O tara intre munte si mare

Acum, cand sarbatorile de iarna s-au incheiat, iar frigul din zi in zi mai accentuat a inceput sa ne rareasca iesirile din casa, mi-am propus sa rememorez cateva din zilele calduroase ale verii trecute in care am explorat frumusetile Sloveniei, o tara putin cunoscuta noua, intr-o excursie pe cont propriu gandita si organizata de Irina impreuna cu mine. Ideea acestui obiectiv ne-a sugerat-o Mircea, baiatul nostru cel mare, care fusese cu un an in urma intr-o expeditie montana in Alpii Iulieni, parte a Alpilor Dinarici ce acopera Slovenia pe cca. 50% din suprafata sa. Cazarea ne-am organizat-o in trei locatii: Ljubljana, o zi, - deoarece nu poti cunoaste cu adevarat o tara fara sa-i vezi capitala; Bled, 7 zile, - ca principal obiectiv turistic al tarii din zona montana; si Piran, 6 zile, - cel mai pitoresc dintre cele trei orase importante ale Istriei slovene, aflat in golful cu acelasi nume de la Marea Adriatica. Realitatea ne-a aratat ca nu ne-am inselat in alegerile noastre, fiecare dintre cele 3 locatii alese aducandu-ne bucurii si impresii de neuitat.

Ljubljana, capitala Sloveniei, este cel mai mare oras din tara, cu o populatie de peste 300.000 de locuitori, fiind amplasat in centrul tarii si strabatut de raul Ljubljanica. Conform legendei grecesti (semnalate si in Wikipedia), eroul Iason si argonautii sai, dupa ce au gasit “lana de aur” in Colchis, au luat-o spre nord navigand pe Dunare in loc sa se intoarca spre Marea Egee. Navigand in sus, se spune ca au mers spre raul Sava si apoi la izvorul raului Ljubljanica unde au debarcat pentru a-si cara barca la Marea Adriatica, inspre vest, pentru a ajunge inapoi acasa. Intre orasele Vrhnika si Ljubljana, argonautii au gasit un lac inconjurat de o mlastina. Acolo se spune ca Iason a invins un monstru, acela fiind dragonul care astazi este prezent pe stema si steagul orasului. Patru dragoni inaripati decoreaza Podul Dragonului, considerat cel mai frumos pod de peste Ljubljanica. Am aflat ca el dateaza din 1901, cand a fost construit cu ocazia aniversarii a 40 de ani de domnie a imparatului Franz Joseph I. Pentru a avea o privire de ansamblu asupra centrului vechi, am facut o plimbare cu un mic “vaporeto”, admirand frumoasele constructii de pe ambele maluri ale raului, printre care Piata Centrala (Preseren Square), in care troneaza o frumoasa biserica franciscana in stil baroc, castelul din Ljubljana cu elemente arhitectonice in stil romanesque, gotic si renascentist care domina orasul de pe colina sa, noua primarie a orasului langa care se afla amplasata o replica a fantanii Robba in stil baroc (originalul fiind mutat din 2006 la Galeria Nationala), filarmonica slovena, frumoasa catedrala “Sfantul Nicolae”, precum si mulțimea de restaurante si cafenele cochete de pe ambele maluri ale raului. Dupa plimbarea cu vaporasul am luat centrul vechi “la pas” pe stradutele sale curate si pitoresti. Orasul este un amestec fermecator de arhitectura medievala, parcuri mari - dintre care Tivoli este cel mai reprezentativ, si o atmosfera relaxanta ce te binedispune instantaneu. Cel mai important monument din Ljubljana este castelul cu același nume ce se inalta pe un mic deal chiar in mijlocul capitalei slovene. Castelul Ljubljana dateaza din secolul al XV-lea, de-a lungul timpului impunatoarea fortareata servind drept cazarma si resedinta regala. Drumul pana la castel poate fi facut si pe jos, dar noi am preferat sa luam funicularul de langa teatrul de papusi. Despre castel am aflat ca renovarea acestuia a inceput in anul 1960, lucrarile fiind finalizate in 1995. De atunci si pana astazi castelul este utilizat drept loc pentru organizare de evenimente importante, dar si ca muzeu. La etajul 2 al castelului, pe partea de vest a acestuia, se gaseste turnul de veghe, utilizat pe vremuri pentru supravegherea orasului impotriva cotropitorilor. Astazi el ofera o panorama superba asupra orasului si a regiunilor care il inconjoara. Tot aici am descoperit si un muzeu virtual care ne-a purtat timp de 40 de minute intr-un univers 3D reprezentat de imagini video relatand istoria castelului si implicit a orasului (foto 1, 2, 3, 4).

In dupa-amiaza aceleiasi zile am plecat cu o cursa auto locala spre orasul Bled, al doilea obiectiv al excursiei noastre in Slovenia. Dupa sosire, a trebuit sa ne orientam spre a gasi adresa pensiunii la care facusem rezervare cu mai multe luni inainte. Am gasit-o relativ usor si am fost multumiti de pozitia sa, confortul oferit (dormitor, bucatarie cu toate ustensilele necesare si acces la balconul cu intrare de pe hol), dar mai ales de gazda noastra ospitaliera, vorbitoare de limba engleza, care ne-a introdus imediat in atmosfera locului, explicandu-ne directiile de mers catre principalele obiective de interes. Considerata una dintre cele mai importante statiuni turistice ale Sloveniei, Bled se afla la aproximativ 50 km nord-vest fata de Ljubljana. Beneficiind de o poziție idilica, pe malul lacului cu acelasi nume, la poalele Alpilor Iulieni, statiunea a devenit o cunoscuta destinatie turistica inca din secolul al XIX-lea, atragand aristocratia vremii. In perioada interbelica, Bled devine resedinta de vara a familiei regale iugoslave pentru ca mai apoi, liderul comunist Josip Broz Tito sa-si stabileasca tot aici resedinta estivala, Vila Bled, transformata in prezent intr-un luxos hotel. Dupa ce ne-am lasat bagajele la pensiune, ne-am aventurat in explorarea statiunii, incepand binenteles cu lacul aflat in imediata noastra vecinatate, admirand pitorescul landscapului precum si elegantele hoteluri si constructii de pe malul acestuia. In plimbarea noastra am ajuns chiar pana la dealul Straza unde, in timpul verii, se practica tobogganing, constand in niste masinute ce te poarta cu viteza pe o panta cu lungimea de 520 m si diferenta de nivel de 130 m, urcarea facandu-se cu un telescaun (foto 5, 6, 7, 8).

 Lacul Bled (Blejsko Jezero) este lung de 2.120 de metri, iar in unele zone ajunge la o latime de aproape 1.400 de metri, avand adancimea maxima de 30 m. A luat nastere ca urmare a deplasarii ghetarului Bohinj, acum cateva mii de ani. Lacul are cativa afluenti cu apa termala, care sunt captati in trei piscine aferente celor 3 hoteluri mari de pe malul lacului: Park, Golf si Toplice. Plimbarile “per pedes” sau cu bicicleta pe malul lacului, dar mai ales inconjurul acestuia, constituie deliciul majoritatii vizitatorilor, printre care ne-am numarat binenteles si noi. Vara aici se antreneaza lotul de caiacisti sloveni, iar turistii se rasfata pe mini-plajele amenajate de jur imprejurul lacului. Pe suprafata lacului se pot vedea hidrobiciclete, barci cu vasle, sau renumitele lor barci traditionale, „pletna”, ceva similar cu gondolele venetiene si care chiar sunt conduse de un „gondolier” local, dosebirea fata de gondolele clasice fiind ca acestea sunt acoperite cu un fel de coviltir (foto 9, 10, 11, 12).

In inima lacului glaciar Bled se afla o insula in forma de lacrima, singura insula naturala din Slovenia; dateaza din Triasic si se inalta deasupra apei de pe "podeaua" fostului ghetar Bohinj. Imprumutand denumirea lacului de care e inconjurata, Insula Bled (Blejski Otok), accesibila doar cu barca, este una dintre atractiile principale ale zonei. Peticul de pamant insular abunda in vegetatie, chiar cladirile gazduite aici fiind aproape complet "inverzite" gratie florei luxuriante. Edificiul cel mai mare si mai important de pe insula este biserica de pelerinaj “Adormirea Maicii Domnului”, reconstruita in 1685 in stil pre-baroc. Drumul de la malul apei ce scalda insula pana la poarta bisericii masoara fix 99 de trepte ascendente. O traditie locala impune ca la nunti, mirele sa isi transporte in brate mireasa pana la zidurile lacasului de cult. In tot acest timp femeia trebuie sa ramana tacuta, altfel mult ghinion se va abate asupra acelei casnicii. In ziua urmatoare sosirii noastre am facut inconjurul “per pedes” al lacului, inchiriind ulterior de la unul dintre debarcadere o barca pentru a vizita si insula (foto 13, 14, 15, 16).

Urmatoarea excursie din timpul sejurului nostru la Bled am facut-o la Cheile Vintgar (Blejski Vintgar) aflate la o distanta de aproximativ 4 km nord-vest de Bled, chei sapate in stanca de raul Radovna, ce ofera pe o distanta de 1,6 km frumuseti naturale fascinante. Pe parcursul traseului sunt multe podete care traverseaza raul, o multime de cascade, iar apa raului are o culoare albastra-verzuie ca in golfurile grecesti. La iesirea din Chei te intampina cascada Sum, una dintre cele mai mari si zgomotoase caderi de apa din Slovenia. Amenajate si deschise vizitatorilor inca din anul 1893, Cheile Vintgar ofera privelisti spectaculoase in toate anotimpurile anului, dar cu precadere vara, lucru de care ne-am convins in timpul excursiei noastre (foto 17, 18, 19).

La intoarcere din Chei, autobuzul local a oprit si la intrarea in Castelul Bled (Blejski Grad) si am profitat de acest lucru pentru a-l vizita. Castelul, considerat cel mai vechi din Slovenia, este asezat pe marginea unei stanci abrupte, la 130 metri deasupra lacului Bled. Castelul a fost pentru prima oara mentionat in scris in 1011 sub numele de Veldes Castellum, cand imparatul german Henric al II-lea l-a donat Episcopului din Brixen. Se crede ca la acea data pe terenul ocupat astazi de castel se afla doar un turn in stil romanic, inconjurat de un zid de protectie. Turnurile aditionale au fost construite ulterior, iar sistemul de fortificatii a fost perfectionat in Evul Mediu tarziu. Intrarea in castel este interesanta gratie arcului in stil gotic si podului mobil ce trece pe deasupra unui sant de aparare. Ansamblul a fost completat prin adaugarea diverselor cladiri in perioada baroca. Castelul este impartit in doua: partea interioara cuprinde incaperile de locuit si o capela gotica, in timp ce partea exterioara consta din cladiri administrative, protejate de un inalt zid romanic, cu creneluri de aparare, un turn de intrare si un turn defensiv. Fragmente din bolta gotica prabusita se afla incorporate in zidul cladirii invecinate capelei, care gazduieste astazi un muzeu. Numeroase imagini de armuri si arme, pictate ca fresce ori cioplite in piatra, impodobesc majoritatea cladirilor castelului. Intre 1951 si 1961 castelul a fost renovat si i-au fost adaugate detalii arhitecturale suplimentare. Istoria Bledului si diferite stadii de dezvoltare ale castelului de aici sunt infatisate in cladirea de langa capela. In incinta exista un elegant restaurant cu terasa, iar doritorii sunt invitați la o degustare de vinuri nobile slovene in crama castelului. De asemenea, pot fi vizitate "galeria plantelor medicinale" (un mic magazin cu preparate din plante) si tipografia traditionala, cu o presa reconstituita dupa modelul tiparnitei inventate de Gutenberg. Astazi, obiectivul atrage vizitatorii prin vechimea lui, prin arhitectura fermecatoare, precum si printr-o magnifica panorama asupra lacului Bled si asupra Alpilor Iulieni (foto 20, 21, 22).

In cea de-a patra zi a sederii noastre in Bled ne-am aventurat intr-o excursie mai ampla, “la inaltime”, dorind sa ajungem in Parcul National Triglav, al carui varf cu acelasi nume este cel mai inalt din Alpii Iulieni si din intreg lantul Alpilor Dinarici din Slovenia (2864 m). Pentru aceasta ne-am suit in autobuzul de Ljubljana, oprindu-ne in localitatea Ribcev Laz, unde ne-am plimbat mai intai pe malurile Lacului Bohinj, cel mai mare lac glaciar al Sloveniei. Acesta nu se bucura de aceiasi celebritate ca Lacul Bled, dar este la fel de pitoresc, inconjurat de munti si degajand o atmosfera de liniste si relaxare. Pe malul lacului, care pe alocuri are nisip, se face in mod curent plaja si baie, apa fiind de un verde cristalin cum mai rar ti-e dat sa vezi. Fiind o zona mai deluroasa si mai deschisa, nu atata de aglomerata precum in Bled, sunt mai multe locuri in care se face parapanta sau chiar sarituri cu parasuta din avion. (foto 23, 24, 25).

Dupa cca. 2 km de mers pe jos am ajuns apoi la telecabina Vogel, tinta principala a excursiei noastre, care ne-a urcat pana la 1535 m pe muntele cu acelasi nume, care este totodata si una dintre cele mai mari statiuni de schi ale slovenilor pe timpul iernii. De aici ne-am urcat in continuare cu telescaunul pana la cca. 2500 m pe varful Orlove Glave, de unde se deschidea o panorama superba asupra Muntelui Vogel din Parcul National Triglav. Foarte multi dintre turistii care au urcat cu noi pe Vogel aveau biciclete, muntele oferind pe timpul verii numeroase trasee de mountain-bikes. Dupa un traseu montan usor (Irina era inca in recuperare dupa tratamentele cu namol de la Mangalia), ne-am inapoiat in Bled urmand aceiasi ruta, dar in sens invers (foto 26, 27, 28, 29).

In zilele 5 si 6 ale sejurului nostru ne-am inscris in doua excursii printr-o agentie de voiaj locala. Astfel, in ziua a 5-a am plecat impreuna cu alti 4 turisti cu un microbuz al carui sofer era si ghid, sa vizitam Pestera Postojna (Postojnska Jama), perla a carstului sloven si european. O mai vazusem odata cu mai multi ani in urma, dar am dorit sa o revedem tocmai datorita impresiei deosebite care ne-o lasase la prima vizita. Parcul din care face parte si pestera mai are in componenta un lac, o serie de magazine cu suveniruri, fast-food-uri, restaurante si un magazin cu roci aduse din pestera. Stiind din vizita anterioara ca temperatura in pestera nu depaseste 10-12 grade, ne-am adus cate o canadiana mai groasa care ne-a prins bine atat in trenuletul electric cu care am mers cca. 10 minute cat si in timpul mersului pe jos in interiorul acesteia. Postojnska Jama este singura pestera din lume cu acces feroviar, trenuletul electric fiind pus in functiune in 1884, odata cu introducerea curentului electric. Pestera, formata pe raul Pivka si descoperita in 1818, face parte dintr-un complex de pesteri, Slovenia fiind recunoscuta pentru relieful sau carstic deosebit de bogat. Vizita in pestera dureaza fix o ora si 30 de minute, facandu-se pe grupe de turisti, fiecare fiind condus de catre un ghid vorbitor de o limba international. Pana in prezent au fost descoperiti 24 de km de galerii din care se viziteaza aprox 5 km. Pestera se intinde pe 3 nivele: nivelul superior care s-a prabusit si este mai greu accesibil, cel mediu care se viziteaza si nivelul inferior unde raul Pivka continua sa curga. In pestera traiesc specii de insecte, gandaci, miriapozi, fluturi, lilieci, dar cel mai important este Proteus Anguinus, sau Olm, o salamadra care nu vede, respira prin branhiile externe si poate trai pana la 100 de ani. Timp de o ora am strabatut pe jos cea mai frumoasa zona a pesterii catre Muntele Mare, caruia i se mai spune si Golgota care este punctul cel mai inalt (cu 40 m mai inalt decat intrarea in pestera) care s-a format in timpul unei miscari tectonice cand placile dintre straturile de roca s-au prabusit in rau. Aici sunt stalagmite uriase, adevarate bijuterii, iar tavanul are o grosime de 50 de metri. Am trecut peste Podul Rusesc (construit in primul razboi mondial de catre prizonierii rusi) care face legatura intre inelul de mijloc al pesterii si cele 3 camere care reprezinta Pesterile frumoase: Camera Spaghetelor sau a Tuburilor, Camera Alba si Camera Rosie. Numele se datoreaza culorilor caracteristice si formei stalactitelor si stalagmitelor. Am ajuns apoi la Diamantul pesterii, care se afla la baza Muntelui Mare si este cea mai frumoasa stalagmita din pestera. O stalagmita foarte alba din carbonat de calciu, stralucitoare, care impreuna cu o coloana reprezinta simbolul speologiei din Slovenia dar si simbolul tarii in materie de turism, dupa cum am aflat de la ghidul nostru. La finalul traseului turistic am ajuns si la Sala de Concerte, cea mai mare sala din Pestera Postojna (3000 de mp), cu o inaltime de aprox 40 de metri si o acustica foarte buna (aici ecoul poate dura aproape 6 secunde). Ea se afla in punctul cel mai de jos al nivelului mediu, unde se organizeaza si astazi, uneori, concerte de muzica clasica, si poate adaposti pana la 10.000 de persoane. Turul pesterii se incheie prin revenirea la tren si cu acesta la suprafata prin alte sali, pasaje si galerii la fel de spectaculoase (foto 30, 31, 32).

Dupa ce am parasit parcul am vizitat Castelul Predjama (Predjamsky Grad), primit la pachet ca oferta turistica impreuna cu Pestera Postojna, aflat la cca. 9 Km de aceasta. Castelul se vede cocotat pe o stanca verticala si parca domneste si astazi asupra zonei inconjuratoare. Amplasamentul si modul in care a fost construit denota ca a fost gandit astfel incat sa nu fie cucerit, si asa a fost, pentru ca niciodata nu a fost cucerit prin lupta, ci doar prin tradare. Pe unul din peretii exteriori se poate remarca stema castelului iar peretii albi, grilajele negre, precum si muscatele rosii de la ferestre fac un contrast puternic cu stanca, iar imaginea pe care ti-o ofera cand il vezi prima data parca ar fi desprinsa dintr-o ilustrata. Castelul are o singura cale de acces si afli multe detalii despre istoria lui cat si despre fostii proprietari chiar la inceputul vizitei, in prima sala, acolo unde este si portretul celui mai renumit proprietar al sau, Erazem de Predjama. Castelul a fost mentionat pentru prima data in secolul al XII-lea, si audioguide-ul nostru ne-a spus ca este cel mai mare castel-pestera din lume. In interior nu intalnesti luxul din alte castele, ba chiar dimpotriva. Umezeala si raceala pietrelor se pare ca erau cele care caracterizau viata in castel in fiecare zi, iar ferestrele mici lasau doar putina lumina sa patrunda. Construit in stil gotic timpuriu, castelul a avut mai multi proprietari, familii de vita nobila care l-au locuit sute de ani, dar cel mai faimos dintre locuitorii lui a fost Erazem Lueger, care a devenit proprietarul castelului pe la mijlocul secolului al XV-lea. Legenda spune ca Erazem a fost ba un cavaler nobil, frumos si pasional ba un baron talhar si un hot, in orice caz rebel cat cuprinde. Erazem s-a razvratit impotriva autocratiei imperiale si aceasta i-a adus sfarsitul. Dupa moartea ultimului descendent al familiei Laueger castelul a trecut in mana altor familii de aristocrati, a fost distrus si reconsolidat de mai multe ori pana pe la jumatatea secolului al XV-lea, cand dupa un cutremur puternic a fost reconstruit in stil renascentist ramas neschimbat pana astazi. In 1583 i-a fost adaugat turnul de la intrare si de atunci are dimensiunile de astazi, iar din 1949 a intrat in proprietatea statului prin nationalizare. Castelul are 5 nivele, 15 camere si toate se pot vizita. La subsol este temnita si camera de tortura iar la nivelurile de mai sus sunt mai multe sali terminand cu un hol unde sunt expuse trofee de vanatoare. In continuare, pe scari in sus se poate patrunde in pestera cu tunelul secret care ducea in satul Vipava, de unde se aprovizionau castelanii in cazul starilor de necesitate. De aici se deschide o vedere spectaculoasa asupra vaii care se intinde la poalele castelului (foto 33, 34, 35).

In ziua a 6-a am plecat cu un autocar plin de turisti in cea de-a doua excursie achizitionata, ce se dorea a fi un Circuit al Alpilor Iulieni. Am traversat zone intinse din Parcul National Triglav, oprindu-ne totodata in cateva locuri deosebit de pitoresti si reprezentative pentru turismul sloven. Am calatorit un timp de-alungul Raului Sava (Upper Sava Valley) catre Kranjska Gora, trecand prin pasul Vrsic (1611 m) unde am facut o prima oprire pentru a admira panorama superba oferita de Alpii Iulieni. Am coborat apoi in Valea Trenta mergand de-alungul Raului Soca cu apele sale de culoarea smaraldului pana in mica si pitoreasca localitate Bovek unde am servit masa de pranz. Am continuat ulterior drumul prin pasul Predil (1156 m) catre Kranjska Gora unde am facut un popas mai lung. Kranjska Gora este statiunea principala de schi a Sloveniei, unde anual au loc competitii de cupa mondiala la slalom, slalom urias, dar si locul cautat de schiorii amatori pentru numeroasele sale partii si telescaune. Evenimentul principal il constitue insa zborul cu schiurile de pe trambulina de la Planica, aflata in apropiere. Situata intr-o frumoasa depresiune pe Raul Sava, statiunea este incadrata la sud de Muntii Triglav iar la nord de Muntii Karawanks, fiind vizitata de turisti atat iarna cat si vara, pentru ca ofera mijloace de distractie pentru toata lumea, in toate anotimpurile. Orasul nu este prea mare, practic se intinde de-a lungul soselei ce leaga Slovenia de Italia, are o biserica in stil gotic si un mic centru comercial si pietonal. Constructiile, multe din ele noi, sunt cu specific montan, din lemn si cu multe flori la ferestre. Fiind situat la granita cu Italia si Germania, a fost teatrul unor mari confruntari in cele doua razboaie mondiale. Din primul razboi mondial a ramas ca amintire soseaua ce traverseaza cheile Raului Soca, drum construit de germani cu ajutorul prizonierilor rusi, cunoscut ca Ruska Cesta (Drumul Rusesc). De pe lateralele acestui drum se pot face numeroase trasee in munti. La vreo 4 km se afla Lacul Jasna, inconjurat de pensiuni si restaurante, iar la aproximativ 9 km se afla o biserica ruseasca (Ruska Kapelca), ridicata in amintirea prizonierior rusi care si-au gasit sfarsitul pe aceste meleaguri. Pe soseaua ce duce spre Italia, la 1 km in vestul statiunii, se afla rezervatia Zelenci si un frumos lac de origine glaciara, cu apa curata, de culoare verde. Planica este o vale situata la 8 km de Kranjska Gora si la 3 km de satul Ratece din apropierea granitei cu Italia. Este renumita pentru trambulinele sale de sarituri si zbor cu schiurile, dar si pentru sudul acestei vai, Tamar, punctul de plecare in numeroase drumetii in Parcul National Triglav. Cheile Nadiza si cascada cu acelasi nume sunt punctele de atractie cele mai cunoscute al vaii Tamar. Ne-am inapoiat in Bled, traversand coltul de nord-vest al Italiei (foto 36, 37, 38, 39).

Pentru ultima zi a sederii noastre in Bled ne-am facut un program mai lejer, mergand cu un autobuz local doar cca. 15 km pana in oraselul Radovlijica, pentru a vizita centrul vechi, medieval al acestuia, pe baza recomandarii primite de la punctul de informare turistica. Locatia merita vizitata, deoarece prezinta una dintre cele mai bine prezervate structuri medievale din Slovenia, cu case datand din secolele XV si XVI. Pe primul plan se afla Casa Mare, un conac renovat cu o sala de receptie in stil baroc unde sunt organizate concerte, nunti si alte evenimente. La data vizitei noastre era utilizata pentru o slujba religioasa, deoarece lacasul de cult original (biserica gotica “Sf. Petru”) era in renovare. La etajul 1 conacul gazduieste un muzeu de apicultura prezentand istoria si traditiile apiculturii Slovene, precum si muzeul municipalitatii, care prezinta viata si opera lui Anton Tomaz Linhart, nascut in Radovljica, personalitate marcanta a vietii culturale Slovene din secolul XVIII. Am mai vizitat galeria de arta din Casa Sivek, un foarte bun exemplu de arhitectura gotica tarzie, precum si muzeul de turta dulce, unde se poate vedea (si gusta) pe viu modul traditional de preparare al acesteia (foto 40, 41, 42).

Rezumand sederea la Bled, pot spune ca am plecat multumiti de cele vazute si traite in ambianta ospitaliera si deosebit de pitoreasca a zonei. Chiar daca am avut un program “plin”, gandit pe zile inca de acasa pentru a vedea cat mai multe obiective, ne-au ramas libere dupa-amiezile, intinzandu-se uneori pana la ore mai tarzii din seara, in care ne-am plimbat pe malul lacului admirand lebedele, nuferii si trubadurii ocazionali, sau mergand la unele manifestari artistice din cadrul “Zilelor Orasului Bled”. Am vazut o expozitie tematica Dali la unul din pavilioanele de pe promenada, am participat la un concert de jazz sustinut de o formatie bulgareasca la teatrul municipal si am fost prezenti la un concert de muzica clasica al unei orchestre de tineret din Statele Unite (veniti probabil in vacanta la Bled) sustinut la biserica Sfantul Martin. Pe parcursul sederii noastre (mijlocul lunii iulie) am avut un timp excelent, temperatura exterioara nedepasind 23 de grade, ca urmare a faptului ca orasul Bled are un climat alpin.  Bucataria slovena este diversa, imbinand influente din zona Marii Mediterane, a Alpilor, a Campiei Panonice si chiar din Balcanii vecini. Trebuie sa precizez totusi ca preturile sunt mai mari ca in Romania, astfel ca din ratiuni economice nu am servit decat o singura masa pe zi (cea de pranz) in oras, sau in locurile unde eram plecati in excursie, in rest am cumparat de la supermarket (Mercator) alimente pentru micul dejun si cina, pe care le serveam in bucataria garsonierei de la pensiunea noastra. Seara, mai serveam uneori cate o bere la una dintre terasele de pe malul lacului. Desigur, este mai comod sa vi la Bled cu masina personala, dar pe noi nu ne-a deranjat prea mult nici transportul in comun, caci masinile slovene respecta orarul, fiind totodata foarte confortabile, asemanatoare cu autocarele agentiilor noastre de turism. Cu un asemenea autocar ne-am intors la Ljubljana, de unde am luat un altul pentru a ne deplasa spre litoralul sloven, pentru a doua parte a excursiei noastre (foto 43, 44, 45).

Litoralul sloven la Marea Adriatica se intinde pe cca. 46 km, intre Istria croata si Triestul italian. Dintre cele 4 statiuni cunoscute ale slovenilor, Koper, Izola, Piran si Portoroz, in urma documentarii facute acasa, am optat pentru o pensiune din Piran, chiar daca stiam ca orasul nu are plaje de nisip. Realitatea a dovedit ca nu ne-am inselat in alegerea noastra. La pensiunea aleasa nu am mai avut acelasi confort ca la cea din Bled, camera fiind mica si calduroasa, fara aer conditionat. Acest lucru a fost insa compensat partial de faptul ca in pretul camerei intra si micul dejun, care era servit pe o terasa frumoasa, incarcata de vegetatie, iar calitatea acestuia era excelenta. Pensiunea era condusa de o familie, sot, sotie, ambii poligloti as putea spune, vorbitori de engleza, franceza, italiana si germana. Orasul Piran isi merita pe deplin denumirea de perla a litoralului sloven, fiind totodata unul dintre cele mai fotogenice orase la Mediterana, centrul sau istoric fiind extrem de pitoresc si cu o arhitectura veche bine conservata. Istoria orasului spune ca Piran dateaza din anul 177, din vremea cand locuitorii lui se ocupau preponderant cu pescuitul. Mai tarziu, fiind multi ani sub ocupatia Republicii Venetiene, acest lucru si-a pus amprenta foarte mult asupra arhitecturii cladirilor de aici, dar si asupra oamenilor, in oras vorbindu-se atat limba slovena cat si italiana. Orasul era inconjurat de ziduri exterioare, care s-au construit intre anii 1470-1534, cu scopul de aparare impotriva turcilor si altor invadatori, ziduri care ulterior au fost partial distruse. Din capatul portului, se deschide direct perspectiva asupra Pietii Tartini, centrul istoric al orasului, cu monumente remarcabile precum casa si statuia lui Giuseppe Tartini, compozitor si violonist italian nascut in Piran (1692-1770), Palatul Municipal si Loggia. In apropierea portului se poate vizita si Acvariul, care contine peste 500 de exponate marine. Muzeul Maritim este gazduit in Palatul Gabrielli, un palat vechi construit in stil baroc din secolul al XI-lea, iar dupa renovare in stil renascentist, langa care este Colegiul Gea infiintat in palatul Travesini. Casa Venetiana este cea mai veche casa pastrata cu arhitectura oroginala gotica-venetiana, care dateaza din secolul al XVI lea. Din Piata Tartini am ratacit in serpentine pe stradutele medievale inguste si in panta spre colina care domina intreg orasul. In varf, ne asteapta biserica catolica San Giorgio (patronul orasului), construita intre 1592-1614 in stil venetian renascentist, campanila fiind o replica a celei din piata San Marco din Venetia. In apropiere se gaseste o manastire franciscana minorita din secolul XIV, in atriumul careia am admirat o interesanta expozitie de pictura. In spatele bisericii, o terasa deasupra unei faleze inalte si abrupte ofera o perspectiva superba asupra marii, dar si asupra a ceea ce a mai ramas din zidurilor de aparare ale orasului. Pe drumul de intoarcere, in capatul peninsulei, pe promontoriul numit Punta Madonna, ne atrage atentia arhitectura aparte a campanilei de la Chiesa di San Clemente, in fata careia se afla un far maritim. Ne continuam plimbarea pe cheiul Preseren, trecand pe langa numeroase restaurante, bistrouri si cafenele pentru a ajunge, completand circuitul, la portul de unde am plecat cateva ore mai devreme. Pentru cei obisnuiti numai cu plajele de nisip, Piran v-a fi o dezamagire, caci aici nu exista asa ceva. Toata faleza este de beton, cu scari de coborare verticala in apa. Dupa ce te obisnuiesti insa cu tehnica respectiva de coborare si urcare din apa, si daca stii sa inoti, totul este foarte usor. Ceva mai greu este, probabil, pe timp de mare agitata, dar pe noi ne-a ocolit timpul nefavorabil. In ce priveste plajele, acestea se regasesc pe intreaga intindere a falezei, atat inainte cat si dupa portul turistic. Desigur ca am incercat apa din prima zi, la Piran fiind mult mai cald decat la Bled, iar apa avand o temperatura ideala pentru baie (foto 46, 47, 48, 49).

In ziua urmatoare sosirii noastre am luat un autobuz local pentru a vizita statiunile litorale invecinate, prima dintre acestea fiind Portoroz (Portul trandafirilor), oras ce se mandreste cu unica plaja de nisip de pe litoralul sloven, dar si cu unul dintre cele mai moderne porturi de agrement ale Adriaticii care gazduieste anual “Internautica”, o expozitie internationala de ambarcatiuni. Portoroz era faimoasa inca din secolele trecute, cand si-a dezvoltat un turism de nisa, axat pe welness si spa, profitand de proprietatile curative ale namolului terapeutic si bailor termale. Fara urme evidente de arhitectura cu influente baroce sau renascentiste, Portoroz este statiunea cazinourilor, a restaurantelor luxoase, a centrelor de conferinta si a spa-urilor, cu o viata de noapte bogata, mult apreciata de tineri (cel putin asa ni s-a spus). Hotelurile de cinci stele care stau aliniate frumos in zona centrala a statiunii si casele cu acoperisul rosu cu terase care dau catre mare, sunt perfect incadrate in peisajul exotic al acestei oaze de relaxare. Pentru cei care doresc o relaxare si mai “elaborata”, se poate vizita zona din nordul statiunii numita St. Bernardin, unde se afla un complex de lux cu o zona de spa, jacuzii si piscine cu apa termala in aer liber, la 35-45 euro de familie pe zi, in plin sezon. La 4 km de Portoroz, se afla Parcul Natural Secovlje Salina, unde sarea este produsa urmand aceeasi metoda traditionala, veche de 700 de ani, ce utilizeaza bazine de evaporare si de cristalizare. Zona inconjuratoare s-a dezvoltat ca o delta, unde de-a lungul anilor s-a format un microclimat favorabil pasarilor migratoare si plantelor halofite. Ne-am aruncat o privire asupra aceastei zona din mersul autobuzului, atat la venirea, cat si la plecarea din Portoroz. Nu am facut baie in aceasta “oaza de relaxare”, care mie si Irinei nu ne-a placut prea mult, ci am preferat sa platim cate 15 euro pentru a ne imbarca pe un vaporas pentru o excursie de 3 ore pana la Izola, (unde am avut o ora la dispozitie pentru vizitarea statiunii) si retur (foto 50, 51, 52, 53).

Iesirea in larg si navigarea de-alungul coastei litorale slovene, ne-a dat prilejul sa admiram si sa fotografiem statiunile dinspre mare. Izola este un mic oras de pescari, asa ca vizita noastra a pornit din vechiul port Mandrac, continuand spre piata Veliki, unde se afla cladirea primariei si, mai departe, spre piata Manzioli, unde se gaseste palatul cu acelasi nume construit in 1470, una dintre cele mai vechi constructii ale orasului.  Traditia cultivata inca din epoca venetiana a cresterii maslinilor si vitei de vie, respectiv a producerii vinurilor, a ramas pana astazi mandria orasului. Faima vinului de Izola l-a cucerit pana si pe Casanova, despre care se povesteste ca s-a indragostit de vinul rosu primit in dar de la un coleg de celula, in timpul “sederii” lor la temnita Piombi, din Venetia. Am profitat de putinul timp liber avut la dispozitie in Izola pentru a intra si intr-o mica agentie de voiaj din zona portului care am vazut ca oferea, printre altele, pentru ziua urmatoare o excursie cu microbuzul la Trieste, cu vizitarea orasului si a Castelului Miramare. Am contractat rapid aceasta excursie, dupa care ne-am imbarcat din nou pe vaporas pentru a ne intoarce la Portoroz, iar de acolo cu autobuzul la Piran, caci simteam nevoia urgenta a unei bai in mare in statiunea noastra, pe care incepusem s-o indragim (foto 54, 55, 56).

Sefa agentiei de voiaj din Izola cu care discutasem cu o zi in urma, ne-a preluat in dimineata zilei urmatoare la ora stabilita din Piran, cu un microbuz in care mai era o pereche de rusi si una de nemti preluati din Portoroz. Asa am aflat ca “sefa” era atat soferita cat si ghid poliglot, canducandu-si singura afacerea sa de turism. Singurul inconvenient a fost faptul ca a trebuit sa ascultam pe parcursul excursiei toate explicatiile sale in 3 limbi. Drumul nostru spre Trieste a trecut prin Izola si apoi prin Koper, despre care am aflat de la ghida noastra ca este al cincilea oras ca marime din Slovenia si totodata cel mai mare port comercial al sau. De-a lungul timpului, Koper a avut mai multe denumiri: in Grecia antica se numea Aegid, in vremea romanilor se numea Capris si era o insula, care din 1825 s-a legat de continent printr-un drum pietruit. A primit apoi denumirea de Capodistria, ca si capitala a provinciei Istria, denumire care o pastreaza si astazi. Ca si restul oraselor de pe litoralul sloven, arhitectura sa denota puternice influente venetiene, cel mai reprezentativ fiind Palatul Pretorian din Piata Tito. Palatul a fost construit in stil gotic venetian renascentist in secolul al XV lea si este singura cladire restaurata din piata. Alta cladiri reprezentative sunt Palatul Loggia, construit in anul 1450 in stil venetian-gotic, avand o colectie remarcabila de arta antica, Palatul Brutti, care gazduieste Biblioteca, Palatul Foresterie, Palatul Bello, Palatul Pizzarello, majoritatea construite in secolul al XV lea. Alte locuri de interes din Koper sunt Piata Preseren cu poarta Muda si Piata Carpaccio, unde a trait si a lucrat in secolul XIV pictorul venetian Vittore Carpaccio. Dupa parcurgerea a 22 km de la Koper am ajuns la Trieste, oras din nord-estul Italiei, capitala regiunii Friuli-Venezia Giulia, cunoscut si ca „perla Adriaticii”.

Ne-am inceput vizita in Trieste urcand pe Via Capitolina catre centrul istoric si monumental al orasului de pe dealul San Giusto. Se spune ca aici s-a nascut orasul si tot de aici a inceput sa se dezvolte, la inceput in cadrul fortului, iar ulterior castelului si dependintelor sale construit in 1470 de catre imparatul Frederic al III-lea, apoi in cadrul zidurilor romane. Astazi, in cladirea originala, “Casa del Capitano”, cu doua etaje depasite de un turn, functioneaza Muzeul Castelului, monumentul cel mai reprezentativ al fostului oras medieval. In imediata sa vecinatate se inalta majestuasa Catedrala din Trieste dedicata lui San Giusto, patronul orasului. Printre lucrarile de interes istoric din catedrala se afla mozaicul absidal care descrie Adormirea Maicii Domnului si pe San Giusto, datand din secolele XII-XIII, atribuite mesterilor din Veneto. Dealul San Giusto ofera o splendida panorama asupra orasului. Ne-am continuat drumul cu microbuzul pana la o parcare din zona portului, dupa care am inceput o plimbare pietonala ghidata prin centrul vechi al orasului. Din Porto Vechio am trecut prin parcul din Piata Libertatii pentru a vedea statuia imparatesei Sissi, dupa care ne-am indreptat spre Canal Grande. Acesta este locul unde marea patrunde in inima orasului, intre fostele case si depozite ale negustorilor, azi sedii de muzee, teatru, institutii, spatii comerciale si locuinte. A fost amenajat la jumatatea secolului XVIII, malurile sale fiind legate de-a lungul timpului prin trei poduri, numite dupa culorile drapelului italian, respectiv Ponte Rosso initial din lemn, Ponte Verde din fier si Ponte Bianco, dintre care astazi este utilizabil doar Ponte Rosso. In apropiere de acesta se afla statuia si casa in care a locuit timp de 10 ani James Joyce. Pentru a ajunge in Piazza Unità d’Italia, numita asa din 1918 cand Trieste revine Italiei, am mers pe Riva 3 Novembre devenita apoi Riva del Mandracchio, trecand pe langa Palazzo delle Borsa, o alta cladire emblematica a orasului. Este cea mai mare piata din Europa care are deschidere la mare, fiind inconjurata pe trei laturi de cladiri cu arhitectura vieneza. Latura din mijloc, paralela cu tarmul golfului Trieste, este ocupata de Palazzo del Municipio, astazi Primaria. In fata acesteia se afla Fontana dei Quattro Continenti, un complex alegoric grandios ce reprezinta Europa printr-un cal, Asia prin camila, America prin crocodil si Africa prin leu, iar in varf avand statuia unei femei inaripate cu bratele deschise, incarcate cu pachete, baloturi si franghii, simbol al comertului infloritor practicat de orasul Trieste in secolul XVIII. Pe latura dreapta privind spre mare se afla Palazzo del Governo, astazi Prefectura, fosta cladire a administratiei austriece, unde e de admirat balconul cu decoratii de Murano. Pe partea opusa este Palazzo del Lloyd Triestino, la capetele cladirii putand fi admirate statuile Teti si Venere, zeitatile protectoare ale apei dulci si sarate. Astazi frumoasa cladire alba este sediul guvernului pe plan local. Tot aici este cea mai veche cladire din piata, fostul palat Vanoli, astazi Grand Hotel Duchi D’Aosta. Teatrul Roman se afla in spatele Pietei Unificarii Italiei, constituind cea mai veche urma a trecerii romanilor prin aceste locuri. Dintre numeroasele biserici din Trieste am vizitat Biserica San Antonio Taumaturgo, impunatoare prin coloanele sale ionice si statuile sfintilor protectori ai orasului, Biserica Ortodoxa Sarba, impresionanta atat in exterior cat si in interior, mai ales prin cupolele ce amintesc de bisericile bizantine orientale, si Biserica Ortodoxa Greaca San Nicolo, cu picturi interioare deosebit de frumoase. La sfarsitul plimbarii ne-am intors la microbuz pentru a pleca catre cel de-al doilea obiectiv al excursiei noastre din ziua respectiva, Castelul Miramare (foto 57, 58, 59, 60).

Castelul Miramare este asezat pe un promontoriu stancos din golful Grignano la Marea Adriatica, la cca 5 km nord-vest de Trieste. Proiectat de Carl Junker intre 1856-1860 pentru Arhiducele Ferdinand Maximilian, fratele Imparatului Austriei, Franz Joseph, castelul a fost construit in stil neoclasic din piatra alba de Istria. Miramare este unul dintre putinele castele care si-au pastrat spiritul romantic, fiind martorul iubirii dintre Maximilian si Charlotte de Belgia, care era considerata a fi una dintre cele mai frumoase printese ale Europei. Despre Maximilian istoria precizeaza ca avut o viata tumultuoasa si un sfarsit tragic. In 1850, la varsta de 18 ani, Maximilian a venit in Trieste impreuna cu fratele sau Charles, de unde a pornit intr-o scurta croaziera spre est. Aceasta calatorie i-a confirmat intentia de a naviga si a cunoaste lumea. In 1852 a fost numit ofiter, iar in 1854 a devenit comandantul Marinei Imperiale. Dorinta de faima si putere a tinerei sale sotii l-a facut pe Maximilian s-o ia pe drumurile Mexicului in 1864 unde i-a fost promis tronul de catre Napoleon al III-lea.  Din pacate, situatia politica a Mexicului era una mult mai dificila decat in previziunile sale, Maximilian nimerind in mijlocul unui razboi civil, unde este luat prizonier de catre republicanii lui Benito Juarez si impuscat la scurt timp. Castelul va ramane in posesia habsburgilor, iar Imparateasa Sissi v-a poposi aici de mai multe ori intre 1869 și 1896. Din 1918 castelul trece in administrarea italiana care-l deschide ca muzeu in 1929. Din 1931 si pana in 1943, proprietari au fost ducii de Savoia-Aosta. In timpul razboiului au funcționat aici comandamente militare germane, apoi, pana in 1954, consecutiv britanice si americane. Din 1955 este recuperat de administratia civila italiana si redeschis publicului. Interiorul evidentiaza camere minunat lambrisate si mobilate in stilul jumatatii secolului XIX: la parter camerele personale ale lui Maximilian (cabinetul de lucru si dormitorul, Sala Novarra, biblioteca), a soției sale, Charlotte (sufragerie, salon, budoar, dormitor, garderoba) si capela. La etaj camere reprezentative si de primire a oaspetilor unde domina culoarea roșie: salonul printilor, salile suveranilor, de audiente si de conversatie, salonul japonez si chinezesc, sala istorica si sala tronului. Tot la etaj, intr-o aripa separata, este apartamentul Ducelui Amedeo de Aosta cu mobilier din anii 1930 in stilul rationalist. Etajul II adaposteste birouri si nu e deschis publicului. Parcul de 22 hectare din exteriorul castelului a fost proiectat pe un teren viran al promontoriului stancos, sub supervizarea lui Maximilian, incepand cu anul 1856. Pavilioane, specii rare de arbori, alei si sculpturi fac plimbarea placuta prin parcul impadurit unde, dupa cateva minute se ajunge la Castelleto, o mica constructie eclectica cu o frumoasa panorama, unde Maximilian si Charlotte au locuit sporadic intre 1859-1860. In acelasi loc, Charlotte, prabusita psihic dupa intoarcerea din Mexic, a fost tinuta intre 1866-1867 izolata si sub supraveghere medicala, asteptand plecarea acasa in Belgia sa natala unde a trait pana la varsta de 77 ani, dar fara a-si recapata vreodata ratiunea. Curtea castelului este locul preferat pentru poze de catre perechile de tineri casatoriti. Este usor de inteles, deoarece pe langa frumusetea acestui loc romantic de la malul marii, mai persista si semnificatia sa, respectiv povestea de iubire dintre Maximilian si Charlotte care a dat nastere acestui castel, el fiind construit de catre cel dintai din dragoste pentru sotia sa (foto 61, 62, 63, 64).

In dupa-amiaza intoarcerii la Piran cu microbuzul, dupa obligatoria baie in mare, ne-am dus in Piata Tartini unde era un mic birou turistic pentru a ne cumpara bilete pentru zilele urmatoare la cursa rapida de feribot care venea de la Trieste si mergea catre orasele Rovinj si Porec situate putin mai la sud, in Istria croata. Am schimbat la o mica banca din oras 50 de euro in Kuna, moneda locala croata, deoarece urma sa ne intoarcem in Piran cu acelasi feribot, dar spre seara. Multi considera orasul Rovinj ca fiind cel mai frumos din peninsula Istria, localnicii supranumindu-l si “perla Istriei”. Personal, am unele rezerve, deoarece cu mai multi ani in urma am vizitat impreuna cu Irina si alte orase croate din peninsula care mi-au lasat o frumoasa impresie, dintre care Pola cu precadere, mult mai bogata in vestigii arheologice romane foarte bine conservate. Rovinj ramane insa indiscutabil un oras frumos, mai mare decat Piran, si cu un trecut istoric bogat. Orasul vechi a fost construit pe o insula pana in secolul XVIII, dar ulterior canalul ingust care o despartea de continent a fost umplut, devenind astfel o peninsula. Acesta, aflat secole intregi sub influenta venetiana, te poarta cu gandul la o mica Venetie construita pe inaltimi, cladirile fiind construite in acelasi stil, adevarate monumente de arta baroca si renascentista. Rovinj este tot un oras bilingv, vorbindu-se atat limba croata cat si cea italiana. Am inceput vizitarea centrului vechi urcand colina ce duce catre catedrala Sf. Eufemia, parcurgand un labirint de stradute pietruite, cu case tencuite in culori vii care dau impresia ca stau sa se prabuseasca, terase si cafenele, trecand pe langa multi artizani locali care te imbie cu mici suveniruri hand-made la fiecare colt de strada. Catedrala Sf. Eufemia construita in stil baroc, faimoasa pentru turnul clopotnitei inalt de 60m, ofera o vedere panoramica superba asupra orasului, fiind locul cel mai vizitat de turisti. Citim pe frontispiciul sau ca pe situl actual al catedralei s-a situate in trecut biserica Sf. Gheorghe, fiind insa ulterior reconstruita de localnici la o scara mult mai mare (1725-1736) odata cu aducerea sarcofagului Sf. Eufemia, patroana sfanta a orasului. La intrarea in biserica, prima data se observa altarul principal al Sf. Gheorghe proiectat de sculptorul venetian Girolamo Laureat. Pe partea stanga este altarul Sfintele Taine, bogat in marmura si decorat cu statui de ingeri, iar pe partea dreapta altarul Sf. Eufemia, in spatele caruia se afla sarcofagul sau, pe peretii caruia se afla picturi datand din 1883 pictate de Leodardo Riga. Am coborat spre port pe cea mai animata artera a orasului vechi, strada numita Grisia, pentru a putea admira Arcul Balbi ridicat in 1689, candva o parte din poarta orasului Rovinj. Pe de-o parte, Arcul are un cap de turc sculptat, iar pe cealalta parte capul sculptat al unui venetian. Caldura foarte mare ne-a obligat sa ne orientam rapid spre un loc de plaja, dar mai ales baie, avand inspiratia sa ne urcam impreuna cu mai multi localnici si turisti intr-un mic vaporas care mergea spre Sf. Katarina, una dintre cele 13 insulite din golf. S-a dovedit a fi o alegere buna, aici gasind o oaza de pace si liniste, bogata padure de pini de pe malul marii constituind un refugiu excelent impotriva soarelui agresiv. Am inotat in mai multe reprize intr-un spatiu special amenajat, unde intrarea in apa se facea pe niste scari in panta, apa fiind foarte buna de baie. Ceva mai tarziu am incercat sa gasim doua locuri de masa la terasa pitoreasca de pe malul marii, dar nu a fost posibil, locul fiind foarte solicitat. Pentru a nu pierde feribotul, am luat din nou vaporasul, ne-am intors in port unde am gasit o terasa ceva mai libera la care am servit o delicioasa masa pe baza de peste si fructe de mare (un platou pentru doua persoane), dupa care ne-am inapoiat in Piran tot pe calea marii (foto 65, 66, 67, 68).

In dimineata zilei urmatoare, avand deja bilete cumparate, am luat din nou feribotul pentru a merge la Porec, oras vecin cu Rovinj din Istria croata. Porec, ca si vecinele sale croate sau slovene din peninsula Istria, este un oras in care Republica Venetiana si-a pus timp de 5 secole amprenta, construindu-se numeroase cladiri, piatete, scoli si lacasuri de cult in stil venetian. Dupa caderea Republicii de la Venetia a urmat o perioada in care orasul s-a aflat in stapanirea Imperiului Habsburgic, dupa 1918 apartinand de Regatul Italiei, iar ulterior de Republica Italiana, ceea ce explica o data in plus amprenta pregnanta a culturii romane din acest oras, de la cladirile din centrul istoric si pana la limba italiana vorbita de aproape toti localnicii sai. Ne-am inceput explorarea centrului vechi cu Basilica Euphrasian, principala atractie a zonei, construita in secolul al VI-lea si intrata din 1997 pe lista UNESCO a Patrimoniului Cultural Universal. Numele bisericii vine de la episcopul Euphrasio, care a construit prima biserica in secolul al V-lea pe locul unde astazi se afla actuala biserica construita in stil baroc, cu influente bizantine. Constructia este impunatoare, cu fortificatii inalte si solide precum si coloanele din piatra bine conservate. Ceea ce incanta insa privirea este cupola uriasa si mozaicul din interior in stil bizantin, arcadele perfect uniforme si plafonul alcatuit din barne uriase din lemn in stil baroc. Curtea interioara este impresionanta, aici putandu-se remarca vestigiile vechii biserici si mozaicul pavimentului pastrat in conditii foarte bune. Doritorii pot urca in turnul care confera o priveliste superba asupra orasului, din pacate acesta fiind in curs de renovare la data vizitei noastre. Ne-am continuat plimbarea prin centrul vechi pe strada Decumanus, principala artera pietonala. Aceasta este flancata de numeroase cladiri vechi, restaurante si magazine, care aduc aminte de stradutele inguste din Venetia, pavate cu piatra cubica avand modele diferite insa asezate uniform. Cladirile n-au mai mult de 2-3 etaje dar pastreaza arhitectura venetiana, multe dintre acestea fiind placate doar cu piatra si caramida pe exterior, au ferestre largi, iar unele dintre ele etaleaza balcoanele mici si inguste din piatra. Piata Libertatii unde am ajuns ulterior este unul dintre principalele locuri de relaxare din Porec, cuprinde numeroase pub-uri, cafenele, pizzerii, insa principala atractie din punct de vedere arhitectonic este Chiesa della Madonna degli Angeli datand din secolul al XVIII-lea, inalta si impunatoare, cu un turn asemanator bisericii Euphrasian, insa nu la fel de inalt. Din Piata Libertatii ne-am indreptat din nou catre portul turistic, unde am admirat Turnul Rotund, o constructie din secolul al XV-lea pentru apararea partii de sud a Porecului, in prezent amenajat ca restaurant cu o superba terasa cu vedere asupra portului. In acest moment ne-a coplesit din nou caldura nemiloasa a soarelui, uitandu-ne disperati dupa cea mai apropiata facilitate de plaja si baia. Puteam opta intre insulele Sf. Nikola, ceva mai apropiata, unde este amenajat un hotel cu plaja exclusivista, deci accesibila cu bani multi, sau Plavna Laguna, aflata insa la o distanta mai mare si fara ambarcatiune de acces la ora la care am fi dorit noi. Scrutand orizontul, am zarit si o plaja oraseneasca ceva mai departe de-alungul tarmului, asa ca ne-am facut curaj si am mers cca. 3 km pana acolo. Exista si aici o padurice de pini la umbra careia ne-am racorit si odihnit putin dupa drumul facut prin soare. Trebuia insa neaparat sa ma racoresc in apa marii, si aici am avut o surpriza neplacuta. Intrarea in apa se facea direct, fara scara, dar era plina de pietre colturoase, pe care nu puteai calca decat cu incaltari speciale (un fel de tenisi ca talpa mai groasa din cauciuc) cu care eu nu eram dotat si nici nu aveam de unde sa le cumpar sau inchiriez in locul respectiv. In disperare de cauza, am intrat in apa cu singurele sandalele care le aveam, sperand ca au sa ma tina si pe drumul de intoarcere. Am avut noroc in acest sens gratie profesionalismului cizmarilor romani, asa ca dupa ce m-am saturat de baie (caci Irina nu a intrat in apa in acel loc), am parcurs din nou cei 3 km inapoi spre zona portului, unde pe o straduta mai racoroasa am gasit un bistro la care am servit o masa pe baza de fructe de mare, putin cam scumpa totusi dupa opinia noastra. Ca si cu o zi in urma, ne-am indreptat apoi spre terminalul de feribot cu care ne-am intors la Piran (foto 69, 70, 71, 72).

In ziua urmatoare am luat autobuzul spre Ljubljana si in continuare avionul spre Bucuresti, via Viena. Rezumand sederea pe litoralul sloven pot spune cu certitudine ca a fost o experienta reusita. Dintre toate statiunile vizitate, inclusiv cele de pe litoralul croat, Piranul ne-a placut cel mai mult, atat prin farmecul sau aparte cat si prin aerul familiar care il degaja. Noi nu am stat la o pensiune foarte confortabila (fiind doar putin mai convenabila ca pret comparativ cu altele), dar cei care locuiau la pensiunile de pe malul marii aveau posibilitatea sa faca baie la orice ora din zi sau noapte, bistrourile fiind si ele amplasate in imediata apropiere, la cca. 20 m de mare. Ca mese, din aceleasi considerente financiare, am optat pentru una singura pe zi servita la restaurant sau bistro, in rest contand pe micul dejun consistent ce intra in banii de cazare. Este drept, ca datorita temperaturilor mai ridicate a trebuit sa consumam ceva mai multe lichide, bere sau excelentul vinul local alb de Izola servit cu multa apa minerala. Ne-am plimbat in fiecare seara pe stradutele pitoresti si pe faleza ce se intindea practic pe mai mult de jumatate din circumferinta orasului, unde dupa ora 20.00 incepeau sa cante diversi trubaduri sau formatii de tineri. In seara de dinaintea intoarcerii noastre acasa, fiind o zi de sambata, municipalitatea orasului a organizat in Piata Tartini un concert de muzica usoara sustinut de o formatie italiana, concert care ne-a placut foarte mult si pe muzica caruia ne-am “prefacut” ca si dansam putin. Intr-un cuvant, a fost o vacanta reusita si daca viitorul ne va permite si vom fi sanatosi, poate vom reveni la Piran, dar intr-o luna ceva mai putin calduroasa. Despre Slovenia, pe ansamblu, pot spune ca ne-a incantat, meritandu-si cu prisosinta titulatura de “destinatie verde” acodata de Consiliul Global de Turism Sustenabil (GTSC) pe baza respectarii celor 6 criterii standard: managementul destinatiei, natura si peisaj, mediu si clima, cultura si traditie, bunastare sociala, afaceri si ospitalitate. In acest context, ma gandesc cu regret la tara noastra care ar raspunde unei parti dintre aceste criterii, dar este inca departe de indeplinirea celorlalte.