Asa cum am mentionat
in partea I-a a acestor note de calatorie, am profitat de excursiile
optionale oferite de Agentie prin partenerul sau italian, pentru a vizita
cateva din localitatile cele mai pitoresti din zona. O prima excursie am
facut-o spre Riviera italiana, avand ca punct terminal promontoriile ce se
intind pe tarmul stancos al Coastei Ligurice ce adapostesc celebrele Cinque Terre. De la Montecatini Terme,
unde aveam “cartierul general”, am mers cu autocarul spre nord-vest, trecand
prin Viareggio spre La Spezzia, important port comercial si militar, aflat
intre Pisa si Genova. De aici ne-am suit in tren pentru a explora pe rand cele
cinci sate pescaresti suspendate pe munte de-asupra Marii Ligurice, care
impreuna alcatuiesc Parcul National
Cinque Terre. Cu toate ca este cel mai mic parc national din Italia ca
intindere, este cel mai bine conservat, fiind declarat Patrimoniu Mondial
Natural UNESCO din anul 1997. Venind dinspre La Spezzia, cele 5 sate medievale sunt:
Riomaggiore, Manarola, Corniglia, Vernazza si Monterosso al Mare, fiecare sat
avand propria sa gara. Drumul dintre sate se intind pe o distanta de 9 km dupa
unele harti (11 km dupa altele). Ele se afla sus, pe munte, iar muntele se
sfarseste brusc, in mare. In afara de Corniglia, care se afla la o altitudine
mai mare decat celelalte, toate au plaja si un mic port. Accesul la aceste sate
turistice este posibil cu trenul, cu vaporul, iar in unele locuri cu masina.
Totusi, cea mai frumoasa modalitate de traversare si vizitare a lor este pe
jos, mergand pe o poteca special amenajata si deosebit de pitoreasca, in parte
asfaltata, dar pe alocuri doar o simpla carare de munte care trece pe deasupra
marii. Drumul de la primul la ultimul sat se poate parcurge in cca. 5 ore, sau
in 10 ore, daca se doreste vizitarea macar pentru o ora a fiecarui sat. In
iulie 2011, dupa iesirea la pensie a mea si a Irinei, am facut impreuna acest
drum pe jos (varianta de 5 ore), in cadrul unei excursii mai ample, care pe
parcursul a mai multor zile a inclus Genova, Portofino, Sestri Levante, Santa
Margherita Ligure, Cinque Terre (mergand si cu vaporul de la un sat la altul),
dar si Golful La Spezzia (supranumit si Golful poetilor), Lerici si Porto
Venere. Am avut sansa de a vedea Cinque Terre inainte de inundatiile
catastrofale din toamna aceluiasi an, care au afectat Parcul National, cu
precadere localitatea Vernazza care a trebuit reconstruita in mare parte. Din
cele 5 sate, din considerente de timp, in aceasta excursie din 2018 am vizitat
numai doua, prima oprire fiind la Manarola.
Satul este inconjurat de podgorii si are o singura strada principala marginita
de case colorate, magazine si restaurante, care se opreste la mare, in dreptul
unui mic port (unde se poate face si baie) cu multe barci pescaresti. Biserica “San
Lorenzo”, de pe terasa careia se deschide si o superba priveliste asupra satului
dar si a marii, este o biserica veche din anul 1338, construita in stil gotic,
cu un turn inalt cu clopot, care avea si rol de avertizare impotriva navelor
piratilor care atacau satul dinspre mare. Cu siguranta, punctul de atractie al
locului il constituie Via dell’Amore, un drum care pornind
din port face legatura intre Manarola si Riomaggiore si care era considerata
una dintre cele mai romantice alei de promenada de pe faleza. Exista chiar si o
legenda care spune ca acesta era locul de intalnire al indragostitilor din cele
doua sate vecine. Din pacate, o mare parte din acest drum a fost distrus in
urma inundatiilor din octombrie 2011. Nu am putut revedea decat partea de
inceput al acestuia, atat din motive de timp cat si de aglomeratie (foto 1-4).
Ne-am suit din nou in tren pentru
a cobori in localitatea Vernazza,
care in ciuda distrugerilor din 2011 apare precum pasarea Phonix, ca renascuta
din propria sa cenusa. Edificiile colorate creaza un cadru aparte, care pare
deseori a fi ireal. Zona are alura tipica a unui sat traditional de pescari de
pe Riviera Italiana. Cu toate ca pescuitul ramane indeletnicirea preferata a
locuitorilor, astazi, principala sursa de venit pentru Vernazza este turismul,
dar inca se mai pastreaza productia, prin metrode traditionale, a uleiului de
masline si vinului. Biserica “Santa Margherita d’Antiohia” este o cladire
superba, unica prin modul de pozitionare a intrarii principale, orientata spre
est. Constructia dateaza din anul 1318, iar clopotnita sa insufleteste orasul.
In Vernazza exista numeroase terase, pizzerii si cafenele, locuri unde te poti
relaxa in timp ce admiri frumusetile locului. Cel mai bun loc de relaxare
ramane totusi plaja de pe coasta ingusta din Vernazza. Valurile inspumate,
apele limpezi si ambarcatiunile multicolore care se odihnesc la mal creaza un
cadru pitoresc si transforma Vernazza intr-un loc unic. Nu am facut plaja cu
toate ca era destul de cald in mai, la data vizitei noastre, dar ne-am odihnit
pe una din bancile de pe faleza, savurand cate un sandwich si o bere, dupa care
la ora stabilita, ne-am intors in gara pentru a lua trenul pana in localitatea
La Spezzia unde ne astepta autocarul. Desigur ca ne-am bucurat de revederea
catorva din locurile vizitate cu 7 ani in urma, dar nu a fost nici pe departe
vreo asemanare intre cele doua excursii. In cea din 2011, facuta pe cont
propriu, am avut o disponibilitate de timp mult mai larga, ceeace ne-a permis
sa vizitam pe indelete fiecare sat turistic, plimbandu-ne atat pe jos cat si cu
vaporul intre ele. Tin minte ca am facut chiar si baie in golful adiacent
frumoasei plaje din Monterosso al Mare (foto 5-8).
In ziua urmatoare ne-am deplasat
cu autocarul pentru a vizita alte doua localitati de referinta ale regiunii,
respectiv Pisa si Lucca. Pisa este
un oras cu apoximativ 90.000 de locuitori din regiunea Toscana, aflat la gura
de varsare a raului Arno in Mediterana. Orasul este capitala provinciei cu acelasi
nume, gazduind cel mai mare aeroport din regiune, Aeroportul Galileo Galilei
precum si trei institutii universitare recunoscute in intreaga Italie. Pisa a
fost una dintre cele patru Republici Marine ale Italiei, impreuna cu Genova,
Amalfi si Venetia. Orasul era un important centru comercial in Evul Mediu si
controla o puternica flota mediteraneana. Dintre pietele cele mai importante
ale orasului se remarca faimoasa Piata a Domului, cunoscuta ca Piata
Miracolelor, declarata in 1987 ca facand parte din Patrimoniul Mondial
al Umanitatii. In piata se pot admira Catedrala medievala dedicata “Sf.
Maria Assunta”, construita intre 1063 si 1118 in stil romanic pisan din marmura
alba si neagra. Usile sale din bronz il reprezinta pe Sfantul Ranieri, patronul
orasului Pisa, opera a lui Bonanno Pisano. Amvonul catedralei este o opera a lui
Giovanni Pisano. Baptisteriul, cu hramul “Sf. Ioan Botezatorul”, se afla in
partea opusa capatului de vest al catedralei. In piata se inalta Turnul
Inclinat din secolul XII inalt de 56 m, care a devenit cea mai faimoasa
cladire inclinata din lume si punctul de reper al orasului Pisa. Turnul a fost
planificat ca o campanila pentru Domul din Pisa. Conform
specificatiilor istorice, dupa doisprezece ani de la punerea pietrei de
temelie, la 9 august 1173, cand constructia ajunsese la etajul al treilea,
datorita proastei calitati a fundatiei, turnul a inceput sa se incline in
directia sud-est. Timp de o suta de ani constructia a fost stopata. Urmatoarele
patru etaje au fost construite oblic, pentru a compensa partea inclinata.
Ulterior, constructia a trebuit sa fie intrerupta din nou pana in 1372, cand
turnul-clopotnita a fost finalizat. Datorita importantei sale pentru industria
turismului din Pisa, guvernul italian s-a implicat serios in ultima consolidare
care a inceput in anul 1990. In decembrie 2001 Turnul a fost declarat
stabil si sigur pentru 300 de ani si a fost redeschis accesului publicului. Doritorii
pot urca, pe grupe (cu bilete avand ora programata), pana in varful acestuia,
de unde se deschid privelisti superbe asupra orasului, durata turului fiind de
cca. 30 de minute. Campo Santo, cunoscut si sub numele de Cimitirul monumental, se
afla la marginea de nord a pietei. Se spune ca a fost construit in jurul unei
incarcaturi de pamant sacru de la Golgota adus in Pisa de la cruciada a patra
de catre Ubaldo de Lanfranchi, arhiepiscop de Pisa din secolul XII. In interior
sunt numeroase statui si pietre funerare. Fondat in 1979 si situat in partea de
sud a Campului Miracolelor, Museo delle Sinopie este, potrivit
unora, cel mai valoros in ceea ce priveste importanta exponatelor sale care
probeaza pe scurt traseul unei opere de arta – in principiu, fresce, de la
schita originala incipienta la produsul finit. Numele muzeului vine de la
conceptul de “sinopia” care defineste schitele de baza ale frescelor, iar
muzeul se poate mandri cu gazduirea celei mai mari colectii de schite
preliminare ce datează din secolul al XIV-lea pana in secolul al XVI-lea. La
intoarcere, din autocar ne-a fost aratata Piata Cavalerilor, alt reper
important al orasului. Acesta era centrul politic medieval din Pisa. De la
jumatatea secolului XVI piata a devenit sediul central al Ordinului Cavalerilor
Sf. Stefan. Acum este un centru de educatie adapostind cladirea principala a
Scolii Normale, o sectie a Universitatii din Pisa. In piata se poate vedea si Palatul
Cavalerilor (sau Palazzo della Carovana), o cladire impozanta
reconstruita in 1562 de Giorgio Vasari, numit dupa cursurile de formare pentru
cavalerii din ordinul Sf. Stefan care au avut loc aici, cursurile fiind cunoscute
sub numele de caravane (foto 9-12).
Urmatorul oras vizitat in aceiasi
zi a fost Lucca, capitala provinciei
cu acelasi nume. Conform explicatiilor date de ghidul nostru, istoria orasului
Lucca merge pana in timpurile Etruscilor si ale Romei Antice. Perioada de aur a
orasului a fost in era Gotica de dinaintea Renasterii, Lucca posedand inca
multe monumente din acea perioada. Valea raului Serchio pe care este amplasat
orasul Lucca a fost foarte devreme ocupata de asezari umane. Localitatea a
cunoscut un important moment istoric in anul 56 i.Hr. cand s-au intalnit aici
Cezar, Pompei si Crassus, pentru a-si reinnoi triumviratul. Din perioada
medievala a orasului raman drept marturie Catedrala „Sf. Martin", Biserica
„Sf. Mihai" si Bazilica „Sf. Frediano". Fosta cetate care pe vremuri
isi disputa suprematia cu Florenta si Pisa si-a pastrat sarmul medieval.
Cladirile din caramida rosie, turnurile semete, pietele linistite si strazile
pietruite, toate evidentiaza farmecul toscan specific zonei. Orasul
vechi, este incercuit de zidul cetatii, lung de 4 km, transformat in
parc in secolul al XVIII-lea, o adevarata emblema a orasului. Ne-am plimbat in
orasul vechi la pas, ajungand mai intai in Piazza San Michele, unde am admirat
frumoasa biserica “San Michele in Foro”, construita pe ruinele unui vechi forum
roman si cu o fatada absolut superba. Am trecut apoi pe langa Basilica “San
Frediano”, cu interesanta ei fatada din mozaicuri bizantine, ajungand in Piazza
dell'Anfiteatro, o seducatoare piateta circulara marginita de cafenele si
terase populate de turisti. In perioada vizitei noastre, in ambele piete
centrale ale orasului, era organizata o expozitie de sculputura in aer liber a
artistului spaniel Jimenez Deredia, avand ca tema “Energia cosmica”. In
plimbarea noastra am ajuns si la Torre Guinigi, cel mai important
turn din Lucca (45 de metri inalțime) si totodata cel mai surprinzator deoarece,
in varf, pe terasa avea mai multi copaci, de la umbra carora puteai admira o frumoasa
panorama a orasului, daca te incumetai sa urci insa cele 225 de trepte. Nu am
facut acest lucru, ci ne-am indreptat spre cel de-al doilea turn al orasului, Torre
delle Ore, (Turnul Orologiului), aflat pe principala artera comerciala
din Lucca, Via Fillungo. Alte puncte de referinta ale orasului sunt Piazza
Napoleone, creata in timpul ocupatiei franceze de sora lui Napoleon, Elisa
Bonaparte Baciocchi, precum si Piazza dell Stelario, unde se afla un minunat
monument datand din 1687, Madonna dello Stelario. Lucca este si orasul unde s-a
nascut celebrul compozitor Giacomo Puccini, existand o casa memoriala si o
statuie a acestuia (foto 13-17).
Ziua urmatoare a fost dedicata
vizitarii altor doua orase importante ale regiunii, respectiv San Gimignano si
Siena. Orasul San Gimignano, aflat si el in patrimoniul UNESCO, este o alta perla
a Toscanei, emblema sa fiind reprezentata de cele 14 turnuri care au facut
orasul celebru, fiind supranumit si Manhattan-ul medieval. Orasul este situat
pe varful unui deal, la 334 m deasupra nivelului marii, cu multiple puncte de
acces: fie pe poarta principal (San Matteo), fie cu liftul, fie pe una din
caile de acces laterale. Din cele spuse de ghid, am aflat ca San Gimignano a
fost in Antichitate un sat etrusc, ajungand in Evul Mediu sub jurisdictia
episcopilor Volterra. Si-a caștigat independenta in anul 1199, dar aceasta
perioada infloritoare a asezarii, in care au fost ridicate cele mai multe
dintre cladirile simbol, se incheie in 1353 cand orasul intra sub jurisdictia
Florentei. Pana la sfarsitul secolului al XIV-lea, in oras au fost construite
nu mai putin de 72 de turnuri, dintre care unele aveau pana la 70 de metri inaltime.
Fiecare turn apartinea cate unei familii nobiliare si erau folosite ca turnuri
de aparare in evul mediu. In prezent, doar 14 au reusit sa supravietuiasca
razboaielor, catastrofelor si dezvoltarii urbane. Numele orasului vine de la
Episcopul de Modena – Geminianus, care a aparat orasul de ocupatia hoardelor
lui Attila, devenind apoi, dupa canonizarea sa, patronul spiritual al orasului.
Zidurile originale aveau sapte porti de intrare în oras, din care se mai gasesc
in prezent doar cinci: Porta San Jacopo, Porta delle Fonti, Porta San Giovanni,
Porta Quercecchio si Porta San Matteo. Numele ultimei porti vine de la Via San
Matteo, principala strada a vechiului oras, pe care am intrat si noi imediat ce
am trecut pe sub arcul dublu al portii. Parasind Via San Matteo, am urcat spre Rocca
di Montestaffoli, o fortareata construita de florentini in 1353. Cu o
forma pentagonala, fortareata avea patru turnulete la fiecare colt, dintre care
doar unul mai este vizitabil. Locul ofera minunatele vederi panoramice asupra
imprejurimilor orasului. Ne-am continuat plimbarea, oprindu-ne pentru scurt
timp la Muzeul Vinului, trecand apoi prin Piazza delle Erbe, din care am intrat
in Piazza Duomo. Aflata in inima orasului, Piazza Duomo este deosebit de
reprezentativa, aceasta fiind si in evul mediu centrul vietii politice si
religioase al urbei. Am vizitat Domul reprezentat de basilica “Collegiata
di Santa Maria Assunta”, construita in secolul al XII-lea in stil toscan
romantic. Collegiata, este in acelasi timp atat un loc de rugaciune cat si un
muzeu de arta sacra, in interior putand fi admirate fresce executate de Benozzo
Gazzoli, Jacopo della Quercia, Lippo Memmi, Taddeo di Bartolo, Domenico
Ghirlandaio si Bartolo di Fredi. Langa scarile care duc la intrarea in
Collegiata, se afla Palazzo Comunale sau Palazzo Nuovo del Podesta. Palazzo Comunale
gazduieste inca din anul 1852 Muzeul Civic si Pinacoteca unde se pot vedea lucrari
ale unor importanti artisti florentini si sienezi ca Benozzo Gazzoli, Filippino
Lippi sau Pinturicchio. Platind o taxa suplimentara poti urca in Torre
Grossa, care cu inaltimea lui de 54 metri este cel mai inalt din San
Gimignano, oferind de sus, o frumoasa panorama asupra orasului si
imprejurimilor. In Piazza Duomo mai este o cladire istorica importanta –
Palazzo Vecchio del Podesta, cu Torre Rognosa de 51 metri inaltime,
al doilea dupa Torre Grossa. Tot in Piazza Duomo, vis-a-vis de Palazzo Comunale
se afla Torri dei Salvucci, sau Turnurile Gemene, care au apartinut
celei mai importante familii din oras, familia Salvucci. Am parasit Piazza
Duomo trecand pe sub Arco dei Becci e dei Cugnanesi, una din portile din
vechiul zid medieval si am ajuns in Piazza dela Cisterna, numele acesteia
venind de la fantana din travertin de forma octogonala, asezata in centrul pietii.
Piazza della Cisterna a fost centrul cultural al orasului, locul unde aveau loc
festivaluri si turnire, un loc cu multe magazine si taverne. De jur imprejurul
pietii sunt palate și turnuri intr-o armonie de volume si spatii, iar pavajul
din caramida cu forme neregulate se ingusteaza spre Via del Castello. Astfel,
imediat langa Arco dei Becci se afla Torri dei Becci si Torri
dei Cugnanesi, iar langa acestea Palazzo Razzi si Palazzo Salvestrini.
Tot aici se mai pot vedea Turnul taiat Pucci (numit dupa
familia care l-a avut in proprietate in secolele XIX și XX) apoi resedintele
familiilor Cetti si Bracceri, respectiv Palazzo Pellari si Palazzo Ardinghelli
cu cele doua turnuri gemene. Pe partea stanga a pietii se afla Palazzo Lupi cu Torre
del Diavolo. Atmosfera magica a acestui oras a fost excelent redata de
regizorul Franco Zeffirelli in filmul sau “La ceai cu Mussolini”, lansat in
1999 (foto 18-22).
Urmatorul oras din programul
nostru de vizite al acestei zile a fost Siena,
capitala provinciei cu acelasi nume. Centrul vechi istoric din Siena a fost inscris
din anul 1995 pe lista Patrimoniului Cultural Mondial UNESCO. Legenda spune ca
orasul a fost fondat de Senius, fiul lui Remus (fratele lui Romulus). Pana in
1125 Siena devenise deja un oras liber, in ciuda conflictelor cu Florenta care
aveau sa domine istoria medievala. Siena, sub conducerea familiei Strozzi, s-a
impotrivit cu succes dominatiei unor conducatori papali sau imperiali, jurand
credinta in cele din urma imparatului romano-german Carol al V-lea, drept
pentru care a fost asediata de Florenta (sustinatoare a Statelor Papale) iar
intr-un final, in 1559 a cedat in fata puterii militare a Marelui Duce de Toscana.
Orasul a inregistrat o perioada de inflorire a artelor in secolele XIII, XIV.
Spre deosebire de Florenta renascentista, Siena a inflorit in perioada Gotica,
catedrala si numeroasele palate din Siena reprezinta monumente arhitecturale
ale stilului Gotic, iar solul din aceasta regiune - ideal pentru caramizi, a
dus la folosirea majoritara a caramizilor in constructii. Orasul medieval
Siena, excelent conservat, este un amestec de stradute inguste, drepte sau
curbe, spatii ample si cladiri superbe, concentrate in jurul grandioasei piete
publice centrale, fiind foarte bogat in obiective turistice. Acestea se afla la
intersectia celor trei strazi principale ale urbei, fiecare mergand de-alungul
celor trei “terzi” (sectoare medievale) divizate in 17 “contrade” (cartiere,
fiecare purtand numele unui animal). De la locul de parcare al autocarului
nostru am ajuns in scurt timp la Porta Camollia aflata la nordul zidurilor
medievale ale Sienei, intrand in orasul vechi pe Via Camollia, o strada cu case
din caramida, de-a lungul careia sunt numeroase magazine, taverne si banci.
Primul obiectiv vizitat a fost, Piazza del Campo, inima si locul
unde s-a scris istoria Sienei. Piata a fost reconstruita in timpul Consiliului
celor Noua (1292-1355). Terenul, de forma concava, este pavat cu caramida rosie
asezata in evantai in noua sectiuni, simbolizand mantia Madonnei care
protejeaza Siena. In Piazza del Campo, incepand din 1656, au loc de doua ori pe
an, la 2 iulie si la 16 august, celebrele curse de cai “Palio di Siena”.
Cursele tin 90 de secunde avand forma unui turnir medieval in care se intrec 10
cavaleri, reprezentanti ai unora dintre cele 17 contrade ale cetatii. Contrastand
cu pavajul din caramida, in Piazza del Campo se afla Fonte Gaia (Fantana
Bucuriei). Fantana are o foma rectangulara, cu frumoase sculpturi pe fiecare
latura, originalele fiind realizate din marmura alba de Jacopo della Quercia
intre 1409 si 1419. Langa Fonte Gaia se afla Palazzo Petroni si Palazzo
Sensedoni, iar in coltul opus este Palazzo Ragnoni si Palazzo Chigi-Sarcini care
gazduieste o colectie privata de picturi. Cea mai importanta cladire din Campo
este Palazzo
Pubblico cu turnul sau Torre del Mangia, palatul gazduind
in prezent Muzeo Civico. Construit pe la inceputul anilor 1300 pentru a gazdui
Consiliul celor Noua, Palazzo Publico este cel mai mare dintre palatele gotice
din Toscana, avand o fatada eleganta din caramida rosie, cu mici decoratiuni
orizontale. Fatada parterului cladirii este executata din marmura alba. Torre
del Mangia, construit intre 1325 și 1344, este simbolul orasului fiind, dupa
turnul din Pisa, cel mai celebru turn toscan. Turnul are o inaltime de 102
metri, iar in varful lui, de unde se poate admira orasul, se poate ajunge urcand
cele 332 de trepte. Piazza del Campo, este, in afara de o frumoasa destinatie
turistica, si un loc de intalnire si de petrecere a timpului liber pentru
sienezi, existand aici mai multe cafenele si restaurante. Piata Domului, urmatorul
obiectiv vizitat, este dominata de Catedralle dell'Asunta (Domul din
Siena), o faimoasa opera a arhitecturii italiene reprezentand un mix intre
arhitectura gotica si romanesca. Catedrala a fost construita pe locul unui
vechi castru roman de renumitul arhitect Nicola Pisano, care a inceput lucrarile
in anul 1215, fiind terminate de fiul acestuia, Giovanni Pisano la 1263. Fatada in stil gotic este placata cu marmura alba si neagra-verzuie, datand din 1284-1296, in timp ce clopotnita, cu dungi
alb-negre, datand din 1313, reflecta stilul romanic. Catedrala a fost
restaurata in secolul al XIX-lea, incluzand adaugarea de mozaicuri aurite pe
fatada. Una dintre atractiile principale din interiorul acesteia este
pavimentul, un mozaic de marmura colorata reprezentand scene biblice, la
realizarea careia au contribuit mai multi artisti. Un alt punct major de
atractie este amvonul octagonal in stil gotic creat de Nicola Pisano intre anii
1265 – 1268. La jumatatea naosului din partea stanga se afla intrarea in “Libreria
Piccolomini”, renumita pentru frescele sale din timpul renasterii.
Biblioteca a fost construita la 1492, inspirata fiind de deschiderea
bibliotecii Vaticanului sub Papa Sixtus al IV-lea in 1475. Peretii bibliotecii
sunt decorati cu zece fresce de Pinturicchio, acesta pictand si bolta bibliotecii
cu scene ale mitologiei clasice. Muzeul Domului, situat in aceeasi
piata, contine sculpturi, picturi si fragmente arhitecturale din fatada si
interiorul Domului si din Baptisteriul “Sf. Ioan”. Printre cele mai importante
elemente ale colectiilor din acest muzeu se numara zece statui realizate de
Giovanni Pisano, un relief de Jacopo delle Quercia si faimoasa “Maesta” de
Duccio di Buoninsegna, care a impodobit candva altarul catedralei. In Piata
Domului mai este situat Baptisteriul, dar si fostul spital Santa Maria della
Scala, care acum gazduieste un complex muzeal unde sunt expuse fresce si
diverse lucrari de arta. In plimbarea noastra prin Siena am ajuns si la Piazza
Salimbeni, restaurata in jurul anului 1867 de vestitul arhitect sienez
Giuseppe Partini (membru al Contradei della Torre). Acesta a modificat imaginea
generala a pietii, adaugand noi structuri in stil gotic. In spatele pietii se
afla Cetatea
Salimbeni, una din cele mai impunatoare cetati medievale consolidate
din Siena, casa a familiei Salimbeni pana in 1419. Din anul 1472, cetatea este
sediul bancii Monte dei Paschi, una din cele mai vechi banci din Europa. Pe
partile laterale ale pietii se afla Palazzo Tantucci și Palazzo Spannocchi, in
fata carora este amplasata statuia lui Sallustio Bandini, om politic si economist
sienez, fondatorul Bibliotecii Comunale din Siena (foto 23-27).
In cadrul unei excursii de o
jumatate de zi oferita gratuit de Agentie la sfarsitul sejurului nostru, am
vizitat orasele Prato si Pistoia. Fara a se compara cu nici unul dintre
celelalte orase vizitate ca reprezentativitate turistica, Prato, este totusi al doilea cel mai mare oras din intreaga
Toscana, dupa Florenta, aici fiind dezvoltata foarte mult industria textila.
Prato este si unul dintre centrele principale ale miscarii “slow
food”, initiativa inceputa in Italia ca replica a stilului de a servi
masa la “fast-food”, dorindu-se protejarea mostenirii lasate de gastronomia
traditionala. Italienii sunt cei care au inceput aceasta miscare in 1986, avand
astazi in intreaga lume peste 80.000 de membri. Unul dintre proiectele lor este
promovarea agriculturii ecologice, care este o conditie absolut necesara pentru
realizarea preparatelor traditionale ale fiecarei tari. Prin actiunile pe care
le face, miscarea “slow-food” doreste sa ii invete pe oameni sa manance sanatos,
dar in acelasi timp si sa apere identitatea gastronomica a tarii lor.
Mi-amintesc ca in 2006 si 2009 am participat si eu la Congresele Mondiale de la
Torino organizate de miscarea Slow Food, ca reprezentant al ASAS in cadrul Retelei
Universitare TERRA MADRE, ocazie cu care am prezentat comunicari stiintifice pe
temele combaterii poluarii si agriculturii ecologice. In mod oficial, la nivel
national exista si in Romania 12 filiale (convivia) unde se promoveaza
filozofia “slow food” pe plan local. De asemenea, doua produse romanesti pot fi
intalnite frecvent la targurile internationale organizate de Slow Food. Este
vorba despre branza de burduf si gemurile facute in Transilvania, la Saschiz,
comercializate sub brandul “Pivnita Bunicii”. Dintre obiectivele turistice vizitate
in Prato, se pot aminti biserica “Santa Maria delle Carceri” (la care am
asistat si la oficierea unui botez), Castello dell’Imperatore, ce dateaza din secolul
al XIV-lea, Palatul Pretorian si catedrala orasului (foto 28-31).
Pistoia este numit si orasul plantelor ornamentale, fiind renumit
pentru piata vasta de flori si plante decorative. Cultivarea plantelor
ornamentale are o veche traditie si reprezinta o resursa economica importanta
pentru toti locuitorii Toscanei. Numele orasului Pistoia a devenit sinonim cu
„pepinierele plantelor ornamentale”, prima pepienira fiind infiintata de catre un
tanar gradinar numit Antonio Bartolini. In prezent, in Pistoia sunt peste 1.000
de pepiniere intinse pe o suprafata circa 5.000 de hectare. Orasul Pistoia a
fost declarant capitala culturala a Italiei in 2017, avand cateva obiective de
interes turistic de certa valoare, dintre care se mentioneaza muzeul de arta
moderna de la Palazzo Febroni, Domul si Catedrala di San Zeno, din turnul careia
se vede intr-o zi senina pana in Florenta, capitala Renasterii, precum si
Palazzo dei Vescovi si Palazzo del Comune. Din pacate, o ploaie mai persistenta
ne-a scurtat vizitarea mai temeinica a acestui oras (foto 32-35).
Montecatini Terme, locul unde am avut asigurata cazarea pe
parcursul excursiei noastre in Toscana, este o statiune balneara ce tine de
provincia Pistoia. Oraselul este cochet, iar atmosfera mult mai relaxata decat
in centrele turistice vedeta ale regiunii, bucurandu-ne in fiecare seara de
plimbari lungi in frumosul parc al orasului sau in centrul sau vechi. Statiunea
este vestita inca din secolul al XVI-lea, atat pentru apele sale termale, dar
mai ales datorita beneficiilor apelor curative destinate afectiunilor ficatului
si sistemului digestiv. In timp, o parte din izvoarele termale au secat, fiind
desfintate si cateva din stabilimentele termale care asigurau utilizarea
acestora, in prezent existand doar un singur strand termal in toata statiunea.
Exista insa in continuare numeroase centre SPA pentru tratamentul bolilor
digestive si de metabolism, unele dintre acestea fiind adevarate palate cu
gradini interioare si fresce bogate. Cea mai reprezentativa din acest punct de
vedere este Terme Tettuccio, cunoscuta inca din secolul al XIV-lea sub
numele de "bagno nuovo" si reconstruita apoi in secolul al XVII-lea
de Leopold de Habsburg, Mare Duce al Toscanei. In afara de Terme Tettuccio, tratamente
de calitate mai sunt oferite de Hotel Excelsior SPA - dedicat in special
infrumusetarii, Terme Redi, cu o multitudine de echipamente moderne, sau Terme
Leopoldine, un alt centru termal istoric. In centrul vechi, strada principala,
Viale Verdi, marginita de o parte de parc, trece prin Piazza Popolo. Locul este
plin de magazine, cafenele si restaurante fiind deosebit de animat. Pe timpul
verii, in Teatrul Verdi, Terme Tettuccio sau Hotel Excelsior SPA sunt oferite
spectacole muzicale si teatrale. In ultimul amplasament mentionat, am
participat si noi intr-una din seri la un concert cu arii din opera, care a
fost deosebit de reusit. In pauza concertului, in gradina hotelului s-a oferit
sampanie si fursecuri (foto 36-39).
O alta atractie a statiunii o
reprezinta zona Montecatini Alto
unde se poate ajunge cu autoturismul, pe jos - intr-o drumetie de cca. 40 de
minute, sau cu un funicular vechi de peste 100 de ani, al carui traseu are
lungimea de 1,5 kilometri, dar un grad de înclinare de 38,5%. Rolul sau initial
a fost de a-i transporta pe localnici la Castello din Montecatini Alto, unde
a fost sediul primariei pana in 1905. Unul dintre primii pasageri transportati
de acest “funicolare” care initial a funcționat cu aburi, acum fiind cu tractiune
electrica, a fost compozitorul Giuseppe Verdi. Sus, de la inalțimea celor
aproximativ 300 de metri ai Montecatini Alto se deschide o frumoasa panorama
asupra statiunii balneare, dar si asupra zonelor inconjuratoare. Localitatea in
sine este pitoreasca, avand case traditionale din piatra si stradute pietruite
si serpuitoare, trei biserici si o piata centrala insorita si colorata. Castelul
a fost costruit in stil romanesque, cu ziduri de aparare si turnuri. Acesta a
fost tinta atacurilor dintre familiile rivale care isi disputau regiunea in
epoca medievala. Din zidurile sale au mai ramas intacte doar 2 kilometri, mai
existand cateva usi si turnuri incorporate intr-o fosta manastire benedictina.
Montecatini Alto este un loc perfect sa te bucuri in liniste de cateva
ore tihnite din vacanta ta, cu un cappucino servit in Piazza Giusti, si cu
Toscana intinsa la picioare (foto 40-44).
In final, pot aprecia ca am avut
o excursie reusita, atat eu cat si Irina atingandu-ne obiectivele propuse.
Desigur, perceptia celor vazute pe parcursul a 7 zile de vizita a fost putin
diferita fata de amintirile noastre anterioare. Cand vezi a doua sau a treia
oara aceleasi locuri parca nu mai esti la fel de entuziast, privindu-le cu un
ochi mai critic. La aceasta a contribuit desigur si varsta noastra mai
inaintata. Acuma, de exemplu, nu am mai avut energia de a ne sui in toate
turnurile si campanilele din orasele Toscanei, pentru a surprinde imaginile
panoramice, multumindu-ne doar cu fotografii “la nivelul solului”. Ne-a
deranjat putin graba cu care s-au vizitat unele obiective, dar si numarul mare
de turisti cu care ne-am suprapus la majoritatea locurilor vizitate, acest
lucru rapind putin din farmecul acestora. Aceste mici neajunsuri puse insa in
balanta cu bucuria revederii unor locuri mult indragite, nu lasa loc nici unei
indoieli: merita cu prisosinta sa calatoresti de cate ori ai ocazia pentru a
vedea sau revedea locurile frumoase ale planetei, caci precum a spus parintele
Augustin de Hipona: ”lumea este precum o
carte; daca nu calatoresti este ca si cum ai rasfoi o singura pagina”.
Trebuie sa mai adaug ca am fost multumiti de conditiile de cazare si masa
oferite la Montecatini Terme. In programele pentru “seniori”, in costurile
excursiei se asigura doua mese pe zi, micul dejun si cina. Micul dejun a fost
de tip bufet suedez, cu optiuni multiple, savurand totodata excelenta cafea
italiana. Cina a fost foarte consistenta, incluzand antipaste, paste, fel
principal si desert, iar vinul (alb sau rosu) a fost aproape la discretie. Este
adevarat ca a fost un vin de masa, dar totusi destul de bun. Am avut parte pe
parcursul excursiilor optionale si de o degustare de vinuri superioare la o
vinoteca, unde ne-am delectat cu Vernaccia di San Gimignano, Rosso di
Montepulciano si Chianti. Vinurile de calitate superioara se vand insa la un
pret mai ridicat fata de cele echivalente din Romania. Trebuie totusi sa
recunoastem, fiecare lucru are pretul sau, iar cine isi doreste cu tot
dinadinsul ceva de foarte buna calitate, trebuie sa plateasca. In final doresc
sa mentionez, asa cum am facut-o si in partea I-a a acestor note de calatorie,
ca pentru acuratetea datelor istorice dar si a unora cu privire la locurile
vizitate, am apelat la diverse surse de informatii preluate din Internet.
Fotografiile au fost facute de mine si Irina, fiecare cu aparatul sau, dar
selectia acestora imi apartine.
