O calatorie in Franta (1)

Parisul si regiunea Île-de-France

Vizitand editia de toamna din 2016 a Targului de Turism de la Romexpo si studiind ofertele diverselor Agentii de turism, ne-am entuziasmat pentru o excursie in Franta cu un traseu foarte cuprinzator oferita de firma AGETUR. Intitulata Franta – Le Grand Voyage, traseul excursiei promitea vizitarea celor mai interesante zone din tara cocosului galic, respectiv Île-de-France, Normandia de Sus si de Jos, Bretania, Pays de la Loire, Aquitania, Midi-Pirinei, Provence, Ron-Alpi, Burgundia, si Alsacia. Ne-a convenit si perioada excursiei (22.05 – 5.06.2017), asa ca dorind sa profitam de discountul oferit pe perioada Targului, am platit avansul cerut pentru inscriere. Am aflat cu aceasta ocazie ca nu eram printre primii inscrisi, ci dimpotriva, Agentia lansand acest program cu mult inainte de Targ, in mod special (am constatat noi ulterior) pentru cunoscutii/fidelii sai. Am plecat insa multumiti de la Targul de Turism caci achizitionasem o excursie pe gustul nostru, acoperindu-ne totodata partial programul de vacanta al anului 2017. Nu am banuit la acel moment ca totul a stat pe muchie de cutit, si putin a lipsit ca sa pierdem banii dati ca avans. Acest lucru s-a intamplat din cauza crizei generate de coxartroza Irinei care a inceput in martie si a tinut pana la mijlocul lunii mai, invalidandu-i functia de mers. Dar cum despre acest subiect am scris in postarea anterioara, nu voi mai insista pe aceasta tema. Atata doar, ca datorita unui concurs fericit de imprejurari prin care Irinei i s-a ameliorat putin situatia ca urmare a fizioterapiei, infiltratiei cu acid hyaluronic si medicatiei urmate, asociat cu faptul ca Agentia nu ne-a anulat rezervarea datorita neplatii la timp a celorlalte transe din costul excursiei, am reusit sa fim prezenti la apel, la aeroportul Henry Coanda, in ziua plecarii. Am plecat cu o cursa Blue Air spre Paris – Beauvais, iar acolo, la aeroport, ne-a asteptat un autocar al Agentiei cu care am facut traseul prevazut. Am avut ca ghid pe doamna Fati Georgeta, o buna cunoscatoare a Frantei, istoriei si valorilor culturale ale acesteia, dar o mai slaba organizatoare datorita, probabil, varstei sale mai inaintate. Nu voi vorbi despre jena de a calatori cu un anumit gen de romani, mai putin educati si carcotasi. Din fericire, nu au fost prea multi, predominand cei de o anumita factura intelectuala, care au stiut sa aprecieze cele vazute, evident, fiecare in felul sau. Primele doua zile au fost dedicate vizitarii Parisului, intr-o combinatie de transport cu autocarul si mers pietonal, insotiti de ghid. 

Parisul, traversat de fluviul Sena, este capitala Frantei si totodata a regiunii Île-de-France, avand in zona metropolitana o populatie de peste 12 milioane de locuitori. Parisul este totodata unul dintre cele mai mari centre economice si culturale din lume, cu influente considerabile in politica, educatie, divertisment, mass-media, moda, stiinta si arta. Parisul si regiunea sa contin 3.800 de monumente istorice si patru locuri din Patrimoniul Mondial UNESCO. Despre Paris si o parte a comorilor sale de arta am scris insa mai multe in postarea din 20 octombrie 2013, dupa ce am fost sa-l vizitez impreuna cu Irina timp de o saptamana, cadou ce ni l-am oferit amandoi cu ocazia implinirii a 40 de ani de casatorie. Voi aminti in consecinta doar cateva detalii ale principalelor obiective revazute si necomentate anterior. Am inceput turul orasului cu vizitarea L’ Île de la Cite, dominata de Palatul Conciergerie, Palatul Justitiei, Catedrala Notre Dame si Saint Chapelle. Procurandu-ne un card de tip “Museum Pass” am putut intra si (re)admira pe indelete ultimele doua obiective. Constructia Catedralei Notre Dame a inceput in anul 1163 si s-a incheiat in 1345. Cu toate ca desenele initiale si strana evoca inca stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oara soluții arhitecturale specifice stilului gotic. De proporții impozante, 130 m lungime, 45 m lațime, 35 m inaltime, unde incap pana la 10.000 de persoane, nava principal este impodobita cu statui si picturi. In timpul iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanata, devenind Templu al Ratiunii si loc unde erau citite si dezbatute operele iluministilor in timp ce era venerata Fiinta Suprema. Catedrala a redevenit catolica in urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, Napoleon fiind incoronat aici imparat al Franței pe data de 2 decembrie 1804. Catedrala Notre Dame din Paris este vizitata de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce inseamna o medie zilnica de 30.000 de oameni (foto 1, foto 2).

Sainte-Chapelle a fost construita intre 1242 si 1248 la ordinul regelui Louis al IX-lea, pentru a servi ca biserica a palatului regal si ca depozit de relicve sfinte. Prin aceste obiecte valoroase adunate cu grija de catre monarhul francez, se dorea o mutare a capitalei crestinatatii la Paris, in conditiile in care atat Roma, cat si Constantinopolul erau in descrestere. O parte dintre relicvele stranse in Sainte-Chapelle s-au pierdut sau au fost distruse in timpul Revolutiei Franceze iar cele care au mai ramas sunt pastrate in prezent in Catedrala Notre-Dame. Sainte-Chapelle este un exemplu pur de arhitectura gotica, spectaculos si flamboaiant. Impartita in doua, pe inaltime, cladirea ascunde detalii impresionante. Sala de jos, care a functionat in trecut ca biserica pentru locuitorii palatului, gazduieste astazi standuri de suveniruri si statuia regelui Louis al IX-lea iar sala de sus, inalta si gratioasa, farmeca prin vitraliile impresionante, intinse pe o suprafata de aproximativ 6500 metri patrati. Arhitectii acestei capodopere raman anonimi insa ochii desfatati ai vizitatorilor care trec pragul Sainte-Chapelle multumesc la iesirea din biserica pentru privilegiul de a admira una dintre cele mai spectaculoase creatii umane (foto 3, foto 4).

Ne-am continuat periplul parizian mergand in Cartierul Latin, unde am putut admira Universitatea Sorbona, Gradinile Luxemburg si Pantheonul, pe care l-am si vizitat gratie cardului achizitionat anterior. Pantheonul parizian a fost initial o biserica construita in anul 1744 de regale Ludovic al XV-lea in semn de recunostinta pentru insanatosirea sa dupa o boala grava. Constructia a inceput in anul 1757 dar datorita unor probleme financiare a fost terminat abia in anul 1791, in mijlocul Revolutiei Franceze. In acelasi an, ansamblul constitutiv al revolutiei a decis sa fie transformat dintr-o biserica intr-un templu pentru a gazdui ramasitele oamenilor importanti ai Frantei. In 1806 cladirea a fost transformata din nou in biserica, dar din 1885 Pantheonul a devenit iarasi o cladire civila. Designul podelei are motive grecesti, cu o lungime de 110 metri si o latime de 85 de metri. Veranda a fost inspirata din Pantheonul de la Roma. Cripta acopera toata suprafata si gazduieste multe personalitati franceze precum: Victor Hugo, Voltaire, Jean Monnet, Marie si Pierre Curie, Emile Zola s.a. De asemenea, Pantheonul este locul unde astronomul Jean Bernard Léon Foucault a tinut cunoscutul sau experiment in 1851, demonstrand ca pamantul se invarte in jurul axei sale. Pendulul sau poate fi vazut si astazi in functiune (foto 5, foto 6).

Folosind funicularul, am urcat in continuare pe dealul Montmartre pentru a admira de sus privelistea ce se deschide asupra Parisului, biserica Sacré -Coeur, dar si pitorescu cartierului boem al artistilor. Bazilica Sacré-Coeur a fost construita intre anii 1876 si 1912 in stil romano-bizantin sub indrumarea arhitectului Paul Abadie. Interiorul bazilicii este decorat cu mozaicuri, unul dintre ele reprezentandu-l pe Isus resuscitat, imbracat in alb,cu bratele larg deschise in plina glorie. Vechile vitralii ale bazilicii au fost sparte in 1944, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, fiind ulterior inlocuite. Domul central al bisericii priveste in jur de la o inaltime de 83 de metri, oferind, practic, al doilea punct ca inaltime din Paris, dupa Turnul Eiffel. Clopotul bisericii este, se pare, cel mai greu clopot din Franta, cu o greutate de aproape 19 tone, iar cripta adaposteste mai multe statui de sfinti si o relicva care se crede a fi chiar Inima Sacra a lui Hristos - Sacré-Coeur (foto 7, foto 8).

Cartierul Montmartre este recunoscut de multa vreme drept cartierul artistilor din Paris. Cuvantul Montmartre poate fi tradus prin “muntele martirului” si a derivat din martiriul sfantului Denis, episcopul Parisului care a fost decapitat in varful dealului in anul 250 d.Hr. Pe la mijlocul si sfarsitul anilor 1800, artistii au inceput sa se stabileasca in acest cartier, Pissarro si Jongkind fiind doi dintre primii artisti care au locuit aici, urmati apoi de alti mari artisti cum ar fi Edgar Degas, Henri Matisse, Toulouse-Lautrec, Pierre-Auguste Renoir si Pablo Picasso, pentru a numi doar o parte dintre ei. O simpla plimbare prin cartier iti releva faptul ca si astazi aici exista o viata artistica intensa, numerosi artisti contemporani expunandu-si tablourile in Place du Tertre, sau oferindu-se sa-ti faca portretul pe loc. Exista si un trenulet cu care se poate face un tur al cartierului, dar dace vrei sa-l cunosti cu adevarat, cel mai bine este sa-l faci la pas, putand ajunge astfel si la Muzeul Montmartre, unde artistul Maurice Utrillo a trait si a pictat candva. In spatele muzeului se gaseste o casa care a fost ocupata cu multi ani in urma de Renoir. Desigur, exista si cartierul rezidential din Montmartre, precum si cartierul distractiv de pe Bulevardul Clichy, cu numeroasele sale stabilimente erotice ce se pot gasi in jurul legendarului Moulin Rouge si pe strazile adiacente (foto 9, foto 10).

Autocarul ne-a asteptat la coborarea din Montmartre, continuand sa facem turul orasului cu scurte opriri la Opera (Palatul Garnier), Biserica Madeleine, Place de la Concorde, Palatul Chaillot si Gradinile Trocadero, de unde se deschide o perspectiva superba asupra Turnului Eiffel. Am plecat in continuare spre cartierul La Défense, proiectat ca un prim cartier european de afaceri din punct de vedere al pietei de birouri. Acesta este situat in Hauts-de-Seine, la vest de Neuilly-sur-Seine si in prelungirea axului istoric al Parisului care incepe de la Muzeul Luvru și continua cu Avenue des Champs-Élysées, Arcul de Triumf, pana la Pont de Neuilly si Grande Arche de la Défense. Acum, cartierul nu m-a mai impresionat ca atunci cand l-am vazut prima data, cu multi ani in urma. Mi s-a parut chiar discordant fata de palatele si monumentele istorice ale Parisului, iar stima fata de acest cartier a scazut si mai mult cand am aflat ca foarte multe dintre spatiile de cazare din blocurile gigantice au fost repartizate de municipalitate ca locuinte sociale. Am revenit in Paris indreptandu-ne spre Domul Invalizilor (“Hôpital des invalides”) pe care l-am vizitat. Istoria locului spune ca in 1670, Ludovic al XIV-lea, a dat ordin sa se construiasca Domul Invalizilor, un spital militar capabil sa trateze soldatii francezi raniti in razboaiele din Europa. In anul 1676 cand a fost finalizata constructia domului, in jurul acestuia erau 15 curti, cea mai faimoasa fiind “Curtea de onoare”, unde erau tinute si paradele militare. Ulterior, veteranii de razboi au cerut o capela, aceasta fiind construita in 1679 (Eglise Saint-Louis des Invalides). Ramasitele celui mai mare geniu militar francez, Napoleon (1769-1821) se afla sub Dom, ceea ce atrage multi din turistii Parisului. Pe langa mormantul lui Napoleon (realizat din porfir finlandez rosu avand o baza din granit verde) se afla si mormintele membrilor familiei sale, a catorva ofiteri care l-au servit precum si a multor eroi militari francezi. Domul mai adaposteste si Muzeul Armelor (cel mai mare muzeu militar din lume), Biserica Domului (proiectata de Hardouin Mansart pentru Ludovic al XIV-lea) si Muzeul planoreliefurilor (foto 11, foto 12).

La sfarsitul vizitei la Dom, autocarul ne-a lasat in apropiere de Musée d'Orsay, unde au ramas cei doritori sa-l viziteze, printre care binenteles ca ne-am aflat si noi. Muzeul este vestit in toata lumea deoarece detine cea mai mare colectie a pictorilor impresionisti (aproximativ 440 de picturi) si post-impresioniști din lume (peste 900 de panze dintr-un total de 3300). Fata de vizita din 2013 am gasit Muzeul putin schimbat, in sensul ca impresionistii (Monet, Manet, Renoir, Degas, Cezanne, Pissaro, Sisley, s.a.) au fost mutati inapoi la nivelul 5 care era in renovare in timpul vizitei noastre anterioare. De aceasta data, nivelele 3 si 4 erau nefunctionale (in curs de reamenajare), nivelul 2 continea neo-impresionistii (Seurat, Signac, Cross, s.a.), post-impresionistii (Gauguin, Van Gogh, Pierre Bonnard, Henry Matisse, Toulouse-Lautrec, s.a.), simbolistii (Gustave Moreau, Odilon Redon, Gustav Klimt, Fantin Latour, Edvard Munch, s.a.), precum si donatiile Max et Rosy Kaganovitch si Philippe Meyer. Pe terasa erau expuse sculpturi de August Rodin si Camille Claudel, iar la nivelul zero erau, de asemenea, expuse sculpturi, precum si mai multe expozitii tematice, printre care: “Les debuts de Monet et Bazille”, “Manet et Cezanne dans les annees 1860”, “Degas avant 1870”, “Ecole de Barbizon”, s.a. Tot la nivelul zero era si o expozitie temporara (14 martie – 25 iunie 2017) cu tema “Au-dela des etoiles – Le paysage mystique, de Monet a Kandinsky”. Conceputa in colaborare cu Galeria de Arta din Ontario, expozitia propunea o noua lectura asupra picturii peisagistice de la sfarsitul secolului XIX si inceputul secolului XX, cu accentul pe exprimarile mistice ale artistilor. Cele 7 sali in care erau expuse tablourile aveau tematici diverse, precum: “Contemplation”, “Bois sacres”, “Le divin dans la nature”, “L’idee du Nord”, “La nuit”, “Peysages devastes” si “Cosmos” (foto 13, foto 14, foto 15, foto 16).

Seara am avut programata o plimbare pe Sena cu unul din celebrele Bateaux Mouches, avand pe vapor la dispozitie un ghid audio ce ne-a oferit informatii pe parcursul plimbarii asupra monumentelor ce se puteau admira pe ambele maluri ale Senei. Vorbind despre acest rau, trebuie mentionat faptul ca in anul 1991, UNESCO a adaugat malurile Senei pe lista patrimoniului sau mondial. O plimbare cu vaporul iti arata capitala franceza dintr-o perspectiva mai romantica, ce iti da o imagine de ansamblu asupra acestui oras pe care nu ai cum sa nu-l iubesti. Din alunecarea lina a vaporului am putut admira Place de la Concorde, Muzeul Louvre, Hôtel de Ville, Conciergerie, Catedrala Nôtre Dame, Palatul de Justitie, Palatul Bourbon, Musée d’Orsay, Assemblee Nationale, Hotel des Invalides si, bineinteles, Turnul Eiffel. Este totodata placut sa treci pe sub podurile Senei, locuri incarcate de istorie, frumos intretinute si renovate: Pont des Invalides, gratiosul Pont Alexandre III, cu statuile sale stralucind in lumina de amiaza, Pont Royal, Pont de Arts si celebrul Pont Neuf. O plimbare pe Sena pe inserate este un moment romantic ce nu trebuie ratat, deoarece acum Parisul isi reconfirma numele de Oras al Luminilor. Deoarece debarcaderul unde am acostat dupa plimbarea cu vaporul se afla langa Turnul Eiffel, o parte dintre excursionisti au dorit sa se urce in Turn pentru a surprinde panorama de seara a Parisului. Noi nu ne-am numarat printre acestia, deoarece mai urcasem in Turn si cu alte ocazii si fusese oricum o zi destul de lunga si obositoare, asa incat am luat metroul si ne-am intors la hotel. Despre Turnul Eiffel, un simbol al orasului, se aminteste faptul ca a fost inaugurat la 31 martie 1889, aceasta urmand sa serveasca drept arc de intrare la Expozitia Universala din anul respectiv, un targ mondial ce sarbatorea centenarul Revolutiei franceze. Este o constructie pe schelet de otel ce masoara 324 m inaltime, fiind una dintre principalele destinatii turistice ale Parisului cu mai mult de 5,5 milioane de vizitatori anual. Din anul 1991 face parte din Patrimoniul mondial UNESCO (foto 17, foto 18).

Cea de-a treia zi a sederii noastre la Paris a fost declarata zi libera pentru vizite individuale sau cumparaturi. Am profitat de acest lucru propunandu-ne sa revedem doua dintre obiectivele culturale de marca ale orasului si anume Musée du Louvre si Musée de L’Orangerie. Ne-am cumparat asadar cateva bilete de metrou si profitand de “Museum Pass”, dar si de rezervarea facuta inca de acasa pe Internet, am intrat in Musée du Louvre prin intrarea din Rue Rivoli, evitand intrarea principala de la Piramida, unde asteptau la rand foarte multi vizitatori. Nu voi scrie prea multe nici despre acest obiectiv, deoarece am facut acest lucru cu mai multe detalii in postarea din 20 octombrie 2013. Cu harta muzeului in mana, am inceput vizitarea acestuia prin aripa Richelieu, admirand sculptura franceza si antichitatile din Orientul Apropiat amplasate la nivelele -1 si 0, dupa care am continuat cu arta decorativa europeana si antichitatile egiptene de la nivelul 1, zabovind mai mult la pictura nord-europeana si cea franceza de la nivelul 2, care se continua si in aripa Sully. Am coborat apoi la nivelul 1 din aripa Denon unde se afla expuse antichitati grecesti si romane, urmate de obiecte de arta decorativa europeana. Zona cea mai frecventata de turisti se afla tot la acest nivel, unde este expusa pictura franceza, pictura italiana, pictura spaniola, pictura britanica si cea din Statele Unite. Desigur ca aici am zabovit si noi un timp mai indelungat, dar nu am inteles interesul excesiv al turistilor (preponderant asiatici) pentru tabloul pictat de Leonardo da Vinci in 1503 reprezentand portretul Mona Lisei, fiecare dorind sa-si faca un “selfi” langa tablou, de parca acest lucru le-ar imprumuta si lor putin din celebritatea picturii respective. Am coborat apoi la nivelul 0 al aripii Denon pentru a vedea sculptura europeana precum si alte antichitati romane, grecesti, italiene si etrusce. La nivelul -1 din Denon am parcurs, poate putin mai repede decat s-ar fi cuvenit, arta islamica si cea egipteana, dar incepusem deja sa obosim atat fizic cat si intelectual datorita multitudinii impresiilor si informatiilor acumulate. Masa de pranz a constat din cate un sandwich si o bautura racoritoare consumate la unul dintre bufetele muzeului, timp in care ne-am si odihnit putin pentru a ne reface fortele in vederea abordarii urmatorului obiectiv de vizitat (foto 19, foto 20, foto 21, foto 22).

Musée de L’Orangerie l-am revazut ceva mai relaxati, avand proportii mult mai reduse in comparatie cu Luvrul, dar fiind concentrat si foarte bine organizat. Am inceput vizitarea muzeului cu colectia exceptionala de nuferi a lui Claude Monet expusi pe intreaga suprafata a pavilionului de la nivelul 0. Am coborat apoi la nivelul -2 pentru a vedea colectiile cunoscutilor dealeri de arta Jean Walter si Paul Guillaume, iubitori atat ai picturii traditionale cat si a celei moderne. In saloanele pavilionului am gasit expuse si am admirat tablouri deosebit de reprezentative ale lui August Renoir, Paul Cezanne, Douanier Rousseau, Amedeo Modigliani, Marie Laurencin, Henri Matisse, Pablo Picasso, Andre Derain, Maurice Utrillo si Chaim Soutine. In cele 6 saloane de la nivelul -1 am gasit expusa o foarte interesanta expozitie temporara intitulata Tokyo – Paris, expozitie organizata de catre Musée d’Orsay si Musée de l’Orangerie in colaborare cu Ishibashi Foundation si Nikkei Inc. Expozitia cuprindea lucrari de arta (picturi si sculpturi) ale unor cunoscuti artisti europeni, mai ales din perioada impresionismului si post-impresionismului, achizitionate cu incepere din anul 1930 de catre Shojiro Ishibashi, un cunoscut colectionar si businessman japonez (1889-1976). Pentru a face accesibile operele de arta europene publicului japonez, acesta a infiintat in 1952, in Tokio, Bridgestone Museum, iar 4 ani mai tarziu Fundatia Ishibashi, de managementul careia se ocupa in prezent fiul si nepotul sau. Printre exponate am remarcat picturi de Monet, Manet, Sisley, Renoir, Pissaro, Degas, Courbet, Daumier, Caillebotte, Cezanne, Gauguin, Van Gogh, Gustave Moreau, Paul Signac, Maurice Denis, Raoul Dufy, Mondrian, Picasso si Paul Klee. Am admirat totodata printre lucrarile achizitionate sculpturi de Rodin, Zadkine, dar si unul dintre “Saruturile” lui Brancusi (foto 23, foto 24).

Am parasit Musée de l’Orangerie cu sufletul plin de frumusetea celor vazute si, pentru a reintra in cotidian, ne-am incheiat ziua printr-o plimbare pe celebra Avenue des Champs-Élysées, admirand vitrinele marilor magazine precum si bistrourile pitoresti pe care le intalnesti la tot pasul. Nu am facut targuieli, dar ne-am lasat simturile imbatate cu mirosurile fine ale parfumurilor care se strecurau printre usile magazinelor de cosmetice reprezentand firme celebre precum Chanel, L’Oreal, L’Occitane, Lancome, Dior sau Guerlain (foto 25, foto 26).

In ziua a 4-a a excursiei noastre am parasit capital Frantei, indreptandu-ne spre Versailles situat la sud-vest de Paris in regiunea Île-de-France. Orasul Versailles este un oras construit la dorinta regelui Ludovic al XIV-lea odata cu constructia Palatului Versailles, resedinta acestuia. Conform surselor istorice, in acest loc a existat initial un mic pavilion de vanatoare ridicat de Ludovic al XIII-lea in 1624, inlocuit apoi in 1631 de un mic castel, construit de Philibert Leroy. Renumele si stralucirea Palatului Versailles au fost date insa de Ludovic al XIV-lea, care in 1661, odata cu moartea cardinalului Mazarin isi incepe domnia si activitatile de constructie la noul palat. Arhitectii Louis de Vau si Joules Hardouin Mansart au conceput cladirile, Charles le Broun a realizat interioarele, iar peisagistul Andre le Notre a reamenajat gradinile. Intre 1682-1789, Versailles a fost resedinta si simbolul monarhiei, cu exceptia unei perioade din primii ani ai Regentei, cand Ludovic al XV-lea se stabilise la Vincennes. Succesorul lui Ludovic al XIV-lea nu a stricat aspectul general al Versailles-ului, in ciuda multiplelor modificari, atat ale gradinilor, cat si apartamentelor. Ludovic al XV-lea s-a atasat in special de Trianon, unde a creat intre 1749-1753, o noua menajerie, in 1750, pavilonul francez, in 1761, Micul Trianon, cat si o frumoasa gradina botanica, care a fost distrusa de Maria-Antoaneta pentru a face loc unei gradini englezesti si "catunului Reginei". In 1770, dupa ridicarea operei regale in extremitatea aripii de nord, Ludovic al XV-lea a incercat sa reconstruiasca cladirile existente, dar a murit in 1774, ramanand in urma sa doar aripa Gabriel. Dificultatile financiare si Revolutia nu i-au lasat posibilitatea lui Ludovic al XVI-lea de a continua aceste actiuni. Totusi, intre 1774-1777 a replantat parcul sub indrumarea lui Hubert Robert care si-a imaginat boschetii din Bazinul lui Apolo si a inlocuit Labirintul cu gradina reginei. In 6 octombrie 1789, familia regala a fost obligata sa paraseasca palatul, mutandu-se la Tuileries, in Paris. Revolutia i-a distrus vocatia palatului, cat si mobilierul si operele de arta, lasand un domeniu cu gradini neingrijite si cu cladiri utilizate in diverse feluri, cum ar fi pentru Muzeul Special al Scolii Franceze. Intre 1806-1807 si mai ales dupa casatoria cu Marie-Louise d'Autriche in 1810, Napoleon si-a dorit sa restaureze si sa remobileze palatul, dupa ce a reamenajat Marele si Micul Trianon. A inceput prin a ridica un pavilon simetric cu aripa Gabriel, sub conducerea arhitectului Dufour. Intre 1814-1824, Ludovic al XVIII-lea a reluat aceste proiecte, restaurand apartamentele regelui si ale reginei. Fratele si succesorul sau, Charles al X-lea, nu a continuat aceste restaurari, iar in timpul Revolutiei din 1830 a avut loc abandonarea si distrugerea palatului. Louis-Philippe, fratele lui Ludovic al XIV-lea, a vrut sa salveze palatul si sa il transforme in "muzeu dedicat tuturor victoriilor Frantei". Intre 1833-1837, actiunile au fost executate din veniturile private ale suveranului, nu fara a distruge cateva decoruri interioare pentru a putea aranja in ordine cronologica sau tematica, portretele si scenele istorice. Inaugurarea a avut loc in 10 iunie 1837, in timpul petrecerilor date in cinstea casatoriei printului. Aceasta a fost ultima mare transformare a palatului. Dupa al Doilea Razboi Mondial, s-au facut eforturi pentru restaurarea si remobilarea camerelor care proveneau din vechea resedinta regala, pentru a da posibilitatea publicului sa inteleaga mai bine doua secole din istoria Frantei. Parcul castelului se intinde pe 715 ha, cuprinzand Micul si Marele Trianon, Micul si Marele Canal, catunul Reginei (Hameau), o livada de portocali si multe altele. Parcul nu este format doar din gradini, ci este si un adevarat muzeu, avand numeroase statui, ansambluri sculpturale si multe fantani, alimentate cu apa de conducte a caror lungime insumata este de circa 50 de kilometri. In centrul gradinilor exista un mare canal cu apa in forma de cruce, iar gradinile sunt grupate in patru mari zone, dupa punctele cardinale. Printre alte atractii se pot admira doua bazine cu apa: bazinul Dragonului, cu o statuie ce arunca un jet urias de apa, de peste 20 de metri inaltime, si bazinul lui Neptun. Mai exista grupuri statuare formate din cate patru statui ce infatiseaza anotimpurile, continentele, temperamentele umane, o piramida executata din marmura, sustinuta de tritoni si delfini din plumb, si Grota lui Tethys. In prezent sunt amenajate linii de trenulet sau pot fi folosite mici masinute electrice, cu care vizitatorii pot ajunge in cele mai indepartate colturi ale acestui paradis. In prezent Palatul se etaleaza pe 63.154 m.p. care sunt repartizati in 2300 de incaperi, dintre care 1000 indeplinesc rolul de muzeu. Cu peste 2100 de ferestre, 1250 de seminee si 67 de scari interioare, palatul Versailles este in prezent una dintre cele mai vizitate atractii turistice din Franta. Cele mai atractive obiective de vizitat in interiorul palatului sunt Sala Oglinzilor, Capela Regala, Salonul Venus, Dormitorul Reginei si Sala lui Apollo. Sala Oglinzilor, lunga de 73 de metri, lata de 10,5 metri si inalta de 12,3 metri are pe tavan pictate cateva scene din viata regelui Ludovic al XIV-lea. Am vizitat cu emotie aceste incaperi, cunoscand faptul ca la 28 iunie 1919 in Sala Oglinzilor s-a semnat Tratatul de la Versailles, tratat ce a marcat sfarsitul Primului Razboi Mondial, cu implicatii ulterioare majore si pentru refacerea frontierelor tarii noastre. Palatul si parcul de la Versailles au fost inscrise in anul 1979 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO (foto 27, foto 28, foto 29, foto 30).

Dupa parasirea frumusetilor de la Versailles ne-am continuat drumul de-alungul raului Sena, oprindu-ne la cca. 75 km. de Paris, in satul Giverny, amplasat la confluenta Senei cu una din cele doua ramuri ale raului Epte. Satul a devenit celebru din anul 1883, odata cu stabilirea aici a pictorului Claude Monet, care si-a cumparat o casa de fermier putin mai mare de 1 ha, cu o gradina de legume si o livada. Monet s-a atasat profund de acest loc (unde a si ramas pana la moartea sa), transformandu-l intr-o superba gradina plina de flori. In apropierea casei sale se afla si un elesteu, care i-a servit ca sursa de inspiratie pentru celebrele sale picturi cu nuferi de apa, cele mai multe dintre acestea fiind expuse la Musée de l’Orangerie. Am asteptat la o coada destul de mare sa ne vina randul spre a vizita gradina si casa memoriala Claude Monet, dar efortul a meritat din plin. Casa este plina de tablouri, descoperind aici si atractia sa pentru stampele japoneze, iar gradina a fost o adevarata incantare (foto 31, foto 32).

Capriciile aceleiasi ierni si a primaverii care a urmat

Din pacate, asa cum se intampla de cele mai multe ori in viata, nici in aceasta iarna nu am avut parte numai de lucruri placute, care sa ne delecteze si sa imbogateasca spiritual sufletul nostru, conform celor prezentate in postarea anterioara. Necazurile actualului sezon rece, indicate metaforic prin “capricii”, au constat in probleme neasteptate de sanatate care ne-au afectat atat pe mine cat si pe Irina. Pentru mine problemele au inceput spre sfarsitul lui ianuarie, cand mi-au recidivat mai multi hemoroizi interni de care ma operasem cu mai multi ani in urma. Dupa consultarea site-urilor de specialitate, am vazut ca pentru rezolvarea acestei probleme am de ales intre doua proceduri minim invazive: coagularea in infrarosu sau ligaturi elastice. Conform descrierilor, am aflat ca fototermocoagularea in spectru infrarosu se realizeaza prin utilizarea unui dispozitiv cu laser sau curent electric care creaza un fascicol de lumina infrarosie a carei caldura produce cicatrizarea tesutului, ceea ce permite oprirea fluxului sanguin catre hemoroid. Acesta dispare, iar cicatricea formata nu permite umflarea venelor pe canalul anal. Un singur hemoroid poate fi tratat intr-o sedinta. Ceilalti hemoroizi pot fi tratati dupa un interval de 10-14 zile. Dupa consultarea unui medic am optat pentru o ce-a de-a procedura de tratament si anume cea prin ligaturi elastice. Aceasta procedura se realizeaza cu ajutorul unui instrument tubular conectat la o pompa de aspiratie. Pe instrumentul respectiv se incarca doua inele de cauciuc. Se introduce anuscopul, se vizualizeaza hemoroidul intern, se aspira hemoroidul cu ajutorul instrumentului, care descarca la radacina sa cele doua inele de cauciuc. In felul acesta vascularizatia hemoroidului este intrerupta si acesta va necroza si se va detasa in decurs de cca. 5-7 zile, in urma lui ramanand o cicatrice careia ii trebuie aproximativ 2-3 saptamani sa se vindece complet. Procedura se realizeaza in mai multe sedinte, in functie de numarul si dimensiunea hemoroizilor. Am urmat aceasta procedura aproape 3 luni, cu o sedinta de tratament la un interval de doua saptamani, iar la ultima evaluare facuta de doctor am fost declarat vindecat. Tratamentul nu este exagerat de dureros, dar produce o anume doza de disconfort. Informandu-ma asupra cauzelor aparitiei hemoroizilor, am aflat ca acestia se pot datora unui cumul de factori, printre care bagajul genetic individual, tulburarile digestive, alimentatia saraca in fibre, consumul de alimente picante, excesul de alcool, cafea, ciocolata, tutun, consumul insuficient de lichide, statul prelungit pe scaun, sedentarismul si obezitatea. Doctorul Sorin Andrei de la Clinica MediProct, caruia trebuie sa-i adresez respectuase multumiri pentru ca m-a repus pe linia de plutire, mi-a spus insa ca factorul favorizant preponderant il constituie alimentatia necorespunzatoare. In mod cert, va trebui sa am in vedere intr-un mod mai riguros acest lucru pentru a evitat pe viitor alte asemenea necazuri. Alimentatia, as spune mai degraba usor excesiva decat necorespunzatoare, este primul factor responsabil si pentru cresterea in greutate pe care am inregistrat-o in aceasta iarna, depasind bariera celor 80 kg care mi-o fixasem. Acest lucru mi-a creat si unele probleme de natura reumatica, dar este contraindicat mai ales pentru anevrismul de aorta pe care il am de mai multi ani si care sunt obligat sa-l controlez in permanenta cu medicatie pentru scaderea colesterolului si a tensiunii arteriale. Din aceeasi cauza am inregistrat si dificultati de somn, mai ales in ce priveste continuitatea acestuia, motiv pentru care am apelat seara, inainte de culcare, la ceaiuri sau pastile din plante cu efect usor sedativ. Chiar si in aceste conditii, ora mea de trezire zilnica a ramas intre 5 si 6 dimineata, indiferent de ora la care ma culc.

Problemele de sanatate ale Irinei au fost mult mai complicate si nu suntem siguri nici acum ca si-au gasit inca solutionarea corecta. Ele au debutat spre sfarsitul lui februarie, cu dureri puternice de mijloc cu iradieri de-alungul piciorului drept, atat in stare de repaus, dar mai ales in timpul mersului. Stiind de mai mult timp ca sufera de coxartroza, a inceput imediat investigatiile cu un examen radiologic de bazin si coloana vertebrala lombara, rezultatele evidentiate fiind cele de osteoporoza, pensarea (ingustarea) articulatiei coxo-femurale drepte si a spatiului intervertebral L5/S1. A inceput imediat o serie de injectii (20) cu Alflutop, recomandate pentru coxartroze, gonartroze si spondiloze, injectii care o ajutasera cu mai multi ani in urma. Deoarece durerile au continuat, a aprofundat investigatiile printr-un examen RMN pe articulatiile coxao-femurale cu substanta de contrast, care a evidentiat in principal modificari degenerative coxartrozice gradul II la nivelul ACF drepte si modificari de tip edematos la nivelul cadranelor externe ale capului femural drept. Cu rezultatele investigatiilor imaginistice am mers apoi la dr. Vesei, medicul ortoped al policlinicii de care apartinem, al carui verdict a fost socant: urgent operatie de protezare, sau in termeni medicali artoplastie totala de sold (ATS), ce presupune inlocuirea articulatiei soldului cu piese artificiale dintr-o combinatie de polietilena cu metal sau ceramic, cu aceeasi forma, numite endoproteze. Aceasta sentinta ne-a debusolat pe amandoi, caci operatia nu este printre cele mai usoare, iar durata de recuperare este de cca. 3 luni, ceea ce ar fi condus automat si la anularea planurilor noastre pentru vacanta din aceasta vara. Am inceput impreuna un lung periplu pe la alti doctori ortopezi pentru a afla si alte opinii, deoarece documentandu-ne, am aflat ca modificarile coxartrozice de gradul II nu necesita intotdeauna operatie, ci se pot rezolva temporat si prin solutii alternative. Primul abordat a fost dr. Mihai Rascu, medic ortoped (chirurg) la Spitalul Medicover si Clinica Ortokinetic. Acesta a recomandat efectuarea pentru inceput a zece sedinte de fizioterapie urmate, daca durerile persista, de o infiltratie cu acid hialuronic. Acest tratament a fost confirmat si de d-na dr. Rodica Marinescu, medic ortoped la Spitalul Colentina, care in plus a recomandat si efectuarea unei investigatii de osteodensitometrie pentru verificarea diagnosticul de osteoporoza, precum si utilizarea produsului Ketoral, un antiiflamator mai puternic, ca tratament simptomatic impotriva durerilor generate de coxartroza. Din pacate, acest produs se suporta destul de greu si trebuie luat numai in combinatie cu Omez, datorita durerilor gastrice care le provoaca, inlocuindu-l ulterior cu Vimovo. Ajunsa la finele sedintelor de fizioterapie si durerile persistand, Irina (ca fosta chimista si cercetatoare) a continuat investigatiile incepute pe Internet  pe cont propriu, gasind cateva produse (suplimente alimentare) pe care a inceput sa le foloseasca ca terapie medicamentoasa. Primul produs procurat a fost Wobenzym, asociind enzime litice si proteolitice cu efect antiinflamator si antiedemos, antiagregant plachetar si imunomodulator. Un alt supliment alimentar procurat a fost Tripernol, produs ce sustine functia si mobilitatea articulara datorita continutului ridicat in fosfolipide si Omega 3 extrase din scoicile cu cochilie verde “Perna canaliculus”. Un al treilea supliment alimentar cumparat a fost Best Hyaluronic Acid 1900, produs recomandat pentru coxartroza, gonartroza si afectiuni reumatismale. La acestea s-au adaugat ulterior Proenzi ArtroStop Intensive, Celadrin, Rumalaya forte, Cartilaj de Rechin si MSM (produs avand in componenta Metilsulfonilmetan cu adaos de Turmenic, Boswellia si Gheara Diavolului). Toate aceste suplimente alimentare le-a luat cu regularitate, iar pentru ameliorarea durerilor de seara a folosit alternativ diverse creme sau geluri cu efect antialgic si antiinflamator, precum ArtroStop, Voltaren, Proenzi, Celadrin, Fastum gel, Sindolog gel si Lyber (crema activa cu Untul-Pamantului si petrol). Deoarece durerile persistau, si dorind sa avem si o alta opinie asupra oportunitatii infiltratiilor, Irina a mai facut un consult la Spitalul de Ortopedie MedLife la dr. Diclan Casabalian, medic ortoped (chirurg) la Spitalul Gerota. Verificand rezultatele examinarilor radiologice si RMN, diagnosticul formulat, in termeni medicali, a fost de NACF drept stadiul 2-3 (care tradus ar insemna necroza aseptica de cap femural) si hernie de disc L3-L4/L4-L5, recomandand infiltratie intra-articulara si oxigenoterapie hiperbara. In plus, pentru mentinerea sanatatii sistemului nervos in situatii de stres oxidative, i-a recomandat produsul ALAnerv, un supliment alimentar pe baza de acid alfa-lipoic, acid gamma-linolenic, vitamine si seleniu. Infiltratia cu acid hialuronic – Hya Joint, in doza unica, a facut-o chiar a doua zi la Clinica Ortokinetic, acolo unde facuse si sedintele de fizioterapie, cu asistenta doctorului Rascu.  Conform definitiei, acidul hialuronic este un compus format din acid glucuronic si N-acetilglucosamina ce se secreta in mod natural de catre organismul uman sau animal, fiind prezent in derma, lichidul sinovial al articulatiilor si in umoarea vitroasa a ochiului. Tratamentul prin injectare al acidului hialuronic in cazul bolii artrozice este necesar datorita scaderii lubrefierii articulare ca urmare a scaderii nivelului de acid hialuronic, scopul acestuia fiind cresterea gradului de libertate in miscare al articulatiei si reducerea durerilor ca urmare a scaderii nivelului de prostaglandine. Se sconteaza ca aceste efecte au o durata de aproximativ un an. Oxigenoterapia hiperbara (HBOT), conform protocolului medical indicat de site-urile de specialitate, consta in inhalarea oxigenului pur la o presiune mai mare decat cea atmosferica intr-o camera hiperbara prin intermediul unei masti faciale. Actiunea benefica a camerei hiperbarice este dizolvarea unei cantitati crescute de oxigen in plasma si hemoglobina, cu efecte benefice in diverse afectiuni, dar si in cosmetica si terapia anti-aging. Din pacate, aceasta terapie nu este usor accesibila datorita dotarilor speciale pe care le necesita, dar si a pretului practicat (cca. 100 Euro/sedinta), in tara existand doar cateva asemenea centre, dintre care cel mai important este la Constanta. Cu toate terapiile si medicatia urmata, in cazul Irinei durerile au continuat sa persiste, asa ca am dorit sa aflam opinia unui medic cu mai multa experienta in domeniu, abordandu-l pe prof. dr. Dumitru Stanculescu, fost sef al Sectiei de Ortopedie de la Spitalul Universitar, astazi pensionar, dar acordand inca consultatii la Policlinica Sanador. Dupa consult, acesta a confirmat diagnosticul de coxartroza bilaterala predominant dreapta, recomandand interventia chirurgicala ca singura varianta corecta de abordare din punct de vedere medical, deci, cu alte cuvinte ne-a intors de unde am plecat. Nu am abandonat insa solutiile alternative, si am fost sa cerem parerea unui medic sirian cu studii in Marea Britania, dr. Jawad Latif, care si-a deschis o clinica privata de ortopedie – ArcaLife, in apropiere de cartierul nostru. Acesta ne-a propus un tratament constand din 4 sedinte de infiltratii intra-articulare, la interval de o saptamana una de alta, cu plasma imbogatita cu trombocite conform procedurii intitulate PRP – Platelet-Rich Plasma, aplicate simultan cu infiltratii intramusculare cu un amestec de ozon si oxigen. Principiul ce sta la baza infiltratiilor cu plasma imbogatita cu trombocite in leziunile musculoscheletale consta in administrarea unei plasme care contine o concentratie foarte mare de factori de crestere. Cu toate ca trombocitele sunt cunoscute in special pentru rolul lor in coagularea sangelui, acestea contin sute de proteine denumite factori de crestere care sunt esentiali in procesul de vindecare in urma unor traumatisme la nivelul tendoanelor, ligamentelor, muschilor si articulatiilor. Plasma imbogatita de proteine (PRP) este sangele propriu al pacientului modificat prin centrifugare cu scopul de a produce o concentratie de pana la 5-10 ori mai mare de trombocite, si astfel de factori de crestere, comparativ cu cea a sangelui. Concentratia crescuta de factori de crestere din PRP recruteaza si accelereaza proliferarea celulelor reparatorii. Ozonoterapia, conform descrierii din site-urile de specialitate, stimuleaza regenerarea organica la nivel celular, procedura ce se realizeaza din interior spre exterior. Totodata are loc eliminarea toxinelor acumulate in interiorul corpului, reducerea inflamatiilor, reglarea PH-ului si imbunatatirea circulatiei sangelui. Am fost tentati sa probam acest tratament, dar din prudenta am cerut mai intai parerea doctorului Rascu. Acesta ne-a confirmat ca tehnologia PRP poate da uneori rezultate benefice, dar ne-a sfatuit sa mai asteptam cca. 4 – 5 saptamani pentru a vedea mai intai efectele depline ale medicamentatiei si infiltratiei cu acid hialuronic. Am dat curs si acestui sfat, dar in dorinta de ameliorare a durerilor am fost sa cautam alte remedii la Centrul Apiterapia al Institutului de Cercetari Apicole, unde Irina a fost consultata de catre dr. Mariana Stan, medic primar in balneofizioterapie si recuperare medicala. Solutia de ameliorare propusa de doctorita a fost una sau mai multe injectii cu venin de albine efectuate pe meridianele de acupunctura, pe care insa Irina si-a propus sa le faca intr-o etapa ulterioara. A cumparat insa de la Farmacia Apicola mai multe doze de polen crud, precum si cateva cutii cu produsul Propoliv Extract, constand in capsule gelatinoase cu extract de propolis si ulei de masline, utile in tratamentul osteoporozei. A mai capatat de la doctorita Stan o reteta cu produsele homeopatice Zeel (tablete si injectii) si Traumeel (tablete, injectii si gel), cu indicatii in combaterea eficienta a durerilor artritice, produse pe care si le-a procurat printr-un distribuitor local. Continuand investigatiile, ne-am programat pentru o noua consultatie la prof. dr. Dan Barbu, seful Clinicii de Ortopedie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenta Bucuresti. In urma unei atente studieri a cliseelor de la radiografii si RMN, acesta a dat un alt verdict, si anume ca tratamentul chirurgical nu este cea mai buna solutie in cazul formei de coxartroza de care sufera Irina, fiind mai degraba necesare tratamente nechirurgicale, constand in medicamentele anti-inflamatorii nesteroidiene, masaje terapeutice, fizeo-, hidro- si kinetoterapie, facute de preferinta intr-o statiune balneara recomandata pentru tratamentul bolilor reumatismale. Intr-o prima faza, am fost bucurosi ca nu trebuie sa ne preocupe deocamdata operatia si ca strategia solutiilor alternative adoptata de noi este corecta. Ulterior, am realizat insa ca este vorba de o lupta pe termen lung, dusa cu perseverenta, la care ameliorarile se vor face simtite putin cate putin. In consecinta, ca o prima masura, ne-am anulat rezervarea de hotel la Mamaia care era facuta pentru ultima saptamana din august si ne-am facut o rezervare la Sanatoriul Balnear Mangalia, pentru finele lunii iunie. In rest, vazand si facand, sau vorba cantecului lui Jay Livingston si Ray Evans, castigator de Oscar in 1957 la cea de-a 29-a editie a premiilor Academiei Americane de Film: “Que sera, sera (Whatever will be, will be)”. Pana si titlul filmului regizat de Hitchcock, cu James Stewart si Doris Day, in care aceasta a interpretat melodia amintita, mi se pare emblematic pentru problemele noastre: “The man who knew too much”. Cunoasterea faptelor este benefica pentru a intelege situatiile cu care te confrunti si a actiona in consecinta, dar perseverarea in aflarea tuturor detaliilor si incercarea tuturor solutiilor iti poate crea uneori confuzii si chiar neplaceri.

https://www.youtube.com/watch?v=hhFPLw5hLLU

https://www.youtube.com/watch?v=ydNaCVNu5fA

https://www.youtube.com/watch?v=kGuomiFG8B4

https://www.youtube.com/watch?v=io9K_5PhRxE
 

https://www.youtube.com/watch?v=DYp17F8G3mE

Deliciile unei ierni parca mai lungi ca celelalte

Reperele temporale mai exacte ale faptelor descrise in sezonul invocat sunt cuprinse intre inceputul sarbatorilor de iarna, debutand cu cinstirea Sfantului Apostol Andrei, urmata de sarbatoarea Nasterii Domnului si sfarsitul sarbatorilor Pascale celebrand Invierea Domnului, acoperind o perioada de peste cinci luni. “Deliciile” au legatura in cea mai mare parte cu satisfacerea hobby-urilor noastre preferate, adaptate sezonului rece, pe care constat ca odata cu inaintarea in varsta il percepem ca fiind mai lung si il traversam din ce in ce mai greu. Tocmai din acest motiv am decis ca timpul liber generos ramas dupa rezolvarea treburilor gospodaresti cotidiene sa-l parcurgem cultivandu-ne spiritual cu filme, lecturi, spectacole diverse si concerte. Despre FILME am scris mai consistent in ultima postare, asa incat nu voi mai insista cu prea multe detalii. Doresc totusi sa mentionez (ca repere temporale pentru mine) doar doua dintre productiile cinematografice mai controversate, incarcate din Internet si vizionate in aceasta iarna acasa, pe calculator, precum si alte doua filme, nominalizate pentru premiile Oscar pe 2016, vizionate in avanpremiera la Grand Cinema & More din Baneasa Shopping City. Primul film vazut pe calculator este de fapt o miniserie facand parte din Dollanganger Saga, fiind o adaptare dupa romanele de succes scris de V.C. Andrews si care includ episoadele: Flowers in the Attic, Petals on the Wind, If There Be Thorns, Seeds of Yesterday, si Garden of Shadows. Romanele au fost ecranizate de doua ori, in 1979 si 2014, dar in ciuda faptului ca au fost catalogate ca facand parte din genul “Gothic horror”, in ecranizarea din 2014 vazuta de mine si Irina nu am regasit nici un element de horror. Este mai degraba o drama cu elemente de thriller dar si romantice, drama familiei rezultand din esecul casatoriilor celor doi frati, Chris si Cathy, ca urmare a iubirii puternice dintre ei, deviate in incest, situatie datorata in mare parte conditiilor vitrege in care au fost crescuti si abuzati de bunica lor in copilarie. Filmul a fost regizat de Deborah Chow, avandu-i in rolurile principale pe Kiernan Shipka, Ellen Burstyn, Mason Dye, si Heather Graham. Cea de-a doua productie cinematografica vizionata a fost Manderlay, un film de avangarda scris si produs in 2005 de celebrul dar si controversatul regizor danez Lars von Trier. Filmul este partea a doua a trilogiei proiectate de autor cu titlul USA – Land of Opportunities, prima parte fiind reprezentata de Dogville (2003), iar ultima parte (nerealizata inca) urmand sa se numeasca Washington. Ca si Dogville, vizionat de noi cu un an in urma, Manderlay este o parabola in care sunt portretizate diferite caractere de oameni confruntati cu situatii exceptionale. Grace Mulligan, personajul principal al filmului esueaza in tentativa sa de a explica si aplica principiile egalitati rasiale intr-o plantatie de fosti sclavi din statul Alabama, dovedindu-se ca valorile libertatii si democratiei nu isi gasesc teren fertil in orice circumstante. Rolurile principale au fost interpretate de Bryce Dallas Howard, Willem Dafoe, Danny Glover, Lauren Bacall, Jean-Marc Barr si Udo Kier. Primul dintre cele doua filme vazute la cinematograful de la Mall-ul Baneasa a fost La La Land, catalogat ca “musical romantic drama” in regia lui Damien Chazelle si avandu-i in rolurile principale pe Ryan Gosling si Emma Stone. Filmul spune povestea unui muzician (pianist de jazz) si a unei actrite aspirante, ale caror drumuri se incruciseaza si se indragostesc in Los Angeles-ul anului 1980, pe fondul unei coloane sonore remarcabile, compusa de Justin Hurwitz. Fiecare dintre eroii principali isi vede realizate visurile profesionale, nu insa si pe cel de a avea o viata fericita impreuna. O poveste aparent simpla, comuna poate pentru lumea artistica a Americii de astazi, care a impresionat insa membri Academiei Americane de Film, productia primind 14 nominalizari la cea de-a 89-a editie a Premiilor Oscar, din care a fost recompensata cu 6. Cel de-al doilea film vazut la cinematograf a fost Florence Foster Jenkins, o productie britanica autobiografica catalogata drept “comedy-drama” in regia lui Stephen Frears. In distributia filmului o regasim pe Meryl Streep in rolul lui Florence Foster Jenkins, o mostenitoare bogata din New York, filantropa si fondatoare a Clubului Verdi, ca urmare a pasiunii sale fata de muzica de opera, precum si pe Hugh Grant, interpretand rolul sotului si managerului sau, actorul englez Shakespearean, St. Clair Bayfield. O prezenta remarcabila o are si actorul Simon Helberg, in rolul lui Cosmé McMoon, tanarului pianist angajat de Florence ca acompaniator, in momentul in care se decide sa ia lectii de canto, iar mai apoi sa interpreteze in clubul sau arii din opere, in ciuda faptului ca este lipsita de voce. Aceasta descoperire este un soc pentru pianist, dar acesta este serios avertizat de sotul lui Florence si de profesorul sau de canto sa ascunda acest lucru pentru a nu-i provoca o criza “artistei”, avand in vedere serioasele sale probleme de sanatate. Toata aceasta mascarada isi continua cursul pana la producerea invitabilului, cand Florence decide sa organizeze un concert cu public numeros la celebra Carnegie Hall.  Filmul spune o poveste incredibila dar adevarata, plina de emotie, umor si muzica, in care masura valorii este data de jocul exceptional al actorilor. Productia cinematografica a primit doua nominalizari la cea de-a 89-a editie a Premiilor Oscar acordate de catre Academia Americana de Film. Personal, acest film mi-a placut mai mult decat multi-premiatul La La Land.

https://www.youtube.com/watch?v=0pdqf4P9MB8

https://www.youtube.com/watch?v=HszfdNS0JSc

Si despre LECTURILE noastre preferate am mai scris cate ceva cu cativa ani in urma. Sunt destul de multe cartile citite de mine si Irina in ultimii ani, caci dedicam lecturii o importanta parte din timpul nostru liber. In cele ce urmeaza, din acelasi motiv ca mai sus, ma voi referi numai la cateva din cartile citite de noi in acesta iarna, utilizand propriile criterii afective de selectie. Pe romancierul american contemporan Douglas Kennedy l-am descoperit prima data tot prin intermediul filmului, vizionand pelicula regizorului francez Eric Lartigau realizata in 2010 cu titlul L'Homme qui voulait vivre sa vie, reprezentand adaptarea romanului The Big Picture a lui Douglas Kennedy. In limba romana cartea a fost tradusa si editata in 1997 la Editura Orizonturi sub titlul Identitati furate. Romanul este un thriller atipic, al carui personaj principal, Ben, este vinovat de fapte grave, dar scapa in cele din urma cu fata curata. Aceasta prima carte tradusa in limba romana s-a bucurat de un incredibil succes international, numerosi critici considerandu-l pe Douglas Kennedy ca un nou John Grisham al literaturii contemporane. Evident ca acest lucru ne-a atras atentia, asa ca prin editura online elefant.ro ne-am procurat si celelalte romane ale autorului traduse in limba romana, respectiv Jocurile destinului (2008), O relatie speciala (2008), Tentatia (2012), Farmecul discret al vietii conjugale (2013), Cinci zile (2014), Clipa (2014), Tradarea (2016). Fiecare roman al sau te cucereste prin felul simplu, nesofisticat in care este condusa actiunea, suspansul crescand gradat pe parcursul derularii acesteia. Kennedy se dovedeste si un fin observator al caracterelor umane, toate personajele principale din romanele sale, diferite ca varsta, profesie sau profil psihologic, fiind puternic conturate si inzestrate cu forta de a infrunta curajos incercarile traumatizante care survin in vietile lor. Scriitorul elvetian John Knittel este cunoscut, probabil, mai mult in tara noastra datorita romanului sau de succes Via Mala, despre care se spune ca i-a adus si consacrarea. Romanul, publicat in editie originala in engleza in 1934, a fost tradus si editat de mai multe ori in limba romana, ultima aparitie fiind cea din 2016 in Editura Orizonturi. Acesta a fost ecranizat pana acum de trei ori (1945, 1961 si 1985), ultima oara ca serial pentru televiziune intr-o co-productie germano-franco-italo-austriaca. Cartea este intr-adevar emotionanta si plina de suspans, autorul conturand personaje cu caractere reale si puternice, dar facand si o descriere a pitorestilor locuri din Alpii Elvetieni unde se petrece actiunea, de parca ar picta peisajele cu cuvinte. Am dorit sa cunoastem si alte romane ale lui Knittel traduse in limba romana, asa incat prin diverse edituri online ne-am mai procurat El Hakim (editia din 1991), Abd-El-Kader (1992), Bazaltul albastru (1993), Therese Etienne (1993), Drum in noapte (1994). Primele trei dintre cartile mentionate sunt romane istorice inchinate lumii arabe, iar ultimele doua sunt drame de familie, dintre care prima are actiunea plasata in cantonul elvetian Berna, iar cea de-a doua la Londra si in imprejurimile sale. Acesta este si romanul care m-a impresionat cel mai mult, zugravind dramatismul iubirii fierbinti si sincere dar neintelese dintre Karis, fiica dansatoarei Anastasia Lapinova din fostul balet imperial rus si David, fiul cel mic al doctorului britanic Charlie Bright. Drame cu subiect asemanator, in viziunea unor maestrii consacrati ai literaturii universale, am intalnit si in ultimele doua romane pe care doresc sa le amintesc in randurile care urmeaza. Primul roman este Patricianul si apartine cunoscutului romancier britanic John Galsworthy, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1932. Romanul a fost publicat in editie originala in 1911, iar versiunea tradusa in limba romana procurata de noi a fost cea aparuta in 1992 in Editura Vivaldi. Ca si in ciclul Forsyte Saga, si acest roman este o fresca ampla a societatii engleze de la inceputul secolului XIX, eroii apartinand marii burghezii din era victoriana. Acest lucru face ca dragostea sincera dintre Eustace Caradoc, viconte de Miltoun, tanar politician in plina ascensiune, si Audrey Noel, sotia preotului Stephen Less Noel, traind insa despartita de acesta, sa devina imposibila, dragostea fiind sacrificata ambitiilor aproape sacrale de pastrare a ierahiei si conventiilor sociale. Cel de-al doilea si totodata ultimul roman ce doresc sa-l mentionez se intituleaza Toamna timpurie, apartinand cunoscutului romancier american Louis Bromfield, roman cu care acesta a cucerit Premiul Pulitzer in 1927. Citind biografia lui Bromfield, am aflat cu surprindere ca acesta a fost si un remarcabil agricultor (intre 1914-1916 a studiat Agricultura la Universitatea Cornell), fiind printre primii promotori ai agriculturii organice din SUA in cadrul proprietatii sale Malabar Farm de 1000 acrii din Mansfield, Ohio. Revenind la romanul in chestiune, acesta prezinta un studiu fascinant despre lupta unei femei de a-si gasi si accepta adevarata menire in viata, dar si o fresca sociala meticuloasa si patrunzatoare a Americii inceputului de secol XX. Captiva intr-o casnicie lipsita de dragoste cu mostenitorul anost al unei vechi familii americane scapatate, Olivia Pentland dispretuieste viata intemeiata pe respectarea unor aparente osificate in care se complac membrii familiei si prezentul lor inchistat care priveste constant spre trecut. Balul de prezentare in societate a fiicei sale Sybil si intoarcerea din strainatate a Sabinei, o ruda nonconformista, ii dau ocazia de a descoperi iubirea alaturi de extrovertitul si curajosul irlandez Michael O’Hara. Din nefericire, datorita acelorasi conventii sociale rigide, nici aici dragostea nu mai are puterea de a iesi invingatoare.

https://www.youtube.com/watch?v=R1ZNUjxvxrs

https://www.youtube.com/watch?v=HYjnpYoiJEU

Voi incerca in continuare sa rememorez, cu ajutorul programelor de sala pastrate inca, cateva dintre SPECTACOLELE vazute in stagiunea de iarna 2016/2017. Voi incepe intai cu cele trei spectacole vizionate la Opera Nationala Bucuresti. Primul dintre acestea a fost cunoscuta opereta Vaduva vesela a lui Franz Lehar adaptata in regia lui Andrei Serban, in interpretarea solistilor, baletului si corului Operei Nationale Romane Iasi, alaturi de orchestra Operei Nationale Bucuresti. Spectacolul a avut premiera la inceputul lunii septembrie, dar “la cererea publicului”, s-au mai oferit cateva spectacole suplimentare, noi reusind sa-l vizionam pe data de 2 decembrie 2016. Inca de la premiera spectacolul a fost controversat, comentandu-se negativ fortarea dramatugiei adaptate de Andrei Serban dupa libretul original semnat de Vicktor Léon si Léo Stein, cu insertii de Radu Paraschivescu si Andrei Plesu referitoare la contextul actual politic din tara noastra, dar cu replici usor desuete, de multe ori repetitive si uneori vulgare. Neimplinirile acestei adaptari nu au putut estompa insa frumusetea muzicii lui Lehar, superb interpretate de soprana Ana Maria Donose in rolul “Vaduvei vesele” si tenorul Tiberius Simu in rolul lui Danilo. Mi-au placut, de asemenea, scenografia spectacolului pentru ingeniozitatea decorurilor, si coregrafia sa pentru scenele de ansamblu, dar si pentru pitorescul costumelor. La fel de neconventionala a fost si adaptarea operei Lucia di Lammermoor de Gaetano Donizetti in regia aceluiasi Andrei Serban, spectacol vizionat de noi pe 25 februarie 2017. De aceasta data mesajul spectacolului a fost mult mai coerent, regizorul imbogatind teatral imaginea libretului schematic al romantismului dulceag semnat de Salvadore Cammarano, dand forța dramatica substratului tematic axat pe soarta omului lucid care poate ajunge in pragul nebuniei intr-o lume dominata de militarism agresiv si politica abjecta. Rusoaica Venera Protasova in rolul Luciei si mexicanul Ramon Vargas in rolul Edgardo, ambii inzestrati cu voci admirabile, au demonstrat ca interpretii de opera pot fi si actori de valoare, mai ales in conditiile de miscare scenica activa impuse de regia spectacolului. Orchestra, corul si ansamblul de balet al Operei Nationale Bucuresti evoluand sub bagheta dirijorului Marcello Mottadelli, coordonatorul artistic muzical al ONB, au servit remarcabil acest concept regizoral modern, care scoate in evidenta sensurile muzicii prin accentuarea jocului scenic. Intre cele doua spectacole mentionate, pe 8 decembrie 2016 am fost din nou prezenti la Opera Nationala Bucuresti pentru a viziona Gala Aniversara organizata cu ocazia implinirii a 95 de ani de la institutionalizarea acesteia. Spectacolul a fost sustinut de orchestra, corul si solisti de frunte ai ONB, avand ca invitat special pe soprana de renume international Anita Hartig, absolventa a Academiei Muzicale “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, in prezent prim solista a Operei de Stat din Vienna. Programul a inclus arii si coruri celebre din Faust de Charles Gounod, Carmina Burana de Carl Orff, Carmen de Georges Bizet, Barbierul din Sevilla de Gioachino Rossini, Romeo si Julieta de Charles Gounod, Trubadurul de Giuseppe Verdi, Boema de Giacomo Puccini, Les Filles de Cadix de Leo Delibes, Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Paiate de Leoncavallo, Traviata de Verdi, Madama Butterfly de Puccini, Vaduva vesela de Lehar, Nunta lui Figaro de Mozart, Liliacul de Johan Strauss-fiul, Giuditta de Lehar si Lohengrin de Wagner. A fost un spectacol minunat, desfasurat intr-o atmosfera festiva si indelung aplaudat de o sala arhiplina. Mai pastrez si acum intr-un buzunar de haina cateva din confetiile cazute in sala la finalul acestuia, iar in suflet amintirea superbului foc de artificii oferit de organizatori la iesire, pe esplanada din fata operei. Tot la categoria SPECTACOLE voi include si cele trei piese de teatru, in speta trei comedii, vazute in perioada amintita. Prima dintre acestea a fost La Pulce de Georges Feydeau in regia lui Horatiu Malaele, desfasurata la Teatrul de Comedie. A fost un spectacol, energizant si revigorant, dar surpriza neasteptat de placuta a fost dublul rol jucat de Stefan Banica, poate cel mai divers artist din Romania la ora actuala. Cel de-al doilea spectacol l-am vizionat la Teatrul Mic, fiind constituit din comedia bulevardiera Pensiune completa a dramaturgului francez contemporan Pierre Chesnot, in viziunea regizorala a lui Gelu Colceag. Intriga piesei e simpla, dezvoltand linia comicului specifica vodevilului si are drept suport siretenia celor care tradeaza cuplul conjugal ce se transforma intr-un triunghi al aventurilor erotice. Prin regia inventiv aplicata unei comedii bulevardiere si interpretarea reusita a marii majoritați a actorilor, spectacolul este atractiv, fiind o comedie necesara poftei de buna dispoziție a spectatorului. Cel de-al treilea spectacol l-a constituit piesa Panica la opera, adaptarea autohtona in viziunea artistica a regizorului Razvan Savescu a uneia dintre cele mai de succes piese de teatru produsa de America anilor 80’: Lend me a Tenor scrisa de Ken Ludwig. Spectacolul, jucat la Sala Epika a Grand Cinema & More din Baneasa Shopping City, este o comedie spumoasa ce genereaza multa buna dispozitie, aducand in prim plan actori indragiti publicului larg precum Leonid Doni, Catalin Babliuc, Anca Dumitra, Monica Davidescu, Mirela Zeta, Ecaterina Ladin si Gelu Nitu.

https://www.youtube.com/watch?v=fDxhW9D09uQ

https://www.youtube.com/watch?v=ZyeKDyTgmuI

La finalul hobby-urilor, voi incerca sa mentionez CONCERTELE principale vazute in aceasta iarna, dintre care majoritatea au fost la Sala Radio, cunoscuta si ca Studioul de Concerte “Mihail Jora”. Nu ne-am luat abonamente pentru stagiunea de iarna, dar cu biletele cumparate online, am fost prezenti la majoritatea concertelor din zilele de vineri, cand este planificat de regula concertul principal al saptamanii. Din pacate, nu am mai pastrat programul complet al stagiunii, asa incat nu pot rememora decat cateva din concertele vizionate. Primul a fost concertul extraordinar de Craciun din 23 decembrie 2016 - Radio Christmas Concert sustinut de Orchestra Nationala Radio sub bagheta dirijorului David Crescenzi. Desfasurat dupa modelul concertelor de la Vienna de sarbatori, s-au interpretat lucrari de mare popularitate din creatiile lui Brahms, J. Strauss tatal si fiul, Saint-Saens si Ceaikovski. Vineri, 3 martie 2017, am fost prezenti la Sala Radio pentru a-l vedea pe dirijorul elvetian Kaspar Zehnder la pupitrul Orchestrei Nationale Radio, intr-un concert Brahms & Dvořák, care l-a avut ca solist pe cunoscutul pianist italian Giovanni Bellucci, castigator al prestigiosului premiu Busoni din Italia. Seara a debutat cu Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra, op. 15 de J. Brahms, iar in partea a doua orchestra a interpretat Simfonia nr. 8 in sol major, op. 88 de A. Dvořák. Un alt concert important la care am fost prezenti a fost cel din 17 martie 2017 avandu-l ca solist pe maestrul Dan Grigore, un pianist de exceptie care reuseste cu fiecare aparitie scenica sa fascineze publicul. La pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Misha Katz, prezenta deja cunoscuta pe scena Salii Radio. Programul concertului a inclus Uvertura in stil italian, D 590 de Fr. Schubert, Concertul nr. 5 in mi bemol major pentru pian si orchestra, op. 73 – “Imperialul” de L. van Beethoven si Simfonia nr. 9 in mi minor, op. 95 – “Din lumea noua” de A. Dvořák. Un concert memorabil a fost si cel din 7 aprilie 2017 cand s-a interpretat “Recviemul” de Verdi cu participarea Orchestrei Nationale Radio sub bagheta lui Cristian Macelaru, in prezent dirijor asistent al Orchestrei Simfonice din Philadelphia si castigator al premiului “Georg Solti” pentru tineri dirijori, a Corului Academic Radio condus de Ciprian Tutu, precum si a solistilor Irina Iordachescu – soprana, Aura Twarowska –  mezzosoprana, Cosmin Ifrim – tenor, si Marius Bolos – bas. De data mai recenta este concertul vizionat pe 28 aprilie avandu-l pe Cristian Mandeal la pupitrul Orchestrei Nationale Radio, iar ca solista pe apreciata pianista Oxana Corjos, despre care Dan Grigore scria in Cotidianul din iulie 2000 ca … “este la ora actuala cea mai buna solista de pian din Romania”. S-a cantat Ravel – “Ma mere l’Oye”, Strauss – “Burleske” si Rachmaninov – Simfonia nr. 2 in mi minor op. 27. Alte cateva concerte desfasurate tot la Sala Radio la care am luat parte, au fost cele organizate sub egida Fundatiei “Calea Victoriei”. Astfel, pe 5 ianuarie 2017 s-a desfasurat Concertul Extraordinar de Anul Nou, cu participarea Symphactory Orchestra sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, membru al Fundatiei, interpretandu-se suita simfonica “Spargatorul de nuci” de P.I. Ceaikovski si suita simfonica “Seherazada” de N.A. Rimski-Korsakov. Un alt eveniment cultural marcat de sarbatorirea a 10 ani de la infiintarea Fundatiei „Calea Victoriei” l-a constituit concertul din 4 aprilie 2017 “I love Verdi” cu arii si duete din opere sub auspiciile marelui compozitor Giuseppe Verdi. Dirijorul Tiberiu Soare a condus aceeasi orchestra de tineri muzicieni, Symphactory Orchestra si a selectat trei interpreti de marca ai genului, remarcabili pentru talentul si profesionalismul lor in slujba liricii romanesti: soprana Irina Iordachescu, baritonul Ionut Pascu si tenorul Hector Lopez. Programul a cuprins pagini importante din repertoriul verdian, carora Tiberiu Soare le-a facut o frumoasa prezentare publicului, explicitand continutul lor ideatic. Alte doua concerte, de natura diferita, le-am vizionat la Sala Palatului. Primul, intitulat “Batalia Hiturilor”, l-am vazut pe 4 decembrie 2016, in care doua formatii la moda in anii ’80, Boney M si BZN au interpreta cele mai frumoase melodii de acum trei decenii, fiecare trupa oferind un concert de cate 60 de minute. Boney M, grupul pop creat de producatorul german Frank Farian, avand in componenta actuala pe Maizie Williams, Marcia Barrett, Liz Mitchell si Bobby Farrell, ne-a incantat cu hiturile “Rasputin”, “Brown Girl in the Ring”, “Painterman”, “Rivers of Babylon”, “One Way Ticket” si inca multe altele. Formatia olandeza BZN (Trupa fara nume) interpretand in prezent pop comercial si avand in componenta pe solistii Jan Veerman si Anny Schilder, Cees Tol (chitara), Evert Woestenburg (chitara), Jan Tuyp (bass) si Gerrit Woestenburg (percutie) este inca foarte populara in Olanda si Belgia, dar si in zone mai indepartate, cum ar fi Africa de Sud si Asia. Slagarele lor “Blue Eyes”, „Dance, Dance”, „Twilight”, „Put on your Make-Up”, „Just an Illusion”, „Amore” sau „La Primavere” au fost doar cateva dintre melodiile cu care au cucerit din nou publicul de la Sala Palatului. Majoritatea celor prezenti la concert, in principal oameni intre doua varste si de varsta noastra, am aplaudat indelung si uneori chiar am mimat dansul, aducandu-ne aminte ca ne-am bucurat de tinerete si anii care au urmat acesteia pe muzica celor doua formatii mentionate. La putin timp dupa incheierea Sarbatorilor Pascale, pe 20 aprilie 2017, pe o vreme extrem de rece cu ploaie si lapovita, ne-am aventurat din nou la Sala Palatului (avand bilete cumparate cu mult timp inainte) pentru a vedea concertul cunoscutei si apreciatei formatii Pink Martini, ce a luat fiinta in 1994 in Oregon, Portland, orasul natal al lui Thomas Lauderdale, pianistul si liderul trupei. De peste douazeci de ani, Pink Martini canta in numeroase limbi in sali de concerte, la festivaluri de film, in muzee si pe podiumul defilarilor de moda, iar din 2014 trupa a intrat atat in Bowl Hall of Fame de la Hollywood, cat si in Oregon Music Hall of Fame. Solistele principale ale trupei sunt China Forbes si Storm Large, ultima fiind si cea care a insotit trupa pentru cel de-al doilea concert al sau in Romania, spectacol ce a facut parte din turneul de promovare al celui mai recent album, „Je dis oui!”, lansat in toamna anului 2016. Doua dintre melodiile prezentate pe scena Salii Palatului au fost interpretate de Timothy Nishimoto, un alt membru al trupei. Instrumentele perfect armonizate alaturi de vocea debordanta a solistei Storm Large au creat combinatia perfecta pentru bijuterii musicale precum “Amado Mio”, “Splendor in the Grass”, “Let’s Never Stop Falling in Love”, “Gone”, “Una notte a Napoli” sau piesa din repertoriul Mariei Tanase, “Pana cand nu te iubeam”, care au facut deliciul celor peste 4000 de spectatori prezenti la Sala Palatului. Au fost si cateva piese dansante in care solista trupei a invitat spectatori pe scena, astfel incat spectacolul a fost total, bucurandu-se de un succes deosebit.

https://www.youtube.com/watch?v=JAbca87PmB4

https://www.youtube.com/watch?v=7t4U1KOgX1Y

https://www.youtube.com/watch?v=JISc7qVAEnk

Un deliciu si o bucurie cu totul aparte ne-a adus-o venirea pe lume de “Martisor” a Luciei-Andreea, fetita lui Arthur si a Silviei, care ne-a calificat si pe noi in categoria bunicilor. Au urmat zile pline de incantare in care atat cei tineri cat si cei varstnici a trebuit sa ne acomodam cu noul membru al familiei, inregistrandu-i micile dar constantele progrese in drumul sau spre devenire. Dar despre evolutia in timp a nepoatei noastre voi reveni ulterior cu un material separat.