Reperele temporale mai exacte ale faptelor descrise in sezonul
invocat sunt cuprinse intre inceputul sarbatorilor de iarna, debutand cu
cinstirea Sfantului Apostol Andrei, urmata de sarbatoarea Nasterii Domnului si
sfarsitul sarbatorilor Pascale celebrand Invierea Domnului, acoperind o
perioada de peste cinci luni. “Deliciile” au
legatura in cea mai mare parte cu satisfacerea hobby-urilor noastre preferate,
adaptate sezonului rece, pe care constat ca odata cu inaintarea in varsta il
percepem ca fiind mai lung si il traversam din ce in ce mai greu. Tocmai din
acest motiv am decis ca timpul liber generos ramas dupa rezolvarea treburilor
gospodaresti cotidiene sa-l parcurgem cultivandu-ne spiritual cu filme, lecturi,
spectacole diverse si concerte. Despre FILME
am scris mai consistent in ultima postare, asa incat nu voi mai insista cu prea
multe detalii. Doresc totusi sa mentionez (ca repere temporale pentru mine)
doar doua dintre productiile cinematografice mai controversate, incarcate din
Internet si vizionate in aceasta iarna acasa, pe calculator, precum si alte
doua filme, nominalizate pentru premiile Oscar pe 2016, vizionate in
avanpremiera la Grand Cinema & More din Baneasa Shopping City. Primul film vazut
pe calculator este de fapt o miniserie facand parte din Dollanganger Saga, fiind
o adaptare dupa romanele de succes scris de V.C. Andrews si care includ
episoadele: Flowers in the Attic, Petals on the Wind, If There Be Thorns, Seeds of Yesterday, si
Garden of Shadows. Romanele au
fost ecranizate de doua ori, in 1979 si 2014, dar in ciuda faptului ca au fost
catalogate ca facand parte din genul “Gothic
horror”, in ecranizarea din 2014 vazuta de mine si Irina nu am regasit nici
un element de horror. Este mai degraba o drama cu elemente de thriller dar si
romantice, drama familiei rezultand din esecul casatoriilor celor doi frati, Chris
si Cathy, ca urmare a iubirii puternice dintre ei, deviate in incest, situatie
datorata in mare parte conditiilor vitrege in care au fost crescuti si abuzati
de bunica lor in copilarie. Filmul a fost regizat de Deborah Chow, avandu-i in rolurile principale pe Kiernan Shipka,
Ellen Burstyn, Mason Dye, si Heather Graham. Cea de-a doua productie
cinematografica vizionata a fost Manderlay, un film de avangarda
scris si produs in 2005 de celebrul dar si controversatul regizor danez Lars von Trier. Filmul este partea a
doua a trilogiei proiectate de autor cu titlul USA – Land of Opportunities,
prima parte fiind reprezentata de Dogville (2003), iar ultima parte
(nerealizata inca) urmand sa se numeasca Washington. Ca si Dogville, vizionat de noi cu un an in
urma, Manderlay este o parabola in
care sunt portretizate diferite caractere de oameni confruntati cu situatii
exceptionale. Grace Mulligan, personajul principal al filmului esueaza in
tentativa sa de a explica si aplica principiile egalitati rasiale intr-o
plantatie de fosti sclavi din statul Alabama, dovedindu-se ca valorile
libertatii si democratiei nu isi gasesc teren fertil in orice circumstante.
Rolurile principale au fost interpretate de Bryce Dallas Howard, Willem Dafoe, Danny
Glover, Lauren Bacall, Jean-Marc Barr si Udo Kier. Primul dintre cele doua
filme vazute la cinematograful de la Mall-ul Baneasa a fost La La
Land, catalogat ca “musical
romantic drama” in regia lui Damien
Chazelle si avandu-i in rolurile principale pe Ryan Gosling si Emma Stone.
Filmul spune povestea unui muzician (pianist de jazz) si a unei actrite
aspirante, ale caror drumuri se incruciseaza si se indragostesc in Los
Angeles-ul anului 1980, pe fondul unei coloane sonore remarcabile, compusa de Justin
Hurwitz. Fiecare dintre eroii principali isi vede realizate visurile
profesionale, nu insa si pe cel de a avea o viata fericita impreuna. O poveste aparent
simpla, comuna poate pentru lumea artistica a Americii de astazi, care a
impresionat insa membri Academiei Americane de Film, productia primind 14
nominalizari la cea de-a 89-a editie a Premiilor Oscar, din care a fost
recompensata cu 6. Cel de-al doilea film vazut la cinematograf a fost Florence
Foster Jenkins, o productie britanica autobiografica catalogata drept “comedy-drama” in regia lui Stephen Frears. In distributia filmului
o regasim pe Meryl Streep in rolul
lui Florence Foster Jenkins, o
mostenitoare bogata din New York, filantropa si fondatoare a Clubului Verdi, ca
urmare a pasiunii sale fata de muzica de opera, precum si pe Hugh Grant, interpretand rolul sotului si managerului sau, actorul
englez Shakespearean, St. Clair Bayfield. O prezenta remarcabila o are si actorul
Simon Helberg, in rolul lui Cosmé
McMoon, tanarului pianist angajat de Florence ca acompaniator, in momentul in
care se decide sa ia lectii de canto, iar mai apoi sa interpreteze in clubul
sau arii din opere, in ciuda faptului ca este lipsita de voce. Aceasta
descoperire este un soc pentru pianist, dar acesta este serios avertizat de
sotul lui Florence si de profesorul sau de canto sa ascunda acest lucru pentru
a nu-i provoca o criza “artistei”, avand in vedere serioasele sale probleme de
sanatate. Toata aceasta mascarada isi continua cursul pana la producerea
invitabilului, cand Florence decide sa organizeze un concert cu public numeros la celebra Carnegie
Hall. Filmul spune o poveste incredibila
dar adevarata, plina de emotie, umor si muzica, in care masura valorii este
data de jocul exceptional al actorilor. Productia cinematografica a primit doua
nominalizari la cea de-a 89-a editie a Premiilor Oscar acordate de catre
Academia Americana de Film. Personal, acest film mi-a placut mai mult decat
multi-premiatul La La Land.
Si despre LECTURILE
noastre preferate am mai scris cate ceva cu cativa ani in urma. Sunt destul de
multe cartile citite de mine si Irina in ultimii ani, caci dedicam lecturii o
importanta parte din timpul nostru liber. In cele ce urmeaza, din acelasi motiv
ca mai sus, ma voi referi numai la cateva din cartile citite de noi in acesta
iarna, utilizand propriile criterii afective de selectie. Pe romancierul
american contemporan Douglas Kennedy
l-am descoperit prima data tot prin intermediul filmului, vizionand pelicula
regizorului francez Eric Lartigau realizata in 2010 cu titlul L'Homme
qui voulait vivre sa vie, reprezentand adaptarea romanului The
Big Picture a lui Douglas Kennedy. In limba romana cartea a fost tradusa
si editata in 1997 la Editura Orizonturi sub titlul Identitati furate. Romanul
este un thriller atipic, al carui personaj principal, Ben, este vinovat de
fapte grave, dar scapa in cele din urma cu fata curata. Aceasta prima carte
tradusa in limba romana s-a bucurat de un incredibil succes international,
numerosi critici considerandu-l
pe Douglas Kennedy ca un nou John Grisham al literaturii contemporane. Evident
ca acest lucru ne-a atras atentia, asa ca prin editura online elefant.ro ne-am
procurat si celelalte romane ale autorului traduse in limba romana, respectiv Jocurile
destinului (2008), O relatie speciala (2008), Tentatia
(2012), Farmecul discret al vietii conjugale (2013), Cinci
zile (2014), Clipa (2014), Tradarea (2016). Fiecare
roman al sau te cucereste prin felul simplu, nesofisticat in care este condusa
actiunea, suspansul crescand gradat pe parcursul derularii acesteia. Kennedy se
dovedeste si un fin observator al caracterelor umane, toate personajele
principale din romanele sale, diferite ca varsta, profesie sau profil
psihologic, fiind puternic conturate si inzestrate cu forta de a infrunta curajos
incercarile traumatizante care survin in vietile lor. Scriitorul elvetian John Knittel este cunoscut, probabil,
mai mult in tara noastra datorita romanului sau de succes Via Mala, despre care se
spune ca i-a adus si consacrarea. Romanul, publicat in editie originala in
engleza in 1934, a fost tradus si editat de mai multe ori in limba romana,
ultima aparitie fiind cea din 2016 in Editura Orizonturi. Acesta a fost
ecranizat pana acum de trei ori (1945, 1961 si 1985), ultima oara ca serial
pentru televiziune intr-o co-productie germano-franco-italo-austriaca. Cartea
este intr-adevar emotionanta si plina de suspans, autorul conturand personaje cu
caractere reale si puternice, dar facand si o descriere a pitorestilor locuri
din Alpii Elvetieni unde se petrece actiunea, de parca ar picta peisajele cu
cuvinte. Am dorit sa cunoastem si alte romane ale lui Knittel traduse in limba
romana, asa incat prin diverse edituri online ne-am mai procurat El
Hakim (editia din 1991), Abd-El-Kader (1992), Bazaltul
albastru (1993), Therese Etienne (1993), Drum
in noapte (1994). Primele trei dintre cartile mentionate sunt romane
istorice inchinate lumii arabe, iar ultimele doua sunt drame de familie, dintre
care prima are actiunea plasata in cantonul elvetian Berna, iar cea de-a doua
la Londra si in imprejurimile sale. Acesta este si romanul care m-a impresionat
cel mai mult, zugravind dramatismul iubirii fierbinti si sincere dar neintelese
dintre Karis, fiica dansatoarei Anastasia Lapinova din fostul balet imperial
rus si David, fiul cel mic al doctorului britanic Charlie Bright. Drame cu
subiect asemanator, in viziunea unor maestrii consacrati ai literaturii
universale, am intalnit si in ultimele doua romane pe care doresc sa le
amintesc in randurile care urmeaza. Primul roman este Patricianul si apartine
cunoscutului romancier britanic John
Galsworthy, laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1932. Romanul a
fost publicat in editie originala in 1911, iar versiunea tradusa in limba
romana procurata de noi a fost cea aparuta in 1992 in Editura Vivaldi. Ca si in
ciclul Forsyte Saga, si acest roman este o fresca ampla a societatii engleze de
la inceputul secolului XIX, eroii apartinand marii burghezii din era
victoriana. Acest lucru face ca dragostea sincera dintre Eustace Caradoc,
viconte de Miltoun, tanar politician in plina ascensiune, si Audrey Noel, sotia
preotului Stephen Less Noel, traind insa despartita de acesta, sa devina
imposibila, dragostea fiind sacrificata ambitiilor aproape sacrale de pastrare
a ierahiei si conventiilor sociale. Cel de-al doilea si totodata ultimul roman ce
doresc sa-l mentionez se intituleaza Toamna timpurie, apartinand cunoscutului
romancier american Louis Bromfield,
roman cu care acesta a cucerit Premiul Pulitzer in 1927. Citind biografia lui
Bromfield, am aflat cu surprindere ca acesta a fost si un remarcabil agricultor
(intre 1914-1916 a studiat Agricultura la Universitatea Cornell), fiind printre
primii promotori ai agriculturii organice din SUA in cadrul proprietatii sale Malabar
Farm de 1000 acrii din Mansfield, Ohio. Revenind la romanul in chestiune,
acesta prezinta un studiu fascinant despre lupta unei femei de a-si gasi si
accepta adevarata menire in viata, dar si o fresca sociala meticuloasa si
patrunzatoare a Americii inceputului de secol XX. Captiva intr-o casnicie
lipsita de dragoste cu mostenitorul anost al unei vechi familii americane
scapatate, Olivia Pentland dispretuieste viata intemeiata pe respectarea unor
aparente osificate in care se complac membrii familiei si prezentul lor
inchistat care priveste constant spre trecut. Balul de prezentare in societate
a fiicei sale Sybil si intoarcerea din strainatate a Sabinei, o ruda
nonconformista, ii dau ocazia de a descoperi iubirea alaturi de extrovertitul
si curajosul irlandez Michael O’Hara. Din nefericire, datorita acelorasi
conventii sociale rigide, nici aici dragostea nu mai are puterea de a iesi
invingatoare.
Voi incerca in continuare sa rememorez, cu ajutorul
programelor de sala pastrate inca, cateva dintre SPECTACOLELE vazute in stagiunea de iarna 2016/2017. Voi incepe
intai cu cele trei spectacole vizionate la Opera Nationala Bucuresti. Primul
dintre acestea a fost cunoscuta opereta Vaduva vesela a lui Franz Lehar adaptata in regia lui Andrei Serban, in interpretarea
solistilor, baletului si corului Operei Nationale Romane Iasi, alaturi de
orchestra Operei Nationale Bucuresti. Spectacolul a avut premiera la inceputul
lunii septembrie, dar “la cererea publicului”, s-au mai oferit cateva
spectacole suplimentare, noi reusind sa-l vizionam pe data de 2 decembrie 2016.
Inca de la premiera spectacolul a fost controversat, comentandu-se negativ fortarea
dramatugiei adaptate de Andrei Serban dupa libretul original semnat de Vicktor
Léon si Léo Stein, cu insertii de Radu Paraschivescu si Andrei Plesu
referitoare la contextul actual politic din tara noastra, dar cu replici usor
desuete, de multe ori repetitive si uneori vulgare. Neimplinirile acestei
adaptari nu au putut estompa insa frumusetea muzicii lui Lehar, superb
interpretate de soprana Ana Maria Donose
in rolul “Vaduvei vesele” si tenorul Tiberius
Simu in rolul lui Danilo. Mi-au placut, de asemenea, scenografia spectacolului
pentru ingeniozitatea decorurilor, si coregrafia sa pentru scenele de ansamblu,
dar si pentru pitorescul costumelor. La fel de neconventionala a fost si
adaptarea operei Lucia di Lammermoor de Gaetano
Donizetti in regia aceluiasi Andrei
Serban, spectacol vizionat de noi pe 25 februarie 2017. De aceasta data
mesajul spectacolului a fost mult mai coerent, regizorul imbogatind teatral
imaginea libretului schematic al romantismului dulceag semnat de Salvadore
Cammarano, dand forța dramatica substratului tematic axat pe soarta omului
lucid care poate ajunge in pragul nebuniei intr-o lume dominata de militarism
agresiv si politica abjecta. Rusoaica Venera
Protasova in rolul Luciei si mexicanul Ramon
Vargas in rolul Edgardo, ambii inzestrati cu voci admirabile, au demonstrat
ca interpretii de opera pot fi si actori de valoare, mai ales in conditiile de
miscare scenica activa impuse de regia spectacolului. Orchestra, corul si
ansamblul de balet al Operei Nationale Bucuresti evoluand sub bagheta
dirijorului Marcello Mottadelli, coordonatorul
artistic muzical al ONB, au servit remarcabil acest concept regizoral modern,
care scoate in evidenta sensurile muzicii prin accentuarea jocului scenic.
Intre cele doua spectacole mentionate, pe 8 decembrie 2016 am fost din nou
prezenti la Opera Nationala Bucuresti pentru a viziona Gala Aniversara
organizata cu ocazia implinirii a 95 de ani de la institutionalizarea acesteia.
Spectacolul a fost sustinut de orchestra, corul si solisti de frunte ai ONB,
avand ca invitat special pe soprana de renume international Anita Hartig, absolventa a Academiei
Muzicale “Gheorghe Dima” din Cluj Napoca, in prezent prim solista a Operei de
Stat din Vienna. Programul a inclus arii si coruri celebre din Faust de Charles
Gounod, Carmina Burana de Carl Orff, Carmen de Georges Bizet, Barbierul din
Sevilla de Gioachino Rossini, Romeo si Julieta de Charles Gounod, Trubadurul de
Giuseppe Verdi, Boema de Giacomo Puccini, Les Filles de Cadix de Leo Delibes,
Evgheni Oneghin de Ceaikovski, Paiate de Leoncavallo, Traviata de Verdi, Madama
Butterfly de Puccini, Vaduva vesela de Lehar, Nunta lui Figaro de Mozart,
Liliacul de Johan Strauss-fiul, Giuditta de Lehar si Lohengrin de Wagner. A fost
un spectacol minunat, desfasurat intr-o atmosfera festiva si indelung aplaudat
de o sala arhiplina. Mai pastrez si acum intr-un buzunar de haina cateva din
confetiile cazute in sala la finalul acestuia, iar in suflet amintirea
superbului foc de artificii oferit de organizatori la iesire, pe esplanada din
fata operei. Tot la categoria SPECTACOLE
voi include si cele trei piese de teatru, in speta trei comedii, vazute in
perioada amintita. Prima dintre acestea a fost La Pulce de Georges Feydeau in regia lui Horatiu Malaele, desfasurata la Teatrul
de Comedie. A fost un spectacol, energizant si revigorant, dar surpriza
neasteptat de placuta a fost dublul rol jucat de Stefan Banica, poate cel mai divers artist din Romania la ora
actuala. Cel de-al doilea spectacol l-am vizionat la Teatrul Mic, fiind
constituit din comedia bulevardiera Pensiune completa a dramaturgului
francez contemporan Pierre Chesnot,
in viziunea regizorala a lui Gelu
Colceag. Intriga piesei e simpla, dezvoltand linia comicului specifica
vodevilului si are drept suport siretenia celor care tradeaza cuplul conjugal
ce se transforma intr-un triunghi al aventurilor erotice. Prin regia inventiv
aplicata unei comedii bulevardiere si interpretarea reusita a marii majoritați
a actorilor, spectacolul este atractiv, fiind o comedie necesara poftei de buna
dispoziție a spectatorului. Cel de-al treilea spectacol l-a constituit piesa Panica
la opera, adaptarea autohtona in viziunea artistica a regizorului Razvan Savescu a uneia dintre cele mai de
succes piese de teatru produsa de America anilor 80’: Lend me a Tenor scrisa de
Ken Ludwig. Spectacolul, jucat la
Sala Epika a Grand Cinema & More din Baneasa Shopping City, este o comedie
spumoasa ce genereaza multa buna dispozitie, aducand in prim plan actori
indragiti publicului larg precum Leonid Doni, Catalin Babliuc, Anca Dumitra,
Monica Davidescu, Mirela Zeta, Ecaterina Ladin si Gelu Nitu.
La finalul hobby-urilor, voi incerca sa mentionez CONCERTELE principale vazute in aceasta
iarna, dintre care majoritatea au fost la Sala Radio, cunoscuta si ca Studioul
de Concerte “Mihail Jora”. Nu ne-am luat abonamente pentru stagiunea de iarna,
dar cu biletele cumparate online, am fost prezenti la majoritatea concertelor
din zilele de vineri, cand este planificat de regula concertul principal al
saptamanii. Din pacate, nu am mai pastrat programul complet al stagiunii, asa
incat nu pot rememora decat cateva din concertele vizionate. Primul a fost concertul
extraordinar de Craciun din 23 decembrie 2016 - Radio Christmas Concert
sustinut de Orchestra Nationala Radio sub bagheta dirijorului David Crescenzi. Desfasurat dupa
modelul concertelor de la Vienna de sarbatori, s-au interpretat lucrari de mare
popularitate din creatiile lui Brahms,
J. Strauss tatal si fiul, Saint-Saens si Ceaikovski. Vineri, 3 martie 2017, am
fost prezenti la Sala Radio pentru a-l vedea pe dirijorul elvetian Kaspar Zehnder la pupitrul Orchestrei
Nationale Radio, intr-un concert Brahms
& Dvořák, care l-a avut ca solist pe cunoscutul pianist italian Giovanni Bellucci, castigator al prestigiosului premiu Busoni din Italia. Seara a
debutat cu Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra, op. 15 de J. Brahms, iar in partea a doua
orchestra a interpretat Simfonia nr. 8 in sol major, op. 88 de A. Dvořák. Un alt concert important la
care am fost prezenti a fost cel din 17 martie 2017 avandu-l ca solist pe
maestrul Dan Grigore, un pianist de
exceptie care reuseste cu fiecare aparitie scenica sa fascineze publicul. La
pupitrul dirijoral s-a aflat maestrul Misha
Katz, prezenta deja cunoscuta pe scena Salii Radio. Programul concertului a
inclus Uvertura in stil italian, D 590 de Fr.
Schubert, Concertul nr. 5 in mi bemol major pentru pian si orchestra, op.
73 – “Imperialul” de L. van Beethoven
si Simfonia nr. 9 in mi minor, op. 95 – “Din lumea noua” de A. Dvořák. Un concert memorabil a fost
si cel din 7 aprilie 2017 cand s-a interpretat “Recviemul” de Verdi
cu participarea Orchestrei Nationale Radio sub bagheta lui Cristian Macelaru, in prezent dirijor
asistent al Orchestrei Simfonice din Philadelphia si castigator al premiului “Georg
Solti” pentru tineri dirijori, a Corului Academic Radio condus de Ciprian Tutu, precum si a solistilor Irina Iordachescu – soprana, Aura Twarowska – mezzosoprana, Cosmin Ifrim – tenor, si Marius
Bolos – bas. De data mai recenta este concertul vizionat pe 28 aprilie
avandu-l pe Cristian Mandeal la
pupitrul Orchestrei Nationale Radio, iar ca solista pe apreciata pianista Oxana Corjos, despre care Dan Grigore scria in Cotidianul din iulie
2000 ca … “este la ora actuala cea mai buna solista de pian din Romania”. S-a
cantat Ravel – “Ma mere l’Oye”, Strauss – “Burleske” si Rachmaninov – Simfonia nr. 2 in mi
minor op. 27. Alte cateva concerte desfasurate tot la Sala Radio la care am
luat parte, au fost cele organizate sub egida Fundatiei “Calea Victoriei”.
Astfel, pe 5 ianuarie 2017 s-a desfasurat Concertul Extraordinar de Anul Nou,
cu participarea Symphactory Orchestra sub bagheta dirijorului Tiberiu Soare, membru al Fundatiei, interpretandu-se suita simfonica “Spargatorul de nuci” de P.I. Ceaikovski si suita simfonica “Seherazada” de N.A. Rimski-Korsakov. Un alt eveniment cultural marcat de sarbatorirea
a 10 ani de la infiintarea Fundatiei „Calea Victoriei” l-a constituit concertul
din 4 aprilie 2017 “I love Verdi” cu arii si duete din opere sub auspiciile marelui
compozitor Giuseppe Verdi. Dirijorul
Tiberiu Soare a condus aceeasi orchestra
de tineri muzicieni, Symphactory Orchestra si a selectat trei interpreti de
marca ai genului, remarcabili pentru talentul si profesionalismul lor in slujba
liricii romanesti: soprana Irina Iordachescu,
baritonul Ionut Pascu si tenorul Hector Lopez. Programul a cuprins
pagini importante din repertoriul verdian, carora Tiberiu Soare le-a facut o frumoasa prezentare publicului,
explicitand continutul lor ideatic. Alte doua concerte, de natura diferita,
le-am vizionat la Sala Palatului. Primul, intitulat “Batalia Hiturilor”, l-am
vazut pe 4 decembrie 2016, in care doua formatii la moda in anii ’80, Boney M si BZN au interpreta cele mai frumoase melodii de acum trei decenii,
fiecare trupa oferind un concert de cate 60 de minute. Boney M, grupul pop creat de producatorul german Frank Farian,
avand in componenta actuala pe Maizie
Williams, Marcia Barrett, Liz
Mitchell si Bobby Farrell, ne-a
incantat cu hiturile “Rasputin”, “Brown Girl in the Ring”, “Painterman”, “Rivers of Babylon”, “One Way
Ticket” si inca multe altele. Formatia olandeza BZN (Trupa fara nume)
interpretand in prezent pop comercial si avand in componenta pe solistii Jan Veerman si Anny Schilder, Cees
Tol (chitara), Evert
Woestenburg (chitara), Jan Tuyp (bass) si Gerrit Woestenburg (percutie) este inca foarte populara
in Olanda si Belgia, dar si in zone mai indepartate, cum ar fi Africa de Sud si
Asia. Slagarele lor “Blue Eyes”, „Dance, Dance”, „Twilight”, „Put on your
Make-Up”, „Just an Illusion”, „Amore” sau „La Primavere” au fost doar cateva dintre melodiile cu care au
cucerit din nou publicul de la Sala Palatului. Majoritatea celor prezenti la
concert, in principal oameni intre doua varste si de varsta noastra, am
aplaudat indelung si uneori chiar am mimat dansul, aducandu-ne aminte ca ne-am
bucurat de tinerete si anii care au urmat acesteia pe muzica celor doua formatii
mentionate. La putin timp dupa incheierea Sarbatorilor Pascale, pe 20 aprilie
2017, pe o vreme extrem de rece cu ploaie si lapovita, ne-am aventurat din nou
la Sala Palatului (avand bilete cumparate cu mult timp inainte) pentru a vedea
concertul cunoscutei si apreciatei formatii Pink Martini, ce a luat fiinta in 1994 in Oregon, Portland, orasul
natal al lui Thomas Lauderdale, pianistul
si liderul trupei. De peste douazeci de ani, Pink Martini canta in numeroase limbi in sali de concerte, la festivaluri
de film, in muzee si pe podiumul defilarilor de moda, iar din 2014 trupa a
intrat atat in Bowl Hall of Fame de la Hollywood, cat si in Oregon Music Hall
of Fame. Solistele principale ale trupei sunt China Forbes si Storm Large,
ultima fiind si cea care a insotit trupa pentru cel de-al doilea concert al sau
in Romania, spectacol ce a facut parte din turneul de promovare al celui mai
recent album, „Je dis oui!”, lansat
in toamna anului 2016. Doua dintre melodiile prezentate pe scena Salii Palatului
au fost interpretate de Timothy
Nishimoto, un alt membru al trupei. Instrumentele perfect armonizate alaturi
de vocea debordanta a solistei Storm
Large au creat combinatia perfecta pentru bijuterii musicale precum “Amado Mio”, “Splendor in the Grass”, “Let’s
Never Stop Falling in Love”, “Gone”,
“Una notte a Napoli” sau piesa din
repertoriul Mariei Tanase, “Pana cand nu
te iubeam”, care au facut deliciul celor peste 4000 de spectatori prezenti
la Sala Palatului. Au fost si cateva piese dansante in care solista trupei a
invitat spectatori pe scena, astfel incat spectacolul a fost total,
bucurandu-se de un succes deosebit.
Un deliciu si o bucurie cu
totul aparte ne-a adus-o venirea pe lume de “Martisor” a Luciei-Andreea, fetita lui Arthur
si a Silviei, care ne-a calificat si
pe noi in categoria bunicilor. Au urmat zile pline de incantare in care atat
cei tineri cat si cei varstnici a trebuit sa ne acomodam cu noul membru al
familiei, inregistrandu-i micile dar constantele progrese in drumul sau spre
devenire. Dar despre evolutia in timp a nepoatei noastre voi reveni ulterior cu
un material separat.
