Calatoria a fost prilejuita de cele cateva zile de concediu
ale lui Arthur si ale Silviei, noi fiind invitati sa participam in calitate de
insotitori aditionali ai nepoatei noastre – Lucia, si partial de ghizi. In
acest context am aranjat anticipat cazarile in doua locatii: doua nopti la
Pensiunea Criveanu din Horezu si cinci nopti la Hotelul Casa Romaneasca din
Caciulata. A fost o alegere potrivita, caci ambele locatii ne-au satisfacut
exigentele. Drumul din prima zi a fost parcurs cu masina pe traseul
Bucuresti-Pitesti-Rm. Valcea-Horezu. Ajunsi la Pensiunea Criveanu am gasit o curte larga cu pomi infloriti, gazde
primitoare si camere confortabile. Orasul
Horezu nu ne-a impresionat prea mult, fiind putin dezlanat, insa la cca. 4
km. distanta, in satul Olari, am vizitat mai multe gospodarii taranesti dotate cu
ateliere de ceramica in care mesterii modeleaza argila cu aceiasi maiestrie
neintrecuta ca si stramosii lor. De-altfel, ceramica de Horezu a primit
confirmarea valorii sale prin inscrierea in 2012 pe lista Patrimoniului
imaterial UNESCO (foto1-3).
In ziua urmatoare ne-am deplasat sa vizitam Pestera Muierilor situata in
Depresiunea Getica a Olteniei, pe teritoriul comunei Baia de Fier. Conform
surselor istorice, aceasta este prima pestera electrificata din Romania (1965)
si amenajata pentru vizitare. Pestera a fost sculptata in calcarele mezozoice
de pe marginea sudica a Masivului Parang, de catre raul Galbenul. Numele de
Pestera Muierilor, asa cum au denumit-o vechii locuitori ai comunei Baia de
Fier, provine din faptul ca, in timpuri stravechi, bantuite de razboaie, pe
cand barbatii plecau la lupta impotriva celor care le incalcau tara, femeile si
copii se ascundeau in aceasta pestera, transformata in adapost bine aparat si
nedescoperit de catre navalitori. Pestera are o lungime de aproximativ 3.600 de
metri dispusa in 4 niveluri. Nivelul inferior - Galeria Ursilor- este
rezervatie speologica a Academiei Romane si nu se viziteaza. La 40 de metri
inaltime se afla etajul superior cu o lungime de 573 m care este special
amenajat pentru turisti; acesta atinge de fapt lungimea de 1.228 de metri dar spre
final se transforma intr-o retea de diverticule foarte greu accesibila.
Adevaratele atractii ale pesterii sunt: Domul Mic, care are un aspect
asemanator unei cupole gotice, format prin precipitarea milenara de calcite,
Sala Altarului, Valul Altarului, Amvonul, Candelabrul Mare si Stanca Insangerata,
denumita astfel datorita scurgerilor oxizilor de fier. In Cupola inalta de 17 m
am intalnit o colonie de lilieci. Alte cateva atractii sunt Valul Muierii, Bazinele
Mari, Cascadele Impietrite, Dantela de Piatra, Poarta, Sala cu Guano, Sala
Turcului. In Galeria Ursilor a fost gasit un adevarat cimitir de resturi
scheletice de ursi, hiene, vulpi, lupi, capre salbatice si mistreti. In Sala
Musteriana au fost descoperite foarte multe obiecte apartinand culturilor care
au trait cu mult inaintea erei noastre (foto 4-7).
Ne-am continuat calatoria ajungand in Cheile Oltetului unde te surprinde splendoarea peisajului. Peretii
de stanca ce te inconjoara, par niste schwaitzere uriase, din cauza zecilor de
grote care-i "ciuruie". Pe partea stanga a pasului curge zgomotos
Oltetul, care separa Muntii Capatanii la est de Muntii Parang la vest, el fiind
responsabil si de saparea de-alungul timpurilor a Pesterii Polovragi, aflata cam la 200 de metri de la intrarea in
chei, pe versantul stang. Intrarea actuala a fost facuta artificial, prin
dislocarea peretelui vestic al pesterii. Acest lucru s-a intamplat prin anii
'60, odata cu realizarea drumului forestier. Legenda spune ca pestera era
cunoscuta inca de pe vremea dacilor. Pe varful de deasupra, cam la 1000 de
metri inaltime au fost descoperite ruinele unei cetati dacice datand din sec.
II-I i. Hr., despre care se spune ca a fost cetatea zeului pagan Zamolxe (zeul
suprem al dacilor), cetate la care se ajunge dupa un traseu de aproximativ 20
de minute prin padure, traseu marcat cu banda rosie. O legenda veche spune ca
Zamolxe, s-ar fi retras in Pestera Polovragi, dupa cucerirea Daciei de catre
romani. De altfel, in pestera se afla o forma calcaroasa care seamana cu un
jilt, ce poarta denumirea de "Tronul lui Zamolxe". Iar picaturile de
apa ce cad de pe varfurile stalactitelor ar fi lacrimile acestuia, care plangea
soarta poporului sau. Pestera este lunga, fiind cartografiati cca. 27 km. Este
cea mai mare cavitate din intregul areal al Muntilor Parang si Capatanii, cei
mai vizitati fiind cei 900 metri electrificati, mai ales ca temperatura este
constanta indiferent de anotimp (10 grade), aerul este relativ umed si fara
curenti. Este alcatuita dintr-o galerie principala, din care se desprind mai
multe galerii laterale, multe dintre ele colmatate cu aluviuni. Din tavan
pornesc mai multe hornuri. Deasupra pesterii se afla ruinele asezari dacice
fortificate si care are o legatura directa, secreta cu pestera printr-o
galerie. In pesterile din Cheile Oltetului, inclusiv in Polovragi, se intalnesc
liliecii de pestera, plus doua specii de pasari foarte rare in Romania:
lastunul de stanca si fluturasul de stanca; noi am vazut doar liliecii acestia
fiind in perioada de hibernare. Ghidul care ne-a insotit in pestera ne-a spus
ca vara liliecii se retrag in galerii mai putin accesibile publicului pentru
maternitate. De aceasta pestera, in care am intrat doar eu si Irina (tinerii ramanand
in masina cu Lucia care adormise) ne leaga si o amintire neplacuta, Irina
alunecand pe una din pietre si suferind o cazatura destul de serioasa,
recuperandu-se ulterior dar cu sechele – julituri si vanatai (foto 8-11).
In apropierea pesterii, intr-un cadru pitoresc, la poalele
muntelui Piatra Polovragilor se afla Manastirea
Polovragi. Intrarea in incinta manastirii se face printr-o poarta masiva
din lemn, frumos sculptata, pe care scrie: "Bine este cuvantat cel ce vine
intru numele Domnului". In partea dreapta a portii este o frumoasa troita
din lemn sculptat, pe postament de beton, inchinata eroilor si martirilor
Romaniei. Recentele cercetari istorice stabilesc vechimea manastirii Polovragi
in jurul anului 1505, ctitori fiind Radu Comisul si Patru Spataru, fiii marelui
boier Danciu Zamona mentionati intr-un hrisov emis la 18 ianuarie 1480 de
voievodul Basarab cel Tanar. In 1629, in timpul domnitorului Alexandru Ilies,
manastirea intra in posesia jupanului Paraianu Milescu, ban al Craiovei. Timp
de un secol si jumatate, documentele nu mai pomenesc nimic despre aceasta
manastire. In 1643 Danciu Paraianu, construieste biserica actuala, cu ajutorul
domnitorului Matei Basarab. Hrisov emis la 6 iulie 1648 de Matei Basarab,
constituie prima atestare documentara a bisericii. Inchinata Sfantului Mormant
de cel de-al doilea ctitor al sau, manastirea este rascumparata de domnitorul
Constantin Brancoveanu de la Patriarhul Dositei al Ierusalimului, in anul 1693
si facuta metoc al manastirii Hurezi. In timpul domnitorului Constantin
Brancoveanu biserica a fost restaurata, i s-a inaltat turla si i s-a adaugat un
pridvor in stil brancovenesc, s-a zugravit interiorul, s-au refacut chiliile,
clopotnita, precum si zidurile de cetate. Pictura de traditie bizantina,
executata in fresca a fost realizata in timpul lui Constantin Brancoveanu intre
1698-1705, de primii mesteri iesiti din scoala brancoveneasca de la Hurez.
Biserica manastirii Polovragi este inconjurata de chilii, formand o puternica
cetate de aparare (foto 12-15).
Urmatorul obiectiv atins in cea de-a doua zi a calatoriei
noastre a fost Manastirea Hurezi. Intreg
complexul Manastirii Hurezi este o capodopera a arhitecturii in stilul
brancovenesc imbinand perfect stilul arhitectural romanesc cu cel bizantin,
fiind in acelasi timp si cel mai mare ansamblu de arhitectura medievala
existent in tara, motiv pentru care este inclus in patrimoniul UNESCO. Biserica
principala poarta hramul “Sfintii Imparati Constantin si Elena” este ctitorita
de domnitorul Constantin Brancoveanu intre anii 1693-1697 formand impreuna cu
inca 4 biserici si schituri, Sfanta Cruce. Schitul Sfintii Apostoli ridicat in
1698 se afla in partea de nord, Biserica Sfintii Ingeri (actual biserica de
parohie a localitatii Romanii de Jos) ridicata in anul 1700 in partea de sud,
schitul Sfantul Stefan ridicat in 1703 in vest si bolnita Adormirea Maicii
Domnului ridicata in anul 1696 in est. Legenda numelui de Hurezi vine din
vechime, de la inceputurile construirii asezamantului, atunci cand mesterii
zidari ce trebuiau sa ridice manastirea erau nevoiti din cauza deselor
incursiuni ale turcilor peste Dunare, sa lucreze noaptea, in timp ce in jurul
lor se auzeau doar huhurezii (cucuvelele). Manastirea este construita pe doua
paliere diferite. Prima incinta este inconjurata cu gard de caramida si include
intreaga manastire si schiturile sale. Cea de a doua, puternic fortificata si
foarte inalta, inaccesibila din exterior, include biserica principala, chiliile
construite pe doua nivele si casele domnesti. Manastirea a fost restaurata de
arhitectul Ghika-Budesti, intre 1908 si 1909 si de arhitectul Stefan Bals intre
1960 si 1978 (foto 16-19).
Pe 21 aprilie a.c., cea de-a treia zi a voiajului nostru, a
fost Duminica
Floriilor, simbolizand intrarea triumfala a lui Iisus in Ierusalim.
Conform programului nostru, mai aveam de acoperit doua obiective religioase din
zona Horezu, inainte de a pleca spre Caciulata, cea de-a doua locatie a
mini-vacantei noastre. Primul obiectiv vizitat a fost Manastirea Bistrita din satul Costesti, ctitorie a boierilor
Craiovesti ce dateaza din jurul anului 1490. In 1497 marele ban Barbu
Craiovescu a adus de la Constantinopol moastele Sfantului Grigorie Decapolitul
(780-842). Din istoria manastirii mai aflam ca aceasta a fost puternic avariata
de expeditia condusa de Mihnea cel Rau in 1509. Dupa inlaturarea acestuia,
banul Barbu, cu sprijinul lui Neagoe Basarab o reface intre 1515-1519. Pictura initiala
a fost atribuita mesterilor zugravi Dumitru, Chirtop si Dobromir, de numele
carora se leaga si fresca Manastirii Dealu de langa Targoviste si executarea
lucrarilor in piatra de la ansamblul Curtea de Arges. In complexul monahal de
la Bistrita s-a instalat prima tiparnita din Tara Romaneasca, a ieromonahului
Macarie, precum si o legatorie de carti bisericesti. Aici – dupa opinia unor
cercetatori – s-a tiparit in 1508 Liturghierul slavon al calugarului Macarie,
prima carte tiparita pe pamant romanesc. Cutremurul din 1838 a afectat intreaga
constructie ce va fi restaurata timp de 10 ani, incepand cu 1846 in timpul
domnitorului Gheorghe Bibescu si terminand cu 15 august 1855 in timpul
domnitorului Stirbei Voda, cand a fost sfintita biserica mare inchinata
Adormirii Maicii Domnului. Pictura noii biserici, construita in stil neogotic,
a fost executata de Gheorghe Tattarescu in 1850. Din pridvorul bisericii am
luat crengi de salcie sfintite, am ascultat o parte din sfanta liturghie, dupa
care am aprins cu totii lumanari pentru cei vii si cei adormiti. Din spatele
manastirii Bistrita, lasand masina intr-o parcare, am mers pe un drum forestier
apartinand Parcului National Buila-Vanturarita, intrand in Cheile Bistritei, cele mai inguste chei sapate in calcar din tara,
avand o lungime de cca. 1 Km, cu peisaje deosebit de pitoresti. In timpul
plimbarii noastre, Arthur si cu Silvia au urcat si la Pestera Ursilor, aflata
la cca. 500 m de intrarea in chei pe partea stanga si denumita astfel pentru ca
in interiorul ei s-au descoperit fosile de urs de pestera din Neolitic (foto
20-23).
Ne-am continuat apoi drumul urcand spre Manastirea Arnota, ansamblul manastiresc fiind situat pe Muntele
Arnota, al carui varf atinge 1184 m altitudine. Urcușul pe drumul in serpentine
e palpitant și ofera o perspectiva magnifica asupra intregii vai, a Manastirii
Bistrita și asupra intrarii in Cheile Bistriței valcene. Biserica manastirii a
fost ridicata de catre domnitorul Matei Basarab intre anii 1633-1636. Intre
1705 si 1706, Constantin Brancoveanu a renovat biserica si i-a adaugat
pridvorul cu turla. Au fost inlocuite usile de la intrarea in biserica cu unele
din lemn de castan, frumos sculptate. Afectata de trecerea timpului si de
cutremurul din 1838, la jumatatea secolului al XIX-lea, cladirile se aflau in
stare critica. Domnitorul Barbu Stirbei a daramat cladirile vechi şi a ridicat
altele noi in stil neogotic. Lucrarile au inceput in anul 1852 si au fost
terminate in anul 1856, s-au restaurat si chiliile
dispuse pe latura sudica alaturi de mica poarta de intrare si de clopotnita. In
anul 1934 s-au mai zidit unele chilii, care exista si astazi, intr-una fiind
amenajat un mic muzeu unde sunt expuse odoarele manastirii. Intre anii
1954-1958 a fost consolidat intregul asezamant monahal si s-au introdus instalatii
de apa si incalzire. In anul 1979 s-a terminat consolidarea bisericii si s-a inlocuit
acoperisul cu tabla. Dupa anul 1999, Manastirea Arnota a devenit manastire de
maici. La data vizitei noastre am observat ca lacasului de cult i se faceau
inca lucrari de renovare mai ales in zona turnului-clopotnita si a zidului
exterior. Sfanta liturghie de Florii tocmai se terminase, asa ca dupa vizitarea
ansamblului manastiresc, am coborat din nou spre Cheile Bistritei, de unde ne-am
continuat drumul spre Caciulata (foto 24-26).
La invitatia lui Mihai, si pentru ca drumul nostru trecea
prin apropierea locuintei sale de la tara, am facut un popas la Zmeuratu, un frumos sat de munte
valcean, situat nu departe de Muzeul Trovantilor de la Costesti (pe langa care
am trecut), constituit din forme sferice de nisip cimentat, care dupa ploi
cresc in dimensiuni datorita continutului ridicat de saruri minerale diferite.
Am nimerit relativ usor la casa lui Mihai si a Elenei, chiar daca Arthur s-a
bazat mai mult pe GPS, iar eu mai mult pe sfaturile lui Mihai primite prin
telefon, iar bucuria revederii dintre noi, fosti colegi de facultate si actuali
prieteni, a fost mare. Mihai ne-a prezentat cu mandrie acareturile casei, iar
munca depusa in ultimii ani de el si echipa lui de constructori pentru
imbunatatirea si cresterea functionalitatii acesteia a dat rezultate notabile.
Elena ne-a marturisit ca acum, odata cu primavera, ii vine din ce in ce mai
greu sa se intoarca la Valcea, iar noi dupa am vazut frumusetea padurii de pe
dealul din spatele casei si am simtit aerul curat din zona, ii dam deplina
dreptate. Mihai impreuna cu Elena s-au dovedit gazde deosebit de ospitaliere,
cu toate ca venisem intr-o formatie destul de mare (4 adulti si un copil),
invitandu-ne la masa si ospatandu-ne cu totii gratie “dezlegarii la peste”,
care impreuna cu mamaliga, casul, berea rece si cozonacul traditional, au facut
ca aceasta insorita si inflorita Duminica a Floriilor sa ne bucure pe
toti, fiind cu totul speciala (foto 27-30).
Odata ajunsi si instalati la Hotelul Casa Romaneasca din Caciulata, hotel dotat cu o piscina
termala interioara si una exterioara, cu toate ca eram deja putin obositi iar
afara incepuse sa se insereze, ne-am luat costumele si halatele de baie grabindu-ne
catre piscina interioara, a carei temperatura era de cca. 32 de grade. A fost o
baie binevenita, pe care am repetat-o apoi in fiecare seara, atat spre bucuria noastra
– a varstnicilor, cat si a tinerilor, dar si a celor foarte tineri. Apele
termale si cele oligominerale sunt poate bogatia principala a judetului Valcea,
dar la aceasta trebuie adugat farmecul deosebit al Defileului Vaii Oltului si
al Parcurilor Nationale Cozia si Buila-Vanturarita, precum si comorile
inestimabile de spiritualitate, arta si cultura acumulate de-alungul secolelor
in asezamintele monahale din zona (foto 31-33).
In ziua urmatoare ne-am dus sa vizitam manastirile din
apropiere, incepand cu Manastirea Turnu,
situata pe malul stang al Oltului, la aproximativ 3 km in amonte de Manastirea
Cozia. Faptul ca Manastirea Turnu este o manastire deschisa, fara nici un fel
de imprejmuire, așezata intr-o zona de verdeata, intre stanci si un versant al
muntelui Cozia care se margineste cu malul stang al Oltului, te face sa traiești
un sentiment aparte de liniste din prima clipa in care pui piciorul pe domeniul
manastirii. Istoria acestui lacas de cult, incepe la sfarsitul veacului al
XV-lea, sau inceputul celui de-al XVI-lea, cand cativa calugari de la Manastirea
Cozia, s-au retras in zona actualei Manastiri Turnu, unde si-au continuat viața
monahala ca pustnici, traind in niste chilii sapate in stanca, si apoi in
colibe si case din lemn. Am retinut numele a doi dintre ei, si anume, Daniil si
Misail. Se spune ca spre mijlocul secolului al XVI-lea, numarul pustnicilor in zona
a crescut, ceea ce l-a determinat pe calugarul Misail sa construiasca acolo, o
biserica din lemn. Dupa cativa ani, un anume Varlaam, egumen al Manastirii
Cozia, si mai tarziu Mitropolit al Tarii Romanesti, ii indeamna pe acesti
pustnici sa se adune la un loc si sa isi continue viata monahala, sub forma de
obste statornica sub obladuirea Manastirii Cozia. Cand ajunge Mitropolit al Tarii
Romanesti, Varlaam construieste pe locul bisericii de lemn, una din piatra si caramida,
asezand sub ea moastele cuviosilor Daniil si Misail. Astfel se ajunge la o asezare
monahala de sine statatoare, care apoi, s-a dezvoltat prin munca si stradaniile
membrilor acestei obsti monahale, precum si cu sprijinul unor domnitori ai Tarii
Romanesti si al unor inalti prelati ai Bisericii Ortodoxe (foto 34-37).
In continuare am revenit pe malul drept al Oltului, intrand
apoi pe podul ce leaga statiunea Calimanesti-Caciulata de insula lacului de
acumulare a hidrocentralei Calimanesti, pe care se afla Manastirea Ostrov. Aceasta este o manastire de calugarite cu hramul
Nasterea Maicii Domnului. Biserica este rezidita pe locul unei biserici mai
vechi de la inceputul secolului al XV-lea, ctitorite de domnitorul Neagoe
Basarab si sotia sa, Doamna Despina. Tot aici s-a calugarit si mama lui Mihai
Viteazul, care si-a luat numele de Teofania, fiind inmormantata la Manastirea
Cozia. Biserica s-a sfintit nezugravita, pentru cult folosindu-se in prima faza
icoane pictate aflate astazi in Muzeul de Arta al Romaniei. Altarul a fost
pictat in 1752, restul bisericii fiind in stil fresca, de o remarcabila valoare
artistica si a fost terminat in anul 1760. Tot atunci i s-a inlocuit si
inscriptia din pisania veche cu un text romanesc, scris cu litere chirilice.
Intreg ansamblul monahal impresioneaza prin generosul spatiu verde din jurul
sau, remarcandu-se totodata noua biserica aflata in constructie, amplasata in
prelungirea corpului de chilii (foto 38-40).
Ultima manastire vizitata in ziua respectiva a fost Manastirea Cozia aflata chiar peste
drum de Hotelul Casa Romaneasca, așezata pe malul drept al Oltului care ii
scalda zidurile. Aceasta este o ctitorie a voievodului Mircea cel Batran si a
fost construita intre anii 1388 – 1393. Se spune ca pe toata perioada ridicarii
acestui edificiu monahal, domnul Țarii Romanești ar fi fost indrumat asupra
lucrarilor de construcție de duhovnicul sau care se numea Nicodim si care ar fi
si tinut slujba de sfintire a acesteia. In cele aproape sapte secole de existenta,
manastirea a suferit nenumarate modificari si lucrari de reparații prin grija
domnitorilor care i-au urmat lui Mircea Cel Batran. Lucrari de intreținere si
reparații ale manastirii s-au facut chiar si in perioada comunista, iar după
1989, au fost construite noi corpuri de cladire. In biserica Manastirii Cozia,
se afla mormantul lui Mircea cel Batran și cel al mamei lui Mihai Voda
Viteazul. Vis-a-vis de poarta de intrare a manastirii se afla Bolnița Sfintii
Apostoli. Aceasta a fost ridicata de de Radu Paisie, fost domn al Țarii Romanești
intre 1535-1545, iar alaturi de ea se afla Cimitirul Eroilor de la Calimanești,
cazuți pentru apararea Patriei in primul razboi mondial. La data vizitei
noastre, frumusetea manastirii era accentuata de superba livada de meri in
floare. Datorita vecinatatii dintre hotelul nostru si manastire, am venit aici
aproape in fiecare seara a sederii noastre in Caciulata, ascultand Deniile
Saptamanii Mari, asezati pe una din bancile din imediata vecinatate a bisericii
cu hramul “Sfanta Treime” (foto 41-44).
In cea de-a cincea zi a a sejurului nostru in judetul Valcea,
fiind o zi deosebit de insorita, ne-am hotarat sa ne constituim in doua
grupuri: cei tineri, respectiv Arthur si cu Silvia au decis sa urce pe munte
pana la cabana Cozia, iar noi, cei varstnici si copilul am ramas sa exploram
frumusetile Parcului din
Calimanesti-Caciulata. Nu ne-am multumit insa numai cu plimbarea per pedes,
ci am facut si o plimbare cu vaporasul pe lacul de acumulare a hidrocentralei
Calimanesti, plecand de undeva din dreptul Hotelului Traian, pana in dreptul
Manastirii Cozia. Ne-am intors apoi cu nepoata prin parc si, traversand strada,
am servit cate o ciorba la Motelul Cozia, care arata la fel de bine ca si in
timpul intalnirii “grupului Valcea” de acum trei ani, dupa care ne-am dus cu
nepoata la culcare si apoi la baia din piscina termala de la hotelul nostru
(foto 49-52).
Cei tineri s-au intors abia spre seara, caci au avut de
parcurs un drum mai lung, dar ne-au povestit ca au fost extrem de incantati de
cele vazute. Ne-au povestiti ca au facut un circuit, mergand cu masina pe un
drum forestier pe ruta Pausa - Cabana Valea Marului - Manastirea Stanisoara,
iar de acolo pe jos, pe o poteca marcata cu banda albastra timp de cca. 5 ore
pana la Cabana Cozia, situate la
altitudinea de 1573 m. Inapoierea, dupa ce au baut o bere la cabana, au facut-o
pe banda galbena, pe poteca ce cobora spre Turnu, pana la intersectia cu banda
albastra, care i-a dus din nou la Stanisoara pentru a-si recupera masina. Masivul
Cozia este situat in partea central-sudica a Carpatilor Meridionali, este
marginit la nord de Tara Lovistei, una dintre cele mai intinse depresiuni
intramontane din Carpatii Meridionali. Spre nord-est, micul defileu de la
Pripoare al paraului Baiasu separa masivul Cozia de culmea Poiana Spinului, din
care, prin Poiana Lunga-Clabucetu-Fata Sf.Ilie-Grohotisu, se ajunge in creasta
centrala a Fagarasului, in apropierea lacului Avrig. In vest, intre Lotru si
Calimanesti, defileul Oltului la Cozia separa acest masiv de culmile muntilor
Capatanii (foto 53-56).
In penultima zi a calatoriei noastre, am mers cu totii cu
masina la Manastirea Stanisoara,
deoarece cei tineri, in graba lor din ziua anterioara de a ajunge la cabana, nu
apucasera s-o viziteze decat superficial. Manastirea Stanisoara este o manastire
de calugari, cu hramul „Sfantul Gheorghe” fiind amplasata la poalele masivului
Cozia, pe versantul sau sudic. Pana in secolul al XVIII-lea, manastirea a fost
numita "Nucet", dupa aceasta data ea fiind numita "Stanisoara",
de la stanele de oi prezente in aceste locuri inalte. La Nucet – Stanisoara,
primul asezamant monahal a fost un schit construit din lemn ce se leaga de
numele sihastrilor Meletie, Neofit, Isaia si altii, veniti pe aceste locuri de
la manastirea Cozia si traitori ai pesterilor de aici. In 1747, Gheorghe
Clucerul, impreuna cu alti boieri din Pitesti, zidesc aici o biserica ce a fost
pustiita in 1788 de navalitorii turci, care au incendiat biserica iar pe
calugarii iau omorat. Intre anii 1803-1806 este reconstruit schitul
Nucet-Stanisoara de catre monahii Sava si Teodosie, veniti de la Athos,
sprijiniti de episcopul Iosif I al Argesului, dar incendiul din 1850 va
distruge intregul asezamant Actuala biserica din piatra a fost construita intre anii 1903-1908, sub
ctitoria episcopului Gherasim Timus. In anul 1937 se construieste biserica
paraclis. Au participat la punerea pietrei de temelie sase arhierei membrii ai
Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Asezamantul monahal de la
Stanisoara este unul deosebit de retras, monahii din obste ducand o viata
duhovniceasca aproape pustniceasca, traind numai din resurse propria, avand o
mica ferma de animale. Noua ne-a placut insa foarte mult pitorescul asezarii,
facand o plimbare in padurea din apropiere de-a lungul unui paraias. In drumul
noastru ne-am intalnit cu un grup de elevi bucuresteni intre 12 si 14 ani care
coborau impreuna cu profesorul lor de la Cabana Cozia unde fusesera cazati
peste noapte. Ne-au umplut inimile de bucurie, vazand ca mai sunt cadre
didactice care isi educa elevii asupra frumusetilor tarii si prin excursii
directe in mijlocul naturii. Pe 26 aprilie a.c. ne-am intors acasa, avand timp
sa ne pregatim pentru Sfintele Pasti, iar Lumina adusa in Noaptea Invierii, temelie
a credintei si propovaduirii crestine, care speram sa ne tina sanatosi pe
intreg parcursul acestui an, ne va aminti si de frumusetile vazute sau revazute
in acest voiaj (foto 57-60).
