cladirea Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, continuatoare a Academiei Mihailene fondata in 1834 de catre Gheorghe Asachi. In noua sa forma, ea a fost inaugurata la 26 octombrie 1860 in prezenta domnitorului Alexandru Ioan Cuza, al carui nume il poarta din 1942. Actualul corp A al Universitatii (Palatul Universitatii) a fost construit intre anii 1893 si 1897, extins in perioada interbelica dupa planurile arhitectului Louis Blanc si inaugurat in prezenta regelui Carol I si a reginei Elisabeta. Cladirea este o imbinare a stilurilor clasic si baroc, monumentala sa intrare ducand in faimoasa "Sala a Pasilor Pierduti", decorata cu picturi realizate de catre Sabin Balasa, dar si cu alte picturi, in cadrul unei expozitii permanente de arta moderna si contemporana. Corpul A situat in aripa dreapta a Palatului Universitatii gazduieste si sediul Bibliotecii Universitatii Tehnice (infiintate in 1937), Aula “Gheorge Asachi”, precum si Facultatea de Electronica si Telecomunicatii (foto 53, foto 54).

In ultima zi a excursiei noastre ne-am suit bagajele in autocar cu destinatia Bucuresti, nu inainte de a vizita ultimele doua obiective din program. Primul dintre acestea a fost Manastirea Voronet, supranumita “Capela Sixtina a Estului”, una dintre cele mai valoroase ctitorii ale domnitorului Stefan cel Mare. Biserica a fost ridicata in anul 1488 in numai 3 luni si 3 saptamani, ceea ce a constituit un record pentru acea vreme. In anul 1547 mitropolitul Grigore Rosca, var al lui Petru Rares, a initiat adaugarea unui pridvor inchis, in rest biserica pastrandu-si in mare masura forma initiala. Se considera ca aparitia monahului Daniil la Voronet, dupa o perioada de sedere la Manastirea Putna si de sihastrie, a dat un nou impuls vietii monahale din acest lacas. Descoperirea Psaltirii voronetene si a Codicelui voronetean i-a determinat pe cercetatori sa considere ca la Voronet activa o scoala manastireasca in care se studia in limbile slavona si romana. Pictura interioara a bisericii dateaza in cea mai mare parte din timpul lui Stefan cel Mare. Pictura exterioara a Voronetului dateaza din timpul domniei lui Petru Rares, fiind socotita drept cel mai reusit ansamblu al artei feudale moldovenesti. Fatada de vest impresioneaza prin scena “Judecatii de Apoi”, alcatuita compozitional pe patru registre. Tainele rezistentei in timp a picturilor de pe peretii exteriori ai bisericii de la Voronet nu au fost inca deslusite in totalitate, dar cercetatorii au descoperit ca la baza celebrului “albastru de Voronet” sta un mineral numit azurit care se gaseste in minele din China, Africa sau Franta, ceea ce facea costisitoare obtinerea acestuia. Biserica cu hramul “Sf. Gheorghe” a Manastirii Voronet, impreuna cu alte 7 biserici din nordul Moldovei, se afla din 1993 pe lista UNESCO a patrimoniului cultural mondial (foto 55, foto 56, foto 57, foto 58).

Ultimul obiectiv turistic vizitat a fost Manastirea Humor, construita in anul 1530 de catre marele logofat Toader Bubuiog, la cca. 500 m de ruinele unei mai vechi biserici construite la inceputul secolului al XV-lea de catre panne Ivan, vornic de Humor. Domnitorii secolului al XV-lea au inzestrat manastirea cu obiecte pretioase si manuscrise. Dintre acestea se mai pastreaza si astazi Tetraevangheliarul de la Humor daruit manastirii de catre Stefan cel Mare, manuscris pastrat in prezent la muzeul Manastirii Putna. In 1535, ctitorul a adus o echipa de 4 mesteri zugravi care sa asigure pictarea noii biserici, dintre care a facut parte si vestitul Toma din Suceava, pictorul oficial al curtii domnitorului Petru Rares. Echipa aceasta a realizat unul dintre cele mai impresionante ansambluri decorative ale epocii. In anul 1641 domnitorul Vasile Lupu a inconjurat ctitoria logofatului Toader Bubuiog cu ziduri durabile de piatra si a construit un turn masiv cu parter si 3 etaje. In perioada 1960-1970 s-au efectuat importante lucrari de restaurare a asezamantului monahal de la Humor, cu sprijinul financiar si de specialitate al UNESCO, aceiasi organizatie internationala care in 1993 a inclus biserica cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului” si "Sf. Gheorghe" a Manastirii Humor pe lista patrimoniului cultural mondial, in grupul bisericilor pictate din nordul Moldovei (foto 59, foto 60, foto 61, foto 62).

Ne-am despartit cu regret de frumoasele plaiuri bucovinene, unde natura se impleteste atat de armonios cu impresionantele biserici cu frescele lor interioare si exterioare pastrate inca din timpurile medievale. Folosind culori precum Albastrul de Voronet, Rosul de Humor sau Verdele de Arbore, pictorii (majoritatea necunoscuti) au descris povestile biblice ale pamantului si ale raiului, scene din viata Sfintei Fecioare si a lui Iisus Hristos, povestiri despre inceputurile omenirii si viata dupa moarte. Nu poti sa te intorci indiferent acasa dupa ce ai vazut toate aceste comori si ai ascultat istoriile locurilor povestite de calugarii sau calugaritele ce le populeaza. Am avut sansa in aceasta excursie sa fim un grup omogen, majoritatea varstnici si cu o anumita pregatire intelectuala, astfel ca nu ne-am plictisit nici un moment la explicatiile ghidei sau ale monahilor, ba dimpotriva, multi dintre noi cerand explicatii suplimentare. Probabil ca ne-am inteles asa de bine intre noi si deoarece in fiecare seara, la mesele comune de la elegantul nostru hotel din Gura Humorului (vezi penultima fotografie), nu au lipsit niciodata carafele cu vin alb si rosu din podgoriile moldovene, care ne-au dezlegat limbile. Ghida noastra competenta si buna organizatoare s-a ingrijit in permanenta si de trebuintele trupului intr-ale mancarii, astfel ca inainte de a parasi aceste locuri am mai facut un ultim popas pentru masa de pranz la Hanul Ancutei, han cu vechi traditii intr-ale ospetiei, amplasat in comuna Tupilati, in apropiere de Targu Neamt. Istoria sa indica faptul ca vechiul han a fost ridicat in anul 1718, adunand in incinta sa trecatorii negustori care poposeau sa se odihneasca in acest minunat loc, asezat la intersectia drumurilor. Pe locul vechiului han, risipit cu ani in urma, s-a cladit, cinstindu-se slava marelui Sadoveanu, o noua constructie, unde reclama spune ca se poate regasi bucataria traditionala moldoveneasca autentica. Nu pot nega aceste afirmatii, deoarece tocanita de hribi cu smantana si mamaliguta servita de noi a fost excelenta. Ca bonus, ghida ne-a oferit din partea Agentiei cate o placinta “poale’n brau”, care am luata insa la pachet si am mancat-o in masina deoarece ne grabeam spre casa. La iesirea din restaurant, gazdele ne-au imbiat sa le vedem camara cu bunatati expuse spre vanzare, cu tot felul de zacusti, muraturi si dulceturi, dar majoritatea dintre noi isi facusera lectiile pe aceasta tema cu mult timp inainte, iar bagajele erau oricum prea pline. Eu si Irina, spre exemplu, cumparasem de la manastiri si din vecinatatea acestora borcane cu dulceata de ciresi amare, de nuci verzi si miere de faneata, pe care urma sa le impartim cu copii. Tot pentru ei (cei casatoriti) am luat de la una din manastiri si o frumoasa icoana cu Sfanta Fecioara, pentru a se pune sub protectia sa in noua lor casa de vacanta de la tara. Pentru nepotica am luat doua perechi de botosei pentru sezonul rece. Noi, cei batrani, am ramas cu amintirea celor vazute si traite in acest pelerinaj cultural, iar pozele facute precum si aceste randuri, ale caror date tehnice sunt preluate in cea mai mare parte din Internet pentru acuratetea informatiilor, ne vor ajuta sa nu le uitam atata timp cat vom mai trai (foto 63, foto 64).

O calatorie in Franta (4)

Provence, Rhone – Alpes, Bourgogne, Alsace

In ziua a 11-a a calatoriei noastre traseul excursiei ne-a condus in orasul Arles din frumoasa regiune Provence, nume provenit din timpul romanizarii intense a tinutului in perioada stapanirii romane (Provincia, in latina). Populatia acestei regiuni este vorbitoare de limba provensala, o limba romanica al carei principal promotor a fost poetul francez Frederic Mistral, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1904. Despre Mistral am aflat ca a fost fondatorul Societatii pentru studiul limbilor romanice, si in acesta calitate a organizat la Monpellier la 19 mai 1878 un concurs literar avand ca tema “cantecul latinitatii”. Organizatorii au invitat la acest concurs reprezentanti ai tuturor limbilor si dialectelor de obarsie latina, inclusiv din indepartata tara carpato-dunareana, care in 1878 abia isi castigase independenta cu arma in mana. Pentru a fi accesibile intregului juriu, poeziile au fost traduse in limba franceza si prezentate in plic inchis, anonime si cu parola. Spre surprinderea tuturor, cand s-a deparolat autorul poeziei careia juriul tocmai ii acordase marele premiu, a aparut numele lui Vasile Alecsandri, cu titlul poeziei sale: “Cantecul Gintei Latine”. La festivitatile de premiere organizate intre 22 si 30 mai 1878, Frederic Mistral in calitate de presedinte al juriului, a recitat versurile poeziei lui Alecsandri traduse in limba provensala. Un catren selectat din poem se afla si astazi incrustat pe o piatra de marmura, montata pe o impozanta cladire de patrimoniu. Revenind la orasul Arles, aici se regaseste cel mai bine sintetizat “spiritul regiunii Provence”, asezarea fiind plina de muzee, catedrale, cafenele decolorate de soare, sau piata pitoreasca unde seara se pot asculta cantecele tiganilor interpretate la chitara. Arles este una dintre cele mai vechi asezari din Franta, centru industrial si agricol important, cu o populatie de peste 50.000 de locuitori. Inceputurile sale dateaza din perioada romana, iar ruinele si monumentele de atunci arata ca de sute de ani. Primul obiectiv inclus in cadrul turului nostru pietonal a fost amfiteatrul roman din Arles, cel mai popular obiectiv turistic din oras. A fost construit in jurul anului 90 d.Hr. cu o capacitate de 20.000 locuri avand lungimea de 135 metri si latimea de 110 metri. Dupa ce Imperiul Roman a cazut, amfiteatrul a fost folosit ca loc de refugiu pentru locuitorii din Arles iar apoi ca si inchisoare cu 4 turnuri de aparare. In jurul anului 1830, Arena a gazduit primele lupte cu tauri. Este foarte bine conservat, fiind folosit si in ziua de astazi pentru diferite spectacole, concerte si chiar coride. In apropiere, pe Rue du Cloitre, se afla Teatrul Antic, construit in timpul imparatului roman Augustus la sfarsitul secolului I i.Hr., fiind unul dintre cele mai vechi teatre romane din piatra. Tribunele aveau 33 de randuri cu o capacitate de 10.000 de spectatori si erau impartite pe clase sociale. Scena era formata dintr-o platforma de lemn cu lungime de 50 de metri si o latime de 6 metri. Incepand din 1981, atat teatrul cat si amfiteatru roman din Arles au fost incluse pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Arles a intrat in istorie si datorita pictorului Vincent van Gogh, care a locuit in oras timp de un an, aceasta fiind si una dintre cele mai prolifice perioada din viata artistului, reusind sa picteze peste 200 de panze. Si Paul Gauguin a fost atras de farmecul localitatii, numarandu-se si el printre cei care au lucrat in Arles. In oras exista o Fundatie dedicata lui Vincent van Gogh precum si un muzeu, pe care l-am vizitat, unde sunt expuse cateva din lucrarile sale, alaturi de ale altor doi artisti modernisti - Alice Neel si Rebecca Warren (foto 1, foto 2, foto 3).

Plecand de la Arles cu autocarul, ne-am oprit in drum pentru o plimbare de cca. o ora si jumatate cu vaporasul pe Micul Ron, ceea ce ne-a permis cunoasterea unei parti ale uneia dintre cele mai bine protejate delte din intreaga lume, Delta Ronului, cunoscuta sub numele de La Camargue. Rezervatia acopera o suprafața de 80.000 hectare, incluzand aici mlastini, pasuni, paduri, dune de nisip si saraturi. O treime din suprafata deltei este strict protejata, accesul oamenilor fiind interzis cu desavarsire. Aceste masuri au fost luate in scopul conservarii speciilor rare de plante si animale, precum si pentru mentinerea ecosistemului local, care este foarte fragil. In restul teritoriului deltei, cu un permis special, sunt acceptate vanatoarea, agricultura si extractia sarii. Campurile cu saraturi sunt situate in sud-estul deltei, sarea fiind recoltata aici inca din perioada dominatiei romane. Camargue adaposteste o bogata biodiversitate, dar cu toate acestea delta este renumita in intreaga lume pentru trei specii: o rasa de tauri negri mai mici si mai supli decat cei pentru corida, frumosii Cheval Camarguais, o rasa locala de cai albi, alaturi de cei peste 50.000 de flamingo roz care poposesc in mlastini in timpul lunilor de vara. Eco si etno-turismul sunt dezvoltate impecabil, in Delta Rhonului organizandu-se anual Festivalul Camargue prin care se celebreaza, cu mare fast, intreaga regiune. In lunile iunie, respectiv noiembrie, are loc Festivalul Cailor din Saintes-Maries-de-la-Mer si Festivalul Taurilor. In plimbarea noastra cu vaporasul am putut admira caii si taurii, dar pasarile flamingo nu le-am vazut pe Micul Ron, ci in apropierea zonei de saraturi. Culoarea lor nu era cea cunoscuta, de roz intens, deoarece nu era perioada crustaceelor (ni s-a spus) care constituie dieta lor si care le asigura totodata pigmentul necesar colorarii penajului. Am mai vazut numeroase egrete, pescarusi si alte specii de pasari, dar as spune ca fauna din Delta Dunarii este mult mai bogata si diversa, numai de-am sti s-o protejam asa cum fac francezii. Dupa intoarcerea din delta am facut un scurt popas in oraselul Saintes-Maries-de-la-Mer, capitala Camargului si totodata loc de pelerinaj pentru populatia de etnie rroma, care anual, in 23-24 mai se aduna din toate colturile lumii pentru a o celebra pe Sf. Sara (Fecioara neagra) - patroana lor (foto 4, foto 5, foto 6).

Un alt popas l-am facut pentru a vedea apeductul “Pont du Gard” ce traverseaza raul Gardon, important obiectiv turistic din triunghiul Avignon-Nimes-Montpellier, aflat pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO din 1985. Terminat de romani intre anii 49-60 d.Hr., sub imparatii Claudius si Nero, apeductul facea parte din sistemul de transport al apei care incepea de la izvoarele de la Uzes si se termina la orasul Nimes. Cu o inaltime maxima de 48,8 m, acesta se prezinta ca o inlantuire de arcade dispuse pe trei niveluri, fiind alaturi de apeductul din Segovia, una dintre cele mai inalte si bine prezervate lucrari hidrotehnice de acest tip. Podul rutier, ce poate fi traversat, a fost adaugat apeductului intre anii 1743 - 1747. Se numeste "podul Pitot", dupa numele arhitectului care l-a construit la cererea administratiei statelor occitane. Statul francez a amenajat site-ul pe 165 de hectare in jur: a restaurat vegetatia mediteraneeana, in care a mascat cladirea care include muzeul, cinematograful, restaurantele, buticurile cu suveniruri; a amenajat alei largi, spatii de picnic, scaldat, pescuit si promenada, astfel ca intre 8.000 si 12.000 de turisti vin sa viziteze zilnic aceasta locatie in timpul verii (foto 7, foto 8, foto 9).

Urmatoarea oprire mai consistenta am facut-o in orasul Avignon aflat pe malul stang al Ronului, important centru istoric inscris pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO din anul 1995. Supranumit si Orasul Papal datorita prezentei autoritatii papale din 1309 pana in 1423, Avignon este unul dintre putinele orase franceze care pastreaza nestearsa patina timpului, prin centrul vechi istoric, bastioanele si palatul papal, aleile pavate si cladirile declarate monumente istorice. Din acest considerent, Avignon a primit si prestigiosul titlul de capitala europeana in anul 2000. Palatul Papal se afla in centrul orasului si este un monument emblematic al acestuia. Este cel mai mare edificiu gotic medieval si a fost construit intre 1335 si 1352. Primind in jur de 650.000 vizitatori pe an, Palatul se inscrie printre primele 10 cele mai vizitate monumente din Franta. Pe langa grandoarea constructiei, datorita ambiantei pe care o ofera dar si calitatilor sale arhitecturale, palatul gazduieste in mod regulat o serie de expozitii de pictura, sculptura, fotografie si alte manifestari culturale. Podul Saint-Benezet este o alta constructie emblematica a orasului, datand inca din secolul XII. In trecut, acesta lega Avignon de Villeneuve si constituia singura modalitate de a traversa Ronul. Din cele 22 de arcade, astazi se mai pastreaza doar 4, dar fascinatia sa persista si ca urmare a celebrului cantec pentru copii care a depasit de mult granitele Frantei: “Sur le pont d’Avignon”, datand din secolul XV (foto 10, foto 11, foto 12).

Ne-am indreptat in continuare spre Aix-en-Provence, un oras elegant, cu bulevarde largi si umbroase, cu multe fantani din piatra frumos sculptate - apa fiind ratiunea existentei orasului datorita izvoarelor termale de aici. In centrul orasului se afla Cours Mirabeau, renumitul bulevard incadrat de copaci, trasat pe locul vechilor metereze, avand de o parte si de cealalta case elegante din secolele XVII si XVIII si multe fantani, dintre care se distinge Fontaine des Quatre Dauphins. Se pot remarca, de asemenea, numeroase bistrouri si cafenele, cea mai deosebita fiind “Les deux garcons”, locul de intalnire preferat al intelectualilor inca din secolul al XVII-lea. Printre edificiile de marca ale orasului se pot enumera Hôtel de Ville gazduit intr-o cladire din secolul al XVII-lea, vechiul palat episcopal care gazduieste in prezent Musée des Tapisseries, frumoasa catedrala gotica “St. Sauveur”, renumita datorita usilor sale sculptate in lemn de nuc din secolul al XVI-lea, coloanelor baptisteriului din secolul al V-lea si chiliilor romanice, precum si Muzeul Granet dedicat picturii, sculpturii si arheologiei din oras, unde se gasesc si trei dintre tablourile lui Paul Cézanne. La sud de bulevardul Cours Mirabeau se afla elegantul cartier Mazarin, cartier vechi al orasului, interesant pentru arhitectura foarte bine pastrata a edificiilor din a doua jumatate a secolului al XVII-lea. Turul nostru pietonal ar fi trebuit sa cuprinda si o vizita la atelierul pictorului Paul Cézanne, unde artistul a creat capodopere de o mare valoare din 1897 pana la moartea sa in 1906, dar locatia ceva mai indepartata a acestuia precum si timpul nostru limitat nu au mai permis acest lucru (foto 13, foto 14, foto 15).

Am facut in schimb un scurt popas in Les Baux-de-Provence - neinclusa initial in programul de vizite, o localitate stancoasa, de unde provine si numele minereului de aluminiu (bauxita) descoperit in anul 1821 de catre geologul Pierre Berthier. Amplasat pe un varf de deal, la peste 200 m altitudine, satul are in jur de 420 locuitori, majoritatea traind din turism. Casele sapate in piatra sunt transformate in mici buticuri de suveniruri in care poti gasi ceramica, tablouri, vin, ulei de masline, dulceturi, miere de albine si, binenteles, vestitele ierburi de Provence. Iti ia ceva timp sa urci pe jos pana la cetatea medievala din varful dealului, dar privelistea care ti se ofera de sus este superba. Se spune ca in zilele senine se pot vedea mlastinile din Camargue, turnurile din Arles, livezile si viile din Provence. Cetatea poate fi vizitata gratis, dar de obicei acolo sunt organizate spectacole la care trebuie cumparat bilet (foto 16, foto 17, foto 18).

In urmatoarea zi de excursie am parasit Provence-ul, indreptandu-ne spre Lyon, al doilea oras ca marime al Frantei si capitala a regiunii Rhone-Alpes. Acesta se afla la confluenta fluviului Ron cu raul Saône, formand un fel de peninsula (Presqu'ile). Orasul este dominat de doua mari coline, una la vest si una la nord fata de centrul istoric, la est de malul Ronului fiind o campie plana. La vest este colina Fourvière, unde este ridicata Catedrala Notre-Dame de Fourvière, palatul episcopal, turnul metalic (un turn TV ce imita ultimul tronson al Turnului Eiffel) si un funicular. La nord se afla colina Croix-Rousse, fieful traditional al atelierelor si magazinelor de matase, o industrie pentru care orasul este faimos. Orasul medieval (Vieux Lyon) a fost construit pe malul vestic al raului Saône la poalele colinei Fourvière. Pe mica peninsula dintre Ron si Saône se afla a treia piata publica din Franta si una din cele mai mari din Europa: Place Bellecour. Orasul conserva un important patrimoniu cultural, de la vestigii din epoca romana pana la constructii din secolul XX. Partea cea mai valoroasa a orasului si anume cartierul Vieux Lyon, colina Fourvière si colina Croix-Rousse, cu o suprafata de 500 ha, fac parte din Patrimoniul Cultural Mondial UNESCO din 1998. Peninsula Presqu`ile gazduieste de fapt partea principala a orasului, unde se afla cele mai importante cladiri guvernamentale si muzee. Pe langa restaurante, bistrouri si cafenele, in Lyon se mai gasesc trei parcuri de mari dimensiuni, 30 de muzee si nenumarate monumente istorice. Primaria, L’Hôtel-Dieu si Catedrala din Fourvière sunt printre cele mai atractive dupa lasarea serii. In total 100 de mii de proiectoare ilumineaza 200 de situri din Lyon, facand ca noaptea sa fie o placere pentru ca turisti sa iasa pe strazi. In Lyon cel mai important eveniment al anului este Festivalul luminilor (Fête des Lumières). Acesta incepe pe 8 decembrie si dureaza patru zile. Desi initial acest festival avea un puternic caracter religios, acum s-a transformat mai mult intr-o festivitate plina de grandoare. La origine, traditia in Lyon era ca pe 8 decembrie oamenii sa aprinda lumini la ferestre celebrand astfel statuia Fecioarei Maria. Aceasta este patroana spirituala a orasului de cand se spune ca a salvat Lyonul de la distrugere in timpul ciumei din 1643. Unul dintre cele mai vechi monumente din Lyon este Le Théâtre Antique de Fourvière, aflat pe colina cu acelasi nume. In urma cu doua milenii, romanii au construit orasul Lugdunum pe panta Fourvière-ului, cunoscut si ca dealul rugaciunilor. Astazi locul este adesea frecventat de credinciosii care vin sa se inchine la bazilica de acolo. De Lyon este legat si numele multor personalitati care au locuit si lucrat aici si care si-au pus amprenta in progresul mondial. Printre acestia se numara doctorul Francois Rabelais, fizicianul A. M. Ampere, scriitorul Antoine St-Exupery, Barthelemy Thimonnier - inventatorul masinii de cusut, Joseph-Marie Jaquard – inventatorul razboiului de tesut semi-automat, fratii Montgolfier - constructorii primului balon cu aer cald si fratii Lumiere - inventatorii cinematografului (foto 19, foto 20, foto 21, foto 22).

In dupa amiaza aceleiasi zile am vizitat Dijonul, capitala regiunii Burgundia (Burgogne). Cu o lunga si interesanta istorie, fiind in trecut resedinta Ducilor de Burgundia, Dijon pastreaza din acele vremuri de glorie numeroase monumente istorice si cladiri. Palatul Ducilor Burgundiei, pe care am avut sansa sa-l gasim deschis, este o constructie extraordinara, perfect pastrata in maniera arhitecturala a secolelor trecute. Acesta gazduieste in prezent atat Primaria orasului cat si Muzeul de arte frumoase. Cea mai cunoscuta piata a orasului Dijon se cheama Place Francoise Rude (sau Place du Bareuzai) si reuseste sa pastreze spiritul secolelor trecute printr-o multime de cladiri istorice, cateva cafenele si o fantana arteziana prevazuta cu o sculptura gratioasa. Printre obiectivele turistice de marca din Dijon se mai numara Auditoriumul - pentru cei pasionati de arta, teatru, sau opera, Muzeul de Arheologie, Muzeul artei sacre, Planetariul, Muzeul vietii burgogneze - un muzeu deosebit, dedicat stilului de viata din regiune, aici gasindu-se reproducerile unor scene cotidiene si traditii locale, precum si Muzeul Mustarului, o prezenta fireasca pentru orasul de unde provine celebrul mustar de Dijon. Dintre asezamintele religioase ale orasului se remarca Catedrala Notre Dame de Dijon, o capodopera arhitecturala din secolul XIII realizata in stil gotic. Inauntru poate fi admirata Madona neagra, o sculptura in care Fecioara Maria este infatisata sub forma unei femei de culoare. O alta constructie religioasa reprezentativa pentru orasul Dijon este biserica Sainte Beningne, tot din secol XIII, dar avand o cripta cu o vechime de peste o mie de ani. Spatiile verzi sunt pe cat de numeroase, pe atat de impresionante datorita culorilor florale, ordinii si micilor sculpturi care infrumuseteaza intrarile principale in parcuri. Principalul parc al orasului Dijon este Darcy Park, aflat in inima orașului, avand intrarea strajuita de o sculptura masiva reprezentand un urs. Din informatiile primite am aflat ca in toamna fiecarui an in oras este organizat un Targ International de Gastronomie cu peste 500 de expozanti si peste 200.000 de vizitatori anual, fiind considerat cel mai mare eveniment de acest tip din Franta. In acest context se mentioneaza faptul ca bucataria franceza, recunoscuta la nivel mondial pentru rafinamentul sau, a fost inclusa din anul 2010 pe lista Patrimoniului UNESCO, fiind pentru prima oara cand obiceiurile culinare ale unei natiuni sunt considerate un bun al patrimoniului mondial (foto 23, foto 24, foto 25, foto 26).

In dimineata urmatoare am parasit Dijonul si Burgundia indreptandu-ne spre Alsacia superioara pe asa-numitul “drum al vinului” (Route du Vin), unde pe cca. 180 km se pot vedea asezari pitoresti cu podgorii insirate precum perlele pretioase pe un colier. Primul popas l-am facut la Colmar, cel de-al doilea centru turistic alsacian dupa Strasbourg, locul de nastere al sculptorului Bartholdi – cel care a realizat Statuia Libertatii. Colmar este considerat printre orasele cele mai frumoase si colorate din Franta. Istoria sa incepe inca din anul 823, cand Louis Pius a denumit acest teritoriu Columbarium (cotetul porumbeilor, de unde i se trage si numele actual) si l-a dat in proprietatea abatiei de Munster. La inceput a fost un mic sat, care s-a dezvoltat rapid intr-un orasel incepand din secolul XIII. Localitatea a inceput sa prospere si a atras atentia Episcopului de Strasbourg si a nobilimii ce roia in jurul acestuia, care au declarat razboi comerciantilor din Colmar. In 1648, Colmar a fost anexat Frantei prin Tratatul de la Westphalia, marcand sfarsitul Razboiului de 30 de ani. Impreuna cu restul Alsaciei, avea sa fie cedat inapoi Germaniei in 1870, inapoiat Frantei in 1919 si reanexat de germani in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, revenind in final la francezi dupa sfarsitul acestuia. Am facut greseala sa urmam sfatul ghidei, facand o plimbare cu trenuletul prin vechile cartiere Unterlinden si La Petit Venise, fiind destul de rau zdruncinati in micile vagoane remorcate de tractoras pe strazile pietruite ale orasului si fara posibilitatea de a face nici o fotografie. Odata coborati din vehicul am refacut traseul pe jos, caci acest oras deosebit te invita sa-l cunosti numai in aceasta maniera. Colmar este cel mai reprezentativ oras din Alsacia, datorita unei bogate mosteniri istorice si arhitecturale. Este un oras bogat in traditii, atat franceze cat si germane si care ofera turistilor o atmosfera fascinanta. Un oras care si-a pastrat accentele medievale prin arhitectura gotica a unor biserici vechi de aproape 800 de ani. Punctul de interes turistic major il reprezinta centrul vechiului oras, cu stradutele sale pitoresti, inguste si pavate cu piatra cubica. Casele vechi de sute de ani, cu flori la ferestre, unele cu desene si statuete la fatada, iti dau impresia ca te afli intr-un oras de poveste. Nici nu-ti vine sa crezi ca unele case si-au pastrat atata timp pitoreasca si atragatoarea arhitectura. Traficul rutier este interzis in partea veche a orasului, astfel ca este foarte placut sa te plimbi pe langa superbele cladiri ale vechiului Colmar. Printre obiectivele majore ale orasului se afla Catedrala Saint Martin, situata pe Grand Rue, cea mai mare catedrala gotica din Alsacia, fondata la inceputul secolului al XIII-lea. In Piața Catedralei se remarca, de asemenea, o casa construita in stil gotic, Maison Adolphe, probabil cea mai veche casa din Colmarul medieval (secolul XIV). Este o cladire frumoasa cu doua sculpturi reprezentand capete de leu la intrare, si cu ferestre in arcada, atat la parter cat si la etaj. O alta casa cu o arhitectura interesanta de pe Grand Rue este Ancienne Douane, o cladire ce adapostea vechea vama. O zona superba a orasului este fostul cartier al tabacarilor, La Petite Venise, cu case din lemn acoperite cu tigla colorata. Stradutele intortocheate sunt traversate de mici canale care amintesc de Venetia italiana. Canalele sunt traversate si ele la randul lor de mici podete din lemn, iar malurile sunt parca inundate de o multime de flori. De-a lungul raului Lauch ce strabate orasul si pe canalele laterale se pot face plimbari romantice cu barca. Alte obiective situate in partea de nord a orasului sunt Eglise des Dominicains, fondata in secolul XIII si Muzeul Unterlinden, fondat in secolul XIX pe locul unei alte foste manastiri dominicane, care adaposteste colectii de arta din epoca medievala pana in zilele noastre (foto 27, foto 28, foto 29, foto 30).

Urmatorul popas l-am facut la Riquewihr, situat la 12 km de Colmar si considerat una dintre cele mai atragatoare destinatii turistice ale Alsaciei. Inconjurat de ziduri fortificate, intrarea in orasul istoric facandu-se printr-o serie de porti ce serveau si ca turnuri de veghe, Riquewihrul impresioneaza prin arhitectura sa deosebita, cu case vechi construite in secolele XVI si XVII. Accesul automobilelor in oras este interzis. Crutat in mare parte de bombardamentele din al Doilea Razboi Mondial, orasul si-a pastrat autenticitatea istorica, singurele constructii noi fiind cele din afara centrului vechi, situate in partea sudica. Inconjurat de dealuri plantate cu vita de vie, Riquewihrul mai este cunoscut si pentru productia sa de vinuri, preponderant albe, cele mai cunoscute fiind din soiurile Riesling, Gewürztraminer, Sylvaner, Pinot Blanc, Pinot Gri si Muscat. In interiorul orasului sunt foarte multe crame, asa zisele winstub-uri, amplasate mai ales in beciurile unor vechi magazine sau hoteluri, unde turistii pot degusta diferite sortimente de vin. Principalul loc de promenada al orasului este strada centrala, Rue du General de Gaulle, o strada in panta, foarte frumoasa, pavata cu piatra cubica. Aceasta imparte orasul in doua, de-a lungul ei insirandu-se principalele magazine, restaurante, case si muzee. La intrarea pe strada principala, prima cladire cu o arhitectura interesanta care atrage atentia este La Poste. Imediat dupa ea se afla Grands Vignobles Dopff & Irion, fostul castel Riquewihr. Aceasta adaposteste cea mai mare si mai veche crama a orasului, dainuind din secolul XVI, ce apartine descendentilor familiilor Dopff si Irion. La nici 50 de metri, pe o straduta laterala, se afla Muzeul Postei si Telecomunicatiilor, infiintat intr-un fost castel al familiei Wurttemberg (cea care a administrat orasul timp de peste 500 de ani), adapostind exponate istorice postale vechi de aproape 2000 de ani. Am ajuns in Riquewihr intr-o zi de duminica (pe 4 iunie), cam pe la vremea pranzului, si atat mie cat si Irinei ne era cam foame. Cum am intrat in oras pe poarta principala a acestuia, in fata fostului castel Riquewihr unde era si o mica piateta, am fost surprinsi sa gasim o atmosfera de sarbatoare, cu muzica live si, mai ales, un mare gratar cu bar asociat de unde se putea servi, contra cost, orice turist sau localnic. Oferta de mancare era restransa la popularii wursti germani si hamburgheri cu cartofi prajiti, dar la bautura puteai alege intre berea la halba sau unul dintre multiplele soiuri de vinuri albe, alsaciene. Am “plonjat” direct in aceasta atmosfera tipic bavareza (unde se vorbea atat franceza cat si germana), optand pentru wursti asociati cu celebrul Riesling local, cu un fundal sonor atat de placut, incat am comandat si un al doilea rand de pahare de vin, optand de acesta data pentru un Pinot Blanc. Marturisesc ca m-am simtit atat de bine in acele momente de relaxare gastronomica, incat am plecat de la masa uitand sa inapoiez la bar cele doua pahare pentru care mi se retinuse garantie (2 euro). Am inceput apoi vizitarea orasului, deja plin de turisti, facand multe poze si cautand acele crame unde auzisem ca se pot face degustari “free of charge”, caci doream sa incerc si alte sortimente din soiurile locale de vin (mi se deschisese apetitul). Nu am gasit insa decat crame unde totul era contra cost, respectiv 2 euro/paharul, asa ca am fost ponderat si am mai degustat doar intr-un singur loc o varietate de Muscat, care mi-a placut, si din care am cumparat o sticla pentru acasa. La inapoiere am trecut prin aceeasi piateta unde muzica mai canta inca si, spre surpriza noastra, am vazut o pereche de galateni, cam de varsta noastra si colegi de autocat cu noi, dansand elegant, spre incantarea privitorilor, pe un frumos vechi vals frantuzesc. Tot drumul parcurs apoi spre Strasbourg am avut in minte melodia respectiva pe care o cunosteam si care imi facuse placere sa o reascult (“Mon amant de Saint-Jean”, interpretata in versiune originala de Patrick Bruel), mai ales ca reprezentantii Agentiei turistice organizatoare ne-au mentinut buna dispozitie oferindu-ne alte  cateva sticle de vin alsacian, care au fost deschise in autocar si impartite intre turisti, ca semn de multumire pentru incheierea in conditii bune a excursiei (foto 31, foto 32, foto 33, foto 34).

Ultimul popas in Franta l-am facut la Strasbourg, capitala Alsaciei si capitala europeana, situata langa granita dintre Franta si Germania, pe malul stang al fluviului Rin si traversata de afluentul acestuia, raul Ill. Ravnita continuu de cele doua puteri vecine, trecuta in multe randuri din stapanirea uneia in a celeilalte, capitala Alsaciei se mandreste cu o mostenire culturala bogata, ingemanand spiritul francez si cel german. Centrul orasului, “Grande Île” (Marea Insula), sta prins in bucla alungita a raului Ill si se leaga de celelalte districte prin numeroase poduri elegante. Datorita bogatiei sale arhitecturale, in 1988 UNESCO il include pe lista Patrimoniului Mondial al Umanitatii, recunoscand astfel valoarea deosebita a monumentelor istorice si a ansamblului unic de arhitectura domestica din Valea Rinului, specifica secolelor XV- XVI. Cea mai buna solutie pentru cunoasterea orasului cand esti in criza de timp este un tur cu barca pe raul Ill, inconjurand zona istorica si ajungand pana in fata institutiilor europene de langa Parcul l'Orangerie. Pentru aceasta solutie am optat si noi, timp de o ora si un sfert, fiind purtati de o barca "Batorama" pe apele linistite, in timp ce din casti se auzea povestea orasului si a palatelor ce strajuiesc malul raului. Plecarea se face din centrul orasului - zona pietonala din spatele Palatului Rohan, imediat langa podul pe care se trece din Piata Corbeau spre marea Catedrala Notre-Dame. Intrarea in pitorescul cartier Petite France se face printr-o ecluza mica, cu peretii interiori tapetati cu alge. Apele siroiesc inspumate de sub edificiile inalte, care in trecut aveau mori folosite de tabacariile oraşului. “Ponts couverts” (podurile acoperite) au fost parte din zidul medieval de aparare al orasului si unesc malurile celor patru brate inguste ale raului, ramificat pe o distanta scurta. Turnurile din piatra de langa poduri stau in fata barajului Vauban, proiectat in scop militar: la nevoie, intreg sudul orasului putea fi inundat si intrarea inamicului devenea astfel imposibila. Dupa ecluza, raul trece spre partea de nord a lui Grande Île, iar ghidul audio descrie pe rand cele mai importante obiective: Biserica catolica Saint Jean, Palatul Justitiei, Opera, Piata Republicii, Biserica Reformata Saint Paul. Dupa alte cateva parcuri si case frumos decorate, barca ajunge langa modernele edificii ale institutiilor din Cartierul European. Pe partea stanga, noul corp de cladire al Parlamentului European, denumit Louise Weiss, isi curbeaza spectaculos linia celor 17 etaje exterioare. Asemanat cu un amfiteatru roman, acesta are cea mai mare sala de sedinte plenare dintre cele ale institutiilor europene. A fost inaugurat in 1999 si comunica printr-un pod acoperit cu cladirile denumite Winston Churchill si Salvador de Madariaga de pe partea dreapta a raului, apartinand aceleiasi institutii. In spatele acestora se afla un al treilea corp al Parlamentului si cladirea Consiliului Europei. Pe malul opus, Curtea Europeana a Drepturilor Omului isi are sediul in monumentala constructie proiectata de arhitectul britanic Sir Richard Rogers, finalizata in 1995. Fara sa zaboveasca mult la Parlamentul European, barca a facut cale intoarsa spre sud, pentru a acosta curand langa Palatul Rohan, nu inainte de a ne oferi o ultima imagine superba a Catedralei Notre-Dame, al carei turn se inalta spre cer, mult deasupra acoperisurilor cladirilor din zona (foto 35, foto 36, foto 37, foto 38).

In ultima zi de calatorie, mergand cu autocarul de la Strasbourg catre Stuttgart de unde trebuia sa luam o cursa a companiei Blue Air pentru a ne intoarce la Bucuresti, am reflectat la ce mi-a placut si ce nu mi-a placut la aceasta excursie de 15 zile. La plusuri pot mentiona cu certitudine traseul ales si toate localitatile vizitate, chiar daca unele dintre ele le mai vazusem in calatoriile anterioare. Mi-a placut, de asemenea, landscapul vazut in timpul voiajului, un rol important in acest sens avandu-l ghida excursiei dar si soferul autocarului, care au evitat pe cat posibil autostrazile in favoarea drumurilor regionale sau locale, mult mai pitoresti si pline de viata. La capitolul minusuri pot spune ca un singur lucru m-a deranjat mai mult, si anume timpul scurt alocat vizitarii numeroaselor obiective turistice de prim rang. Franta nu este o tara care sa o vizitezi “pe fuga”, caci fiecare dintre provinciile sale istorice este precum un giuvaer care merita sa fie descoperit si pretuit separat. Noi am ales varianta excursiei organizate prin Agentie in lipsa unei masini personale, dorind totodata sa atingem unele obiective aflate la distanta mare unul de altul. Cel mai adesea optam insa pentru excursii organizate de noi, in care ne alegem perioada dorita, hotelul la care dorim sa stam (uneori optand chiar pentru doua locatii diferite), avand totodata bine conturat un plan de vizitare a obiectivelor turistice din zona, prin utilizarea mijloacelor de transport locale. In mod cert, cei cu masini personale isi pot organiza un concediu mult mai flexibil, directionat si pe gustul lor. In concluzie, nu performata de atingere a cat mai multe obiective turistice trebuie sa fie criteriul dominant in planificarea unei excursii, ci valoarea acestora si timpul suficient alocat pentru a le intelege, a cunoaste zona, istoria sa, oamenii si traditiile locului (inclusiv cele culinare), avand asfel posibilitatea sa te acomodezi la ambianta locala. Vergiliu are mare dreptate cand afirma ca “Timpul zboara fara reintoarcere” (Fugit irreparabile tempus), dar depinde numai de noi sa-l folosim cat mai placut si inteligent.