La putin timp dupa terminarea ultimelor acorduri ale editiei 2017 a
Festivalului Enescu, am purces la drum intr-o frumoasa excursie prin programul
Senior Voyage, achizitionata cu mult timp inainte prin Agentia de Turism
Christian Tour. Ghidul excursiei a fost d-na Raluca Sofian, de profesie
jurnalist la revista Cronica Veche din Iasi, care ne-a oferit atat pe traseu
cat si la locul obiectivelor vizitate numeroase informatii utile si competente,
cu simpaticul ei accent de moldoveanca. Drumul spre inima Moldovei l-am strabatut
trecand prin Brașov, in direcția Lacul Rosu si Cheile Bicazului, pe traseul Sfantu
Gheorghe – Miercurea Ciuc – Gheorghieni – Poiana Teiului. Traseul ne-a oferit
un peisaj pitoresc printre munți, prin Parcul Național Cheile Bicazului – Hasmas
si Parcul Național Ceahlau pana la Bicaz. Pauza de pranz, dupa un scurt
fotobreak, s-a facut la Lacul Rosu, unde la restaurantul cu acelasi nume am
servit o delicioasa supa gulas, care alaturi de tocana gulas erau declarate
specialitatile casei. Am trecut in continuare prin Piatra-Neamt si Tg. Neamt,
oprindu-ne spre seara pentru cele patru nopti de cazare la frumosul hotel Toaca
Bellevue din Gura Humorului. In ziua a doua ne-am reintors cu autocarul spre
Targu Neamt, incepand de fapt vizitarea obiectivelor de interes pentru noi din
programul excursiei, dintre care primul a fost Manastirea Neamt. Situata in comuna Vanatori, Manastirea Neamt, conform
surselor istorice preluate din Internet, dar si celor povestite de parintele
monah care ne-a ghidat pe parcursul vizitei noastre la manastire, este cel mai
mare si vechi asezamant monahal din Moldova, fiind atestata documentar din
1407. Ctitoria manastirii ii este atribuita voievodului Petru I Musat care a
construit prima biserica din piatra, astazi disparuta. Biserica actuala din
incinta manastirii a fost ctitorita de voievodul Stefan cel Mare la sfarsitul
secolului al XV-lea si are hramul “Inaltarea Domnului”. In incinta manastirii
se afla doua biserici, doua paraclise, turnul-clopotnița cu 11 clopote,
Seminarul Teologic “Veniamin Costache”, precum si un muzeu cu o colecție de arta bisericeasca si sala
tiparului. Specific este Aghiazmatarul circular din fata manastirii unde se
face sfintirea apei la hram. In biserica se afla o icoana a Maicii Domnului
pictata in anul 665 in Israel, facatoare de minuni. Pictura din absida
principala, naos si sala mormintelor apartin ultimilor ani de domnie ai lui Stefan
cel Mare, iar cea din pridvor si pronaos este din timpul lui Petru Rares. A
doua biserica inclusa in complexul manastiresc este biserica “Sfantul
Gheorghe”, incorporata in zidul de incinta (foto 1, foto 2, foto 3, foto 4).
Urmatorul obiectiv vizitat a fost Manastirea Secu situata in comuna Pipirig. Aceasta a fost
construita in anul 1602 de catre Nestor Ureche, mare vornic al Tarii de Jos,
tatal cunoscutului cronicar Grigore Ureche, pe locul unei mici sihastrii numita
“Schitul lui Zosima”, asezamant intemeiat de catre domnitorul Petru Rares. In
altarul noii biserici avand hramul “Taierea capului Sf. Ioan Botezatorul” se
afla la loc de cinste icoana Maicii Domnului numita “Cipriota”, adusa de
domnitorul Vasile Lupu din insula Cipru si daruita sfantului mitropolit Varlaam
al Moldovei in anul 1647, ca semn de pretuire. In interiorul complexului
monahal de la Secu se afla si doua paraclise: paraclisul “Adormirii Maicii
Domnului” si paraclisul “Sf Nicolae”. In anul 1821 la Manastirea Secu s-a
purtat ultima lupta a eteristilor cu turcii, lupta castigata de catre turci
care au incendiat si distrus o mare parte a manastirii. Dupa incendiul din 1821
s-au reconstruit corpurile de chilii din incinta, totodata refacandu-se din
temelii si paraclisul „Sfantul Nicolae”. In anul 1850 a fost pictat interiorul
bisericii iar catapeteasma naosului a fost refacuta din lemn de tei, sculptata in
stil baroc si poleita cu aur (foto 5, foto 6, foto 7, foto 8).
Cel de-al treilea obiectiv major vizitat in ziua a doua a
excursiei noastre a fost Manastirea
Agapia. Situata in mijlocul unei paduri pe valea paraului Agapia, la o
distanța de 3 km de satul cu acelasi nume, Manastirea Agapia Noua (Agapia din
Vale) este astazi una dintre cele mai mari manastiri de maici din Romania.
Ctitorul manastirii este hatmanul Gavriil Coci, fratele domnitorului Vasile
Lupu. El a construit biserica cu hramul „Sf. Voievozi Mihail si Gavriil” in
perioada 1641-1643, dupa planurile arhitectului Enache Ctisi de la Constantinopol.
Lacasul de cult a fost sfintit la 12 septembrie 1646 de mitropolitul Varlaam Motoc
al Moldovei in prezenta
domnitorului Vasile Lupu. In cei trei ani scursi de la zidire pana la sfintirea
bisericii, ctitorii au construit careul de chilii care insotesc zidul de
incinta, impreuna cu turnul-clopotnita din piatra si granit de pe latura de
rasarit. Pana la inceputul secolului al XIX-lea, Agapia a avut obste de calugari,
iar din anul 1803, printr-un hrisov domnesc al lui Alexandru Moruzi, Manastirea
Agapia a devenit manastire de maici. La 16 septembrie 1821, in timpul domniei
lui Mihail Sutu al II-lea, complexul monahal a fost devastat si incendiat de
turci. Lucrarile din anii urmatori au refacut complexul monahal si a fost
suprainaltat turnul clopotnita. In anul 1847, pe latura de sud a incintei, la
etaj, a fost amenajat un paraclis cu hramul “Nasterea Maicii Domnului” si “Duminica
Tuturor Sfintilor”. In manastire au fost organizate o scoala de patru clase
pentru surorile tinere, ateliere de covoare si broderii, precum si o scoala de
pictura bisericeasca unde a predat Nicolae Grigorescu. Ceea ce confera o
deosebita valoare acestui monument sunt frescele pictate in interiorul
bisericii de Nicolae Grigorescu in perioada 1858-1862, cand artistul avea 20 de
ani (foto 9, foto 10, foto 11, foto 12).
Dupa un scurt popas pentru masa de pranz servita la “Casa
Arcasului” aflata la poalele Dealului Cetatii, am urcat dealul de cca. 80 m
inaltime pentru a vedea ruinele Cetatii
Neamt, care a reprezentat mai bine de patru secole un avanpost fortificat
important pentru apararea granitei de vest a Moldovei si a trecatorilor
Carpaților Orientali in fata politicii de continua expansiune teritoriala spre
est a Regatului Ungar. Ea era una din cele mai bine intarite cetați de care a
dispus statul medieval moldovenesc si avea un rol important in sistemul general
de aparare a tarii. Cetatea a fost construita la sfarșitul secolului al XIV-lea
de Petru I, a fost fortificata in secolul al XV-lea de Stefan cel Mare si distrusa
in secolul al XVIII-lea din ordinul domnitorului Mihai Racovita. Domnitorul
Stefan cel Mare a inteles cel mai bine necesitatea construirii de cladiri
fortificate pentru a apara Principatul Moldovei de atacurile turcilor, tatarilor,
ungurilor sau polonilor. El a construit primele manastiri fortificate din
Moldova si a intarit cetatile existente. Considerand ca Cetatea Neamt nu este
suficient intarita pentru a rezista atacurilor inamicilor Moldovei, in ragazul
dintre batalia de la Podul Inalt (ianuarie 1475) si batalia de la Valea Alba
(iulie 1476) el a poruncit suprainaltarea zidurilor cetatii cu circa 6-7 m si
construirea de creneluri si ferestre inguste, prin care aparatorii cetatii
puteau sa supravegheze si sa loveasca dusmanii. Pe latura de nord a fortului
musatin s-a construit un zid flancat de patru bastioane semicirculare cu ziduri
groase si rezistente, cu inaltimi variabile de pana la 30 de metri, zid ce a
incadrat o curte exterioara. In anul 1476, dupa ce a invins ostile Moldovei in
batalia de la Valea Alba, sultanul Mahomed al II-lea l-a fortat pe voievodul
Moldovei Stefan cel Mare sa se indrepte spre Cetatea Neamt aflata la o distanta
de 27 km de locul bataliei. In timp ce Stefan cel Mare se afla in nordul tarii
pentru a-si regrupa ostile, Mahomed al II-lea a asediat timp de opt zile fara succes
Cetatea Neamt, presupunand ca domnitorul se refugiase in acea fortareata. Cetatea
Neamt a trecut de-alungul secolelor care au urmat prin numeroase alte momente
de cumpana, culminand cu distrugerea ordonata de domnitorul Mihail Racovita in
1718 la porunca Imperiului Otoman. In perioada 2007-2009, Cetatea Neamț a fost
reabilitata si redata in circuitul turistic cu fonduri europene printr-un
program Phare, la care s-au adaugat fonduri alocate de Consiliul Judetean Neamt,
in parteneriat cu Consiliul Local Targu Neamt (foto 13, foto 14).
In continuare am vizitat Casa
memoriala Ion Creanga de la Humulesti, construita intre anii 1830-1831 de
catre Petre Ciubotariu, bunicul povestitorului. Ion Creanga a locuit aici
permanent de la nastere pana in 1846, apoi cu intreruperi pana in 1855 cand a
plecat spre Iasi, la Seminarul de la Socola. Constructia a fost restaurata în
1937 prin grija istoricului Nicolae Iorga, dar cele mai importante reparatii au
avut loc in 1975, cand a fost refacut acoperisul si s-a inlocuit tavanul.
Constructia este formata din doua incaperi micute si o tinda. Casa memoriala
include o valoroasa expozitie permanenta, reorganizata tematic dupa 1989, ce
cuprinde documente de arhiva, scrisori, carti postale cu autograf, fotocopii
ale manuscriselor, fotografii si 14 lucrari de grafica. Langa muzeu se gaseste
Parcul tematic „Ion Creanga”, un loc in care se pot vedea personaje indragite
din povestile pentru copii scrise de Ion Creanga (foto 15, foto 16).
Ultimul obiectiv vizitat in cea de-a doua zi a excursiei noastre
in Tinutul Neamtului l-a constituit Muzeul
etno-folcloric “Neculai Popa” din Tarpesti. Muzeul a luat fiinta in anul
1964 si a fost amenajat in casa si gospodaria fondatorului Neculai Popa,
neintrecut mester popular si etno-folclorist si un colectionar pasionat de arta
populara autentica, dar si de obiecte folclorice. De mic copil aceasta a
invatat sa confectioneze masti de Anul Nou, iar cu timpul, a inceput sa
sculpteze in lemn si gresie. Expozitia permanenta a muzeului, prezentata in
patru camere si intr-un pavilion special construit, cuprinde mai multe colectii
grupate in fonduri distincte, cum ar fi: Marturii arheologice rezultate din
sapaturile ce au fost organizate in localitate si in alte zone invecinate,
Colectia de etnografie locala ce cuprinde obiecte utilitare, decorative si
piese de port popular specifice zonei, Colectia numismatica formata din piese
antice si piese actuale, romanesti si straine, Colectia de pictura naiva
romaneasca, Colectia de sculptura naiva - formata din cateva lucrari realizate
in decursul anilor de artistul Neculai Popa - si Colectia de icoane si obiecte
de cult. In afara de colectionarea de masti creatii proprii si de folclor,
Neculai Popa a pictat si chiar a sculptat in lemn si piatra, curtea sa fiind
impodobita cu propriile creatii (foto 17, foto 18).
In ziua a treia ne-am deplasat in nord-vestul Moldovei, in
pitorescul Tinut al Bucovinei (Tara Fagilor), pentru a vizita celebrele
manastiri pictate. Prima dintre acestea a fost Manastirea Moldovita situata in comuna Vatra Moldovitei din judetul
Suceava. Manastirea Moldovita actuala a fost construita in anul 1532 de
voievodul Petru Rares (fiul lui Stefan cel Mare), in apropiere de locul unei
mai vechi manastiri ctitorite de Alexandu cel Bun, asezamant care a dainuit
pana la sfarsitul secolului al XV-lea. Arhitectura bisericii de la Manastirea
Moldovita imbina elemente de arta bizantina si gotica. Ea continua stilul
arhitectonic al manastirilor moldovenesti, stil cristalizat in epoca lui Stefan
cel Mare, dar ctitoria lui Petru Rares aduce in plus dimensiunile mai mari,
tendinta de inaltare si de zveltete. In anul 1785, Manastirea Moldovita este
desfiintata, si pana in anii 1932-1934 cand si-a reluat activitatea ca
manastire de maici, a suferit numeroase deteriorari. Intre anii 1954-1960,
Manastirea Moldovita a fost restaurata si innoita - acoperisul a fost refacut
in intregime si i s-a marit sarpanta pentru protectia picturii, au fost
degajate bazele turlei pentru a-i evidentia silueta impunatoare, fundatiile si
soclul au fost consolidate, iar zidurile, turnurile si chiliile au fost
refacute. Pictura exterioara dar mai ales cea interioara, realizata la 5 ani
dupa ridicarea bisericii se mentin si astazi in conditii foarte bune,
reprezentand alaturi de pictura manastirii Voronet un exceptional document
artistic al epocii de stralucire spirituala din vremea celor doua domnii ale
lui Petru Rares. Ca semn de pretuire pentru valoarea lor artistica, manastirile
din Bucovina au primit in anul 1975 premiul “Pomme d’Or” al Federatiei
Internationale a Ziaristilor si Scriitorilor de Turism, premiu care se
pastreaza la muzeul Manastirii Moldovita, iar din anul 1993 UNESCO a inclus
biserica “Buna Vestire” din cadrul Manastirii Moldovita, impreuna cu alte 7
biserici din nordul Moldovei, pe lista patrimoniului cultural mondial (foto 19,
foto 20, foto 21, foto 22).
Urmatorul obiectiv vizitat a fost Manastirea Sucevita situata in satul omonim din judetul Suceava. Manastirea
Sucevita, cu toate ca este atestata documentar la 1582 in vremea voievodului
Petru Schiopu, este de facto ctitorie comuna a fratilor Movilesti (Ieremia si
Simion), mari boieri, carturari si chiar domnitori ai Moldovei si Tarii
Romanesti intre secolele XVI si XVII. Arhitectura bisericii imbina elemente de
arta bizantina si gotica, la care se adauga elemente de arhitectura ale
vechilor biserici din Moldova. Incinta manastirii este un patrulater de ziduri
inalte (6 m) și groase (3 m) prevazute cu contraforturi, metereze, drum de
straja, patru turnuri de colt si unul cu paraclis peste gangul intrarii,
impodobit cu stema Moldovei. In incinta se mai afla incaperi ale vechii case
domnesti si beciuri. Pictura murala interioara si exterioara a bisericii,
atribuita pictorilor moldoveni Ioan Zugravul si fratelui sau Sofronie, este de
o mare valoare artistica, fiind o ampla naratiune biblica din Vechiul si Noul
Testament. Definitorie pentru Sucevita ramane “Scara raiului” (Scara
virtutilor), cunoscuta si sub numele de “Scara dumnezeiescului urcus” de pe
peretele nordic al bisericii, considerata ca fiind una dintre cele mai
valoroase compozitii ale picturii medievale romanesti. Biserica “Invierea
Domnului” de la Manastirea Sucevita se afla inclusa de UNESCO pe lista patrimoniului
cultural mondial (foto 23, foto 24, foto 25, foto 26).
Pe traseul urmat in continuare ne-am oprit in comuna Marginea, renumit centru de arta
populara, cunoscut indeosebi pentru ceramica neagra ce se produce aici.
Indeletnicirea olaritului are traditii vechi in localitate. Aici se modeleaza
manual lutul argilos in scopul fabricarii vaselor cu intrebuitare casnica
pentru gatit sau pentru prelucrarea laptelui si diverse alte forme ornamentale.
Ceramica produsa aici este unica pe plan international prin culoarea neagra
rezultata in urma arderii, precum si prin modelarea unor forme specifice
traditionale. Am vizitat atelierul unui mester olar, admirand maiestria
mestesugului sau. La intrebarea noastra daca are clienti pentru marfa fabricata,
ne-a raspuns ca cererea nu este asa de mare in tara, dar nu poate face fata
comenzilor venite din strainatate (foto 27, foto 28).
Am continuat vizitarea manastirilor din Bucovina cu Manastirea Putna, supranumita de catre
Mihai Eminescu “Ierusalimul Neamului Romanesc”. Manastirea, aflata la 33 km
nord-vest de orasul Radauti, este ctitoria lui Stefan cel Mare (al carui
mormant se afla aici), constructia sa derulandu-se in perioada 1466-1469.
Biserica manastirii a fost devastata de ostile lui Timus Hmelnitki, hatmanul
cazacilor, lucrarile de reconstruire fiind incepute de voievodul Vasile Lupu in
1653, continuate de Gheorghe Stefan (1653-1658) si terminate sub domnia lui
Eustatie Dabija in 1662. Manastirea a fost restaurata intre anii 1756-1760 prin
grija mitropolitului Iacob Putneanu, care a construit si Paraclisul manastirii,
asezat in partea vestica a incintei pe locul vechiului turn clopotnita
deteriorat la marele cutremur din 1739. Pe latura sudica a incintei se afla
“Casa Domneasca” ridicata intre anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi
distrusa de Habsburgi. Singura cladire ramasa de pe vremea voievodului Stefan
cel Mare este Turnul Tezaurului, in care erau adapostite sfintele odoare ale
bisericii in vremurile tulburi. Muzeul Manastirii Putna, unde se pastreaza o
parte din tezaurul artistic si istoric al manastirii, a fost reamenajat in anii
1976 si 2004 si se afla in partea de vest a incintei, alaturi de Paraclis. La
exterior, Manastirea Putna este incinsa cu un brau rasucit in torsada,
simbolizand Preasfanta Treime, motiv ce se regaseste si in ornamentatia
interioara. Pictura din biserica mare a fost refacuta in 2001 in stil
neobizantin de catre fratii Mihail si Gavril Morosanu, aceiasi care au pictat
si Paraclisul in perioada 1980-1984. In august 1871 s-a celebrat cu mult fast
implinirea a 400 de ani de la infiintarea Manastirii Putna, in cadrul Marii
Serbari participand Mihai Eminescu, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, Mihail
Kogalniceanu si alte personalitati ale vietii culturale si politice din tara. In
1966, la implinirea a 500 de ani de la intemeierea Manastirii, evenimentul a
fost celebrat pe plan mondial la recomandarea UNESCO (foto 29, foto 30, foto
31, foto 32).
Inaintea ultimului obiectiv de vizitat aflat in program (Manastirea
Dragomirna), ne-am refacut fortele luand o gustoasa masa de pranz la Restaurantul
National din Radauti, care a constat, binenteles, din faimoasa ciorba
radauteana, care aduce foarte mult la gust cu ciorba de burta, doar ca in loc
in loc de burta este facuta din carne de pasare. Am profitat de cele cateva
minute ramase pana la plecarea autocarului pentru a vizita frumoasa catedrala
ortodoxa aflata vis-à-vis de restaurant, afland despre ea ca poarta numele de
“Catedrala Unirii Nationale”, constructie monumentala simbolizand revenirea
Bucovinei la “Patria Mama”, eveniment produs in 1918. Manastirea
Dragomirna situata
in satul Mitocul Dragomirnei este un complex manastiresc fortificat construit
in perioada 1602-1609 de catre mitropolitul Anastasie Crimca al Moldovei. Ca urmare a vremurilor tulburi din primele
decenii ale secolului al XVII-lea, in anul 1627 domnitorul Miron
Barnovschi-Movila a inconjurat biserica "Pogorarea Sf. Duh" cu ziduri
de aparare masive si inalte. Manastirea a capatat astfel aspectul unei
fortarete, avand la colturi patru turnuri de aparare, iar la mijlocul laturii
sudice un turn-clopotnita inalt, pe care s-a amplasat o pisanie. Manastirea
detine o biserica unica in Romania pentru proportiile sale neobisnuite, fiind
cea mai inalta (peste 40 m) si cea mai ingusta biserica intemeiata vreodata. La
jumatatea fatadelor biserica este inconjurata, ca si la Manastirea Putna, de un
brau rasucit in torsada, simbolizand Preasfanta Treime, cele trei virtuti
crestine (credinta, nadejde si dragoste), dar si unitatea celor trei tari
romanesti. Dupa ocuparea nordului Moldovei de catre austrieci in 1775, autoritatile
habsburgice au desfiintat majoritatea manastirilor ortodoxe din Bucovina in
baza Ordonantei Imperiale din 19 iunie 1783 a imparatului Iosif al II-lea. Din
cele 10 manastiri si 13 schituri existente in Bucovina in acea perioada, au
ramas numai trei manastiri (Putna, Sucevita si Dragomirna), plus biserica “Sf.
Gheorghe” din Suceava ca metoc al Manastirii Dragomirna. Celor trei manastiri
ramase li s-a impus un numar maxim de 25 de calugari, care urmau sa-si continue
activitatea monahala dupa noul statut al manastirilor. Complexul de arta
medievala de la Dragomirna a fost reabilitat in anii 2010-2012, operatiune in
cadrul careia s-au restaurat si conservat picturile murale de la inceputul
secolului al XVII-lea din biserica, care decoreaza doar turla, altarul si
naosul acesteia. Catapeteasma bisericii "Pogorarea Sf. Duh" provine
de la Manastirea Solca si este confectionata din lemn de tisa in stilul rococo
central-european al timpului, fiind bogat sculptata si aurita (foto 35, foto
36, foto 37, foto 38).
In cea de-a patra zi, Agentia de Turism, prin reprezentantul
sau, ne-a propus o excursie optionala la Iasi, excursie care a fost acceptata
de majoritatea turistilor. Pe drumul spre Iasi am mai vizitat doua obiective,
primul dintre acestea fiind Palatul Cuza
de la Ruginoasa. Palatul domnitorului Alexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa
este un palat in stil neogotic care a apartinut initial familiei Sturdza. Actualmente
este muzeu memorial dedicat Domnului Unirii. In anul 1862, domnitorul Alexandru
Ioan Cuza al Principatelor Unite a cumparat la licitatie mosia si Palatul Ruginoasa
de la Banca Moldovei, dorind sa-l transforme in resedinta de vara. Prima grija
a domnitorului a fost sa renoveze integral palatul. Desi domnitorul a petrecut
putin timp la palat, aici a locuit sotia sa, Doamna Elena Cuza, care s-a ocupat
de mobilarea si decorarea incaperilor, de gradina si de acareturi. Ea a angajat
mesteri pentru repararea cladirii si gradinari germani pentru refacerea
parcului din jurul castelului. Palatul de la Ruginoasa a fost inaugurat oficial
de catre domnitorul Cuza, cu prilejul sarbatorilor de Pasti din aprilie 1864,
cand acesta a sosit aici impreuna cu Al. I. Cantacuzino, Nicolae Pisoski si
Baligot de Beyne, secretarul domnitorului. In septembrie 1864, el sosea din nou
la palat, unde a ramas aproape o luna, dupa promulgarea Legii rurale din 14/26 august
1864, prin care au fost improprietarite cu loturi de teren agricol peste
400.000 de familii de tarani, iar aproape alti 60.000 de sateni au primit
locuri de casa si de gradina. Plecat in exil in anul 1866 dupa ce fusese obligat
sa abdice, domnitorul a continuat sa se ingrijeasca de mosia de la Ruginoasa.
Fostul domnitor a murit la 15 mai 1873 in orasul Heidelberg din Germania, iar
ramasitele sale pamantesti au fost aduse la Ruginoasa, potrivit ultimei sale
dorinte, fiind inmormantate la 29 mai 1873 intr-un cavou amenajat langa
biserica. Osemintele domnitorului au fost stramutate de mai multe ori, din anul
1946 gasindu-se la biserica Trei Ierarhi din Iasi, unde s-a amenajat o cripta
(foto 39, foto 40).
Cel de-al doilea obiectiv vizitat in drumul spre Iasi a fost Castelul Sturdza de la Miclauseni, un
castel in stil neogotic cu elemente de baroc, construit intre anii 1880-1904 de
catre Gheorghe Sturdza si sotia sa Maria, fiica lui Ion Ghica. In afara castelului,
fosta mosie de la Miclauseni a familiei Sturdza mai cuprinde Biserica cu
hramurile "Sf. Voievozi" si "Buna Vestire" datand din 1787,
precum si un parc de 30 ha. Castelul adapostea initial o colectie valoroasa de
carti si documente, de costume medievale, de arme, bijuterii, tablouri, busturi
din marmura de Cararra, argintarie, dar si piese arheologice, numismatice si
epigrafice de mare valoare. Numai colectia de carti numara 60.000 de exemplare,
multe din ele fiind editii princeps sau rarisime. In timpul primului razboi
mondial castelul a adapostit un spital militar, iar Maria Ghica si Ecaterina
Cantacuzino au ajutat ranitii ca infirmiere. Marele compozitor George Enescu a
vizitat castelul, concertand printre paturile cu raniti. Pentru o lunga
perioada, de administrarea castelului s-a ocupat Ecaterina Cantacuzino, fiica
lui Gheorghe Sturdza si sotia lui Serban Cantacuzino. In anul 1944, din cauza
apropierii frontului, palatul a fost parasit de Ecaterina Cantacuzino, predand si
ulterior donand Episcopiei Romanului doua inventare ale bibliotecii. Ramasa
vaduva si neavand copii, Ecaterina Cantacuzino s-a calugarit spre sfarsitul
vietii sub numele de maica Macrina. La 21 aprilie 1947 ea a donat Episcopiei
Romanului Castelul Miclauseni plus parcul de 30 hectare de padure care-l
inconjoara, biserica ctitorita de parintii sai Gheorghe Sturdza si Maria
Sturdza, si toate dependintele, cu scopul de a fi amenajata aici o manastire de
maici. In iarna anului 1944, in castel au stationat prizonieri nemti. Castelul
a fost devastat de soldatii rusi care au folosit multe carti valoroase pe post
de combustibil in sobe. Pe langa carti, au disparut din castel piese de
mobilier si cea mai mare parte din colectiile familiei Sturdza. In perioada
urmatoare, castelul a servit ca depozit militar de explozibil, patrimoniu al
Ministerului Metalurgiei, al Sfatului Popular Regional Iasi si al Universitatii
Al. I. Cuza din Iasi. Afectata si de un incendiu, cladirea s-a degradat in timp
ca urmare a destinatiei improprii, ea nemaifiind intretinuta. S-au produs
numeroase degradari ale structurii de rezistenta, a stucaturilor, a sobelor,
parchetului, a tamplariei, a picturii, a componentelor metalice si din lemn. In
anul 2004, obtinandu-se o finantare de la Banca Mondiala, Mitropolia Moldovei
si Bucovinei a inceput restaurarea Castelului si a dependintelor. In anul 1994,
la initiativa mitropolitului Daniel Ciobotea al Moldovei si Bucovinei, actualul
patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, Manastirea Miclauseni din imediata
vecinatate a Castelului a fost reinfiintata. In cadrul manastirii functioneaza in
prezent Centrul social-cultural „Sf. Ilie" avand rol de centru social de
sfarsit de saptamana pentru batrani din Arhiepiscopia Iasilor, loc de cazare
pentru pelerini si loc de desfasurare de activitati culturale multiple. Astazi,
vietuiesc aici 35 de calugarite. In afara programului liturgic, maicile isi
desfasoara activitatea in diferite ateliere: de pictura a icoanelor, de
incondeiere a oualor, de croitorie si broderie. La sfarsitul vizitei la Castel
am beneficiat si noi de ospitalitatea maicutelor ce colaboreaza la Centrul “Sf.
Ilie”, servind o masa consistenta si gustoasa la un pret rezonabil (foto 41,
foto 42).
Ne-am continuat calatoria, ajungand in cele din urma la Iasi, fosta capitala a Moldovei in
perioada 1564 – 1859, una dintre cele doua capitale ale Principatelor Unite
intre 1859 si 1862, si capitala Regatului Romaniei intre 1916 – 1918. Conform
surselor istorice, orasul Iasi a fost mentionat pentru prima oara intr-un
privilegiu comercial acordat negustorilor din Liov, emis in 1408 de domnul
Moldovei Alexandru cel Bun. Deoarece existau cladiri mai vechi de aceasta data,
se crede ca orasul este mult mai vechi, cel putin cu cateva decenii, fapt
dovedit si de zidurile Curtii Domnesti. In 1564 domnitorul Alexandru Lapusneanu
a mutat aici capitala Moldovei de la Suceava. Schimbarea statutului dintr-un
simplu targ, in cel de curte domneasca in secolul XV si apoi in capitala in
secolul XVI, a dus la dezvoltarea accelerata a orasului, prin atragerea de
mestesugari, negustori, cei mai multi dintre ei straini. In 1640 Vasile Lupu a
infiintat aici prima scoala in limba romana si o tipografie in biserica Trei
Ierarhi. In 1643, a aparut la Iasi prima carte tiparita in Moldova. Orasul a
fost incendiat de mai multe ori, de tatari in 1513, de otomani in 1538, de
cazaci in 1650 si de polonezi in 1686. In 1734 orasul a fost afectat de o
epidemie de ciuma. Prin Pacea de la Iasi, cel de-al saselea razboi ruso-turc a
luat sfarsit in 1792. In 1822, turcii au luat cu asalt orasul pentru a potoli
revolutionarii greci ai Eteriei, condusi de Alexandru Ipsilanti. Intre 1859 si
1862, atat Iasi cat si Bucuresti au fost capitale de facto ale Principatelor
Unite ale Moldovei si Valahiei. In 1862, cand uniunea celor doua principate a
devenit deplina sub numele de Romania, capitala tarii a fost stabilita la
Bucuresti. In timpul primului razboi mondial, pentru doi ani, autoritatile
romane si familia regala s-au refugiat la Iasi, timp in care orasul a fost capitala
Romaniei neocupate, dupa ce Bucurestiul a cazut in mainile Puterilor Centrale
la 6 decembrie 1916. Administratia si familia regala au revenit la Bucuresti in
noiembrie 1918. In mai 1944, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, orasul
a fost scena unor lupte grele intre armatele romano-germane si Armata rosie, o
mare parte din zona istorica a orasului fiind distrusa. La 21 august 1944, Iasul
a fost ocupat de fortele sovietice. In perioada postbelica, orasul a continuat
sa se dezvolte, construindu-se noi cartiere si intreprinderi industriale,
continuand sa fie un important centru universitar. Iasul de astazi este un oras
modern si un important centru cultural si turistic al Romaniei, avand peste 50
de biserici, o faimoasa Gradina Botanica, precum si multe muzee si case
memoriale. Ghida noastra, fiica a Iasului, ne-a vorbit cu multa insufletire
despre orasul sau natal, propunandu-ne doua modalitati de a-l cunoaste mai bine
in timpul limitat avut la dispozitie, respectiv un tur pietonal in centrul
istoric, si un tur de autocar in cartierele mai indepartate. In turul pietonal
am vizitat mai multe obiective printre care: Teatrul National “Vasile
Alecsandri”, Catedrala Mitropolitana, Biserica Sfintii Trei Ierarhi, Catedrala
Catolica, Palatul Culturii, Biserica Sfantul Nicolae Domnesc, Casa Dosoftei si
Palatul Roznoveanu (sediul actualei primarii). Primele cinci obiective le-am
vizitat mai pe indelete, astfel ca din informatiile acumulate se pot contura
cateva detalii asupra lor. Conform celor aflate, actuala cladire a Teatrul
National “Vasile Alecsandri” a fost construita pe locul vechii primarii
intre anii 1894 si 1896, fiind considerata a fi cel mai vechi si cel mai frumos
lacas de acest gen din tara. Inaugurata odata cu teatrul, uzina electrica a
acestuia a marcat inceputul iluminatului electric la Iasi. In present, aceasta
cladire gazduieste si Opera Nationala Romana Iasi (foto 43, foto 44).
Idee inaltarii Catedralei Mitropolitane, aflata la
capatul opus al superbei esplanade ce incepe de la Teatrul National, apartine
domnitorului Mihail Sturdza (principal finantator) si mitropolitului Veniamin
Costache. Primele lucrari s-au desfasurat intre anii 1833 si 1839, dar pe 23
mai 1857 bolta centrala s-a prabusit, biserica ramanand intr-o stare precara
pentru urmatoarele doua decenii. Lucrarile au fost reluate in 1880 si incheiate
in 1887 cu concursul arhitectului Alexandru Orascu, pe atunci rector al
Universitatii Bucuresti, care a refacut proiectul maretei biserici, renuntand
la imensa cupola centrala. Pictura interioara a catedralei se datoreaza in cea
mai mare parte maestrului Gheorghe Tattarescu, care o finalizeaza in iulie
1886. Din anul 1889 a fost adusa de la Biserica Sf. Trei Ierarhi racla cu
moastele Cuvioasei Parascheva, ocrotitoarea Moldovei (foto 45, foto 46).
Catedrala "Sfanta Fecioara Maria, Regina" din Iasi este o biserica romano-catolica
construita in perioada 1992-2005 cu rolul de a servi drept catedrala
episcopala. Catedrala are o forma circulara, cu 24 de ogive si cu o cruce
inalta de 10 m in varf, in partea centrala a cupolei. Pe balustrada balconului
semircular de la etaj sunt amplasate mozaicuri cu cele 15 opriri ale Caii
Sfintei Cruci. Pe peretele altarului se afla o icoana din mozaic care o
reprezinta pe Sfanta Fecioara Maria, Regina, incadrata de cate doua mozaicuri
care reprezinta scene din viata Sfintei Fecioare Maria (foto 49, foto 50).
Palatul Culturii din Iasi este o cladire emblematica,
construita, in perioada 1906 - 1925, in perimetrul fostei Curti Domnesti medievale
moldovenesti (astazi Piata Palatului), pe locul fostului Palat Domnesc. Intre
1806-1812 printul Alexandru Moruzi construieste un impunator palat in stil
neoclasic. Afectat de incendii, Palatul Domnesc va fi refacut de printul Mihail
Sturdza intre anii 1841-1843. Dupa Unirea de la 1859 si mutarea capitalei la
Bucuresti, Palatul Domnesc devine Palat Administrativ. Mai multe incendii de la
sfarsitul secolului al XIX-lea continua sa afecteze cladirea, luandu-se, la inceputul
secolului al XX-lea decizia reconstructiei acestuia. Noul edificiu a fost
realizat in stil neogotic dupa planurile arhitectilor Ion D. Berindei, Filip
Xenopol si Grigore Cerchez. Intrerupta in timpul primului razboi mondial,
constructia palatului s-a prelungit pe durata a doua decenii, fiind finalizat
pe 11 octombrie 1925 si inaugurat in 1926 de catre Regele Ferdinand al
Romaniei. Astazi, Palatul Culturii este sediul Complexului Muzeal National
Moldova, ce cuprinde Muzeul de Istorie a Moldovei, Muzeul Etnografic a
Moldovei, Muzeul de Arta, Muzeul Stiintei si Tehnicii “Stefan Procopiu”, precum
si Centrul de Conservare-Restaurare a Patrimoniului Cultural. In putinul timp
liber avut la dispozitie, eu si Irina am vizitat Muzeul de Arta din incinta
complexului expozitional, admirand in special Galeria de arta romaneasca
moderna unde am revazut cu multa placere tablouri de mare valoare ale unor
maestrii precum Grigorescu, Luchian, Aman, Pallady, Tonitza s.a. La iesirea din
Palat am admirat frumoasa statuie ecvestra a lui Stefan cel Mare realizata in
bronz de catre sculptorul francez Emmanuel Fremiet si inaugurata in anul 1883
(foto 51, foto 52).
In cadrul turului de autocar am trecut pe langa Muzeul Unirii
(fosta resedinta a lui Al.I. Cuza din Iasi), Piata Unirii, Manastirea Galata,
bojdeuca din Ticau a lui Ion Creanga, Sinagoga Mare, restaurantul Bolta Rece,
cartierul si parcul Copou si inca multe altele admirate doar din mersul
masinii. S-a facut totusi o singura oprire pe dealul Copou pentru a vizita
cladirea Universitatii “Alexandru Ioan Cuza”, continuatoare a Academiei
Mihailene fondata in 1834 de catre Gheorghe Asachi. In noua sa forma, ea a fost
inaugurata la 26 octombrie 1860 in prezenta domnitorului Alexandru Ioan Cuza,
al carui nume il poarta din 1942. Actualul corp A al Universitatii (Palatul
Universitatii) a fost construit intre anii 1893 si 1897, extins in perioada
interbelica dupa planurile arhitectului Louis Blanc si inaugurat in prezenta
regelui Carol I si a reginei Elisabeta. Cladirea este o imbinare a stilurilor
clasic si baroc, monumentala sa intrare ducand in faimoasa "Sala a Pasilor
Pierduti", decorata cu picturi realizate de catre Sabin Balasa, dar si cu
alte picturi, in cadrul unei expozitii permanente de arta moderna si
contemporana. Corpul A situat in aripa dreapta a Palatului Universitatii
gazduieste si sediul Bibliotecii Universitatii Tehnice (infiintate in 1937),
Aula “Gheorge Asachi”, precum si Facultatea de Electronica si Telecomunicatii (foto
53, foto 54).
In ultima zi a excursiei noastre ne-am suit bagajele in
autocar cu destinatia Bucuresti, nu inainte de a vizita ultimele doua obiective
din program. Primul dintre acestea a fost Manastirea
Voronet, supranumita “Capela Sixtina a Estului”, una dintre cele mai
valoroase ctitorii ale domnitorului Stefan cel Mare. Biserica a fost ridicata
in anul 1488 in numai 3 luni si 3 saptamani, ceea ce a constituit un record
pentru acea vreme. In anul 1547 mitropolitul Grigore Rosca, var al lui Petru
Rares, a initiat adaugarea unui pridvor inchis, in rest biserica pastrandu-si
in mare masura forma initiala. Se considera ca aparitia monahului Daniil la
Voronet, dupa o perioada de sedere la Manastirea Putna si de sihastrie, a dat
un nou impuls vietii monahale din acest lacas. Descoperirea Psaltirii
voronetene si a Codicelui voronetean i-a determinat pe cercetatori sa considere
ca la Voronet activa o scoala manastireasca in care se studia in limbile
slavona si romana. Pictura interioara a bisericii dateaza in cea mai mare parte
din timpul lui Stefan cel Mare. Pictura exterioara a Voronetului dateaza din
timpul domniei lui Petru Rares, fiind socotita drept cel mai reusit ansamblu al
artei feudale moldovenesti. Fatada de vest impresioneaza prin scena “Judecatii
de Apoi”, alcatuita compozitional pe patru registre. Tainele rezistentei in
timp a picturilor de pe peretii exteriori ai bisericii de la Voronet nu au fost
inca deslusite in totalitate, dar cercetatorii au descoperit ca la baza
celebrului “albastru de Voronet” sta un mineral numit azurit care se gaseste in
minele din China, Africa sau Franta, ceea ce facea costisitoare obtinerea acestuia.
Biserica cu hramul “Sf. Gheorghe” a Manastirii Voronet, impreuna cu alte 7
biserici din nordul Moldovei, se afla din 1993 pe lista UNESCO a patrimoniului
cultural mondial (foto 55, foto 56, foto 57, foto 58).
Ultimul obiectiv turistic vizitat a fost Manastirea Humor, construita in anul 1530 de catre marele logofat
Toader Bubuiog, la cca. 500 m de ruinele unei mai vechi biserici construite la
inceputul secolului al XV-lea de catre panne Ivan, vornic de Humor. Domnitorii
secolului al XV-lea au inzestrat manastirea cu obiecte pretioase si manuscrise.
Dintre acestea se mai pastreaza si astazi Tetraevangheliarul de la Humor daruit
manastirii de catre Stefan cel Mare, manuscris pastrat in prezent la muzeul
Manastirii Putna. In 1535, ctitorul a adus o echipa de 4 mesteri zugravi care
sa asigure pictarea noii biserici, dintre care a facut parte si vestitul Toma
din Suceava, pictorul oficial al curtii domnitorului Petru Rares. Echipa
aceasta a realizat unul dintre cele mai impresionante ansambluri decorative ale
epocii. In anul 1641 domnitorul Vasile Lupu a inconjurat ctitoria logofatului
Toader Bubuiog cu ziduri durabile de piatra si a construit un turn masiv cu
parter si 3 etaje. In perioada 1960-1970 s-au efectuat importante lucrari de
restaurare a asezamantului monahal de la Humor, cu sprijinul financiar si de
specialitate al UNESCO, aceiasi organizatie internationala care in 1993 a
inclus biserica cu hramurile "Adormirea Maicii Domnului” si "Sf.
Gheorghe" a Manastirii Humor pe lista patrimoniului cultural mondial, in
grupul bisericilor pictate din nordul Moldovei (foto 59, foto 60, foto 61, foto
62).
Ne-am despartit cu regret de frumoasele plaiuri bucovinene,
unde natura se impleteste atat de armonios cu impresionantele biserici cu
frescele lor interioare si exterioare pastrate inca din timpurile medievale. Folosind
culori precum Albastrul de Voronet, Rosul de Humor sau Verdele de Arbore,
pictorii (majoritatea necunoscuti) au descris povestile biblice ale pamantului
si ale raiului, scene din viata Sfintei Fecioare si a lui Iisus Hristos,
povestiri despre inceputurile omenirii si viata dupa moarte. Nu poti sa te
intorci indiferent acasa dupa ce ai vazut toate aceste comori si ai ascultat
istoriile locurilor povestite de calugarii sau calugaritele ce le populeaza. Am
avut sansa in aceasta excursie sa fim un grup omogen, majoritatea varstnici si
cu o anumita pregatire intelectuala, astfel ca nu ne-am plictisit nici un
moment la explicatiile ghidei sau ale monahilor, ba dimpotriva, multi dintre
noi cerand explicatii suplimentare. Probabil ca ne-am inteles asa de bine intre
noi si deoarece in fiecare seara, la mesele comune de la elegantul nostru hotel
din Gura Humorului (vezi penultima fotografie), nu au lipsit niciodata carafele
cu vin alb si rosu din podgoriile moldovene, care ne-au dezlegat limbile. Ghida
noastra competenta si buna organizatoare s-a ingrijit in permanenta si de
trebuintele trupului intr-ale mancarii, astfel ca inainte de a parasi aceste
locuri am mai facut un ultim popas pentru masa de pranz la Hanul Ancutei, han cu vechi traditii intr-ale ospetiei, amplasat in
comuna Tupilati, in apropiere de Targu Neamt. Istoria sa indica faptul ca
vechiul han a fost ridicat in anul 1718, adunand in incinta sa trecatorii
negustori care poposeau sa se odihneasca in acest minunat loc, asezat la
intersectia drumurilor. Pe locul vechiului han, risipit cu ani in urma, s-a
cladit, cinstindu-se slava marelui Sadoveanu, o noua constructie, unde reclama
spune ca se poate regasi bucataria traditionala moldoveneasca autentica. Nu pot
nega aceste afirmatii, deoarece tocanita de hribi cu smantana si mamaliguta
servita de noi a fost excelenta. Ca bonus, ghida ne-a oferit din partea
Agentiei cate o placinta “poale’n brau”, care am luata insa la pachet si am
mancat-o in masina deoarece ne grabeam spre casa. La iesirea din restaurant,
gazdele ne-au imbiat sa le vedem camara cu bunatati expuse spre vanzare, cu tot
felul de zacusti, muraturi si dulceturi, dar majoritatea dintre noi isi
facusera lectiile pe aceasta tema cu mult timp inainte, iar bagajele erau
oricum prea pline. Eu si Irina, spre exemplu, cumparasem de la manastiri si din
vecinatatea acestora borcane cu dulceata de ciresi amare, de nuci verzi si
miere de faneata, pe care urma sa le impartim cu copii. Tot pentru ei (cei
casatoriti) am luat de la una din manastiri si o frumoasa icoana cu Sfanta
Fecioara, pentru a se pune sub protectia sa in noua lor casa de vacanta de la
tara. Pentru nepotica am luat doua perechi de botosei pentru sezonul rece. Noi,
cei batrani, am ramas cu amintirea celor vazute si traite in acest pelerinaj
cultural, iar pozele facute precum si aceste randuri, ale caror date tehnice
sunt preluate in cea mai mare parte din Internet pentru acuratetea
informatiilor, ne vor ajuta sa nu le uitam atata timp cat vom mai trai (foto 63,
foto 64).