Am asteptat
sa se incheie ultimele acorduri ale celei de-a XXII-a editii a Festivalului
George Enescu si, cu sufletul inca vibrand de bucuria adusa de frumusetea
muzicii clasice interpretate de mari formatii si mari artisti ai lumii, eu si
sotia mea ne-am aventurat intr-o noua escapada pe meleaguri italiene. In mod
evident, nu a fost o plecare intempestiva, ci indelung planuita cu luni in
urma. Destinatia vizata de noi a fost partea estica a provinciei Emilia Romagna,
delimitata la nord de fluviul Pad (Po), lantul muntilor Apenini la sud si Marea
Adriatica la est. Am calatorit cu o cursa Blue Air pana la Bologna si de acolo
cu trenul la Rimini, unde am stat 7 din cele 9 zile ale vacantei noastre,
profitand de preturile de cazare mai scazute din extra-sezon ale acestui frumos
oras de pe riviera italiana a Marii Adriatice. In afara valentelor sale de moderna
statiune turistica estivala, Rimini (Ariminum)
este un oras incarcat de istorie, cu vechi monumente de arta romana si
renascentista. Fondat de romani in anul 268 BC ca un avanpost de protectie
impotriva navalirilor barbare, numele sau este legat de cel al imparatului
Augustus, din timpul caruia se pot vedea si astazi in centrul istoric o parte
din zidurile de aparare ale orasului, ruinele amfiteatrului roman si arcul de
triumf construit in anul 27 BC (ce-i poarta numele) de la intrarea pe celebra
Via Flaminia. Din aceiasi perioada dateaza si impozantul pod (inca functional)
ce traverseaza raul Marecchia, inceput in timpul domniei lui Augustus si terminat
de succesorul acestuia, imparatul Tiberius. Iulius Cezar are, de asemenea, o
frumoasa statuie in centrul istoric, deoarece Ariminum a fost primul oras in
care a intrat dupa trecerea Rubiconului, in marsul sau triumfal spre Roma. In
perioada evului mediu, incepand cu secolul XIII, orasul devine municipalitate
fiind condus de un lord feudal (podesta), pozitie detinuta cu mici intreruperi
pana in anul 1528 de diferiti membrii ai familiei Malatesta. Cel mai faimos
dintre acestia este considerat Sigismondo Pandolfo Malatesta care a actionat in
calitate de capetenie de mercenari (condottiero) si in beneficiul altor orase
cetati. Din timpul acestuia dateaza Templul Malatestian, o capodopera arhitecturala
in stil gotic, precum si castelul Sismondo, care gazduieste in prezent
expozitii itinerante si spectacole in aer liber. Cand spui astazi Rimini
trebuie sa ai insa in vedere una dintre cele mai renumite statiuni climaterice
din Europa, gratie celor peste 15 km lungime de plaja cu nisip fin, peste 1000
de hoteluri si mii de baruri, restaurante si discoteci. Rimini este totodata si
orasul natal al celebrului regizor italian de filme Federico Fellini. Pentru
admiratorii sai, iar eu ma numar printre acestia, municipalitatea a organizat
un “itinerariu Fellini”, in care se pleaca din parcul care-i poarta numele, se
trece pe langa Grand Hotel, unde s-au filmat unele scene din filmul “Vitelloni”
si in care se poate vizita (si chiar dormi) in apartamentul favorit al acestuia,
traversandu-se apoi pietele Cavour si Tre Martiri (foto 1) utilizate in filmul
“Amarcord”, ajungandu-se apoi pe plaja unde s-a filmat “Citta delle Donne”.
Mormantul lui Federico Fellini si al Giulettei Masina se afla la intrarea in
cimitirul monumental din Rimini.
Noi ne-am
planificat aceasta excursie in extra-sezon, deci fara intentia expresa de a
face baie sau plaja (de-altfel nici timpul nu a permis acest lucru, cu toate ca
marea era inca prietenoasa), ci pentru vizitarea unor obiective de interes major
din zona, atent selectate de acasa, iar Rimini a constituit un excelent punct
de plecare afandu-se in centrul acestora. Evident ca ne-am bucurat aproape
zilnic, mai ales seara, de placerea plimbarilor pe frumoasa faleza a orasului
(Lungomare) si uneori chiar pe malul marii, alaturi de putinii turisti ramasi
in statiune. De-altfel, unul dintre obiectivele principale ale acestei excursii
a fost sa cunoastem cate putin din riviera italiana a Adriaticii, impartita in Riviera Romagnola (intre Ravenna,
Rimini si Pesaro), Riviera Marchesana
(intre Pesaro si Ancona) si Riviera del
Conero (intre Ancona si Numana). Plecand cu trenul mai intai spre sud,
ne-am oprit pe rand in Riccione, Cattolica, Pesaro si Ancona, fiecare statiune avand
particularitati distincte, dar toate constituind perle ale litoralului Adriatic.
Cand distanta a permis acest lucru, am facut cate doua sau chiar trei obiective
pe zi pentru a putea cuprinde tot ceea ce am dorit sa vizitam. Despre Riccione se cunoaste ca s-a conturat ca
statiune turistica spre sfarsitul secolului XIX, dezvoltandu-se mai mult dupa
1930, cand existau 80 de hoteluri si se inregistrau cca. 30.000 de turisti pe
an. Se spune ca Benito Mussolini si-a construit o vila aici in 1934. Dupa al
doilea razboi mondial fluxul de turisti a crescut simtitor, printre acestia
numarandu-se nume cunoscute de artisti italieni precum Mina, Ugo Tognazzi,
Vittorio De Sica si altii. Astazi Riccione este o statiune moderna, apreciata
indeosebi de tineri datorita numeroaselor cluburi de noapte, dar si de
familiile cu copii datorita parcurilor tematice si facilitatilor oferite pentru
copii de hoteluri si administratorii plajelor. Faleza de promenada din Riccione
este bine amplasata si deosebit de frumoasa, nefiind perturbata de zgomotul strazilor
invecinate produs de circulatia masinilor sau motocicletelor (foto 2).
Cattolica, ca si in cazul orasului Riccione, s-a afirmat
ca statiune turistica la sfarsitul secolului XIX, unul dintre primii vizitatori
notabili ai plajelor sale fiind in 1823 Lucien Bonaparte, fratele imparatului
francez. In ultimii ani, in statiune au fost executate ample lucrari de modernizare,
dintre care se mentioneaza extinderea falezei, (foto 3), parcarile subterane,
squarurile cu fantani arteziene si aranjamente florale, extinsele zone pietonale,
precum si Acvariul din parcul Le Navi. Am remarcat la modul concret faptul ca
in bistrourile (tratoriile) sale, se poate manca bine, la un pret rezonabil.
Asa cum era de asteptat, unul dintre cele doua feluri oferite la “meniul zilei”
a fost pe baza de paste, la alegere intre tagliatelle, tagliolini, ravioli,
cappelletti sau strozzapreti, urmat de o frigaruie pe baza de carne sau peste.
Vinul casei (la carafa) este optional, dar ar fi pacat sa ratezi vinul alb
frizant, usor parfumat, care acompaniaza atat de bine atat pastele cat si
pestele. Totul te costa in jur de 20 euro de persoana.
La Pesaro am ajuns cu trenul la cca. 30 de
minute dupa plecarea din Rimini. Din pacate, a plouat o parte din timp in ziua
vizitei noastre, asa incat putinele obiective vizitate le-am facut cam in
graba. Ca si in majoritatea oraselor italiene, principalele puncte de interes
se afla amplasate in centrul istoric, inima acestuia in cazul nostru fiind
Piazza del Popolo. Aici poate fi admirat Palazzo Ducale construit de Alessandro
Sforza in a doua jumatate a secolului XV, precum si frumoasa catedrala cu
arhitectura in stil Romanesque-Gotic datand din secolul XIV. Pesaro este si
locul de nastere al compozitorului Gioacchino Rossini, a carui casa memoriala
se gaseste pe strada cu acelasi nume. Ne-am plimbat putin cu umbrelele deschise
pe frumoasa faleza la mare (foto 4), de unde se pot admira cele doua plaje
principale ale orasului despartite printr-un dig cu far.
Drumul de la
Rimini la Ancona l-am parcurs tot cu
trenul in cca. o ora si un sfert, oferind privelisti superbe, deoarece calea
ferata merge de-alungul marii. Este drumul de unde poti avea cea mai buna
imagine de ansamblu asupra plajelor si facilitatilor turistice oferite de riviera
Adriaticii. Odata ajunsi in Ancona am descoperit mai intai portul orasului, cel
mai mare port italian la Marea Adriatica, care asigura pentru pasageri si
marfuri linii permanente de feribot, preponderent spre si dinspre Croatia,
Grecia si Turcia. Se spune ca Ancona a fost constituit ca asezare de catre
grecii din Syracusa in jurul anului 387 BC, fiind apoi preluat de romani in
jurul anului 178 BC. Acestia i-au acordat o importanta strategica deosebita,
portul fiind ulterior extins de catre imparatul Traian cu ajutorul arhitectului
sau sirian, Apolodor din Damasc. Un arc triumfal de marmora si, la mica
distanta de acesta, o statuie a imparatului Traian pot fi admirate la intrarea
in port. Orasul Ancona se intinde intre pantele celor doua extremitati ale
promontoriului muntelui Conero, astfel incat spre a ajunge in Piata Domului
unde se afla frumoasa catedrala San Ciriaco (construita in secolul XI) de unde
se deschide o frumoasa panorama asupra portului si orasului (foto 5), se urca
cca. 500 m, fie pe strazile inguste si pitoresti, fie folosind un lift care
acopera partial aceasta diferenta de nivel. Dintre alte cladiri monumentale ce
pot fi admirate in drumul spre catedrala se mentioneaza Palatul Episcopal,
Palatul Comunal (Palazzo degli Anziani), biserica San Francesco alle Scale, Palazzo
del Senato, biserica Santissimo Sacramento, Anfiteatro Romano. La o trattorie
din Ancona ne-am bucurat de cel mai bun si consistent dejun in sistem “meniul
zilei” de pe parcursul sejurului nostru de toamna din Italia. Un lucru ar mai
trebui adaugat despre aceasta zona si anume faptul ca daca dela Rimini la
Ancona toate plajele sunt plane, fara denivelari si in continuitate, la sud de
Ancona, deci pe Riviera del Conero, malul devine abrupt, cu plaje discontinue
si relief stancos. Nu am avut insa timpul necesar sa ne aventuram si in aceasta
directie. Terminand de explorat zona care ne-am propus-o din partea sudica a rivierei
Adriatice, ne-am continuat “cercetarile” calatorind cu trenul la nord de Rimini
catre Ravenna.
Ravenna este un oras cu o bogata si zbuciumata istorie,
avand 8 situri inregistrate in patrimonial mondial UNESCO. Pentru mai buna
intelegere a vechimii si importantei acestora consider necesara o foarte scurta
incursiune in istoria orasului, motiv pentru care am apelat la surse documentare
autorizate. Initial asezare etrusca apoi umbra, orasul,
ca si intreaga vale a Padului este cucerit de romani in secolul II BC. Odata cu
divizarea Imperiului Roman in anul 395, imparat al Imperiului Roman de Apus, cu
capitala la Milano, devine Honorius. In 402, dupa asedierea Milanului de catre
vizigotii lui Alaric, Honorius stramuta capitala Imperiului la Ravenna, el și
sora lui, Galla Placidia, alegandu-si orasul drept resedinta permanenta, din
acest moment Ravenna devenind un important centru economic, politic si cultural.
In anul 476, ultimul imparat roman, Romulus Augustulus, este detronat de
Odoacru, Imperiul Roman de Apus incetand sa mai existe. In 493 Odoacru este
ucis de conducatorul ostrogotilor Theodoric, acesta devenind rege al Italiei,
mentinand capitala regatului la Ravenna. In 540 Justinian cel Mare, imparatul
Imperiului Roman de Rasarit, asediaza si cucereste Ravenna, iar aceasta ramane
bizantina pana in secolul al VIII-lea, fiind declarata capitala a Exarhatului Bizantin
de Ravenna. In 751, Ravenna este cucerita de lombarzi, orasul suferind foarte
mult in urma invaziei acestora. In secolele VIII-XVIII Ravenna a fost parte a
diverselor entitati statale, (teritoriile coordonate de venetieni, imperiul lui
Carol cel Mare, Statul Papal), iar in 1861 se integreaza in Regatul Unificat al
Italiei. Desi apartin unor perioade istorice relative diferite, cele 8 situri
UNESCO au ca punct comun frumusetea mozaicurilor cu care au fost impodobite
monumentele descoperite, motiv pentru care au fost incluse in 1996 in
patrimonial mondial al umanitatii ca "Early
Christian Monuments and Mosaics of Ravenna”. Primul dintre situri este “Baptisteriul
lui Neon”, conceput de catre episcopul Ursus la inceputul secolului V sub
forma unei structuri octogonale din caramida, ca parte integranta a unei mari
biserici. Baptisteriul a fost terminat de catre episcopul Neon la sfarsitul
secolului V, cand au fost adaugate si decoratiile din mozaic. Acestea
impodobesc tavanul baptisteriului si simbolizeaza botezul lui Isus Christos in
raul Iordan de catre Ioan Botezatorul in prezenta celor 12 apostoli (foto 6).
Monumentul este supranumit si “Baptisteriul Ortodox”, pentru a fi diferentiat
de “Baptisteriul
Arian”, un alt sit UNESCO, construit 50 de ani mai tarziu de catre
regele ostrogot Theodoric. Acesta si-a construit in 520 si viitorul sau
mormant, cunoscut astazi ca “Mausoleul lui Theodoric”, aflat la
marginea orasului si listat ca sit UNESCO, datorita decoratiunilor sale in stil
gotic, precum si a tehnicii romane de constructie in piatra cunoscuta ca opus quadratum. Tot regele Theodoric a
construit in anul 504 si “Basilica Sant’ Apollinare Nuovo”
(sit UNESCO), biserica ariana dedicata initial lui “Christ Salvatorul”, dar reconsacrata ca biserica crestina in timpul
imparatului bizantin Justinian I. “Mausoleul Gallei Placidia” este un
alt sit UNESCO si se afla amplasat in curtea “Bisericii San Vitale”
(tot sit UNESCO) incepute de episcopul Ecclesius in 526 si terminate de
episcopul Maximian in 547. Mausoleul se presupune ca a fost construit in jurul
anului 420 de catre Galla Placida, sora imparatului Honorius si sotie a
succesorului acestuia, imparatul Constantius III, pentru sine si familia sa.
Monumentul a fost conceput in forma cruciforma iar mozaicurile, cu subiect
crestin si o bogata varietate tematica, acopera peretii boltelor, deschiderile
laterale precum si intreaga cupola. Un alt sit UNESCO il constituie “Capela
Arhiepiscopala” construita in 495 de arhiepiscopului Peter II. Capela,
de forma cruciforma, este dedicata Sfantului Andrei. Cupola si deschiderile
laterale sunt acoperite cu bogate mozaicuri, iar peretii laterali, unde
mozaicurile s-au deteriorate, au fost pictate in tempera de Luca Longhi in
secolul XVI. Ultimul sit UNESCO al orasului este “Basilica Sant’ Apollinare in
Classe” construita la inceputul secolului VI de episcopul Ursicinus.
Biserica a fost dedicata Sfantului Apollinaris, primul episcop de Ravenna si
Classe, ale carui relicve au fost transferate in 856 la Basilica Sant’
Apollinare Nuovo. Biserica este construita in forma unei nave cu doua aripi
laterale. Nava este sustinuta de 24 coloane de marmura greceasca. Peretii
laterali au fost acoperiti initial cu mozaicuri, dar acestea au fost demolate
de catre venetieni in 1449, fiind lasate doar cele din absida si arcul
triumfal. Ravenna este orasul unde si-a petrecut ultimii ani din viata poetul
si filozoful italian Dante Alighieri, considerat cel mai mare scriitor european
din Evul Mediu. Fiind exilat din Florenta ca urmare a implicarii sale in
disputele dintre factiunile Guelfilor (oponenti ai influentei papei Bonifaciu
al VIII-lea), este invitat la Ravenna in 1319 de catre Guido Novello da
Polenta, conducatorul orașului. Doi ani mai tarziu, este trimis ca ambasador la
Veneția. In timpul calatoriei de intoacere, sufera un atac de malarie si moare
in noaptea de 23/24 septembrie 1321 la Ravenna, unde se gaseste si astazi mormantul
sau intr-un monument funerar anexat bisericii Sfantul Francisc. Orasul Ravenna
este legat de Marea Adriatica din anul 1700 printr-un nou canal navigabil de
cca. 8 km lungime, canalul Corsini, ce face legatura cu portul Candiano. Am
ramas cu amintiri frumoase din timpul vizitei noastre in Ravenna, cu toate ca
am alergat de la un obiectiv turistic la altul mai tot timpul cu umbrelele
deschise, caci ploaia a refuzat sa ne ocoleasca.
Cel de-al
doilea obiectiv principal al excursiei noastre de toamna a fost sa vedem
orasele medievale fortificate din regiune, respectiv Urbino, Gradara, San Leo
si San Marino, primul si ultimul dintre acestea aflandu-se pe lista
monumentelor din patrimoniului mondial UNESCO. La Urbino am ajuns plecand cu trenul din Rimini pana la Pesaro si de
acolo cu o cursa rapida de autobuz. Conform surselor istorice, Urbino a devenit
un important punct strategic in timpul razboiului gotic din secolul VI, cand
generalul bizantin Belisarius cucereste orasul aflat in stapanirea
ostrogotilor. In perioada 1213 – 1508 orasul se afla in administrarea membrilor
familiei Montefeltro, cel mai vestit dintre acestia fiind Federico da
Montefeltro, duce de Urbino (1422 – 1482), apreciat condottiere, abil diplomat
si un entuziast patron al literaturii si artelor. Lui i se datoreaza
infiintarea bogatei biblioteci din Urbino, considerate a doua ca marime din
Italia dupa cea de la Vatican. Portretele ducelui de Urbino precum si al sotiei
sale Battista Sforza, pictate de Piero della Francesca pot fi admirate la
Galeriile Uffizi din Florenta. Orasul este amplasat pe o colina dominata de
impresionantul edificiu al Palatului Ducal construit in a doua jumatate a
secolului XV (foto 7). Acesta gazduieste Galleria
Nazionale dele Marche care contine una dintre cele mai faimoase colectii de
arta renascentista din lume. Urbino este orasul natal al pictorului Raffaelo Sanzio
nascut in anul 1483, a carui casa memoriala contine cateva din picturile sale
din tinerete. Un alt reper important al orasului este Domul construit pe
ruinele unui lacas de cult din secolul IV. Aici pot fi admirate cateva opere de
arta remarcabile, dintre care cea mai celebra este o panza ce reprezinta “Cina cea de taina” pictata de Federico
Barocci. Pe un alt varf al colinei se afla fortareata Albornaz construita in
secolul XVI, loc ce ofera cea mai frumoasa panorama asupra orasului.
Universitatea din Urbino, ce patroneaza si o frumoasa gradina botanica, a fost
fondata in 1506 si este a doua universitate ca vechime din Italia. Centrul
orasului Urbino este alcatuit din trei piete principale, Piazza Rinascimento,
Piazza della Republica si Piazza Duca Federico, fiind in permanenta animate
datorita numeroaselor cafenele, restaurante si magazine. Fortificatiile sale si
zidurile unitare ale cladirilor, nealterate de trecerea timpului, dau
intregului oras un aspect medieval extrem de pitoresc. Centrul istoric din
Urbino este din 1998 sit UNESCO.
La Gradara am ajuns tot cu un autobuz,
avand punctul de plecare din Cattolica. Locatia este vizitata pentru frumosul
sau castel medieval situat pe un deal la 142 metri deasupra nivelului marii si
protejat de doua ziduri de aparare. Castelul, construit in 1150 de o familie
locala, a fost achizitionat in 1283 de familia Malatesta care conducea si
orasul Rimini (foto 8). Istoria sa pana la mijlocul secolului XV este legata de
conflictele permanente dintre familia Malatesta si familia Montefeltro din
Urbino pentru controlul acestuia. O legenda spune ca acest castel a fost scena
unei frumoase dar tragice povesti de dragoste intre Francesca da Rimini, fica
lui Giovanni da Polenta, lord de Ravenna si Paolo, frumosul frate al lui
Gianciotto, un curajos dar mai putin frumos ofiter din armata lordului de
Ravenna, si sot legal al Francescai. Cand acesta din urma a descoperit
adulterul sotiei sale cu fratele sau, i-a omorat pe amandoi. Aceasta poveste a
fost imortalizata de Dante Alighieri in cantul V (Infernul) din “Divina Comedie”,
una dintre capodoperele literaturii universale. In octombrie 1463 papa Pius al
II-lea atribuie Gradara si castelul sau lui Alessandro Sforza. In 1493 fratele
lui Alessandro, Giovanni Sforza, a decorat castelul cu frumoase fresce in
onoarea sotiei sale, Lucretia Borgia, fica papei Alexandru al VI-lea. Din
pacate, Giovanni a cazut peste cativa ani in dizgratia noului papa, find silit
sa renunte la sotia sa, relevandu-se astfel o a doua poveste de dragoste cu
final trist din istoria castelului. Ultima amintire legata de Gradara este ca
am fost acolo intr-o duminica dupa-amiaza si dupa vizitarea castelului si
imprejurimilor asteptam ultimul autobuz din ziua respectiva care sa ne readuca
la Cattolica pentru a lua trenul de Rimini. Autobuzul a intarziat cca. 15
minute si pentru scurt timp am intrat in panica ca nu vom mai avea cu ce sa ne
intoarcem acasa, dar pana la urma toate s-au terminat cu bine.
La San Leo am plecat cu un autobuz din
Rimini pana la Pietracuta, de unde, conform informatiilor primite anterior, am
luat un microbuz care ne-a dus pana la destinatie. Mica si pitoreasca asezare
San Leo este considerata inima regiunii istorice Monte Feltro, loc de disputa
indelungata intre familiile Malatesta si Montefeltro pentru dominarea vaii
raului Marecchia. In 1441 localitatea este cucerita de Federico da Montefeltro,
duce de Urbino, si primeste ulterior ca oaspeti personalitati de seama ale
timpului precum Dante Aligheri si San Francesco d’Assisi. Asezat inca din
antichitate pe o roca enorma de cca. 3 km in circumferinta, orasul s-a
dezvoltat ca o fortareata naturala, oferind o excelenta privire panoramica
asupra vaii inferioare a raului Marecchia, a Republicii San Marino, precum si a
muntilor Carpegna (1414 m) si Alpe delle Luna (1454 m). In orasul vechi pot
fi admirate cateva cladiri in stil romanic, precum biserica parohiala si
catedrala cu turn, alaturi de cateva cladiri in stil renascentist precum Palatul
Medici, care gazduieste in prezent Muzeul de Arta Sacra, si Palazzo della
Rovere, in prezent primaria orasului. Castelul fortificat aflat intr-o pozitie
spectaculara la 600 m fata de nivelul marii domina intreg orasul. Se crede ca
initial a fost un castru roman, cucerit si detinut pe rand pana in secolul XV
de bizantini, goti, franci si lombarzi, fiecare contribuind cu lucrari de
extindere si consolidare. Din 1527 pana la delegarea puterii de catre Statul
Papal catre Ducele de Urbino in 1631, San Leo a trecut in administrarea
familiei Della Rovere, perioada in care fortareata a fost utilizata ca
inchisoare. In prezent intreg castelul este utilizat ca muzeu si galerie de
arta militara (foto 9).
Pentru a
ajunge la San Marino (Serenissima
Republica din San Marino) exista un autobuz direct din Rimini, care ne-a lasat
la destinatie dupa cca. 45 minute de mers, contra sumei de 5 euro de persoana.
Din parcarea autobuzului am mai urcat cca. 10 minute cu un un trenulet local
(exista si un funicular in acest scop), deoarece orasul-republica cu o
suprafata de 60,57 km patrati se afla amplasat pe colinele muntelui Titan cu o
altitudine de 750 metri fata de nivelul
marii. San Marino este cel mai mic si totodata cel mai vechi stat independent
din lume, cu o populatie de cca. 30.000 locuitori, fiind condus de un Consiliu
General de 60 membrii si doi Capitani Regenti alesi prin rotatie pe o perioada
de 6 luni. Legenda locului spune ca Marino, un cioplitor in piatra crestin
venit din Dalmatia, s-a refugiat pe muntele Titan, fugind de prigoana asupra
crestinilor instituita de imparatul Diocletian. In jurul lui Marino s-a format
ulterior pe munte o mica comunitate crestina, iar acesta, odata cu titulatura
de Diacon acordata de Gaudentio, episcopul de Rimini, a primit in dar locul
intitulat “Muntele Femeii Fericite”,
dupa o nobila romana convertita la credinta crestina. La moartea sa, Sf. Marino
le-a lasat locuitorilor ca testament spiritual deviza “Nemini teneri”, insemnand a
nu depinde de nimeni. Acest lucru i-a ambitionat pe localnici sa lupte prin
toate mijloacele pentru independenta lor, refuzand orice fel de subordonare sau
plata de tribut fata de Statul Papal sau nobilii locali aflati intr-un conflict
perpetuu in secolele XIII – XVI (Rimini, condusi de Malatesta era pe mana
Guelfilor, aliati cu papa, iar Urbino, condusi de Montefeltro erau Ghibelini,
aliati cu imparatul). Cu toate presiunile la care au fost supusi de-alungul
timpului mica comunitate a rezistat, iar exemplul lor s-a facut cunoscut
intregii Europe cu ajutorul unor scriitori si jurnalisti, constituind germenii
primelor miscari de autonomie si democratie. Popularitatea orasului creste mult
in 1849, cand eroul Italiei, Garibaldi impreună cu 1000 de supravietuitori ai Republicii
de la Roma, urmariti de catre austrieci, se refugiaza la San Marino. Acesta
este imediat inconjurat iar locuitorii au de ales intre predare neconditionata
sau lupta pana la moarte. Autoritatile din San Marino intervin ca mediatori. Au
loc negocieri, si in cursul noptii Garibaldi, sotia sa Anita si ofiterii cei
mai cautati sunt lasati sa fuga. Celorlalti li se acorda ingrijire medicala,
primesc alimente, bani si refugiu. Recunostinta lui Garibaldi si a liberalilor democrați
condusi de Cavour este decisiva pentru San Marino. Aceasta devine o entitate
recunoscuta pe plan politic in 1862, odata cu semnarea tratatului de
suveranitate de catre primul ministru Ratazzi. In 1971, San Marino numeste
ambasadori, apoi intra in Consiliul Europei si devine membru al Natiunilor
Unite. Vizitatea orasului incepe de la Poarta Sf. Francesco, primul post de
paza creat in 1361. Drumul spre centru se face urcand o panta moderata
de-alungul careia pot fi admirate palate (ex. Palatele Pergami – Belluzzi care
adaposteste Muzeul de Stat si Palatul Valloni, sediu al Bibliotecii Publice),
biserici (ex. Biserica Sf. Francesco, Biserica Sf. Petru si Biserica Parohiala)
si case medievale, pana se ajunge la Cantone Panoramico, terasa orasului ce
ofera o vedere superba asupra zonelor invecinate. Se pot vizita apoi cele trei
turnuri de aparare ale cetatii amplasate pe trei stanci ale muntelui Titan.
Primul turn denumit “Guaita” (santinela) a fost construit in secolul X si
restaurat succesiv in mai multe etape (foto 10). In interiorul sau sunt
pastrate cateva piese de artilerie daruite de regii italieni Vittorio Emanuele
II si Vittorio Emanuele III, inca functionate si folosite in timpul sarbatorilor
nationale. Cel de-al doilea turn, “Cesta”, a fost construit in a doua jumatate
a secolului XIII si gazduieste astazi un muzeu al armelor vechi. Al treilea
turn, “Montale” a fost restaurant ultima oara in 1743, avand ca destinatie
apararea partii stangi a turnului 2. Pentru continuarea vizitei se coboara apoi
pana in “Piazza delle Liberta” unde poate fi admirat monumentul dedicat lui
Giuseppe Garibaldi si poate fi vizitat “Palazzo del Governo”, construit initial
in secolul XIV si reconstruit in secolul XIX de catre arhitectul Francesco
Azzuri. Explorarea orasului se incheie de regula cu vizitarea Bisericii “San
Marino” unde pot fi admirate mai multe picturi si sculpturi si unde sunt
conservate moastele Sfantului Marino. Centrul istoric din San Marino si muntele
Titan se afla listate din 2008 ca situri UNESCO.
Ultimul
obiectiv propus si atins al itinerariului nostru de toamna a fost vizitarea
capitalei regiunii Emilia – Romagna, orasul Bolognia, precum si frumosul oras
din imediata sa vecinatate, Ferrara, iar pentru acest lucru am locuit ultimele
doua zile la Bologna. Orasul detine
unul dintre cele mai vechi si bine conservate centre istorice din Europa. In turul
pietonal al orasului am descoperit cladiri cu arcade vechi de piatra si
caramida, piete fascinante, biserici si palate. Itinerariul turistic incepe in
inima orasului cu Piazza Maggiore si palatele sale, toate de origine medievala:
Palazzo di Re Enzo, Palazzo Comunale (actuala primarie), Palazzo del Podesta
(secolul XIII), Palazzo dei Notai si Palazzo dei Banchi (foto 11). Continuam cu
Fontana di Nettuno, aceasta fiind o fantana monumentala situata in piata cu
acelasi nume, construita in 1566 de artisul flamand Jean Boulogne, cunoscut sub
numele de Giambologna si este decorata cu ingeri si sirene. In prezent, este in
curs un proiect pentru restaurarea sa. Vizitam apoi Bazilica gotica San
Petronio (episcop al Bolognei in secolul V si patron al orasului), aceasta
fiind a treia ca marime din Italia, avand 132 m lungime, 66 m latime, o bolta interioara
de 45 m si 51 m la fatada. Constructia bisericii a inceput in anul 1390 si a
durat peste 300 de ani. Orasul are mai multe biserici monumentale, Bolognia
fiind unul din punctele forte ale Statului Papal care a functionat din secolul
VI pana in prima jumatate a secolului XIX. Continuam sa ne plimbam de-a lungul
celebrei galerii Portico del Pavaglione cu magazinele sale elegante si ajungem
la Palatul Archiginnasio care a fost ridicat in anul 1563 de cardinalul Carlo
Borromeo, pentru a deveni sediu celei mai vechi universitati din lume care a
functionat in aceasta locatie pana in anul 1803, printre studentii sai
numarandu-se Nicolaus Copernicus si Luigi Galvani. La primul etaj al cladirii poate
fi vizitat celebrul Teatro Anatomico construit in 1637 de Antonio Levanti,
avand peretii superb decorati cu statui reprezentand doctori celebrii din
trecut si prezent. La loc de cinste se afla doua mari statui reprezentandu-i pe
Hippocrates si Galen, cei mai celebrii doctori ai Greciei si respectiv, Romei. In
prezent, cladirea vechii universitati serveste ca biblioteca municipala, avand
una dintre cele mai mari colectii de carti si manuscrise din Italia. Urmatoarea
locatie vizitata este Piazza Santo Stefano cu complexul de biserici Santo
Stefano, supranumit "Ierusalimul de la Bologna" sau cele sapte
biserici, din care astazi mai exista doar patru. Vizita continua apoi cu Piazza
della Mercanzia, Palazzo della Mercanzia si cateva cladiri din secolul al
13-lea, cu porticuri de lemn. Plimbarea
noastra se termina la cele doua turnuri simbol ale orasului, Torre Garisenda (50
m) si Torre degli Asinelli (97 m), acesta din urma fiind deschis spre vizita
turistilor care se incumeta sa urce cele 498 de trepte spre varful acestuia, de
unde se deschide o panorama superba asupra orasului. Ambele turnuri au fost
construite intre 1109 si 1119, dar in secolul XIII turnul Garisenda a trebuit
sa fie scurtat pentru a se evita prabusirea sa datorita inclinarii prea mari. Am
mai vizitat in Bologna Muzeul de Arta Medievala precum si Pinacoteca Nationala,
cea mai importanta galerie de arta a orasului. Centru istoric al Bolognei,
respectiv zona inchisa intre zidurile orasului construite in secolul XIII,
contine cca. 38 km de porticuri construite de-alungul mai multor secole. La
acestea se adauga cei 4 km construiti in 1674 care duc la sanctuarul bisericii
San Luca. Datorita valorii acestora atat arhitecturale cat si functionale,
porticurile din Bologna au fost incluse pe lista italiana de rezerva propuse
spre acceptare ca situri UNESCO. Bologna este orasul unde sunt organizate
numeroase targuri internationale, dar si un prestigios oras cultural, economic
si politic. In anul 2000 a fost declarat Capitala Culturala Europeana, iar in
2006 Oras al Muzicii (sub egida UNESCO).
Orasul Ferrara, vecinul cel mai apropiat al
Bolognei (50 km), se afla amplasat pe un brat al riului Po si este un puternic
centru economic, exceland in domeniul industriei chimice, al prelucrarii
produselor agricole si al procesarii alimentelor, in domeniul farmaceutic si al
constructiei de masini. Orasul are un trecut milenar care si-a lasat amprenta
mai ales in domeniul artistic, arhitectonic si cultural, astfel ca in anul 1999
UNESCO declara orasul si zonele aferente deltei raului Po, ca facand parte din Patrimoniu
Cultural al Umanitatii. Intregul centru istoric este astazi zona pietonala si
primul lucru care se poate observa este numarul mare de biciclete, Ferarra
fiind orasul din Italia in care numarul bicicletelor este mai mare decat numarul
locuitorilor. Istoria spune ca acum 2000 de ani aceasta zona mlastinoasa era
locuita de cateva triburi galice care au cazut usor sub dominatia romana,
acestora le-au luat locul lombarzii, apoi bizantinii care l-au stapanit intre
secolele VII si X, perioada in care orasul a fost fortificat cu ziduri de
aparare. In anul 1155 Ferrara devine oras independent, apoi ca si alte orase
din peninsula intra in stapanirea unei puternice familii aristocratice, anume
familia Este care-i va conduce destinele aproape 400 de ani (1208-1598). In
aceasta perioada, vechile ziduri au fost demolate si orasul a fost inzestrat cu
un nou sistem defensiv (ziduri de aparare in lungime de 9 km) precum si cu
majoritatea cladirilor care formeaza centrul vechi de azi. Asemenea altor curti
aristocratice din Italia, curtea ducilor de Este, ca si cea a ducilor de
Medici, a fost cunoscuta pentru patronajul acordat multor scriitori, muzicieni
si artisti de elita ai acelor timpuri, printre acestia numarandu-se Pisanello,
Leon Battista Alberti, Piero della Francesca, Tizian, Gerolamo Frescobaldi si
altii. In momentul in care dinastia Este s-a stins, Ferarra a fost incorporata
in Statul Papal si pentru oras a urmat o lunga perioada de declin, asta pana la
inceputul secolului XX cand valoarea culturala si frumusetea arhitectonica a
cladirilor a fost redescoperita. Centrul vechi al orasului este intersectat de
doua artere principale impartindu-l in patru cartiere, cele mai importante cladiri
fiind Duomo di San Giorgio (catedrala orasului) si Castello Estense (resedinta
ducilor Este). Catedrala poarta numele Patronului orasului - Sfantul Gheorghe
(Giorgio), este un amestec de stiluri, romanic si gotic, constructia acesteia a
inceput in 1115 fiind terminata douazeci de ani mai tarziu. Un muzeu al
diocezei din Ferarra se afla amplasat peste drum de catedrala si adaposteste o
frumoasa colectie de opere de arta. Castelul Este (foto 12), supranumit si
Castello di San Michele, este inconjurat cu un sant de apa, constructia
acestuia incepand in anul 1385, pe baza proiectului executat de arhitectul
Bartolino da Novara, expert in constructii militare. Cladirea are patru turnuri
si a fost renovata in anul 1554 cu concursul arhitectului Girolamo da Carpi, cand
turnurilor le-a fost adaugat cate un pavilion dreptunghiular. Restaurari
importante ale castelului au mai avut loc in anii 1999 si 2006. Cele mai
frumoase picturi murale se gasesc la etajul I, in Capela Ducala, Camera
Ingerului Diminetii, Saletta dei Giochi, Saletta dei Veleni si Appartamento
delle Pazienza, unde pentru admirarea tavanelor pictate au fost instalate mai
multe oglinzi concave. Inainte de a-si construi propriul castel, ducii de Este
au folosit ceea ce este azi denumit Palazzo Municipale (sec. XIII), exteriorul
acestuia fiind caracterizat printr-o abundenta de arcuri gotice, interiorul insa
find redecorat in stil baroc in 1712. Turnul cu clopot adiacent (campanila)
este construita in stil renascentist intre 1411 si 1493. Exista numeroase
palate, unele mai mici altele mai mari, insa cele construite in perioada renasterii
sunt cele mai frumoase deoarece pastreaza inca mare parte din decoratiile de
teracota cu care au fost impodobite initial. De departe cel mai interesant este
Palazzo dei Diamanti, denumit asfel datorita taieturii blocurilor de piatra cu
care este ornata fatada acestuia. In interior se afla Galeria Nationala de
Pictura in care sunt expuse lucrari ale pictorilor ce fac parte din Scoala de
la Ferrara. Se mai pot vizita, de asemenea, Palazzo Schifanoia (1385) care gazduieste
un muzeu al artefactelor medieval precum si Palazzo della Ragione (1315-1326)
cu fatada sa in stil gotic. Orasul nu duce lipsa de biserici sau alte cladiri
religioase (exista sinagogi si un Muzeu Evreiesc), bisericile San Francesco,
San Domenico, San Benedetto, San Paolo, San Cristoferor si Santa Maria sunt
adevarate bijuterii de arta. Alte cladiri importante sunt cele ce gazduiesc Spitalul
Sfanta Ana si Universitatea din Ferrara. La sfarsitul zilei ne-am inapoiat la
Bologna cu trenul, iar a doua zi am revenit acasa tot cu o cursa Blue Air.
